Nici o Miss Romania n-a fost mai frumoasa si mai cunoscuta ca ea. Dar Daniela n-a vrut sa faca o cariera din frumusete, ci din talentul ei teatral. A reusit! Pe scena, pe micul sau pe marele ecran, prezenta ei are contur de lumina: harul talentului ii sporeste si mai mult frumusetea ajunsa la apogeu
- Mai cu soare, mai cu ploi si furtuni, vara asta capricioasa se apropie de sfarsit. Ai apucat sa te odihnesti, sa uiti de roluri si scena? Ai ajuns la mare, la munte, te-ai bucurat de vacanta?
- Da, din fericire, in vara aceasta chiar am avut o vacanta adevarata. Am fost cu fiul meu, Codrin, o luna de zile la munte si alta la mare. Acum au venit bunicii, care au preluat "custodia", iar eu m-am intors in Bucuresti. Ma apuc de treaba. Joc intr-un film la "MediaPro Pictures", alaturi de actorul englez Ben Kingsley. Tot in aceasta toamna, vor avea premiera trei pelicule in care am jucat: Omul grabit, in regia lui Sebastian Grall, cu Anthony Delon in rolul principal, Orient Express, in regia lui Sergiu Nicolaescu, unde am avut rolul unei femei simple, fosta dansatoare, careia am incercat sa-i imprim o nota ironica si cred ca am reusit. A treia premiera este a filmului de debut al lui Petre Nastase, Trenul celor sapte pacate, in care am avut un rol care m-a solicitat mai mult, e mai complex si trebuie sa spun ca am avut o satisfactie teribila in momentul in care multi dintre colegii mei, care au vazut materialul, au fost uimiti sa descopere ca pot acoperi si registrul cu tenta dramatica, inedit pentru cariera mea de pana acum. Din pacate, din cauza aspectului fizic, multi regizori m-au cantonat in roluri care nu necesitau prea multa explorare interioara, ceea ce e extrem de frustrant. Dar sa revin: tot in septembrie se vor relua si spectacolele de la Bulandra: De Pretore, in regia lui Horatiu Malaele si Thomas Beckett, al lui Adrian Pintea. In rest, sa vedem ce propuneri se vor concretiza. Proiecte sunt mai multe, dar pana nu semnezi un contract e ca si cum nu ar fi, nu ai certitudinea realizarii lor.
- Televiziunea nu te tenteaza? Esti asa de frumoasa, o adevarata incantare pentru cei care te privesc. In plus, tu nu esti straina de micul ecran.
- Ma tenteaza si ideea de televiziune, dar numai daca este vorba de film, teatru de televiziune sau de seriale de comedie. Chiar am jucat intr-un astfel de serial. S-a incheiat acum o luna si ceva. In functie de scenariu, as accepta oricand o astfel de propunere. E profesia mea. Pe un alt plan, iti marturisesc ca m-ar tenta teribil o emisiune cu caracter psihologic si spiritual. M-au starnit niste oameni de la National Tv care, intre timp, cred ca au abandonat proiectul, insa eu m-am gandit serios la aceasta idee si, intr-un fel, am preluat-o. Cred ca o ora de discutii pe tema "Ce inseamna viata?" s-ar preta foarte bine nu numai la televiziune, ci si la radio.
- Daca ti s-ar pune tie intrebarea asta, ai putea sa raspunzi?
- E un subiect atat de vast, iar mie nu imi place sa dau sfaturi, sunt un om modest... Ceea ce stiu este ca am venit aici, pe Pamant, ca sa evoluam. Eu nu vad viata ca pe o scoala, ca pe o lupta, concurenta mi se pare o prostie, nu sunt de acord cu teoria conform careia viata este un sir de suferinte menit sa ne duca nu stim exact unde, nu cred intr-un Dumnezeu punitiv si razbunator. Cred ca suntem aici ca sa traim ceea ce suntem cu-adevarat, sa intelegem ceea ce este pretios in noi si in tot ceea ce exista imprejur si, in consecinta, sa ne raportam la tot ceea ce ne inconjoara, sa nu mai traim fragmentar, pe sistemul: eu si ceilalti. Trebuie sa crestem in respect pentru tot ceea ce ne inconjoara - fiinta sau nefiinta. Nu poti trai cu adevarat decat din clipa in care realizezi ca esti conectat la acea forta universala, atotcuprinzatoare si atotiubitoare. Iar din acel moment incolo, fiecare infloreste asa cum intelege si cum poate. Fiecare trebuie lasat sa descopere singur felul in care vrea sa traiasca. De aceea ne-a fost ingaduit liberul arbitru.
- Gandesti ca un adevarat psiholog. De fapt, si teatrul este tot un soi de psihologie aplicata, exprimata prin personaje. Cum te-ai facut actrita? Ai avut modele in familie?
- Nu, parintii mei nu au avut meserii artistice, dar eu mi-am dorit sa devin actrita de la trei ani. Si am avut norocul sa fiu sprijinita de ai mei. Ce-i drept, ei nu s-au gandit ca visul de la trei ani ma va urmari pana la varsta deciziei, insa si-au spus ca o educatie complexa ma va ajuta sa ma dezvolt armonios si, cu cat voi sti mai multe, cu atat imi va fi mai simplu sa aleg ceea ce mi se potriveste cu-adevarat. Asa ca am luat lectii si de muzica, si de balet... Pana cand am dat treapta a doua, au fost convinsi ca voi deveni medic. Dupa examen insa, m-am intors la mama cu lacrimi in ochi si i-am spus: "Te rog, lasa-ma sa incerc la Teatru". Amandoi au fost surprinsi, dar nu s-au impotrivit. Mama avea un fost coleg de liceu, actor la Teatrul National din Iasi, Constantin Popa. Asa ca m-a dus la el, pentru o evaluare a capacitatilor actoricesti. Domnul Popa m-a ascultat recitandu-i Floare-albastra, m-a rugat sa-i mai recit ceva, apoi s-a intors catre mama si i-a spus: "Lili, sa stii ca fata ta chiar are talent". Asa ne-am imbarcat noi catre Bucuresti, poposind la niste rude indepartate, al caror fiu era student tot la Teatru: Adi Valcu. El m-a dus la domnul Petrica Gheorghiu si am inceput pregatirea. N-am intrat din prima, fiindca s-a considerat ca sunt prea atragatoare ca sa mai si invat, sa mai si muncesc. Motivul l-am aflat abia ulterior, cand profesoara care m-a picat a spus ca-i pare rau sa s-a lasat indusa in eroare de aceasta prejudecata. In anul acela, mergand pe principiul ca orice activitate care are legatura cu scena ma va ajuta sa depasesc mai lesne tracul, am participat la concursul "Miss Romania", pe care, spre surpriza mea - nici macar nu-mi invitasem parintii -, l-am castigat. Am plecat apoi la Miss Univers, in America. Tin minte ca in drum prin Las Vegas, stand cu Miss Bulgaria in masina, ne-am dat seama ca amandoua ne gandeam la acelasi lucru: cata risipa de energie! Mentalitatea noastra comunista se dovedea adanc inradacinata. Doar munca il face pe om! Ei, si unde eram catalogata ca favorita, in top 3, din cauza probei rochiei de seara - care, intr-adevar, era nepotrivita, mult prea cenusie in comparatie cu splendoarea si opulenta de acolo -, am iesit pe locul 11. In schimb, concursul mi-a adus oferte de a lucra ca model la Tokyo sau la Londra. Insa eu m-am intors acasa: se apropia examenul la Teatru. (rade) Si de data aceasta am intrat. Anii de scoala nu pot sa spun ca m-au format. Au fost, mai curand, ani de antrenament. N-am lipsit de la cursurile de istoria teatrului, de estetica, de istoria culturii si civilizatiei, citeam mult, mergeam la cinemateca si vedeam cate doua-trei filme pe zi, iar seara eram la teatru.
- Spui ca anii de scoala te-au antrenat pentru cariera de actrita. Dar te-au pregatit ei, oare, si pentru contactul cu lumea artistica, despre care stim ca nu e intotdeauna prietenoasa?
- Debutul s-a produs, in cazul meu, inca din ultimul an de facultate. Cand Catalina Buzoianu m-a distribuit in spectacolul Patul lui Procust si aproximativ in acelasi timp am inceput sa dau probe pentru rolul din filmul lui Dan Pita, Eu sunt Adam. Probe care au durat destul de mult. Perioada aceea a fost una de mare consum energetic: ma trezeam la 8, la 9 eram la biblioteca, de unde imprumutam materiale pentru lucrarea de licenta, la 10 eram la repetitii, in teatru, la 15 alergam la probele de film, la 18 reveneam la repetitii, pe la 11 noaptea ajungeam acasa, mancam si m-apucam de citit si de scris. Pe la 4 dimineata ma culcam si o luam de la capat. Asa am tinut-o cinci saptamani. Daca data premierei s-ar fi amanat chiar si cu o zi, as fi clacat. Insa am avut norocul unui inceput bun. Cronicile, si romanesti, si straine, au fost elogioase, am obtinut si doua premii de interpretare pentru rolul din Patul lui Procust. Apoi m-am angajat la Teatrul Mundi, pentru ca apoi, datorita domnului Valentin Silvestru - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, sa migrez la Bulandra. In mod oficial. Apoi am inceput sa joc... Iar cariera mea a crescut pas cu pas. Sunt multumita de ceea ce am realizat pana acum. In zece ani, am facut 14 filme, din care 10 roluri importante, si 12 spectacole in teatru. Cred ca nu e putin. Si chiar vreau sa profit de ocazie si sa adresez, prin intermediul vostru, o replica celor care au afirmat ca mi-am construit cariera bazandu-ma pe banii fostului meu sot, care ar fi finantat spectacolele respective. In primul rand ca in momentul in care l-am intalnit pe el, eu jucam deja in 9 spectacole la Bulandra, la Comedie si la National. Si da, e adevarat ca mi-ar fi fost usor sa-l rog sa ma sprijine, insa, in mod intentionat, nu am facut-o niciodata. Si sunt mandra ca izbanda mea s-a datorat muncii mele si dramului de noroc de care are nevoie fiecare artist. Iar acum... astept un rol care sa-mi puna in valoare maturitatea artistica pe care cred ca am atins-o.
- In afara actoriei si a pasiunii pentru lectura, ce altceva si-a mai croit loc in existenta ta? Dragostea ce relevanta are?
- Viata mea inseamna, in primul rand, copilul si familia. Pe Codrin mi l-am dorit cu vreo trei-patru ani inainte sa-l am. La vremea aceea, inca nu aveam toate conditiile ca sa-l aduc pe lume, apoi m-am casatorit si a venit pe lume si el. Cand eram insarcinata, stateam cu mainile pe burtica si ma gandeam cum vreau sa fie baietelul meu. Si crede-ma ca e exact asa cum am visat. Atat fizic, cat si psihic. Ceea ce mi-a dat un sentiment extraordinar de implinire. In ceea ce priveste dragostea... eu nu pot trai fara dragoste. Iar asta se concretizeaza la nivel de fiecare gest. Fata de fiul meu, fata de parintii mei, fata de prietenii mei. Daca privesti o floare cu iubire in suflet, floarea aceea simte si devine si mai frumoasa. Cand ai deschiderea pentru a remarca si a te bucura de ceea ce e frumos pe lume, si tu te simti mai bine.
- In incheiere, spune-mi, te rog, ce-ti doresti cel mai mult?
- Imi doresc ca parintii mei si Codrin sa fie sanatosi. Si imi doresc sa gasesc un barbat cu care sa intemeiez o familie armonioasa. Sa-i facem o surioara lui Codrin. Sa traim in liniste... Sunt convinsa ca acest om exista. Nu stiu cum arata, dar cand va aparea, il voi recunoaste. Il astept.