Crampeiul de Rai
Cand ajungi in Valea Putnei, satul aflat la nici 20 de kilometri de Campulung Moldovenesc, primul gand ce-ti vine-n cap e ca te-ai ratacit intr-un crampei mic de Rai! Mai intai vezi dealurile: extraordinar de luminoase si verzi, brazdate toate de flori de munte, in culori incredibile. Apoi apare si satul. E invadat de coline. Caci fiecare curte e o pajiste abrupta si verde, pe care un caine ciobanesc somnoleaza urias, langa vreun cires care rodeste tocmai hat, la Sfanta Marie Mare! Un sat si o vale insorita, ce-ti aduc aminte de numele ce i s-a dat Bucovinei: Elvetia Romaniei. Dar peisajul mai are ceva, ceva ce numai prin partea asta a tarii poti vedea. Oamenii nu-si cladesc aici fanul in capite, ci-l intind pe-un soi de garduri lungi, numite lese. Incat vara, cand se pune fanul la uscat, colinele din Valea Putnei par napadite ca de un soi de dragoni blanzi, uriasi si flocosi. Si astfel, descoperi inca un colt mirific si aproape necunoscut de Romanie, de o frumusete in fata careia cuvintele tac, se topesc...
Dar pe mine nu m-adusese aici drumetia, ci renumele unui preot din Valea Putnei, la care veneau oameni din toate colturile Moldovei, desi abia trecuse de treizeci de ani. Aflasem ca desi fusese in America, unde putea sa ramana in cinste si-n paine, preferase sa se intoarca acasa, printre ai lui. Si mai aflasem ca parintele savarsea grelele Molifte ale Sfantului Vasile cel Mare, slujbe ortodoxe deosebit de puternice, pentru usurarea sufletului si trupului omenesc de necuratiile diavolesti. Greu de crezut ca in satucul acela frumos ca un colt de Rai, cineva, un slujitor de nadejde al Domnului, poate da lupte infricosate cu demonii. Si atunci m-am gandit sa-i aflu povestea, intai prin sat. Sa aflu ce parere au despre el cei pe care ii pastoreste. Urma pastorului se cunoaste intotdeauna in cei care calca pe ea.
Spovedania cea mare
"Cand a venit acu trei ani parintele nostru, Luca Corneliu Constantin, a luat mai intai la spovedit tot satul", spune batrana Simina Perdeicu, stand blanda pe prispa casei ei, in namiezi. "Pe atunci, parintele avea doar 33 de ani, se intorsese din America si-a venit aici, la noi, s-aici a ramas. Si mai intai ne-o spus cum ca suntem ramasi in urma cu spoveditul, ca trebuie sa ne aduca la zi. Dupa care o inceput sa spovedeasca la noi de la 5 dupa-amiaza si tocma pana a doua zi dimineata, 14-15 ore fara incetare, fara sa puna capul pe perna. Ne-o spovedit si ne-o impartasit tot satul, vreme de mai bine de-o luna. Ca nici acuma nu inteleg de unde-o avut atata rabdare si putere de-a rezista." "Mamuca lui, care l-o facut si crescut, o fost mai prejos decat mamuca cereasca, din laptele careia o supt credinta adevarata in Dumnezeu. L-oti auzi vorbind in biserica si-oti vedea", se baga in vorba o vecina venita la gard. E imbracata in catrinte frumoase si ie, la fel ca toate batranele din satele Bucovinei, care merg la biserica in costume stravechi.
"Dupa asta, a inceput sa mearga din poarta in poarta, ca sa vada si sa inteleaga ce probleme si nacazuri au oamenii", leaga firul vorbei babuca Simina. "Ca, zicea parintele, preotul ortodox trebuie sa iasa intre oameni si sa-i ajute, sa lupte pentru ei si in mijlocu ulitai, nu numa de la amvon." O intreb de Moliftele Sfantului Vasile pe care le tine parintele. "La noi in sat nu-s oameni prinsi de al diavol. Aici lumea-i mai linistita si toate-s mai blande. Da parintele tine slujbele astea luna de luna, ca vin la el oameni de prin toate hotarele lumii, amarati prinsi si loviti de napasta, si pleaca de la el intremati. Daca el ii cu Dumnezeu tata ziua, daca Il are pe sub camese, cum a fire ca Dumnezeu sa nu-l ajute sa lupte cu Balzebut?"
Umbrele demonizatilor
Nicolae Poenar este epitrop la biserica din Valea Putnei. Stam amandoi in bisericuta goala, cu linistea ei racoroasa. Parintele Luca tocmai plecase, terminase slujba, aveam sa-l cunosc abia ziua urmatoare. Epitropul vorbeste mult si cu drag de parintele Luca. "Imediat ce a venit aici, parintele s-a apucat sa refaca biserica de la temelii", imi spune. Din pereti rasare frumusetea in culori intense a picturilor. "Da stiti dvs. cum a fost? Ca-n toata vremea cat s-a pictat biserica, parintele s-a rugat intruna, si-a postit, de-aia a iesit asa de frumoasa, de se mirau si pictorii ce le iese din mana, ziceau ca nicaieri n-au mai pictat asa de maiestru ca aici."
Si la sfarsit imi mai marturiseste ceva: a fost de la inceput cu parintele la Sfintele Masluri. Si-atatea a vazut si-a trait acolo, luna de luna! Isi aminteste, de pilda, de elevul acela de liceu din Campulung, scuturat de spasme in fata crucii, pe care parintele l-a facut om, vindecandu-l. Sau de biata fata din Iasi care urla zguduita de demoni si care a iesit din sfanta biserica zambind.
Incepem anul cu lepadarea de diavol
Vecernie in biserica din Valea Putnei. Parintele Luca e cu fata la altar. Nu-l vad inca. Dupa toate cele aflate, sunt parca si mai nerabdator sa-l cunosc. Deocamdata, ii aud doar rugaciunile, rostite cu voce puternica, retinuta si pasionata. Biserica e aproape goala. Apusul soarelui aprinde linistea intens colorata a sfintilor din pereti si rugaciunile preotului ma cuprind repede. Apoi, parintele se intoarce, binecuvantand. Dintre odajdii vad iesind un chip frumos de barbat, cu o barba subtire, neagra. Imi vine randul la miruit si-i spun, cu timiditate, parintelui, ce vant ma poarta spre el. Renumele lui a ajuns pana la Bucuresti, adus la redactie in tolba postasului, prin scrisori. Bolnavi mantuiti il recomanda altora aflati la nevoie. Un preot cu har, ajutat din tariile cerului sa lupte cu uneltirile diavolesti. Parintele se hotaraste greu sa vorbeasca. Dar cand incepe, nu ma mai indur sa il intrerup. Are un anume dar al predicii in rostire, plus o modestie, o smerenie netrucata. "In foarte multe biserici se savarsesc aceste slujbe de dezlegare", spune. "Fiecare preot care citeste aceste Sfinte Molifte are binecuvantare de la Dumnezeu. Nu te poti apuca oricand si oricum de aceasta lucrare. Trebuie sa te pregatesti pentru ea. Sa te rogi intruna si sa tii macar trei zile de post negru si de curatenie trupeasca si sufleteasca si toate canoanele pe care trebuie ca preot sa le implinesti: rugaciunile plus canonul faptelor, in care intra milostenia, mangaierea si cercetarea bolnavilor si ajutorarea tuturor celor lipsiti, asa cum facea Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Cappadociei, mort la 379. Caci el ne-a aratat ce trebuie sa facem noi, cei care vom indrazni sa lucram cu aceste Molifte.
De regula, Moliftele Sfantului Vasile se citesc in biserica in prima zi a anului, dupa Sfanta Liturghie, cand este ziua autorului lor. Cu aceasta incepem anul: cu lepadarea de diavolul si unirea cu Hristos. Cu dezlegarea de toate legaturile potrivnice, malefice, pe care in anul precedent le-au pus asupra noastra diavolii, oamenii vrajmasi sau noi insine. Credinciosul, insa, nu poate veni la aceste dezlegari, daca nu e pregatit. Trebuie sa postesti si sa fii curat fizic, adica sa nu fi avut inainte o relatie trupeasca. Si atunci, aceste slujbe ajuta pe oricine, nu doar pe cei demonizati. Il ajuta pe oricine e pregatit. Iar celui nepregatit ii fac rau, il pot chiar distruge!"
Apoi, aceste molifte se pot repeta lunar. Asa face si tanarul parinte din Valea Putnei. "Am facut si slujbe cu mai multi preoti, cu doi-trei, pentru vindecarea acestor suflete cuprinse de duhuri necurate. Iar rezultatele au aparut. Credinciosi care erau puternic cuprinsi de diavol, cazuti in necaz si suferinta, astazi sunt sanatosi si normali."
Si-un cuvant poate lega
Cum poate ajunge un om sa fie posedat de diavol?, intreb.
- Fiecare crestin are pacate. Si noi avem. Si cu orice pacat pe care-l savarsim, slujim pe diavolul, nu pe Dumnezeu. Si atunci, fiecare crestin, cu cat pacatuieste mai mult, cu atat se apropie de el diavolul, care pune stapanire pe sufletul si pe trupul lui. Iata pildele din Evanghelie despre cei doi demonizati din tinutul Gadarei si Gherghesei!... Avem asemenea cazuri si astazi. Si vor mai fi cat va fi lumea si omul. Diavolul nu se va rusina sa ispiteasca. Pentru ca omul se leaga cu cuvantul. Se afuriseste, se da diavolului.
- Cum?!
- Iata cum. Foarte multi oameni spun "fire-as al diavolului". Iata cum omul, de buna voie si nesilit de nimeni, se da pe sine la necuratul.
- Pur si simplu rostind un cuvant?
- Iata, in rugaciunile de dezlegare, se spune: "Orice greseala au savarsit, cu lucrul, cu cuvantul sau cu gandul". Cuvantul are puterea de a lega. Si astfel, multi s-au legat cu cuvantul si s-au fagaduit diavolului. Altii au frecventat medii diavolesti. Sau au frecventat medii satanice, biserici satanice sau alte lucrari care se savarsesc astazi in tara aceasta sau in afara ei. Sau au fost pe la tot felul de vrajitori, descantatoare si altii care se ostenesc pentru aceste lucrari malefice.
Slujbele fara arginti
Parintele se opreste putin, parca innegurat. Apoi continua: "Dar demonizatii nu trebuie amestecati cu bolnavii mintal. Aceia sunt altceva. Se face intre ei o confuzie nedorita. In afara bisericii, demonizatul este un om perfect normal si sanatos, vorbesti si te intelegi cu el orice. El are reactie numai la aceste slujbe de dezlegare. Dar si la tot ce inseamna lucrarea lui Hristos. Adica, atunci cand i se da agheasma, anafura, sfanta litie... Le respinge. Pentru ca diavolul si Hristos nu pot sa stea la un loc, in acelasi trup. Pe de alta parte, am foarte multe cazuri de pacienti care nu raspundeau la tratamentul cu medicamente si pe care medicii i-au trimis aici, dandu-si seama ca trebuie intervenit din punct de vedere bisericesc. Pentru ca erau demonizati. Si cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii s-au vindecat. Dar daca va uitati in Moliftelnic, veti vedea o Rugaciune pentru cei cuprinsi de duhuri necurate. Si la finalul ei si al canonului respectiv, scrie: "Adauga si Moliftele Sfantului Vasile cel Mare". Asadar, dupa ce ai facut tratamentul minim, poti sa adaugi si un tratament mai puternic, pentru credinciosii acestia."
Il intreb apoi pe tanarul preot daca imi poate povesti, cat de cat, din ce se intampla in biserica, in timpul moliftelor Sfantului Vasile. "Indracitii se comporta exact cum scrie in Sfanta Scriptura", imi spune. "Striga, urla, scot sunete ce nu se pot imita, fiindca vorbesc diavolii dintr-insii. Si au alt gen de voci, neomenesti, diavolesti. Si se zvarcolesc, lovesc, zgarie. Spun lucruri pe care oameni muritori nu le pot sti. Nici nu pot descrie in cuvinte chinul si suferinta acestor oameni. Vazandu-i, iti dau lacrimile. Si-atunci, noi ce sa facem? Sa stam pasivi? Cand insusi Sfantul Vasile cel Mare, marele filantrop al Bisericii noastre, ne ofera acest model? El, cel care a intemeiat Vasiliada, acel oras in care se gaseau spitale, leprozerii, orfelinate, scoli de reeducare pentru tinerele cazute in desfrau. De altfel, aceste molifte nu se fac pentru bani. Si nici pentru alte interese. Nu le facem pentru a ne creste cota de popularitate sau a ne da mari preoti sau mari sfinti, nu suntem asa ceva. Suntem slujitorii Mantuitorului Hristos, cu toata smerenia. In cazul meu si al altora. Asadar, omul in suferinta trebuie cercetat si preotul este samarineanul milostiv al zilelor noastre."
Necazurile - lacuste peste preot
"Orice preot ce lucreaza cu Moliftele Sfantului Vasile va va putea spune ca, dupa aceste slujiri, diavolul nu-l slabeste", spune in linistea bisericii parintele Luca, in timp ce tine in mana stanga, aproape intinsa, un crucifix. "Diavolul vine peste preot si-l incearca prin necaz, durere, boala si suferinta in familie. Si eu le-am simtit si le simt... le simt mereu, ca parca nu se mai opresc! Imi amintesc, odata, dupa Sfintele Molifte, copilul meu era sa moara! Tocmai ma intorsesem acasa si stateam de vorba cu doamna preoteasa, cand fiul meu, care avea atunci trei ani, nu stiu de unde a gasit o moneda aparuta de niciunde, a inghitit-o, si moneda i s-a oprit in gat. A facut stop respirator! De cateva ori, cand am venit acasa tot dupa Sfintele Molifte, am gasit animale moarte - cate cinci-sase o data... Alteori, sotia imi era bolnava din senin sau copilul ranit, iar copilul! Apoi parintii: imi telefona tata sau mama si ma intreba: "ce-ai mai facut azi, ca uite ce necaz a venit peste noi...". Si acum, de curand, am trait altele: accident de masina, boala. Tot felul de lucrari potrivnice, pentru a ma descuraja sa mai slujesc. Dar daca rezisti, lucrarea diavolului cedeaza in fata lucrarii lui Hristos."
Semnul Maicii Domnului de la Pocrov
"Cum de v-ati inhamat la asa o lucrare, parinte, la doar 36 de ani?", intreb. Dintr-o data, parintele Luca se insufleteste. Incepe sa-mi spuna despre visul sau de copil de a ajunge preot. "Dumnezeu mi-a dat in viata mea calauze extraordinare. Familia si preotii. Ingeri ai Domnului trimisi in viata mea. De mic, in casa bunicilor de la Nemtisor, langa Manastirea Neamt, am deprins cumintenia si iubirea de Dumnezeu. Bunica ma ducea la toate slujbele la sfanta biserica. Si imi mai aduc aminte cum imi atarna serile, deasupra patutului, o icoana cu Maica Domnului si imi spunea: "Uite, aceasta este mama ta!". La umbra manastirilor din Neamt, nu ma jucam cu jucarii obisnuite, ci cu toaca, cu odajdiile, cu facutul agheasmei si tinutul slujbelor ca la biserica.
Cativa ani mai tarziu, parintii mei m-au dus la Manastirea Horaita, din Neamt, unde l-am cunoscut pe parintele staret de atunci, Zenovie", continua parintele Luca. "Si sfintia sa avea un mare dar, darul rugaciunii. O rugaciune care te incalzea in suflet, te unea cu Cerul, te facea sa uiti orice necaz ai fi avut. Acolo am simtit ce putere are rugaciunea facuta bine, cu credinta in Dumnezeu si din iubire. Parintele se ruga pentru toti, pentru fiecare necaz si suflet in parte, chiar daca era trecut de miezul noptii. Si i-am spus sfintiei sale ca as vrea sa fiu slujitorul lui Dumnezeu, sa fiu preot. Iar el mi-a raspuns: "Fiule, daca este sa fii slujitorul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu te alege si din pustiu, si din piatra!". Si-atunci am inteles. De altfel, viata mea a fost extrem de tulburata, diavolul s-a opus tot timpul sa ajung preot. Cand eram prunc, am avut o boala foarte grava, din care nu scapa decat unu la un milion, o encefalita cu moarte clinica. Medicii nu aveau nici o speranta si atunci mama a facut o fagaduinta, s-a rugat in genunchi plangand si a spus: "Doamne, daca tu vrei sa-i dai viata copilului astuia, eu Ti-l daruiesc Tie si va fi al Bisericii". Si imediat dupa asta m-a botezat in spital. Si Dumnezeu a facut o minune cu mine. M-a pastrat, am scapat. Apoi, la cinci ani, Dumnezeu m-a mai scapat de o moarte, inviindu-ma iar. La 15 ani m-am dus sa ma calugaresc la Manastirea Neamt, descurajat ca nu intrasem la seminar. Era inainte de 1989 si locurile pentru viitorii preoti erau putine. Dar acolo, la Neamt, parintele Efrem, staretul, nu m-a primit: "Dumnezeu are alt plan cu dumneata", mi-a spus privindu-ma lung. Dupa asta am cazut iar la admitere. Si ma rugam si posteam si-I ceream lui Dumnezeu sa-mi dea un semn. Si in vara lui 1987, mergand cu parintii mei la schitul Pocrov, din judetul Neamt, staretul de acolo, parintele Ghervasie, mi-a spus: "Tinere, sa mergi sa te inchini la sfanta biserica, avem o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Uite, daca ai o dorinta si vrei sa vezi daca ti se implineste, scoate un ban din munca ta, pune-l pe icoana si, daca ramane acolo, dorinta ta e implinita. Daca nu, ia-ti orice nadejde!". Atunci am zis ca asta e clipa adevarului pentru mine: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!". Si am scos un ban din buzunar, l-am pus pe icoana Maicii Domnului, sus, pe coroana, in centru... Si-acolo a ramas! M-a cuprins frica. Parintii mei puneau si ei bani pe icoana, dar sareau de parca o mana nevazuta ii arunca pana in mijlocul bisericii. Si au inceput sa planga si ei, ingenuncheati. Dupa asta, mi-a ajutat Dumnezeu, am intrat la seminar si am mers si la Bucuresti, la facultate. Iar cand am devenit preot, am stiut ca trebuie sa slujesc si eu toate slujbele, cu tot cu Moliftele Sfantului Vasile. Purtam in mine urma de nesters din copilarie, de la Horaita: vazusem cum se lupta cu raul parintele Zenovie si cat de frumos se ruga, o frumusete angelica. Iar acesti oameni in suferinta, cuprinsi si chinuiti de duhuri necurate, trebuiau ajutati. Asa cum Mantuitorul i-a vindecat pe cei doi demonizati, si noi trebuie sa facem la fel. Fara frica. Caci El ne intareste: "Iata, va dau putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea diavolului", spune. Si daca ne-a dat putere, de ce sa ne fie frica? Pentru ca vine timpul cand ajungi la o anumita maturitate in credinta si-n iubirea fata de Dumnezeu, vine timpul examenelor acestora cu diavolul. Trebuie toti sa le dam. Si din ele poti sa iesi biruitor, dar poti sa fii si invins. Se intampla. Dar nu trebuie sa cedam."
Binele fara de margini
"Spuneti ca vin credinciosii la mine?", intreaba parintele Luca si ma impinge, usor, de la spate, spre usa bisericii. "Dar ei nu vin la mine, vin la Domnul Iisus. Si la fiecare preot si la fiecare slujba unde merg, se duc la Domnul Iisus, Il urmeaza pe El. Preotul e doar o oglinda care transmite mesajul divin. Atat. Iar oamenii vin sa se hraneasca. Caci in tensiunea de zi cu zi, toti au nevoie de un loc in care sa se elibereze: biserica. Aici, unde tensiunea malefica dispare, prin starea de rugaciune, prin starea de bine fara de margini, caci acesta e Dumnezeu. Si omul pleaca vindecat si luminat."
Foto: Emanuel Tanjala