Pe oricine ai intreba in satul Zagon care-i cea mai apropiata stana, toata lumea va intinde degetul catre muntele din spatele ograzilor: "Stana lui Cemek, imediat cum treci de padure". Are acolo baciul Cemek patru ciobani tineri si o stana de vreo 300 de oi. Se duce la ei doar marti si vineri, sa vada daca sunt toate oile si sa ii mai intrebe pe baieti daca mai au nevoie de ceva, pentru ca ciobanii coboara de-acolo doar o data la patru luni.
Ciorba si lingura
Ca sa ajungi la stana, mergi cam o ora prin mirosul de pamant umed al padurii, printre conuri cazute ce putrezesc sub frunze si, odata iesit in luminis, vezi stana. Cainii te intampina si te conduc cu latrat spre coliba de lemn cenusiu in fata careia pamantul e dur si batatorit. Putin mai departe, oile pufoase stau ca niste fulgi uriasi de zapada, printre care te poti plimba. Drobul de sare e scanteietor in soarele amiezii, ca o bijuterie uriasa, asezata cu grija pe perna de catifea verde a muntelui.
Padurea deasa in care sclipesc prin frunzis ochii pasarilor si razele soarelui ii separa cu grija de lume pe ciobani. In varful dealului nu au nici televizor, nici radio si nu ajung nici ziare. O data la patru luni, cand coboara de aici, cei patru ciobani mai afla ce se intampla in tara, in lume. Stau in colibele lor subrede cu paturi facute de ei si acoperite de paturi vechi. Branza e agatata in carlige de brad, in panza alba, ca o picatura atarnand gata sa cada, si ghicesti in interior moliciunea laptelui inchegat. La mijloc e o masa de scanduri, lunga si cu bancute. Se spala la izvor sau in ligheanul de tabla, cu apa de ploaie incalzita la soare.
Ionica Selariu taie o ceapa peste cartofii fierti, toarna ulei si incepe sa manance fara graba, dintr-un castron de tabla. Pranzul. E dezbracat pana la jumatate si pielea innegrita de soare ii straluceste. Cainii isi ridica si isi lasa urechile, respira repede, le vad limba rosie si coltii albi, par sa nu fie atenti la nimic. Adulmeca doar, ridicandu-si nasurile negre si umede. Alearga, culcand iarba la pamant, cu fosnet stins.
De la oi, in fiecare zi, Ionica ia 90 de litri de lapte, pentru ca sunt 280 de manzarute: "Manzarile is oi care dau lapte, pe care le mulgem. Restu nu dau lapte, ca ori is mioare, ori tre sa fete, ori is berbeci".
Ceilalti trei ciobani fac focul in sopron, au pus zerul la fiert intr-o oala mare si innegrita. Miroase a fum. Cand ii vezi, ai zice ca sunt pe jumatate salbatici, un soi de fiinte ale padurii, care stiu doar sa plece in zori cu oile la pasune, sa le duca la pranz la izvor si noaptea, dupa ce le mulg, sa infrunte ursii sau lupii asmutind, cu fluieraturi, cainii, in timp ce deasupra lor stelele gonesc printre nori. Dar cu toate astea, au familii care ii asteapta si la care se gandesc. Gheo n-are familie. El asteapta sa se faca patru luni, sa poata pleca la oras, in Sibiu, in baruri cu boxele bubuind de muzica si cu fete dansand pe mese, striptis.
Dupa masa, Ionica se intinde in iarba. Nespus de clara, lumina amiezii da lucrurilor o culoare intensa, dar in departare devine laptoasa, incat ai putea pluti prin ea, intr-o barca, pana la muntele vecin. Invaluie totul si ti se pare ca esti aproape de fiecare fir de iarba, de fiecare frunza. Ai putea calari pe o lacusta ce-o vezi cum sta pe un fir de iarba indoit sub greutatea ei. Clopoteii mioarelor se aud ca niste sunete coborate din cer si luminisul e o catedrala de lumina.
Se odihneste pentru ca trebuie sa plece cu oile la izvor. Ionica. Nica. Ceilalti fac branza, trec zerul fiert prin sitica. El e insurat, are 28 de ani si asteapta un copil. Tatal lui a fost cioban, dupa ce bunicul a murit la stana. Acum e randul lui. Vorbeste privind departe: "Ii mai usor cand nu ai muiere. Ca grija ai numa de tine. Io, daca nu eram insurat... Cand eram neinsurat, ma jucam cu banii. Acu, de cand sunt insurat, nici tigari in casa nu mai am. Sotia a lucrat, da acu nu mai lucreaza, e insarcinata. Ca sa faci stana ta, iti trebuie ceva. Cu ce incepi? Daca imi dai ciorba si io nu am lingura, degeaba imi dai. Am facut patru casi, eu cu fratii mei. Am luat masina, da asta in alte vremi".
A fost in armata alpinist. Douasprezece luni numai pe munti a stat. Prima data a fost pe muntele Ou, il tine minte pentru ca era rotund ca un ou. A fost la Vatra Dornei, la Bistrita, la Rosioru, Sighetul Marmatiei. Intr-un an, nici nu a tras de cinci ori cu arma. A colindat muntii. La Brasov, Targul Secuiesc, la Bradu, in Apuseni. Numai pe jos. In Apuseni, s-a ratacit si numa cu busila a mai nimerit. Doua zile a mancat doar radacini de papucel si nu a avut nimic de baut. Instructie! A invatat sa faca foc care merge pe sub pamant: facea sant, punea piatra, astupa si mai jos sapa soba, din piatra. Si la Abrud a umblat pe mina de aur. Avea talpile taiate de atata mers pe stanci. Dormea in saci "de-aia, de-i inchideai fermolu deasupra". A mers pana a ajuns la un munte numai de sare, atat de tare, ca nici nu puteai sa bagi dalta sau pironul in el.
Oile, cojocu si doi magari
"Io am mers de aici, de la Ripea, cu oile, pe jos, pana la Urziceni. Am mers pe jos, pe campuri. Am facut o luna si trei saptamani. Atat: oile, cojocu si doi magari aveam. Cu capu gol nu te duci pe unde am umblat eu", spune Ionica si se intinde din nou, cu mainile sub ceafa. Fire de iarba in parul lui. Priveste cerul albastru, pe care merg norii ca melcii, lasand in urma dare albe. Pasari, cate doua, urca spre nori si apoi, in coborare rapida, se despart in doua brate ce vor sa stranga la piept muntele.
Chiar daca nu coboara de aici decat o data la patru luni, Ionica stie ce se intampla, se intereseaza. Mai vorbeste cu baciul, ii mai intreaba pe oamenii veniti sa ia lemne din padure. Asa ca despre situatia actuala si-a facut o parere. "Cu Ue nu-i de bine. Era mai bine sa fim noi asa, separati. Acuma o sa fie totu otomat. Nu mai inchegi tu, nu mai mulgi tu. Pai, cum ii in Italia. Pai, de la anu, gata laptele, numa la predat. Il duci cu caruta la un neamt care aduna de la toate stanile... Asa, vine azi de-ti ia laptele strainatatea, daca e cu intrarea asta in Nato. Ca ne conduce Nato, n-ai frica, daca ne-a trebuit Nato. Bagi laptele la bidoane si le dai la ferma. Asa o sa fie de la anu. Pai, la Mercheas asa e de-acuma. Si o sa-ti dea 12 mii pe litru de lapte, nu mai vezi 18 mii."
Salariul de la stana nu-i ajunge: trei milioane sapte sute. Ce sa faca mai repede cu banii astia? O paine, doua pachete de tigari si o bere costa o suta de mii. Ceilalti, care nu sunt insurati, o duc mai bine, dar el? El trebuie sa trimita bani acasa, pentru ca sotia e insarcinata si nu mai poate munci: "Pentru o suta de mii muncesc aici zi si noapte. 60 de zile fac intr-o luna. Ca noaptea, te scoli, ca daca vine ursu si iti manca din oi, tre sa le platesti. N-ai bani, iti ia casa, iti ia muierea, iti ia ceva. Daca n-ai nimic, te duci colo, la parnaie."
Ce inseamna de fapt sa fii cioban? Stai toata ziua sprijinit in ghioaga si fluieri? Ce mai inseamna meseria asta de cioban in ziua de azi, cand poti face ocolul pamantului in cateva ore, cand oamenii sunt clonati si "surfezi" pe Internet?
"Sa fii cioban tre sa fii o tar de atent. Daca vine ursu, si cu canii, si cu ailalti care suntem, tre sa aperi oile. Tre cand mergi cu ele sa nu se rupa turma, sa nu se piarda, ca daca le pierzi si ti le gaseste ursu, ti le rupe, le ingroapa si tu platesti, ca de-aia esti cioban, sa ai grija de ele, sa stii sa mani oile si canii, ca daca nu te pricepi... asa, toata lumea ar face ciobanie, da e un rost la meserie. Daca le numeri si nu-s toate oile, iti zice: ma, baiatule, patru luni sau zece luni tu muncesti degeaba. Si baga dupa aia instructie in tine. Ca e cum vreau eu, nu cum vrei tu. Asa suntem in Romania. De-aia, io zic ca un cioban ar trebui platit mai ceva ca un director."
Patronii de patroni
Cand tace, e mai frumos, vorbeste mai simplu, privirea ii e pierduta pe muntele vecin, mainile ii stau una peste alta, sprijinite in ghioaga, pe ceafa arsa de soare stralucesc cateva broboane de sudoare, buzele, stranse putin de inclestarea maxilarelor ce-i intind pielea obrajilor, il fac sa para mai aprig si bantuit de nelinistile asteptate cu fruntea ridicata, in asa fel incat soarele se prelinge de pe ea pe sprancenele negre, apoi pe tample.
Meseria asta a fost banoasa pana pan 95. Salariile de la fabrici erau mici, in comparatie cu ce castiga un cioban. Intre timp, salariile de la fabrici au crescut, dar cele ale ciobanilor au ramas neschimbate. Acum, ce ia un orasean de la fabrica el castiga poate in doua luni. S-a intors roata. Si daca un cioban manzarar avea cate cinci copii, tot se descurca, dar acum supravietuiesc - doar atat.
Ionica a inteles ca azi iti merge bine daca esti patron si ar incerca si el chestia asta, dar nu are cu ce sa inceapa. Oamenii din zona fac bani cu vanzarea de cherestea si i-ar placea si lui, dar nu are bani, nici macar de foaie pentru gater, asa ca sta cu oile. "Acu, cine a fost sarac e mai sarac, si cine s-a imbogatit prea s-a imbogatit. Uita-te aici, jos in sat. Sunt patroni de patroni, au cate o suta de oameni, doua sute. Cum ii asta cu fabrica de paleti."
Cand se intoarce cu bani acasa, Ionica se distreaza la nunti si la botezuri. La discoteca nu se mai duce. Nici nu isi mai aminteste cand a fost ultima data. "Sotia o mai trimit si io la coafor, sa se mai aranjeze si ea, ca astea-s timpurile. Macar atata, ca altfel... nimic."
Nu-i ajung banii si nu si-a mai luat ceva de imbracaminte de mai bine de un an. Ceea ce vezi imediat daca te uiti la pantalonii lui tociti si rupti, la camasa destramata ici si colo.
Se gandeste ca poate va reusi sa isi gaseasca ceva cu meseria cealalta, de alpinist, de om de munte care cunoaste trasee si poate duce turisti straini in locuri neumblate. Si sa traiasca cumva pana la 70 de ani, cand nu se vede altfel decat asezat la casa lui, cu o vacuta si cateva oite de care sa aiba grija. "Pan padure, aici, mie nu mi-e frica, ca omu cu o moarte sa tine, ori acu, ori mai tarziu, tot cu o moarte esti dator."
Departarea se inchide cu alti munti, pe care traiesc alti ciobani. Pana acolo e doar linistea padurii. Umbrele norilor se urmaresc pe dealuri. Mersul lui Ionica e calm si fara graba, acelasi mereu, de parca l-ar fi mostenit de la strabuni, odata cu cele doua cojoace pe care le tine in coliba, pentru vreme rea. Fluiera. "M-am gandit ca imi trece tineretea, da tot mai greu e."
Nu vrea sa se duca la oras, acolo trebuie sa cheltuiasca banii pe abonamente si nici nu ii vine sa dea banii pe legume: de cand e el, a dat la schimb branza sau lapte pe ele. Cum sa dea bani?! Se gandeste la copiii lui, ca ar vrea sa ii trimita la scoala, sa fie mai cititi ca el, care a facut doar opt clase si il dor picioarele de atata mers prin munti. "Sper sa pot sa-i tin, sa-i inaintez, da eu, daca n-am avut un miez, ceva, sa dospeasca... Ca daca painea nu o ai, nu poti sa traiesti, si cand o iei de la zero ii greu."
Cateodata, se simte singur aici. Se gandeste ca cel mai bine ar fi "sa vie banu inapoi, cum a fost". Se gandeste mereu la sotie si vorbeste cu ea in gand. Cea mai mare bucurie este pentru el atunci cand ajunge acolo unde inainte i-au ajuns gandurile: acasa. In septembrie va avea un copil. Doruri mai salbatice decat jivinele padurii.
Pretenul si Italia
Cu oile isi petrece timpul Ionica. Turma lui, nor alb prin iarba. Le stie pe fiecare in parte, a cui e, de unde vine si ce obiceiuri are. Apoi, sunt cainii fara de care n-ar putea sa le struneasca. Ce s-ar face el fara Gruia, de exemplu? "Foarte destept ii Gruia. Daca vad ca nu vine inseamna ca ori mi-a trantit ursu o oaie, ori ii ratacita, ceva s-a intamplat si ma duc sa caut. Da si mananca. Cat un om. Le dau malai, carne de la abator, ce mai aduce si baciu."
A trecut amiaza. O ia spre izvor cu oile, pe sub bolti de frunze, impingandu-si pasii in urma singurei calauze ce o poate avea un cioban: ghioaga. Cand se odihneste in iarba langa el, cand sta rezemata de vreun copac, se opinteste ca un al treilea picior, se intinde ca o mana, e un sceptru in imparatia pasunilor si a padurii. Ionica e rege. "Ghioaga mea ii din corn, un lemn pentru meseria ciobanilor, foarte tare. Mai tare ca fagu si carpenu. E calita in foc. De sapte ani o port in mana, iarna-vara. Daca il ingrijesti, batu ramane si tu te duci. Trebuie sa il ingrijesti. Cu unsoare, cu seu de oaie, poti sa-i pui o teava in cap, da nu-i prea buna teava ca, daca is vremuri tari, poa sa atraga fulgerul si sa te trazneasca."
Iarna stai prin zapada cu oile, dupa aia "te duci sa le feti". Ciobanul trebuie sa stie oaia si mielul in parte. Daca a murit un miel, trebuie sa o cunoasca pe ma-sa, sa-i bage alt miel sub ea, sa nu ramana oaia intarcata. Iarna e mai usor, ca seara doarme acasa, la familie, si oile sunt coborate, dar e de lucru mai mult. Trebuie sa faca "planton", ca daca nu este acolo cand fata mioara, nu cunoaste mieii si nu stie ai cui sunt. Trebuie sa le aduca mancare, sa le faca mereu curat in staul.
Vantul adie si deschide in frunzis ochi de lumina. Ionica nu se mai poate amesteca printre oameni si printre zadarniciile vietii de oras. Pai, cate motoare mari nu erau in tara asta in fabrici? Le-au dat la straini si astia le-au vandut ca fier vechi. In fabrici, cata lume nu lucra, si acum sunt 30-40 de insi intr-o fabrica. Cine vorbea inainte de milioane? Era trei lei, o mie, dar nu se discuta de milioane. "Daca ar scadea milioanele astea... Bunica zice ca a mai fost asa, cu milioanele; de mergeau sa cumpere o vaca, se duceau cu un sac de bani. Si-atunci, cand au vazut ca nu mai merge, au schimbat spre bine. Da acuma? Nu mai pot sa-mi fac un gard acasa, iti spui drept! Ca nu ma ajung si nu stiu cui sa-mpart."
Pana la stana celor patru ciobani, pana la stana baciului Cemek a ajuns vestea ca oamenii pleaca in strainatate si ca fac multi bani acolo. Chiar in satul din vale se pare ca sunt oameni care si-au facut case si s-au imbogatit. Ionica se gandeste ca n-ar fi rau sa plece si el. Un prieten de-al lui asa a facut: "Mi-a zis: bai, pretene, hai, ca io plec in strainatate. Si el tot cu meseria asta de cioban. Si el a zis ca pleaca sa vada cum e viata asta si prin alte parti. Pretene, mi-a zis, io las frati si casa si neamuri si plec. N-a mai discutat, a lasat bani in datorie si a plecat in Italia, la oi. A plecat si s-a intors la trei ani. Si acuma ce crezi? Are 50 de vaci, si-a luat casa cu 250 de milioane si castiga acolo, numa de la 30-35 de milioane in sus. A dus-o si pe femeia lui, si vacile le-a lasat lu socru-su. Si el castiga cu femeia lui si trimit bani, cam 70 de milioane intr-o luna. Cu meseria asta, de cioban, ca acolo e banoasa! Si ce crezi? Curtea si-a asfaltat-o, baie si-a facut si peste tot a pus faianta. Si io? Cum m-o lasat, tot asa m-o gasit. In trei ani de zile. Acu, m-am gandit sa ma duc si io. Da nu acuma, dupa ce naste nevasta, sa imi vad si io viitoru meu."
Meleaguri batute de vanturi si luminate de luna. Pastorii au devenit ciobani si Miorita e o poezie intr-un manual de liceu.