Cu trenuletul acela romantic, un fel de jucarie pentru oameni mari? Daca n-ati calatorit pe o astfel de platforma, dar visati s-o puteti face intr-o zi, schimbati-va gandul! Mocanita este un fum, si este doar un... tren numit dorinta. Originea ei se afla inapoi, in secolul al Xix-lea, cand silvicultorii Imperiului Austro-Ungar au incercuit toti Muntii Transilvaniei cu cai ferate inguste, folositoare la transportul bustenilor si cherestelei, dar si la transportul public intre satele izolate. Cu mocanita mergeai la targ, la biserica, la scoala sau la slujba. Cu mocanita treceai pe campii inflorite, pe sub deal, pe sub padure; oprea unde doreai, te urcai in vagon din mers, o intreceai cu bicicleta sau calare, o asteptai in dosul gradinii, fluturand o palarie de floarea-soarelui, sa te vada mecanicul si sa incetineasca. Padurari si mineri, tapinari si brigadieri, ciobani si gradinari, toti oamenii satelor de munte isi randuiau existenta insotiti de crucea Sfantului Andrei de la Cff. Dupa modelul Cfr, Caile Ferate Forestiere aveau o intreaga infrastructura: sute de mecanici si acari, cantonieri, impiegati, revizori. Sute de kilometri de sine inguste, ascunse printre firele de troscot, acoperite de frunze sau de ghinda coapta a falnicilor stejari de pe margini, ocoleau relieful si urcau spre inaltimile dulci ale muntilor. Toata aceasta lume pitoreasca, traind aproape de natura si in mare simplitate, a disparut, ca si cand ar fi fost o holograma dintr-un spectacol de lumini si umbre. Locomotivele acelea de jucarie, cu cos urias si sirena ragusita, pufaind pana la dezmembrare cand urcau o panta, au fost ucise cu buna stiinta. Nu le mai gasesti nici in muzee, caci au fost vandute, ca in bancul rusesc, pe o sticla de vodca. Pe Valea Vaserului, in Maramures, si intre satele Moldovita si Argel, din Bucovina, "Romsilva" mai scoate de la naftalina doua garnituri cu locomotive cand vin, din intamplare, turisti straini. Murdare si peticite, scartaind din toate angrenajele, conduse de mecanici plini de funingine, trag inca dupa ele vagoane cu care au calatorit strabunicii nostri la 1900. Sub blazonul lor scapatat, mocanitele, cate-si mai trag sufletul, ii innebunesc pe straini. Un "Traseu al mocanitelor", dupa cum avem un "Traseu al vinului" sau un "Traseu al cetatilor sasesti", ar aprinde imaginatia si ar hrani nostalgia unui intreg continent. Da apoi cateva secvente la Cnn sau Euro News, la Travel Channel sau la National Geographic si turismul e relansat. Arata, bineinteles, cum pufaie batrana "Kraus" si filmeaza din mersul tacanit al trenului taranii pe camp, oile pe imas, caii in poiana. Veti spune ca sunt imagini prea idilice, dar continentul de stres numit Europa abia asteapta sa mai gaseasca astfel de colturi de rai. Daca n-au navalit inca asupra noastra este din lipsa de informatii si mai ales din lipsa de inspiratie in crearea site-urilor si a reclamelor turistice romanesti.
Recent, am vizitat unul dintre cele mai pitoresti locuri din Carpati: Poiana Marului din tinutul Carasului. Imaginati-va un parau involburat dupa ploaie, paduri dese ca peria, afundate in nori de joasa altitudine, un lac albastru si un baraj de piatra, case de vacanta, pastravarii, manastiri, poieni inconjurate de tufe de soc inflorit, brazi seculari, tei si mesteceni, turme de capre cocotate pe stanci. Cine sau ce ar putea sa "lege" toate aceste imagini intr-un univers unitar? Va raspund: mocanita! Pe aici chiar a trecut mocanita, pana in urma cu 50-60 de ani. Avea doua-trei vagoane, pastrate inca de pe vremea dragutului de imparat, si o locomotiva cu carbuni din 1890. Pe parcursul a 50 de kilometri, biletul costa 5 lei in 1930. Astazi, ar putea sa coste 50.000. Urcand pe Valea Bistrei, mocanita turistica ar trage dupa sine o intreaga industrie locala si ar scoate din nemiscare satele de la poalele Muntelui Mic. Multiplicata la nivel national, in toate zonele in care se mai pastreaza vestigiile acestei "arheologii industriale", povestea de succes a mocanitei ar intrece, si in reteta financiara, si in rezolvare inteligenta, toate "draculea parcurile" imaginate de catre ministrii nostri vampirologi. Sa va mai spun un lucru: n-am calatorit niciodata cu mocanita. Dar am visat-o de multe ori si am asimilat-o in suflet: "Mocanita, mon amour". Iubesc starea de picoteala pe care-mi inchipui ca mi-ar da-o tacanitul ei sacadat, din alta lume, din alt an...