Sub Corneliu Coposu, partidul "istoric" optase constient pentru aceasta orientare doctrinara, majoritara in Europa contemporana. Batranul lider sesizase ca ideologia interbelica nu se mai potrivea vremurilor noi. Coposu nu a reusit insa sa-si duca proiectul pana la capat. Succesorii lui, ocupati - dupa alegerile din 1996 - cu "chestiunile" guvernarii, au fost mai putin preocupati de doctrina si programul crestin-democratiei. In fapt, ei s-au comportat, la guvernare, dupa calapodul Pdsr-ului (ulterior Psd), devenind - impreuna cu aliatii - un grup de "profitori ai tranzitiei". Cauzele esecului administratiei Cdr-Usd-Udmr au fost analizate. Efectul electoral al acestuia a fost dur, in special pentru Pntcd, partid ce domina "Conventia" si desemna prim-ministrii. Excluderea partidului din Parlament, dupa alegerile din 2000, nu a dus la clarificarea pozitiei lui doctrinare si nici la restructurarea lui fireasca. Timida incercare de reinnoire a gruparii Marga-Lupu, concretizata inclusiv in schimbarea numelui partidului, pentru ancorarea lui mai ferma in curentul popular crestin-democrat european, a fost stopata de o "monstruoasa" coalizare intre fostii "baroni" ai partidului (amenintati de criticile "reformistilor") si Victor Ciorbea (reprimit in Pntcd chiar de catre aceiasi reformisti). Se stie ce a urmat. Crestin-democratii veritabili au fost exclusi sau obligati sa paraseasca partidul care - sub conducerea lui Ciorbea, orgolioasa si ineficienta - a "inghetat" intr-un hibrid doctrinar ce i-a potentat evolutia spre disparitie. "Exclusii" au incercat sa salveze "nucleul" doctrinei moderne si s-au regrupat in Ppc (Vasile Lupu), si apoi, in Actiunea Populara (condusa de Emil Constantinescu). Intre cele doua "aripi" ale crestin-democratiei romanesti nu a fost posibila nici o apropiere din cauza orgoliului lui Ciorbea.
De situatia neclara a orientarii a profitat partidul guvernamental, Psd-ul. El a blocat ferm incercarile de mediatizare a proiectului propus de Ap si a incercat, sprijinindu-l discret pe V. Ciorbea, sa anexeze Pntcd-ul. In presa au aparut destule relatari despre intalnirile "de taina" dintre V. Ciorbea si A. Nastase, liderul Psd. "Social-democratii" voiau o "opozitie simbolica" ce, dupa alegerile din 2004, ar fi avut (evident, printr-o "dirijare" a voturilor) si o reprezentare parlamentara. Intr-o Europa dominata de "populari", Psd-ul ar fi putut sa fie "cautionat" de o alianta cu un Pntcd docil, santajabil si dornic sa se infrupte din "placinta" guvernarii. Incapacitatea organizatorica a lui V. Ciorbea si slabul impact al melanjului doctrinar vanturat de el au dus la abandonarea acestui "plan". Psd-ul a renuntat la sustinerea lui Ciorbea, dar nu si la ideea unei aliante cu crestin-democratia, care sa-l spele, in fata Europei, de "pacatele" coruptiei, haosului administrativ, transformarii clasei politice intr-o casta oligarhica. Evident, aceasta crestin-democratie nu trebuia sa fie cea reala, net opusa populismului Psd-ist, ci una inventata, de circumstanta. In actuala prabusire in optiunile electorale (confirmata, dupa "dusul" localelor, de toate sondajele), Psd-ul s-a mobilizat in "revopsirea" crestin-democrata a "rezervei sale de cadre". Nu e de mirare ca Prm-ul lui C.V. Tudor se proclama tot mai des "partid popular", iar Png-ul lui Gigi Becali isi asuma crestin-democratia (dar numai in alianta cu Psd-ul). Cele doua formatiuni extremiste, chiar legionaroide in unele formulari, au ca obiectiv principal atacarea opozitiei parlamentare de dreapta, grupata in alianta Da. Ambele spera, alaturi de Pur - si acesta autoproclamat partid popular -, sa beneficieze de o canalizare controlata a voturilor Psd-iste, care sa le asigure intrarea in Parlament si participarea la administratie. Un nou "patrulater" (Psd-Prm-Pur-Png) ar putea realiza majoritatea necesara guvernarii.
Lasat din brate de Psd, partidul condus de V. Ciorbea si-a continuat degringolada. Fostul prim-ministru a cautat sa-l "vanda" cu orice pret pentru a obtine, si prin usa din dos, intrarea in Parlament. Dupa refuzul, politicos si rece, primit de la alianta Da, Ciorbea a initiat "contacte" cu Pur-ul, Png-ul si chiar Prm-ul, oferindu-le putinul pe care-l mai avea, denumirea si sigla partidului. Cu formatiunile veritabil crestin-democrate, V. Ciorbea nu a tratat niciodata serios, pentru ca se punea in discutie conducerea sa, "realizarile sale". S-a conturat astfel dezastrul produs la alegerile locale, unde atat Pntcd-ul, cat si Ap-ul, dar si alte mici grupari de aceeasi orientare au obtinut, cumulat, in jur de 3%. In plus, liderul taranist, singurul presedinte de partid - in afara de T. Basescu - ce a candidat pentru un post in administratia locala, a obtinut un rusinos 1% in fata bucurestenilor pe a caror memorie conta. Dupa locale, Pntcd-ul a descoperit ca ultima lui sansa este doar unicul sau candidat ales la conducerea unui mare oras, Gheorghe Ciuhandu, ce a obtinut un scor extraordinar (60%), din primul tur, la Timisoara. D-l Ciuhandu a devenit astfel liderul natural al partidului aflat in naufragiu. Un lider ce trebuie sa-l redreseze si sa-i fixeze definitiv formula doctrinala in fata alegatorilor. Misiune extrem de dificila, pentru ca, fara unirea tuturor crestin-democratilor intr-un "partid popular" real, doctrina va continua sa fie "vanata" de alte formatiuni. Mai ales in conditiile unui nou esec la "parlamentarele" din noiembrie a.c. Surprinzatoarea propunere a fostului lider liberal, Valeriu Stoica, de unificare a Pnl cu Pd-ul si de asumare a doctrinei crestin-democrate, a fost motivata si de necesitatea de a spulbera diversiunea Psd-ista de structurare a unui fals "pol popular" (constituit din Prm, Pur, Png), care sa-i devina aliat la guvernare. Fara o prezenta a veritabilei crestin-democratii in Parlament, Psd-ul si-ar putea realiza "planul", compromitand, pentru multa vreme, posibilitatea implementarii acestei orientari in Romania.
Pntcd-ul se afla, asadar, intr-un moment crucial. Congresul ar trebui sa ii delege lui Gheorghe Ciuhandu puteri exceptionale in alcatuirea "listelor" pentru Parlament (ce trebuie sa contina obligatoriu "oameni noi", necompromisi in trecuta "administratie Constantinescu") si in initierea neconditionata a tratativelor de unificare a crestin-democratiei reale. Timpul preseaza si, in momentele exceptionale, trebuie luate masuri exceptionale. Momentul este propice pentru ca ascensiunea aliantei Da in preferintele electorale este rezultatul unui vot negativ dat gruparii mafiotizate a Psd-ului. Pentru multi cetateni, alternativa Da nu reprezinta, totusi, o solutie. Alianta Da nu a venit, pana acum, cu un program concret si coerent de guvernare, iar "listele" sale contin - dupa cum subliniaza majoritatea mediilor de informare - destule nume indoielnice, suspecte prin participarea la administratiile ce s-au succedat dupa 1989. D-l Ciuhandu are toate argumentele sa lanseze reinnoirea clasei politice (trimitand "elefantii" Pntcd-isti mai in... spate) si sa impuna structurarea unui puternic "pol popular", ca alternativa reala la "bipolarismul" pe cale sa fie instituit in Romania. Sa nu uitam ca aproape 50% dintre electori nu intentioneaza sa se prezinte la vot, pentru a nu fi obligati sa aleaga "intre doua rele".