De la Lisabona la Atena, de la Atena la Bucuresti, din Muntii Pindului pana pe plajele indepartate ale Australiei, planeta intreaga a dat-o pe sirtaki. Zorba grecul la dimensiuni planetare. Cum a fost posibil? Amaratul Europei, veselul, inconstientul si incurabil optimistul Zorba i-a aratat englezului, francezului, italianului, neamtului, olandezului, portughezului cum sa castigi si sa te bucuri de o victorie obtinuta pe o ruina. Asta era fotbalul grecesc pana in seara miraculoasa de la Lisabona. O ruina nici macar vesela, de vreme ce, a doua zi dupa victorie, "Kathimerini", ziar elen serios, iar serios inseamna sa nu-ti pierzi patriotic capul la bucurie, scria negru pe alb despre campionatul lor intern: "Huliganism, stadioane goale, echipe in stare de faliment, jucatori neplatiti si acuzatii de blaturi. Putem continua sa exploatam ieftin triumful selectionatei inainte sa ne intoarcem in mizeria campionatului nostru sau putem profita de aceasta oportunitate si sa luam masuri radicale".
Asadar, huliganism, stadioane goale, echipe in stare de faliment, jucatori neplatiti, acuzatii de blaturi, sponsori si spectatori absenti. Si "masuri radicale"! A doua zi dupa victorie? Fotbalul grecesc pare a semana cu cel din unele tari megiese intru balcanism? Dar sa nu vorbim cu banat. Vreau sa zic, de funie in casa spanzuratului.
Asadar, cum a fost posibil sa castige grecii? Fara palmares, fara trecut si cu un prezent ca vai de mama lui? Tocmai ei, care niciodata n-au castigat vreun meci in marile competitii internationale, iar in intrecerile europene echipele lor de club, niste fete palide, n-au facut nici o branza, nici macar feta! Cum a fost posibil, numai Dumnezeul fotbalului stie. Si, desigur, Otto. Otto cel Mare, neamtul. Otto care s-a pus cu disciplina pe greci, care altfel sunt ca noi, romanii, baieti buni, veseli si pusi mai mult pe distractie decat pe munca. Otto le-a spus: gata cu distractia, la munca. Si succesul a venit fix la intersectia intre disciplina nemteasca si exuberanta greceasca. Evident, i-a mai invatat si alte smecherii, desigur, tot nemtesti. Adica pragmatice. Bunaoara, i-a invatat ca in astfel de competitii castiga cel care da un gol mai mult decat adversarul. Indiferent cum joci. Si, sa recunoastem, grecii n-au impresionat printr-un fotbal frumos, ca la carte, sa stea pisica-n coada. Mai degraba au rupt pisica, au fost decontractati, ca tot n-aveau ce pierde, nu s-au omorat cu firea, nici cu fair-play-ul, au jucat economic, pragmatic, s-au aparat mai ceva ca pe vremea lui Helenio Herera, si cu dintii, si cu picioarele, si cu coatele, cu ce-au putut, dar au jucat cu cap si tot timpul au dat un gol mai mult decat adversarul. Si la momentul potrivit, cand adversarul era deja la pamant si nu mai era in stare sa se ridice. Dar cu jocul lor pragmatic si eficient, grecii i-au facut sa planga pe multi dintre fitosii fotbalului european, care puteau de talent, mofturi si dolari. Cu milioanele. A plans Ronaldo, portughezul cel atat de talentat, plange si azi frumuselul Beckham, care fara ajutorul psihiatrului nu mai pune capul pe perna, pe care doarme singura victorie la care mai are acces, Victoria Adams, tanara domnita de la Spice Girls. Restul n-a fost decat sirtaki, glorie, voie buna si bani! Inainte de inceperea campionatului, pe echipa Greciei nimeni nu dadea un eurocent. Dupa victoria finala, federatia elena a primit aproape 17 milioane de euroi, iar jucatorilor le-a crescut brusc valoarea cu alte milioane. Bani multi si buni. Si a fost simplu. Un neamt si un gol mai mult decat adversarul. Bine ar fi daca si generalul ar invata chestia asta. Poate ca ne-ar trebui, daca nu un neamt, macar mai putini mitici, mai putini gigei. Dar cui sa spui toate astea? Lu Mutu?