Motivul acestor reactii este diferit. Psd-ul se afla la guvernare si dispune de un "aparat" supradezvoltat, dominand, practic, viata sociala si economica a tarii. Pntcd-ul se zbate in anonimatul extraparlamentar, adunand cateva zeci de militanti activi in umbra gloriei trecute. Partidul "mosit" de d-l Iliescu este un "megapartid", sufocat de propria-i greutate, dupa cum observa Adrian Severin, o personalitate mai putin implicata in "afacerile interne" ale Psd-ului. Pntcd-ul a ajuns un grupuscul "sectant", plasat in optiunile alegatorilor la un rusinos 1%. Inventarierea deosebirilor ar putea continua. Nu ne-am propus insa asta. Ceea ce observa oricine este ca "localele" au generat seisme in ambele formatii, au pus problema redefinirii identitatii lor. Similitudinea reactiilor postelectorale este extrem de semnificativa, indicand faptul ca, desi au ponderi procentuale net opuse, ambele "partide" se afla, constient sau nu, intr-un punct mort, intr-o posibila "expiere".
Afirmatia poate parea paradoxala, mai ales in cazul Psd-ului, partid ce a dominat scena politica dupa 1989, obtinand, chiar si in momentele de defensiva electorala, minimum o patrime din preferintele electoratului? Cum ar putea atunci sustine cineva posibilitatea disparitiei celor doua grupari, a intrarii lor in cimitirul Istoriei? Aceasta posibilitate, totusi, exista si o vom demonstra deindata.
Psd-ul si Pntcd-ul se aseamana, in configuratia lor actuala, din multe puncte de vedere. Mai intai, ambele formatii se plaseaza intr-un raport fals cu ideologiile de la care se reclama. Psd-ul, am spus-o de nenumarate ori, nu este un partid social-democrat, decat in declaratii. El a optat pentru aceasta doctrina in urma naparlirii fostilor activisti Pcr ce ii alcatuiesc nucleul central. Pentru "baietii" grupati in jurul lui Ion Iliescu in decembrie 89, o doctrina de stanga era cel mai usor de asimilat, presupunand doar mici adaptari ale formulelor propagandistice invatate. Iar d-l Iliescu stia foarte bine cum "se mananca" social-democratia. Populismul discursurilor sale a convins in cel mai inalt grad o comunitate deformata mental de ani de indoctrinare comunista, desi el acoperea o realitate deosebita, realitatea transformarii elitei ideologice comuniste intr-o "elita de prada". Adica intr-o oligarhie. Oligarhia nu are convingeri doctrinare. Ea "imprumuta" conjunctural orice ideologie care ii serveste interesele. Poate cineva sa mai sustina ca "baronii" Psd-isti, afisand o opulenta sfidatoare, sunt social- democrati? Probabil naivii si neinformatii. De altfel, chiar si presedintele Iliescu a denuntat "aroganta" si lipsa de scrupul a imbogatitilor ce conduc actualmente "partidul". Iar d-l Nastase, liderul gruparii, a ajuns, de asemenea, dupa alegeri, la concluzia ca gruparea "s-a indepartat de mase". Concluzie corecta pentru un proces, in fapt, inevitabil. Cu "placinta" pe masa, "revolutionarii" d-lui Iliescu nu puteau sa nu se infrupte. Spunand, desigur, ca o fac pentru toti cetatenii tarii. Acum, discrepanta dintre realitate si propaganda este mai vizibila ca oricand, dar Psd-ul nu mai poate fi transformat intr-un partid veritabil, desi a anexat istoricul Pdsr si si-a dobandit o recunoastere europeana prin admiterea in Internationala Socialista.
Acelasi fenomen s-a petrecut si cu Pntcd-ul. Incercarea lui Corneliu Coposu de a-l afilia curentului popular, crestin-democrat european, a reusit doar partial, batranii "talibani" din prima garnitura a partidului avand nostalgia doctrinei "taraniste" interbelice, de centru-stanga, iar "tinerii lupi", din a doua garnitura, afisand, mai degraba, atitudini oportuniste. Dupa disparitia "seniorului" si accederea la guvernare, ultimii au manifestat o tendinta de "baronizare", fara nici o legatura cu optiunea ideologica. Usturatorul esec din 2000 a dus la "pensionarea" batranilor lideri, lasand loc oportunistilor, profitorilor, ce nu-si puteau acoperi faptele (in conditiile pierderii imunitatilor parlamentare) decat pozand in victime politice, datorita aderentei la un partid net opus triumfatorului Psd. Oportunistii au blocat incercarea lui Andrei Marga de reformare a gruparii, inclusiv de structurare a ei pe baza unei optiuni ideologice ferme, ce presupunea o selectie riguroasa a liderilor si membrilor. Oportunistii s-au folosit de orgoliul lui Victor Ciorbea, el insusi un conjuncturist, capabil, pentru a-si mentine dominatia, sa pactizeze cu partide de alta orientare doctrinara, ca Prm-ul sau Pur-ul, numai pentru a-si asigura inutilul post de conducere intr-o formatie complet debusolata in fata evenimentelor.
Psd-ul si Pntcd-ul seamana si din punct de vedere structural. Ambele grupari sunt conduse de "gasti de putere", unite de interese ascunse, de tip economic sau politic, incapabile de primenire fara riscul aparitiei efectului domino. Ambele formatii au apelat la "centralismul democratic" pentru a bloca tendintele centrifuge si a acoperi convulsiile interne. In Psd, afacerismul si coruptia au atins asemenea proportii, incat singura modalitate de onorabilizare este "rotirea cadrelor", excluderea vreunei "piese grele" fiind extrem de primejdioasa pentru intreg esafodajul. Nu intamplator, dupa amendarea lui severa la vot, Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacaului, ameninta cu dezvaluiri cutremuratoare, considerand ca "partidul" nu l-a sprijinit indeajuns. In Psd, santajul reciproc este firesc, si o primenire totala ar putea avea consecinte foarte dure. Valul de demisii ale diferitilor lideri regionali nu poate fi decat formal, pana la trecerea puntii alegerilor parlamentare. Sunt ferm convins ca "demisionarii" se vor regasi in toamna in fruntea listelor Psd. Eliminarea lor reala ar duce la scindare si la luminarea unor culise tenebroase, ce ar zgudui Romania. Nici Ion Iliescu, nici Adrian Nastase nu mai pot face, din aceasta perspectiva, nimic. "Delfinul" Nastase isi joaca insa cariera, daca, la prezidentiale, se va repeta "scenariul Geoana". De rupt de "partid", intr-o asemenea eventualitate, nu va putea fi insa vorba, pentru ca "dosarul" sau exista si este "pe maini bune". Pntcd-ul este in aceeasi situatie. Victor Ciorbea nu-l poate reforma fara sa-si puna in discutie "fotoliul". Ca si Adrian Nastase, el nu concepe o retragere de la conducere. Demisia sa in favoarea d-lui Ciuhandu, primarul "taranist" reales la Timisoara, este strict de fatada. V. Ciorbea a anuntat ca va conduce Pntcd-ul pana la congresul din august, dar aceasta "temporizare" are un scop precis. Orgoliosul lider vrea sa "vanda" partidul cat mai profitabil, fie si numai pentru "istoria" acestuia. Este evident ca fostul prim-ministru exclude de la inceput, prin conditiile puse, orice apropiere de Actiunea Populara, veritabilul partid crestin-democrat, pentru ca o comasare prin fuziune i-ar dezvalui incapacitatea organizatorica si incompetenta doctrinara. V. Ciorbea va "trata" in continuare cu Prm-ul, Pur-ul, Png-ul si chiar cu Psd-ul, pentru a-si mentine monopolul asupra unei iluzii. D-l Ciuhandu va fi, probabil, pana in august, blocat, izolat complet.
Electoratul a amendat dur doua "partide" cu identitate fluctuanta. Romanii au inceput sa se trezeasca. Daca pana la "parlamentare" nu vor aparea reale transformari, in iarna vom asista, posibil, la doua inmormantari politice.