Pe de o parte, Psd-ul, intrat intr-o "criza de evolutie", dupa cum sustine Mircea Geoana, unul din liderii lui, si, pe de alta parte, alianta Da (constituita din Pnl si Pd) s-au afirmat drept principalii actori ai scenei politice romanesti. In jurul lor, in Parlament, graviteaza o serie de partide cu traiectorie fluctuanta in functie de conjuncturi si interese. Prm-ul, Pur-ul si Udmr-ul pot juca un rol fundamental in configuratia viitorului Parlament, optiunea lor (obligatoriu divergenta) putand inclina balanta spre o majoritate de stanga sau de dreapta. O guvernare pe baza de coalitie este, se pare, inevitabila. Pentru ca, in ciuda trend-ului sau descendent, Psd-ul nu va scadea atat de mult incat sa nu mai conteze, iar Da, cu tot impactul sau tot mai puternic, nu poate inca realiza formula unei majoritati absolute. Da ar fi trebuit sa fie mult mai transanta in opozitia ei fata de actualul partid de guvernamant, dar - cum au observat si altii - exista anume interese obscure ce ii blocheaza o asemenea atitudine. Iar Psd-ul ar fi putut impinge reconstructia de dupa esecul la locale pana la capat, dar structura sa de retea mafiota nu-i permite decat simple "rotiri de cadre", prin care liderii mai compromisi sa fie, temporar, "ascunsi". La intocmirea "listelor pentru Parlament", se va vedea ca aceiasi "baroni", plasati acum din nevoi "estetice" mai in spate, vor ocupa locurile eligibile. O "curatenie radicala" ar duce la dizolvarea partidului-gasca, in ciuda conflictului Iliescu - Nastase, ea fiind imposibila. Intre cei doi este, de altfel, doar o batalie pentru intaietate, ambii stiind ca orice excludere reala a vreunui "baron" ar duce, prin efectul domino, la prabusirea esafodajului.
Psd-ul isi va cauta, in aceste conditii, aliati cu care sa imparta guvernarea. Un "guvern de uniune nationala", atat de drag d-lui Iliescu, "tatucul Psd", nu este realizabil, desi - dupa alegeri - cei interesati vor vorbi de prioritatile aderarii la Ue si necesitatea actiunii unitare in acest scop. Alianta Da nu vrea - si nici nu poate, in ciuda "simpatiilor" Psd-iste ale unor membri ai ei - sa cautioneze pasivul guvernarii ce se va incheia. Psd-ul se va orienta, asadar, in mod natural, spre Prm si Pur, voturile Udmr fiindu-i, probabil, insuficiente in viitoarea configuratie parlamentara. Prm-ul a fost intotdeauna, dincolo de perdelele de fum ideologice, "rezerva de cadre" a Psd-ului, cum a demonstrat-o in perioada 1992-1996, cand a participat la guvernare. Amenda severa, resimtita de liderul sau la "locale", dupa balansul imprevizibil prin care credea ca se va onorabiliza, l-au impins - mult cumintit - in bratele "carpei kaghebiste". C.V. Tudor a devenit oportunist si vrea, cu orice pret, sa fie la guvernare. Lucru pe care si-l doreste si Pur-ul, cu toate meandrele sale doctrinare intre social-democratie, liberalism sau crestin-democratie. Partidul "Antenei 1" nu a jucat niciodata hotarat impotriva Psd-ului, dar a incercat mereu sa-si afirme identitatea proprie, chiar imbracand straiele altora, cum s-a intamplat la "gasirea" unei vocatii popular-crestine, operatie ce nu a inselat, totusi, pe nimeni. Premisele aliantei Psd-Prm-Pur s-au pus deja de la alegerile pentru consiliile judetene, cand membrii "troicai" s-au sprijinit, aproape pe fata, reciproc.
Alianta Da este acum intr-o situatie destul de complicata. Liderii ei nu se asteptau la un succes atat de pregnant la "locale". Victoria - neindoielnica - va impinge partidele componente la o, aproape sigura, renegociere a protocolului in alcatuirea "listelor". In ambele partide exista orgolii ce nu vor accepta niciodata plasarea pe vreo pozitie secundara. Fosti ministri sau demnitari, actuali senatori sau deputati, nu se pot obisnui cu ideea unei primeniri care i-ar trimite in spatele scenei, desi d-nii Stolojan si Basescu anuntasera - si pentru a inlatura impresia refecerii experimentului, ratat, al guvernarii conduse de Cdr - ca vor promova masiv tineretul. Cu "flori" ca Adrian Cioroianu, "don Juan-ul" Aliantei, sau Dan Motreanu, fostul lider al Tl, cu greu se face, totusi, primavara. Cine priveste listele comune constata ca pe ele se mentin numele grele ale fostelor guvernari Pdsr-iste sau Cdr-iste, ca T. Melescanu, M. Cosea, R. Berceanu, V. Catarama, V. Vosganian s.a. Pentru electorat, aspiratia spre o eternizare parlamentara a acestor lideri, deja "verificati" prin prestatiile anterioare, nu pare un semnal incurajator, mai ales ca, in momentul actual, executivul si Parlamentul sunt cotate ca "institutii putrede". Nu intamplator, d-l V. Stoica, fostul lider Pnl, a propus contopirea celor doua partide si asumarea doctrinei populare. El a vrut astfel sa "ascunda" diferentele interne, liberale, social-liberale, democrate etc., si sa previna supozitia ca, odata ajunse la guvernare, intre cele doua formatiuni se va declansa competitia. In aceste conditii, chiar mentinandu-si tren-dul ascendent, Da poate obtine, cel mult, o majoritate relativa, ce o va obliga sa caute sprijinul Udmr (daca aceasta va depasi "pragul") sau chiar al Psd ori al prezumtivilor aliati ai acestuia. Gestul ar putea fi ruinator, precipitarea contradictiilor in germene dintre cele doua partide putand rupe efectiv coalitia. Propunerea d-lui Stoica a venit prea tarziu sau prea devreme.
Pentru functionarea stabila a sistemului politic romanesc este necesara constituirea unui "al treilea pol", cel popular, crestin-democrat, care ar putea acoperi "bazinul" celor aproape 50% dintre electori, dezamagiti de alternativele existente, dezgustati de "prestatiile" actorilor din cei cincisprezece ani de democratie. Pentru reinnoirea clasei politice actuale, pentru reasezarea valorilor societatii civile intr-o ierarhie normala, a fost o sansa nesperata ca Pntcd-ul, ce constituia nucleul Cdr, a pierdut reprezentarea parlamentara. In Parlament nu exista nici o formatiune crestin-democrata, populara. Dar, incapacitatea de autoreformare a partidului condus de V. Ciorbea a blocat orice sansa de asumare de catre acesta a conducerii unui curent popular, de nuanta conservatoare. Dupa dezastrul de la "locale", d-l V. Ciorbea ar fi trebuit sa-si dea imediat demisia, lasandu-i singurului lider autentic crestin-democrat, d-l G. Ciuhandu, libertatea de optiune in reconstructia, cu oameni noi, a partidului. Amanarea deciziei de pasare a conducerii pana la congresul din august a redus dramatic posibilitatea ca Pntcd-ul sa fie varful de lance al unei "Aliante Populare", constituita in principal din formatiuni extraparlamentare, putin parazitate de rutina guvernarii, de oportunismul politicienilor din "sistem". Sub presiunea timpului, Ap-ul, Pcd-ul, Pnd-ul, Urr-ul si chiar Fd-ul trebuie sa renunte la orgoliile fals-identitare, formand o "Alianta Populara", la care, inevitabil, va adera si Pntcd-ul. Experienta unor politicieni ca Emil Constantinescu, Gheorghe Ciuhandu sau Petre Roman, dublata de civismul unor oameni noi, grupati de ei, ar putea impune o forta ce va reechilibra spectrul politic acum. Incapacitatea de unire a "popularilor" veritabili poate prelungi agonia democratiei romane "originale".