In viata mea, ca si in cea a oricarui om, au existat si momente de cumpana. Dar intotdeauna cand m-am asezat in genunchi si cu lacrimi in ochi am implorat mila lui Dumnezeu, ea nu a intarziat sa pogoare asupra mea.
Cei care nu au trecut printr-un necaz ca al meu poate vor intelege mai greu ca nu exista absolut nici o durere mai mare ca aceea de a asista neputincios cum se stinge viata copilului tau. Ca ai unul sau zece, fiecare este la locul lui. Pentru fiecare parinte, copiii lui sunt deosebiti. Pentru mine, cei doi fii au fost ca lumina ochilor mei. De aproape trei ani, langa mine mai arde o singura luminita. Cealalta ma vegheaza dintre stelutele de pe cer si jumatate din sufletul meu este acolo, cu ea.
Avea zece ani si jumatate cand pentru Ionut nu mai exista nici o speranta de viata. Vreau sa stiti ca "prindea" uneori lacrimi in ochii nostri si atunci ne mangaia el pe noi, spunandu-ne ca se va face bine si cat ne iubeste. Desi slabit, doborat de boala, trupusorul lui firav nu mergea la culcare pana nu se inchina si spunea "Ingerasul".
Este inutil sa va scriu cat de greu imi este sa-mi amintesc momentele despartirii de Ionut, dar vreau sa impartasesc tuturor felul in care Dumnezeu a ingaduit sa fie mangaiata durerea unor parinti disperati si neimpacati cu gandul ca-si pierd unul dintre copii. Pe un pat de spital, dupa o noapte de speranta si veghe, intr-o insorita zi de octombrie, Ionut respira din ce in ce mai rar si mai greu. As fi vrut sa pot sa-i dau aerul si viata din pieptul meu. In disperarea din acele momente, am inceput sa-i citesc "Visul Maicii Domnului". Cu ochisorii mari, in care vedeam ca puiul meu are incredere ca mama nu-l va lasa sa i se intample nimica rau, el ma asculta si se chinuia sa se "agate" de viata. M-am aplecat asupra trupusorului lui plapand, i-am luat manuta in mana mea si am inceput sa ma rog pentru el, chemand-o in ajutor pe Maica Domnului si ingerasii. Am aprins lumanarea pe noptiera, mi-am luat copilasul in brate, si cand s-a topit si ultima sa rasuflare sub sarutarile mele, l-am asezat pe pernuta, iar el mi-a zambit. A zambit dulce, parca pentru a mangaia suferinta parintilor sai. Adesea ma gandesc la ceea ce l-o fi bucurat pe Ionut in acele momente, ce a simtit si ce a vazut, dar poate voi afla toate astea cand ne vom intalni in cer, la Dumnezeu.
Nu am dorit sa intristez pe nimeni cu cele scrise. Dimpotriva, incerc si eu, asa cum pot, sa trec prin viata zambind, asa cum mi-a "lasat" semn fiul meu. Ultimele cuvinte pe care i le-am soptit cand am vazut ca ne despartim au fost sa nu fie suparat pe mine pentru ca am ramas aici, n-a fost voia mea, ci a lui Dumnezeu, si va trece si viata mea. Sunt sigura ca el ma va astepta zambind, asa cum a plecat.
Loga Viorica-Sorina - B-dul Al. I. Cuza,
bl. 36, sc. 2, ap. 6, Resita, jud. Caras-Severin
Lumina din sufletul meu
Am stat multa vreme in cumpana daca sa scriu si eu ceva minunat pentru pagina de Spiritualitate. Miracolul cred ca este prezent in viata fiecaruia dintre noi, dar poate ca nu l-am privit cum trebuie. Pana acum 6 ani, credinta in Dumnezeu se rezuma la respectarea traditiei de Pasti si de Craciun si cateva vizite la biserica. Nu stiam sa ma rog, nu aveam carti ortodoxe. Necazurile, bolile, lipsurile erau prezente la tot pasul si incercam orice ca sa scap de ele, fara sa cer ajutorul bunului Dumnezeu. Dar Dumnezeu mi-a trimis un semn care sa ma trezeasca la realitate si sa vada cum reactionez: mi-a aparut un nodul la sanul drept. Viata mea s-a schimbat cu 180, eram disperata, aveam doi copii mici, dintre care unul handicapat. M-a cuprins deznadejdea, frica de moarte, dar dorinta de a trai si de a-mi ocroti copiii a invins. Asa am inceput incet, incet, sa-L cunosc pe Dumnezeu, sa ma rog in fata icoanelor, sa implor pe Maica Domnului si pe Iisus sa ma ajute sa trec de acest moment greu. Am fost la preot, mi-am cumparat Biblia si carti de rugaciuni. Am fost la doctor, mi-a dat tratament, nodulul a scazut in diametru, dar nu scapasem de operatie.
Am inceput sa postesc, sa ma rog in fiecare zi, sa dau acatiste de sanatate, sa ofer haine si alimente celor saraci si sa-i ajut pe oamenii care apelau la mine.
Dumnezeu mi-a raspuns la toate acestea dupa numai sapte luni, cand, in urma unui vis minunat, o voce puternica, calda, iubitoare, mi-a spus ca m-am vindecat si pot sa ma intorc acasa. Dimineata, cand m-am trezit, nodulul disparuse complet. I-am multumit lui Dumnezeu si de atunci Ii multumesc mereu, merg la biserica ori de cate ori pot, ajut oamenii si ii indemn sa creada in Dumnezeu, sa creada ca El e cel care ne dicteaza viata. Eu nu fac un pas pana nu cer in gand ajutorul Domnului. De sase ani sunt sanatoasa si sufletul meu e plin de lumina credintei.
Elena Tanase - str. Dunarii 222, bl. 901, sc. C, et. 1,
ap. 43, Alexandria, jud. Teleorman
La icoana Sfantului Nicolae
Pentru mine, Hunyadi Mihaela-Natalia, din Campulung Muscel, jud. Arges, verdictul medicilor din Bucuresti (Spitalul "Gh. Marinescu") fusese cea mai crunta lovitura pe care o primisem in viata mea. Nenumarate teste si analize de laborator, precum si faimosul Rmn, efectuat tot la spitalul din Bucuresti, nu facusera decat sa confirme o boala incurabila, al carei sinonim este inca si astazi moartea: scleroza multipla in placi sau leuconevraxita. Dar mai tragic era faptul ca aceasta facuse adevarate ravagii in organismul meu, care nu avea decat 30 de ani.
Ori de cate ori deschideam ochii dimineata, stiam ca ma astepta inca o zi de cosmar. Medicamentele, ceaiurile si alimentatia speciala nu facusera decat sa-mi amplifice starile cumplite prin care treceam. Dar Dumnezeu imi lasase, dupa o luna de stat in pat, puterea de a ma misca singura. Mergand pe propriile mele picioare, am putut sa ajung la cateva biserici din imprejurimile localitatii unde locuiesc (Biserica Manastirii "Negru-Voda" - Calugareni, Biserica romano-catolica "Sf. Anton", Biserica "Sf. Nicolae", Biserica Manastirii "Namaesti"). Am ajuns si la Manastirea "Caluiu", unde mai fusesem candva, in anii colegiului de educatoare. Aici am gasit o icoana foarte veche, a Sfantului Ierarh Nicolae, in fata careia m-am rugat cu lacrimi in ochi pentru alinarea durerilor trupesti ce ma chinuiau ingrozitor. Iar sfantul nu numai ca mi-a ascultat si implinit ruga, dar m-a ajutat sa ma vindec. La scurt timp dupa acel pelerinaj, am putut afla, dupa efectuarea unui nou set de teste, ca celula nervoasa incepuse sa se refaca in chip miraculos, boala stationand. Treptat, am renuntat la o parte din medicamente, iar astazi pot spune ca m-am nascut din nou. E o senzatie pe care nu o pot descrie in cuvinte. Iata rugaciunea pe care i-am adresat-o Sfantului Nicolae: "Iubitorule de oameni, numai catre Tine, doctorul sufletelor si al trupurilor, si la adancul indurarii Tale cazand, cu zdrobire de inima si cu umilinta strig. Izvorule al vietii, miluieste-ma si pazeste-ma de boala care ma inconjoara, de durerea neincetata ce ma cufunda, intinde mana de ajutor cu rugaciunea mea pentru vindecarea bolii mele. Da-mi putere si rabdare sa-mi duc pana la capat crucea prin tine si impreuna cu tine. Fa ca suferintele mele sa nu fie zadarnice. Ajuta-ma sa inteleg si sa traiesc neintrerupt chemarea ta de a ma asemui si uni cu tine in suferinta, pentru mantuirea mea. Sfinte Parinte Nicolae, te cinstesc deoarece te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca Tie se cuvin slava, cinstea si inchinaciunea in veci. Amin".
Hunyadi Mihaela-Natalia - str. Gruiului nr. 49, bl. S3,
sc. C, ap. 14, et. 3, Campulung Muscel, jud. Arges
Singuratate cu Dumnezeu
Legatura mea cu bunul Dumnezeu e veche. Provin dintr-o familie de preoti, si mama a stiut sa ma invete de mica, pe langa "Tatal nostru", si "Imparate ceresc", cea mai puternica rugaciune catre Duhul Sfant. Mi s-a parut tare frumoasa, de la inceput.
In timpul comunistilor, in casa s-a vorbit mai putin de Dumnezeu, dar nu ne-am culcat niciodata fara sa ne inchinam. Dupa 89, Dumnezeu a vrut sa ma apropii din ce in ce mai mult de calea Sa. Prima incercare grea a fost in iarna anului 1986, cand mama a fost operata de cancer. Perioada aceea a fost un cosmar. Ea in spital, cu complicatii din cauza diabetului, eu singura. Se oprea curentul, era frig, trebuia sa gatesc si sa spal la lumanare, sa ma duc seara la spital cu rufe curate si mancare, prin zapezi. Era insa rugaciunea... si ea a fost auzita. Mama a scapat. A mai trait 10 ani si a murit de inima. Dumnezeu a fost pururea cu mine, desi suntem pacatosi si apar ispite mereu. Am 46 de ani, sunt singura. Nu am decat rugaciunea. Acum un an am fost suspecta de cancer. Cate rugaciuni fierbinti catre Domnul, cate lacrimi am plans! Si am fost ascultata de Maica Domnului, de bunul Iisus Hristos. Altele sunt planurile Sale cu mine. In iarna asta, mi-am dorit sa nu mai fiu in situatia disperata de la serviciu, amenintata mereu de somaj, traind intr-o tensiune nervoasa care m-a impins intr-o deznadejde adanca, cu stari de panica si lesin. O prietena buna m-a sfatuit sa citesc in fiecare seara Psalmii. Si Dumnezeu iar mi-a zambit, m-a ridicat si mi-a aratat ca in viata sunt frumuseti pe care nu le mai vedeam: cerul, florile, muzica, prietenia. Problemele de la serviciu s-au linistit fara urma si mi-am regasit echilibrul.
Semne ca Dumnezeu e cu mine gasesc la tot pasul, iar de la un timp, mi-e mai usor sa le vad. Cand le descopar, imi curg lacrimi de fericire. Singuratatea cu Dumnezeu e un dar.
Burlui Cristina Anca - str. Partizanilor
nr. 3, bl. M10, sc. 1, ap. 15, sector 6, Bucuresti