Festivalul a avut loc in Alma-Ata, Romania fiind reprezentata la aceasta manifestare de Nico. Initiata in 1990, manifestarea si-a propus sa starneasca interesul in muzica de pretutindeni, sa stranga legaturile intre diferite tari, limbi si culturi. Participantii au fost nevoiti sa faca fata emotiilor pe parcursul a patru zile, timp in care s-au straduit sa demonstreze juriului international ca sunt cu adevarat cei mai buni. Printre cei care au hotarat ca reprezentanta Romaniei merita sa castige premiul cel mare (constand in nu mai putin de 10.000 $) au fost Eugen Doga, Dr. Magoli Refae (directorul Festivalului Nilului, care, cu aceasta ocazie, a invitat-o pe Nico sa participe si la acest eveniment) si renumitul compozitor Allan Royscott (cel care a realizat coloanele sonore pentru filmele de succes Santa Barbara si Top Gun si care a compus multe din melodiile interpretate de Celine Dion). Interesant de amintit este si ca prezenta Romaniei la acest festival nu e deloc noua, ea aducand de fiecare data rezultate de top. La editia din 2003, locul intai a fost ocupat de Luminita Anghel, iar la editia de acum patru ani, Grand Prix-ul i-a revenit Monicai Anghel. Nico a participat cu doua piese romanesti si o piesa straina. Dar sa vedem ce spune laureata, nu inainte de a o felicita pentru performanta ei.
"Una dintre piesele pe care le-am interpretat, If You Go Away, a castigat si premiul pentru cel mai bun aranjament orchestral. Cel care a compus-o pentru mine e Cornel Fugaru, un compozitor extrem de apreciat in afara tarii de juriile internationale. Tot cu o compozitie de-a lui am participat si la Festivalul din Bulgaria, unde am luat locul intai, alaturi de reprezentanta Bulgariei. Fata de competitia din Bulgaria, care a fost mai lejera, in Kazahstan concurenta a fost mai dura. M-am temut in special de concurentele din Filipine si Indonezia, ultima fiind cea care in 1995 a ocupat locul I la Cerbul de Aur, la Brasov. Au amandoua voci extraordinare si mi-au dat emotii. Din fericire, premiul a fost al meu pana la urma. N-am prea apucat sa-l sarbatoresc, caci am venit pe litoral, unde am un contract. Am pus deoparte banii care mi-au ramas din premiu si astept sa mai adaug ceva, ca sa ma pot muta de la Ploiesti la Bucuresti, in viitorul apropiat."