Pe scena canta folclor, in biserica pricesne si "Tatal Nostru", iar cand pleaca la romanii din lume, canta "la alegere", melodii care sa le tina de dor. Crezul ei? Sa canti "inima de la inima" cu cei care te asculta
Magnetofonul din camp
- Stimata doamna, se poate spune ca are Dobrogea folclor autentic romanesc?
- Evident, desi ritmurile Dobrogei sunt foarte diferite de ritmurile din restul tarii, fiind foarte eterogene. Intr-adevar, este greu sa te feresti de influentele minoritatilor dobrogene si sa promovezi prin cantec folclorul autentic romanesc... Va marturisesc ca am adunat in sacul meu si folclor de la minoritati: ucraineni, turci, bulgari, macedoneni, sarbi, greci, tatari, armeni. Dar intr-o buna zi, am avut "o criza de identitate"... Aveam un magnetofon mare, de vreo 12 kilograme, pe care am inceput sa-l car dupa mine, din sat in sat, la culegeri de cantece. Voiam sa ma fixez pe Dobrogea, voiam sa fiu eu, sa nu fiu confundabila, sa am propriul repertoriu. Doamna Leia Bularca, profesoara mea de la Scoala Populara de Arta din Constanta, mi-a spus ca trebuie sa am propria personalitate artistica, altfel voi fi un mare nimeni... Acest impuls a fost hotarator. O munca imensa, pentru ca un cantec, de la momentul culegerii pana la momentul imprimarii la radio, sufera multe transformari, multe slefuiri.
- Cand ati inceput sa cantati, cine v-a descoperit glasul?
- Eu am inceput sa cant de la varsta de 6 ani, cand nici nu mersesem la scoala. Dar nu am cantat folclor, ci cantece religioase. Prima ruga pe care am cantat-o a fost Tatal nostru, pe linia melodica veche, pe care am pomenit-o de la parintii mei. Preotul Gheorghe de la biserica noastra din sat m-a pus sa cant Tatal nostru intr-o sfanta zi de duminica, in corul bisericii... M-am speriat, am pierdut sirul, dar mama si parintele m-au incurajat. Si, cu ajutorul lor si al lui Dumnezeu, am cantat ruga aceasta minunata pana la capat... Am capatat curaj, mi-a placut si mie cum iesise si, de atunci, aproape duminica de duminica, o cant intr-un sfant lacas. Eu sunt singura din familie care canta. Suntem 5 frati; cel mai mare dintre noi are aproape 70 de ani, a fost cercetator in motoare. Avem trei nume diferite, desi suntem de acelasi tata. Unii sunt Petcu, ceilalti Marin, iar eu sunt Stan... Pe tata il chema Marin Petcu Stan Marin. Pe vremea aceea, moasele se duceau sa declare copiii. "L-am pomenit pe Mos Petcu, hai sa-l mai pomenim pe mos Stan, da sa nu-l uitam nici pe mos Marin!!!", spuneau ele...
- Pot spune, deci, ca prima dvs. dragoste a fost muzica religioasa?
- ...nu gresiti absolut deloc! Trebuie sa va marturisesc ca folclorul este a doua dragoste a fiintei mele, pe primul loc fiind religia. Primul meu "cantec lumesc" a fost minunata doina Cavalul de George Cosbuc. Am cantat-o in corul scolii elementare. Institutorul nostru a descoperit in clasa doua fete cu glas - pe mine si pe colega mea, Tanta. Asa am devenit noi solistele corului scolii... Auzindu-ma, tare s-a mirat mama ca "m-am dat la cantece lumesti". Dar eu nu de la mama am invatat sa cant, ci de la tata! Tatal meu iubea foarte mult romantele si muzica religioasa. De la el am invatat Tatal nostru, de la el am invatat Cuvine-se, o cantare foarte grea, care si-a gasit locul pe Cd-ul lansat de Florii la Biserica "Balaneanu", despre care ati scris atat de frumos in "Formula As".
- Sunteti un caz aparte, multi dintre interpretii nostri imi marturiseau ca de la mama au deprins cantecul...
- De la mama am invatat multe descantece. Mama a fost un vindecator extraordinar; stia sa foloseasca plantele exact acolo unde este nevoie de ele. Nici la 76 de ani nu era lasata in pace, veneau si tarani din satele invecinate: "Ajuta-ma, mama Calina, sa ma vindec si eu de boala asta...". Primea chiar si scrisori de multumiri. Atunci cand oamenii o intrebau ce-i datoreaza, de fiecare data mama raspundea: "Un banut, sa nu vina boala la mine". Mama a invatat leacurile astea de la bunica mea, care a fost spitareasa. Trebuie sa va spun ca am vie in memorie vocea mamei mele, am imprimat-o chiar pe benzi de casetofon, o pastrez cu toata dragostea, cu toate rugile si descantecele minunate pe care le-am invatat de la dansa. Am inregistrat-o spunand cum se fac toate leacurile, iar daca bunul Dumnezeu ma va ajuta, voi scoate o carte spre binele alor nostri. Multe dintre medicamentele actuale sunt simple extrase din plante, doar ca sunt prezentate mai frumos. Trebuie sa va spun ca toate aceste leacuri le folosim si azi atat eu, cat si fratii mei.
Doamna studenta
- O alta particularitate legata de dvs.: sunteti unul dintre putinii interpreti de folclor cu studii superioare muzicale; ce v-a determinat sa urmati Conservatorul? Cred ca v-a trebuit mult curaj sa va apucati de studiu, cand aveati deja o cariera in spate... Si chiar v-as provoca: studiul nu a alterat originalitatea, nu a rapit spontaneitatea sentimentului?
- Incep cu provocarea si va raspund tot printr-o provocare: este suficient sa ascultati inregistrarile mele din ultimii ani! Am avut curaj, intr-adevar: am dat examen tarziu, dupa Revolutie, si am intrat din prima. Am considerat intotdeauna ca nimeni nu este perfect si am fost constienta ca ma va ajuta aceasta facultate. Asa a fost, m-a ajutat imens. Ritmurile Dobrogei sunt foarte diferite de ritmurile din restul tarii, fiind foarte eterogene. Credeti-ma, este extraordinar sa-ti cunosti meseria foarte bine si pe calea aceasta, a mintii, nu doar pe cea a inimii. Licenta mea a fost o monografie artistica a Dobrogei, pentru ca m-a interesat foarte mult sa-mi cunosc zona pe care o reprezint. Am muncit serios, cu ambitie si cu orgoliu pot spune, si am prezentat un studiu comparatist al muzicii, costumelor, dansurilor si obiceiurilor tuturor minoritatilor dobrogene. Apoi, pe langa ce am discutat pana acum, mai este un aspect al muncii mele: in afara de culegeri de folclor, am si creatii proprii, care mi-au fost recunoscute de Uniunea Compozitorilor.
- Diploma, fireste, isi are locul la capitolul impliniri, insa aveti vreun regret legat de propria cariera?
- Pe vremea cand eram la Scoala Populara de Arta, maestrul Daminescu a vrut sa ma invete sa cant la mandolina, dar eu am fost incapatanata sa nu renunt la unghiile mele... Maestrul mi-a spus ca o sa-mi para rau mai tarziu, cand o sa ma maturizez: "Acum esti o copila fudula, da o sa regreti mai tarziu!". Si a avut dreptate, e tare bine sa cunosti un instrument...
- In cateva vorbe, cum ati defini talentul?
- Daca ai reusit sa treci de la inima ta la inima spectatorului, inseamna ca esti un interpret bun. Ai nevoie de mare vointa, de dragoste pentru folclor si de talent - mirul acela pe care ti-l da Dumnezeu. Daca nu esti capabil sa faci un lucru de nota 10, mai bine renunti... Eu am avut noroc cu doua cantece frumoase, Doina fetei dunarene si Flacaii din Dobrogea, si am reusit sa ocup un post in marele Ansamblu "Rapsodia Romana". Aici m-am implinit ca artist profesionist; aici, inzestrarea mea muzicala a fost pusa in valoare, pentru ca am avut conditii, concurenta foarte puternica. Multumesc lui Dumnezeu ca aceasta concurenta dintre interpreti m-a indarjit si m-a ajutat. Si cred ca am reusit sa-mi creez o cariera. Dupa mai bine de 30 de ani in muzica, pot spune ca mi-am construit o cariera!
- Ati facut turnee in intreaga lume. Ce v-a placut cel mai mult dvs., obisnuita cu mixtura dobrogeana, chiar cu un anume cosmopolitism al zonei?
- Cred ca mi-ar fi mai usor sa va spun unde nu am fost! Dumnezeu m-a ajutat sa vad aproape tot globul... Intr-adevar, am avut multe turnee frumoase si interesante. Unul dintre cele mai interesante turnee a fost cel din Africa Centrala. Noi, ansamblul "Brauletul" din Constanta, am insotit delegatia oficiala, la invitatia imparatului Bokassa. Nici pamantul nu era ca-n Romania, nici aerul; totul miroase acolo a fructe exotice. Cinci-sase cladiri avea toata capitala. Ne-au plimbat spre Congo, am traversat fluviul, care era plin de crocodili. Acolo am vazut prima data broscute cu gat. In afara de rinoceri, am vazut toate animalele Africii Centrale. Dupa trei zile, Ceausescu s-a intors in tara, iar noi am mai ramas o luna, la invitatia imparatului Bokassa. Am fost in rezervatie, am vazut o "padure" de girafe, pe care nu o s-o uit niciodata; daca nu te uitai la picioare, ziceai ca zboara, nu merg... Am vizitat si ferma particulara a lui Bokassa. Nu pot sa uit cum copilul unui ingrijitor a venit la mine curios si speriat, si-a frecat degetelul de fruntea mea si apoi s-a uitat mirat: nu sunt vopsita in alb, cum pot avea pielea asa deschisa? Toti solistii am primit un bust al lui Bokassa din abanos, am primit o bratara si un colier de fildes, am cumparat piei de sarpe. In bogatia lui fabuloasa, Bokassa avea si o herghelie nebuna, care imi amintea de cel mai bun prieten al copilariei mele, Breazu, un cal... Un alt turneu de neuitat a fost in Italia, unde am fost profund impresionata de capodoperele lui Michelangelo... Nu stiu daca pot considera turneu sederea mea de aproape trei ani in Statele Unite, dupa Revolutie. Am dat curs invitatiei de a canta peste ocean, din cauza faptului ca eram proaspat somera. Ansamblul Rapsodia Romana fusese desfiintat, de parca ar fi fost o rusine, noi fiind printre primii romani cu statut de someri. Eram 243 de oameni: cantareti, dansatori, instrumentisti... toti sub un tavalug pe care nu-l intelegeam si care ne strivea dramatic. Ne intrebam: nu mai era nevoie de noi?! Nu ne facuseram bine meseriile?! Nu ne mai iubea publicul? Eram o povara? In Statele Unite am avut foarte multe spectacole. Am lucrat chiar ca voluntar in marele spital de la New York. Oricine poate sa lucreze acolo, in folosul comunitatii. La spital, mi-a fost repartizat un batran nedeplasabil, de care am avut grija... Pot sa va spun ca pe timpul zilei, America mi s-a parut la fel de gri ca si Romania; marea diferenta este insa noaptea, pentru ca America face o asa risipa de lumina! Sa stiti ca am plans cu adevarat cand au picat Gemenii, pentru ca multe cafele am baut eu sus, la cofetaria Geamanului cu antena... La New York, am intalnit o romanca decisa sa renunte la originile ei. Si-a aruncat toate costumele populare la gunoi. Nu si-a dat seama ca, mai tarziu, fiinta ei avea sa se intoarca tot aici, unde a fost zamislita. A deschis la un moment dat un restaurant acolo si si-a dat seama ce mare nevoie avea de costumele ei populare, de stergarele la care renuntase cu atata usurinta... De fapt, ea continua sa viseze romaneste...
- In turnee, ati cantat doar muzica dobrogeana sau ati abordat si repertoriul specific altor zone?
- Domnule Ionescu, sa stiti ca orice interpret invitat sa faca turnee in strainatate trebuie sa cunoasca bine si folclor din alte zone decat cea natala! In Israel, de exemplu, daca nu stii folclor moldovenesc, nu ai ce cauta. Ti se cerea sa canti chiar in ivrit. In America nu poti ajunge daca nu stii muzica din Ardeal, Banat sau Maramures. Suntem solisti, iar spectatorii nostri din diaspora vor sa auda si sa cante alaturi de noi muzica din zonele lor natale. Trebuie sa fii pregatit pentru orice. Ca, de fapt, pentru orice in viata! Evident, cant intai din zona mea.
- Ati fost vreodata tentata sa ramaneti in strainatate?
- Nu. Cu multi ani in urma, am vizitat Belgia, Olanda si Luxemburgul. As fi putut ramane in Olanda, unde un spectator m-a cerut in casatorie. Am avut trei zile sa ma gandesc. Mi-a cerut sa raman, pur si simplu. Era medic. Ceva din mine spunea insa Nu. Desi nu aveam nici casa, nu aveam mai nimic in Romania, nu am putut ramane. Simteam ca numai aici trebuie sa traiesc. Nu stiu daca asta este patriotism, dar exact asta am simtit si o simt si acum. Cel mai mare inamic al unui instrainat de locurile natale este dorul. Asta am simtit-o pe pielea mea cat am fost in America, incepuse sa-mi cada parul de dor... Am mai avut o cerere in casatorie, de asta data in Israel. Dar nu am putut ramane nici acolo, desi marele vis al meu a fost dintotdeauna sa pasesc in Tara Sfanta.
- Ce faceti acum?
- Sunt angajata a Ansamblului "Ciocarlia" al Ministerului de Interne. Am dat examen imediat dupa revenirea din Statele Unite. Am dat concurs, nu mi-a fost frica de competitie si nici nu m-am impaunat cu cariera de pana atunci!
- Ce pasiuni aveti?
- S-ar putea sa va surprind: desi meseria mea e folclorul, pasiunile mele sunt cu totul neasteptate. Sofatul, de exemplu. O alta relaxare este sa-mi "bibilesc" masina. Eu sunt o mare iubitoare de "Dacia", masina ideala pentru drumurile din Romania. Imi demontez masina de cusut surubel cu surubel, le spal cu petrol, le trec prin ulei si le montez la loc. Mai schimb si obertainer-ele, imi repar toaleta singura.
- Chiar ca m-ati surprins! Dar pasiuni mai... pasnice nu aveti?!
- Imi mai place croitoria: imi fac singura rochiile de seara, perdelele, husele pentru fololii etc. Iubesc foarte mult animalele. Am un catelus foarte frumos. Il cheama Augustin, pentru ca l-am primit in august, la Brasov, la Cerbul de Aur. Are opt ani. Sunt mare iubitoare de animale, in curtea blocului mai avem sapte caini si 11 pisicute. Gusti (asa il alint eu) a jucat si intr-o piesa de teatru, la Teatrul Evreiesc, cu doamna Maia Morgenstern. E un catel tare inteligent. De fapt, multe animalute sunt mai destepte decat propriii lor stapani. L-am educat pe Gusti dupa programul meu: sta linistit in casa tot timpul cat este singur, i-am fixat ore precise de scos afara. Este metis, o combinatie intre Fox Terrier si Pechinez. Eu il tund pentru vara, de fiecare data. Ultima "coafura" a lui mi-a luat cam 7 ore, dar sunt mandra de felul in care arata.
- Ce zodie sunteti?
- Varsator.
- Dupa atatia ani de cariera, se poate spune ca sunteti un om bogat?
- Nu sunt un om bogat, dar nu-mi lipseste absolut nimic. Pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu si mirului pe care mi l-a dat. Mirul este darul de a canta.