Partidul Social Democrat a intrat intr-o asemenea deruta, incat a trebuit sa intervina autoritar presedintele Iliescu in viata interna de partid. Interventia este tardiva si inutila, iar amestecul sau a risipit indoielile tuturor cu privire la neutralitatea celui care ar trebui sa fie garantul unei vieti politice legale si constitutionale. Multi sunt convinsi de pierderea sigura a alegerilor din toamna de catre actualul partid de guvernamant. Alianta Da, dintre Partidul National Liberal si Partidul Democrat, se vede deja castigatoare a alegerilor parlamentare si prezidentiale, iar entuziasmul acesta poate fi contraproductiv, pentru simplul motiv ca jocurile nu sunt inca facute. Nici Psd nu este atat de slabit pe cat si-l doresc adversarii sai, nici Alianta Da nu este atat de puternica pe cat si-o doresc simpatizantii ei. Oricare dintre ele se poate clasa pe primul loc la alegerile generale, dar nici una nu va obtine o pozitie pe atat de confortabila, incat sa formeze o majoritate. Soarta viitoarei guvernari va fi decisa de potentialul de coalitie al celor doua forte dominante si de potentialul de santaj al celorlalte forte care vor fi in stare sa treaca pragul electoral. Iar daca numele viitorului presedinte va fi Stolojan sau Nastase sau X nici nu mai conteaza.
Partidul Romania Mare a fost detronat din pozitiile de principala forta de opozitie si de cea de-a doua forta politica parlamentara pentru a se clasa pe locul al treilea in sondaje si ca rezultate in alegerile locale. Dupa transplantul de idei de la strategul israelian Eyal Arad, liderul peremist Corneliu Vadim Tudor s-a aratat o vreme entuziasmat de recenta descoperire a democratiei si tolerantei etnico-religioase, dar partidul sau a intrat intr-un alt tip de deruta politica. Semnul maxim al derutei a fost recenta declaratie a lui Cvt cu privire la revenirea la radicalismul care l-a consacrat. Se aude ca respectivii consultanti israelieni au fost pusi pe liber, iar transplantul a esuat. Este greu de crezut ca alegatorii din aceasta tara vor mai fi pacaliti de discursul demagogic al presedintelui peremist, care ba este antidemocratic, ba democratic, ba anti-Nato, ba pro-Nato, ba antisemit, ba filosemit. Chiar daca in consiliile locale sau judetene s-au petrecut tot felul de combinatii si permutari, indiferent cine va castiga alegerile parlamentare, va fi greu pentru Psd sau Pnl-Pd sa ia decizia de a intra in coalitie cu Prm. Liderii ambelor forte politice au declarat ca nu, desi in practica au fost destule incalcari ale declaratiilor. Iar daca va face vreuna dintre ele coalitie cu Prm-ul, Udmr va fi plasata in opozitie (cu conditia sa treaca din nou pragul electoral). De modul in care iese Prm din ambiguitate, de felul in care celelalte partide vor accepta aceste transformari depinde daca sistemul de partide din Romania va reveni de la tripolaritate la bipolaritate. In oricare dintre variante, sistemul politic este departe de a se fi stabilizat.
Inainte de 2000, a existat un clivaj intre fortele politice de la putere si din opozitie, care a continuat chiar si dupa realizarea primei alternante guvernamentale. Chiar si in acele conditii au existat forte care nu se regaseau in respectiva bipolaritate. Dupa ce s-a format Conventia Democratica, in noiembrie 1991, Pnl a preferat sa mearga pe un drum propriu. Inainte de alegerile din 1996, Udmr, Psdr, Pnl-At si Pac au renuntat si ele sa mai fie membri ai Cdr. Dupa 1998, Alternativa Romaniei (ulterior denumita Uniunea Fortelor de Dreapta) a renuntat atat la Cdr, cat si la guvernarea de coalitie, pe care o condamna dintr-o perspectiva de dreapta. Tot inainte de alegerile din 1996, Prm s-a distantat serios de Pdsr, iar dupa 2000 actiunile comune cu Pnl sau Pd au fost prea putine, conjuncturale, asa ca partidul "tribunului" a fost mai degraba un adversar al Aliantei Pnl-Pd. Nici Pur nu a ramas alaturi de Psd, cu toate ca intrase in 2000 in Parlament sub umbrela polului social-democrat. Indiferent cu cine s-a aliat in opozitie sau la putere, Udmr nu s-a regasit complet langa nici una dintre formatiunile reprezentative ale majoritatii. Dupa dezastrele succesive din Pntcd, iata ca tot mai sunt partide care spera sa reprezinte mai bine crestin-democratia sau curentul popular in politica romaneasca. In ciuda existentei pragului de 5%, tot mai apar partide noi, care nu se regasesc nici alaturi de Psd, nici alaturi de Pnl-Pd si cu atat mai putin langa Prm (Forta Democratica sau Urr). Trecerea de la doi poli politici la trei poli nu a simplificat lucrurile si, chiar daca s-ar trece inapoi la bipolaritate, nu se vor simplifica. Sunt prea multe diviziuni in societate, grupurile de interese sunt in exces, partidele sau aliantele mari nu au capacitatea de a reprezenta adecvat interesele diverse din societate, ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca nici una dintre guvernarile de pana acum nu a multumit pe toata lumea. Prin urmare, nu se intrevad perspectivele simplificarii politicii romanesti, asa cum si-ar dori unii. Iar partidul-stat, partidul-unic nu mai este posibil (cata vreme regulile democratice ale jocului politic raman neschimbate).
Deruta pare a fi trasatura comuna pentru societatea politica si societatea civila. Dar acesta este pretul platit pluralismului politic. Dupa decenii de falsa unanimitate, oamenii nu mai au entuziasm pentru liderii si fortele politice din jurul lor, care indiferent cum se numesc si indiferent in numele caror idei, idealuri, sperante sau promisiuni vin la putere, se dovedesc lipsite de profesionalism si eficienta. Uneori, ma mir ca oamenii mai merg la vot, dupa sirul de dezamagiri consecutive pe care le-au trait. Ei inca mai spera ca pana la urma vor veni la putere sau in administratie politicieni alesi, care sa puna interesul public mai presus de interesele personale. Ei inca mai spera ca politicienii numiti in posturi si sutele de mii de functionari publici vor intelege ca singura ratiune pentru care exista este sa se puna in slujba cetatenilor. Problema cea mai grava este ca daca investitia de speranta nu produce si rezultate politice, institutionale, daca oamenii vad ca fortele politice si liderii acestora nu fac mare lucru pentru bunastarea lor, pentru siguranta si calitatea vietii lor, incep sa-si piarda increderea in democratie. De ani de zile, sondajele arata ca opinia publica nu are mare incredere in guvern, justitie, Parlament, partide, administratie etc., dar, cu toate acestea, liderii care au condus tara nu au intrat in panica. Societatea sta pe o bomba, iar ei nu se sinchisesc. Se va ajunge (ca de atatea ori in istorie) la dorinta de a acorda increderea unor lideri autoritari si unor forte nedemocratice. Pluralismul are un pret, dar pretul derutei este cu mult mai ridicat.