Nimeni nu ar fi putut sa-i gaseasca un nume mai frumos si mai potrivit: "Sfanta Elena de la Mare". De departe, dincolo de Tabara studentilor si Golful francez, manastirea pare o corabie suspendata intre doua nuante distincte de albastru - al cerului si al marii. E dimineata si e soare - un soare aramiu si rotund ca un galbenus cosmic, ce se ridica alene din valurile albastru-verzui ale departarii. E liniste. Zarva si discotecile Costinestiului au amutit demult. In pustietatea campiei dobrogene, nu se aud decat fosnete de vant si gaze, un strigat ascutit de pescarus si, alaturi, miscarea leganata a lanului de floarea-soarelui.
La Costinesti, muzica si nebuniile vacantei se termina brusc, in poarta celei mai noi manastiri din Dobrogea - o curte de gospodari harnici, plina de pasari si straturi de flori, iar in mijloc, o bisericuta proaspat varuita. Promotoriul inalt pe care se afla si negura transparent difuza a diminetii ii dau un aer solemn, de catedrala taraneasca. Tot taraneste, simplu si fara iscodiri, maica Iosefina ridica carligul de la poarta si ne pofteste direct in biserica, in casa Domnului. De cand maica stareta, stavrofora Maria, s-a imbolnavit, monahia Iosefina este pe rand si in egala masura: ghid, diac, constructor si econom al manastirii. Se grijeste de toate - de slujbe, de trapeza, de gradina si de musafiri. Pe sine se lasa mereu la urma. De zece ani face acelasi lucru - se roaga si munceste. Nu se plange nici o clipa. Dimpotriva - apasat, din inima, da slava lui Dumnezeu pentru toate. Privind peste umar la trecut, nimic nu se compara cu incercarile inceputului. Doi ani si opt luni a trait sub cerul liber, la adapostul unei cisterne cu apa. Acolo si-a facut chilia si strana de rugaciune. Ziua muncea pe rupte, iar noaptea se randuia cu maica cea batrana, sa pazeasca materialele de constructie, depozitate de-a valma in plin camp. Cand, in sfarsit, lucratorii au ridicat gard manastirii si au pus lacat la poarta, maicile au dormit linistite, dupa atata timp. A doua zi, aveau sa observe cu groaza ca hotii le furasera toate animalele: 60 de pasari si 4 porci. A fost o mare lectie, asa cum spune Psalmistul: "In zadar pazeste straja, daca nu e Dumnezeu acolo". Oricate garduri ai pune, tot Dumnezeu le apara pe toate.
Biserica din vis
Maica stareta ne asteapta in racoarea casutei ce tine loc si de chilie, si de arhondaric. Ucenica sa, Iosefina, i se alatura. Stau, dupa cuviinta, pe o dunga de scaun si cu mainile sprijinite pe genunchi. Batrana si bolnava, stavrofora Maria vorbeste greu. Imediat, ucenica ii sare in ajutor. Se inteleg dintr-o singura privire, se completeaza, isi fac loc una alteia in discutie. Asa cum stau alaturi, sunt mai mult decat mama si fiica. O legatura mult mai puternica le uneste. Se vede cu ochiul liber ca nu ar putea trai o secunda macar despartite.
Daca intrebi cum s-au cunoscut, maica Iosefina zambeste duios. Era la Manastirea "Valea Neagra" din Vrancea, abia tunsa in monahism, iar Maria, simpla mireanca, se afla intr-o mare rascruce a vietii, ravasita fiind de durerea sotului decedat si de legamantul facut inca din tinerete de a se calugari. Credea ca nu va rezista, ca la batranete este greu sa accepti stramtoarea severa a manastirii. Dumnezeu i-a dat insa curaj si nadejde, si cele doua femei au impartit aceeasi chilie, descoperind ca sunt suflete pereche, ca au aceeasi indarjire sa termine un lucru deja inceput. Apoi, s-a intamplat ceva. Ca o iluminare, au vazut drumul ce il au de urmat. Batrana Maria s-a calugarit si, vanzandu-si casele si averea (nu putina) din Constanta, a inceput cu banii ei construirea Manastirii "Costinestiului", asa cum fagaduise inca din copilarie. Ucenica cea tanara a urmat-o. Erau de acum surori in toate - si in credinta, si in lucrare, implinind cu sarg impreuna porunca nevazuta de a reinvia ctitoria reginei Elena, mama regelui Mihai, care, langa Mangalia, ridicase in 1929 metoc si loc de inchinaciune pe locul unui schit ars de turci. Exilate pe un camp pustiu si plin de ciurlani (ciulinii purtati de vant ai Dobrogei), au pornit singure sa sape fundatia bisericii, avand ca bunuri si avere o icoana, un cort si o cisterna de apa, pe care tractoristii o schimbau o data la doua saptamani.
Povestind si amintindu-si cum au construit casuta, paraclisul si chiliile pe doua nivele, maicile nu inceteaza a se uimi. Pentru ele, tot ce s-a intamplat in ultimii ani e un miracol: felul in care s-au cunoscut ajutoarele primite pentru a ridica biserica, faptul ca dupa doua accidente vasculare, stavrofora Maria mai este inca in viata. "Nu e bine sa vorbim despre miracole, dar ele se petrec la tot pasul", zice ucenica Iosefina. "Unul din ele e minunea cu apa. Forand, am gasit izvor la 17 metri, desi toti specialistii ne spuneau ca acest lucru nu e posibil, ca in faleza Costinestiului nu exista decat saratura marii. Acum, avem fantana cu apa multa si rece, cum nu gasesti in toata statiunea. Apoi, la un moment dat, am ramas fara bani. "Doamne, ce ne facem?", am intrebat eu speriata. "Vine iarna si biserica nu are acoperis." Maica Maria nu s-a pierdut cu firea. A zambit, spunandu-mi: "Stai linistita. Vorbesc cu Maica Domnului si o sa avem de toate". Credeam ca glumeste, ca vrea doar sa ma linisteasca, dar nu au trecut trei zile si la poarta manastirii a aparut Corina Chiriac care, dupa ce s-a rugat si s-a inchinat la icoane, mi-a intins un portofel plin cu bani. Eu nu voiam sa-l primesc, dar ea mi-a spus sa nu o refuz, caci se facuse o minune in viata ei. Pierduse portofelul cu ceva timp in urma si, dupa mai multe zile de cautare, s-a legat cu juramant ca, daca il gaseste, il va darui unei manastiri. Chiar in clipa aceea, ca din intamplare, a zarit portofelul cazut sub scaunul de la masina. Cum s-a petrecut faptul si de ce venise tocmai la manastirea noastra nici ea nu-si putea explica. Oricum, ea si-a oprit actele si noua ne-a dat banii, pana la ultimul leu. Asa ne-am pus noi tabla pe acoperis si nu a mai plouat in biserica."
Din coltul ei, invesmantata cu broboada neagra si culion, maica stareta da din cap a aprobare. Asa este - prin rugaciune si nadejde obtii orice. Maica isi aminteste cum, ramanand cu chiliile neterminate, a cazut in miez de noapte la icoana Maicii Domnului si cu lacrimi in ochi i-a cerut sa ajute manastirea, aproape strigand: "Ce am facut, Preacurata Fecioara? Cu ce ti-am gresit? De ce nu-mi dai un semn?". A doua zi, i-a batut la usa un barbat din Constanta. Era tulburat si, vorbind repede, spunea ceva greu de crezut. Spunea ca, desi nu vizitase niciodata Manastirea "Sfanta Elena de la Mare" ii aparuse in vis. Era aidoma cu realitatea: aceeasi fantana, aceeasi bisericuta in care, intrand, a gasit o carte mare si deschisa. Pe foile ei era scris sa dea milostenie 50 de bancnote de 500.000. Nu avea acesti bani, in schimb, pentru a implini porunca din vis, s-a oferit sa ajute manastirea cu faianta, calorifere si parchet - exact ceea ce stavrofora Maria ceruse cu lacrimi Maicii Domnului.
"Sa calci cu grija iarba moale din ses/ Acolo e ispita cel mai des"
Intoarsa in lumea plina de talcuri a amintirii, maica stareta nu poate uita primii ani, cand manastirea arata "ca o pravalie olteneasca - fara usi, fara ferestre", cand aduna roua diminetii in vase anume pregatite sau cand priveghea sub cerul liber si sticlos al iernii, fara lemne de foc, doar in post si rugaciune. Pare greu de crezut, dar au fost cei mai frumosi ani din viata ei. Renuntand cu buna voie la intregul ei avut, pe care l-a inchinat lui Hristos, maica a descoperit in pustia Costinestiului bucurii cumplit de simple. Pe toate le-a castigat din greu: racoarea unui pahar de apa, mangaierea unui foc mocnit in soba, grija de sora a ucenicei Iosefina, atunci cand, operata de cinci ori de peritonita, se zbatea intre viata si moarte.
Desi aspra la vorba si neinduratoare cu cine nu respecta sfantul lacas, zicand cateodata: "Ni s-a dus vestea de rele, dar nu de proaste", maica stareta e o mare sentimentala. Iubeste florile ce au acoperit deja curtea. Iubeste boarea parfumata a teilor, pe care i-a plantat de-a lungul intrarii in manastire. Se bucura de roada livezii, culegand cu mana ei cirese si caise mari cat pumnul unui copil. Se bucura de harnicia albinelor venite din prisaca lui nea Ion Angheluta, pe care l-a ingaduit pe terenul manastirii, asa cum se bucura cand cineva, un turist ostenit sau doar curios, intra in biserica si aprinde o lumanare. Ca orice om pornit pe calea fara intoarcere a monahismului, maica evita sa judece aproapele. Incearca sa ia pe fiecare asa cum este. Deja nu o mai deranjeaza glumele studentesti ale tinerilor din tabara si nici vorbele rautacioase ale satenilor din satul Schit, care mai zic ironic si astazi: "S-au apucat de manastire o baba si o copila. Noi din 90 vrem biserica in Costinesti si nu am reusit".
S-a inteleptit maica in toti acesti ani. Stie ca acolo unde e lucrarea mare, si ispita e pe masura. Ani la rand, cineva le fura fructele din livada. Ani la rand, condensul incepea sa ameninte pictura din biserica. Apoi, maicuta s-a imbolnavit grav si sora Iosefina era sa pateasca o nenorocire, cazand in cisterna cu apa. Fara incercari nu se poate sau, cum zice stavrofora Maria glumind: "Sa calci cu grija iarba moale din ses/ Acolo e ispita cel mai des".
Toate au trecut si s-au intors in bine, prin grija Maicii Domnului, prin rugaciuni si prin rabdare. Pe talgerul sufletului, nici o incercare, oricat de grea, nu cantareste cat bucuria de a vedea ca manastirea sporeste vazand cu ochii. Cand un ajutor dispare, imediat vine in loc un altul. Cand tractoristii din Schit le-au luat cisterna cu apa, in ziua urmatoare directorul de la "Romconstruct" s-a oferit sa le foreze gratis fantana. Daca cineva din statiune a daramat, din joaca sau din rautate, indicatoarele spre manastire, a doua zi, aparent fara nici o legatura, primarul Traian Cristea se oferea sa pietruiasca cei trei kilometri de drum, din fondurile comunei.
Mai sunt, insa, multe gauri de umplut. Nici dupa zece ani de functionare, "Sfanta Elena de la Mare" nu are curent electric. Impresionat, doctorul Pesamosca le-a daruit o instalatie eoliana, un panou solar si un set de becuri speciale, de 11 wati, la care maicutele isi citesc grabit si cu economie pravila de noapte. La randul lor, maicutele se silesc cum pot si ele. Tot salariul si pensia, banii de acatist si lumanari, pana la ultimul leu, merg la intretinerea bisericii si la continuarea lucrarilor. Mai mult chiar, asa bolnave si obosite cum sunt, nevrand sa cerseasca, maicutele abia asteapta luna lui decembrie, cand merg cu colindul prin Costinesti si Mangalia, din casa in casa, din bloc in bloc, pentru a strange un ban in plus. Probabil ca nimic din cele trainice nu trebuie sa se construiasca fara sacrificii. O sfanta manastire, cu atat mai mult.
La cei 70 de ani ai sai, maica Maria stie ce are de facut - sa stranga peste un miliard pentru curentul electric, sa inchida si sa tencuiasca noile randuri de chilii, sa mareasca obstea, si bunul parinte din Limanu sa poate sluji aici zilnic, dimpreuna cu maicile. La 70 de ani a renuntat la viata usoara si calduta a orasului, a renuntat chiar la avere, castigand in schimb ceva infinit mai important. In manastirea ctitorita chiar de ea insasi, suspendata ca o corabie terestra intre cer si ape, maica Maria si ucenica sa Iosefina trebuie sa se simta macar cu o palma mai aproape de Dumnezeu. E o inaltime pe care noi, ceilalti - oraseni grabiti si stramtorati de griji marunte -, nici macar nu o putem imagina.
Fotografii de Petre Cojocariu
Cei ce doresc sa ajute Manastirea "Sfanta Elena de la Mare" au la dispozitie urmatorul cont: 1406908 Raiffeisen Bank - Sucursala Eforie Sud