Un mare eveniment uitat: 250 de ani de la infiintarea primelor scoli romanesti

Cititor Formula AS
Domnului Academician Razvan Theodorescu, Ministrul Culturii si al Cultelor

Domnule ministru,
Anul acesta, la 18 octombrie se implineste un sfert de mileniu de la infiintarea primelor scoli in limba romana de pe teritoriul Romaniei, "Fantanile darurilor" din Blaj. Ca istoric, stiti foarte bine ce importanta a avut acest eveniment in viata poporului roman. Stiti, de asemenea, ca nici macar autoritatile comuniste, cele care pusesera in afara legii Biserica, in sanul careia aceste scoli au luat fiinta, nu au putut sa lase sa treaca aniversarea a 200 de ani de la intemeierea lor. Au marcat evenimentul si au pus sa se monteze placi comemorative pe peretii cladirilor din Blaj, unde acestea au functionat. Printr-o fericita coincidenta, evenimentul din acest an se petrece in acelasi timp cu alt eveniment important, acela al comemorarii unei jumatati de mileniu de la trecerea la cele vesnice a celei mai mari personalitati politice si militare a romanilor, domnitorul Stefan cel Mare si Sfant. Acestui eveniment, oficialitatile romane i-au consacrat, pe buna dreptate, o atentie cu totul si cu totul speciala. In schimb, despre aniversarea scolilor Blajului noi nu am auzit aproape nimic. Au fost cateva manifestari modeste organizate in licee, mai mult in cele teologice greco-catolice. La unele dintre ele am luat si noi parte. Intrebarea legitima care se pune este insa cea legata de manifestarile oficiale organizate de Statul Roman. Care sunt acestea si care sunt fondurile alocate pentru marcarea acestui eveniment crucial in istoria moderna a Romaniei? Care sunt actiunile pe care Ministerul Culturii si al Cultelor le are in vedere? In opinia noastra si nu numai a noastra, infiintarea unei scoli este un eveniment cultural. Atunci cand este vorba de prima scoala din istoria unei natiuni, evenimentul devine major. Este de datoria ministerului pe care il conduceti sa marcheze acest lucru. Altfel, isi tradeaza menirea. Stimate domnule ministru, noi ne oferim sa contribuim cu toate fortele noastre la orice manifestare legata de acest eveniment, pe care o va organiza Ministerul Culturii si al Cultelor. Cu deosebita stima,

Presedinte, Dr. ing. Laurentiu Horia Moisin