Nu pentru ca le-ar fi frica sa nu-i calce hotii sau pentru ca le e suficient orizontul de beton vazut pe fereastra. Insa oricat ar trage de bani, tot nu le-ar ajunge sa umple cosul zilnic pe care-l cara cu ei ca turisti. Si chiar daca fac un an foamea si reusesc sa mearga in vilegiatura, romanii au cateva trasee fixe. Cand e vorba de turism, singurele destinatii la indemana omului cu salariu mediu pe economie sunt muntele, adica Valea Prahovei, si marea, adica statiunea Mamaia. Si acestea cu prudenta si nu pentru mult timp, pentru ca nu le mai ajung nici banii de intoarcere. Curajosii se incumeta si pe alti versanti ai geografiei turistice, dar se aleg, invariabil, cu experiente de neuitat. Sunt ani buni de cand Romania a si pierdut pariul cu turismul.
Dupa ani de lupta cu spaga si birocratia, turismul romanesc a ajuns o ramura economica neatractiva. Muntii, obcinele si luncile Romaniei s-au transformat in abstractiuni pierdute prin atlasul geografic si prin albumele propagandistice finantate cu bani de la buget. Multi dintre romani nu au vizitat zone istorice aflate la o aruncatura de bat de casa lor. Nici chiar Bucegii sau Fagarasul, masive transformate in bulevard, de torentele de deseuri turistice si de masinile parcate in fruntariile parcurilor naturale, nu sunt decat coridoare de trecere pentru turistii de week-end. Cine se opreste in alveolele forestiere ale Romaniei pare hotarat sa lase in urma pustiu. Gramezi de gunoaie, urmele focurilor de tabara care prind, uneori, si cate un palc de salcami din apropiere. Drumurile de la o cabana la alta sunt prost marcate, iar cabanele au ramas, ca mai an, ceva mai luxoase decat un grajd platit la pret de local de lux.
Pe litoral, acelasi lucru. Hotelurile au fost clasificate in functie de numarul de stele pe care le-au avut proprietarii lor pe umeri. Stele de mare, nu o data, cu miros penal. Privatizarile lui Agathon au fost improvizatii, in spatele carora se aflau interesele afaceristilor locali. Hrana e scumpa si proasta, de peste tot te inunda ca un damf muzica proasta si prostul gust. Multe dintre ele traiesc doar pentru ca politicienii sau oamenii din guvern organizeaza acolo conferinte si dineuri. Agroturismul care promitea sa devina piesa centrala a turismului s-a vlaguit si a devenit o afacere de familie. De familie politica. Ospitalitatea romaneasca mereu invocata in discursurile politice si la ocazii festive s-a transformat in indiferenta surda, care subtiaza tot mai mult numarul turistilor straini doritori sa revina in Romania. Palmierii turismului romanesc s-au ofilit in glastra.
Turistii cu bani prefera destinatii exotice si, parca, ceva mai putin costisitoare in nervi si sanatate decat cele romanesti. Nimic nu i-ar putea convinge sa mearga in Maramures, in loc sa ude nisipul pe plajele mediteraneene. Chestie de gust, desigur... Cert e ca desi cand faci inventarul metodelor si mijloacelor de atractie care ar putea transforma Romania intr-un picior de rai descoperi ca lista este uriasa, turismul este in pragul falimentului. Oamenii prefera alte destinatii, ceva mai scumpe, dar mai apetisante. Vrand-nevrand, cei care raman acasa peste vara nu pierd mare lucru. Daca ar pleca in concediu, ar risca sa-si ingroape banii in cine stie ce hotel uitat de Protectia consumatorului si de politia sanitara, pe o saracie de plaja plina de scoici si cutii de bere. Singura speranta ramane localitatea de bastina, unde ai putea sa-ti petreci cum se cuvine saptamanile de concediu. Doar sa ai cu ce-ti umple timpul. Mai ales ca poti petrece veri de neuitat la mare, privind pana orbesti la televizor emisiunile transmise in direct de pe plaja. La urma urmei, ce te costa? Bronzul tubului catodic este mai discret si mai ieftin.