Din fericire, localnicii care se opun distrugerii muntilor, satelor, minelor romane, bisericilor si cimitirelor de la Rosia Montana nu sunt singuri. Alaturi de ei se afla organizatii si asociatii internationale puternice, nascute in tari "patite", unde inestimabile tezaure naturale si culturale au fost sacrificate pentru vecie, in numele intereselor economice. Din invatatura lor de minte si din dorinta de a nu mai repeta si altii greselile guvernelor lor, strainii vin sa ne ajute pana nu e prea tarziu, sa ne indemne sa ne dezmeticim pana cand distrugerile nu au ajuns ireversibile. Dupa Greenpeace, Friends of the Earth, Pro Patrimonio, Mineral Policy Center, Mining Watch etc., recent, si Centrul de Informare "Rainforest" din Lismore, Nsw, Australia s-a alaturat Ong-urilor romanesti, in actiunea de salvare a Rosiei Montane. Acest Centru vine cu o experienta indelungata in domeniu si cu o filosofie care ar trebui sa ne incurajeze enorm pe noi, pe romani: Deep Ecology and Compassionate Action, adica Ecologie Profunda si Actiune plina de Compasiune. Ruth Rosenhek, co-director al Centrului, educator si activist international de mediu si justitie sociala, a vizitat recent Romania - tara stramosilor sai, originari din zona Suceava. Dupa o conferinta tinuta la sediul organizatiei Terra Mileniul Iii, a plecat la Rosia Montana, unde a ramas doua zile. Desi cunostea din presa si din informarile de pe Internet toate controversele legate de proiectata exploatare miniera cu cianuri, d-ra Rosenhek a tinut sa traiasca pe viu atmosfera deprimanta din celebra comuna aurifera, sa observe direct cum au programat unii distrugerea unui loc atat de bogat in istorie si in tezaure cultural-spirituale, sa-si noteze care sunt actiunile care-l fac pe omul lacom de aur sa puna la cale indepartarea semenilor sai, de natura si de firescul vietii traditionale, incurajandu-i pe cei rezistenti si inca neinfranti sa faca pasul de la frica la libertate.
"In sufletul fiecarui om ar fi bine sa incapa o Arca a lui Noe"
- In conferinta dvs., intitulata "From Fear to Freedom" (De la frica la libertate), ati remarcat apatia care cuprinde societatea moderna, in fata invadatorilor de mediu care au aparut pretutindeni. Este promovarea filosofiei "deep ecology" o solutie de iesire din aceasta stare?
- "Ecologia Profunda" (Deep Ecology), alaturi de Psihoecologie, ofera un cadru spiritual pentru a ne angaja in provocarile sociale si de mediu cu care ne con-fruntam cu totii pe planeta Pamant. Practic, Ecologia Profunda este o filosofie a naturii care ilustreaza interdependenta noastra cu matricea biologica a tuturor fiintelor animale si vegetale. In fapt, s-ar putea spune ca umanitatea exista la intersectia dintre vechile cicluri ale aerului, apei si solului. Aici il gasim pe om. De aceea, Ecologia Profunda ofera o critica a antropocentrismului, adica a pozitiei omului de centru al tuturor fiintelor. Daca este astfel, filosofia noastra il indeamna pe om sa se alinieze regulilor Pamantului si sa-si foloseasca puterea si vizionarismul pentru a creste in conformitate cu natura.
- Cum poate omul sa-si invinga reflexele tehniciste, orgoliul de invingator al naturii si sa coboare din nou in mediul pur al nasterii sale, in armonie cu apa, aerul, solul?
- Prin actiune plina de compasiune, de mila - un rezultat exclusiv al inimii omenesti. Angajarea fiecaruia in aceasta actiune de suflet, de vindecare a lumii de fantasmele distrugatoare de natura, ar trebui sa vina - nu dintr-un sentiment de vinovatie, nu dintr-o responsabilitate morala, ci dintr-o pozitie de adanca identificare cu toate fiintele, din compasiune fata de tot ce este viu. Omul, asa cum il vedem noi, este indemnat sa aiba mila fata de om, fata de animale, fata de insecte, fata de arbori si plante de tot felul. In sufletul fiecaruia ar fi bine sa incapa o Arca a lui Noe.
- Dar cum putem sa aducem compasiunea si intelegerea in fiecare actiune, in viata noastra de fiecare zi?
- Din perspectiva filosofiei noastre, separarea dintre om si natura este o iluzie, dupa cum o iluzie este distantarea pe care o simtim fata de cei cu care nu suntem de acord. In aceste vremuri de nenorociri sociale si ecologice, numai o baza spirituala ne poate tine motivati, inspirati si energizati pentru a continua sa muncim fiecare in domeniul sau de activitate. Fie ca luptam pentru pace, ca veghem la aplicarea justitiei, la ajutorarea refugiatilor, la construirea parteneriatelor de actiune sau la limpezirea sinelui nostru, avem sansa de a purta o revolutie globala a milei, sa ridicam o frumoasa rugaciune pentru a curma suferintele de pe pamant.
"Noi incurajam oamenii, indiferent de varsta, sa ramana toata viata apropiati si milosi paznici ai naturii"
- Violenta impotriva naturii, asa cum se intampla in Romania cu animalele si padurile, a atins cote de neinchipuit. Va putea fi oare oprita aceasta salbaticie?
- Se intampla exact cum a prezis scriitorul american Paul Erlich: "Ne taiem singuri creanga de sub picioare". Sau cum a spus scriitorul englez James Lovelock: "Credem ca putem agresa nepedepsiti parti din natura, distrugand un munte aici, un lac dincolo, o padure in partea cealalta, dar asta este ca si cand creierul ar decide ca el este cel mai important organ al corpului uman si, ca urmare, poate dinamita ficatul fara sa suporte nici o consecinta". Impotriva unor astfel de aberatii se ridica filosofia deep ecology, amintind omului ca are mari responsabilitati fata de tot ce-l inconjoara. A venit vremea sa se trezeasca pana nu e prea tarziu, sa fie puternic, sa nu mai ia parte la paralizia sociala care s-a instalat in lume. Nu dorim sa facem prozeliti, sa-i determinam pe altii sa gandeasca la fel ca noi, ecologistii de profunzime, dar ii incurajam pe toti sa se uite mai atenti in jur si sa-si deschida sufletul. Pentru mine, deep ecology si activismul spiritual sunt un mod de viata pentru totdeauna, nu ceva ce faci cand ai 20 de ani si, dupa aceea, precum hippies din anii 60, te casatoresti, iti intemeiezi o familie si nu te mai implici in nimic. Noi incurajam oamenii sa se implice, indiferent de varsta, sa ramana toata viata apropiati si milosi paznici ai naturii.
- La Rosia Montana, unde nu s-a auzit de filosofia dv., se pregateste o exploatare miniera apocaliptica, dovedind ca unii oameni si-au pierdut orice respect pentru mama-natura. Ati fost acolo. Ce ati constatat?
- Ca exista o companie canadiana care utilizeaza aceleasi tactici rele ca toate celelalte companii canadiene, ba chiar si mai rau. Ca pretutindeni in lume, cei de la "Rosia Montana Gold Corporation" sunt profesionisti ai negocierii cu societatea civila, cu organizatiile nonguvernamentale, pe care isi propun sa le dezinformeze. Ca de obicei, ei minimalizeaza impactul negativ al activitatii lor si incearca sa-i descurajeze sau, dupa caz, sa-i cumpere pe cei ce se opun proiectului. Cauta mereu sa "taie colturile", s-o ia pe scurtatura cu principalele activitati care preced intrarea in exploatare (forajele, stramutarea, cumpararea proprietatilor, sapaturile arheologice). Desi vor folosi metoda flotatiei cu cianura, dupa parerea mea nu aceasta este problema cea mai mare. Cianura suna infricosator, dar pericolul major vine de la supa toxica pe care o va "gati" Compania in acei munti. Asociata cu cianura, aceasta supa va fi o bomba incontrolabila. Cand excavezi milioane de tone de roca, aceasta se oxideaza in contact cu aerul. Prin oxidare iau nastere metale grele, gaze si arsenic, care sunt un pericol mult mai mare decat cianura. Arsenicul, ajuns in apele subterane si in rauri, produce cancer de piele. Pe de alta parte, cianura, in timp ce este neutralizata cu peroxid de hidrogen, devine un pericol si mai mare pentru mediu. In apropiere de orasul meu natal, dupa o scurgere de cianura de la o exploatare miniera de aur, au murit 10.000 de pasari. Toata lumea a spus ca au murit din cauza cianurii, dar adevarul este ca au murit din cauza peroxidului de hidrogen cu care s-a incercat neutralizarea cianurii. La fel s-a intamplat in anul 2000 pe Tisa, cand au murit sute de tone de pesti, nu atat din cauza cianurii, cat a peroxidului folosit de autoritatile ungare.
"Nicaieri in Europa nu exista un sit arheologic cu atat de multe lucruri de vazut"
- Stiu ca ati vizitat si galeriile romane din Rosia, un loc sacru pentru inceputurile poporului roman. Dat fiind ca va trageti de pe meleaguri romanesti, nu ati avut emotii?
- Am coborat cei 30 de metri in galeriile romane cu mari emotii. Coridoarele trapezoidale perfecte, lucrate de mana, mi-au provocat fiori reci pe sira spinarii. Mi i-am imaginat pe minerii iliri lucrand ca niste sclavi, la cinci etaje sub pamant, in urma cu 1900 de ani. A fost absolut fantastic, dar si claustrofobic. Ceea ce ma uluieste si mai mult este insa faptul ca cineva din industria miniera aurifera doreste sa distruga aceste nepretuite relicve din istoria miniera antica. Sunt sigura ca o alta companie, cu mai multa istorie proprie in mineritul aurifer, ar alege mai degraba sa pastreze aceste vestigii decat sa le arunce in aer. Dar ce experienta are "Gold Corporation"? Nici una. Este o companie "junior", creata special pentru Romania, pentru care un banal filon de aur valoreaza mai mult decat antichitatea unor galerii unice. Nicaieri in Europa nu exista un sit cu atat de multe lucruri ramase de vazut. Oare companii uriase ca Newmont, Rio Tinto sau Anglo Gold nu ar dori sa-si pastreze, daca le-ar avea, astfel de vestigii? As fi curioasa sa stiu ce gandesc ele despre tanara lor surata in ale mineritului, care doreste sa arunce totul in aer la Rosia Montana?
- Poate nici lor nu le-ar pasa. Setea de aur e mare si la cei mari, nu numai la cei mici...
- O.K., poate nici acestor companii nu le-ar pasa, dar acest lucru m-ar conduce la concluzia ca ne confruntam cu o maladie psihica. M-as gandi ca exista oameni a caror specialitate este aceea de a-si distruge propria cultura, propria mostenire. Acest lucru ar dezvalui un dispret total pentru profesia lor, pentru ceea ce sunt. Deja am vazut un astfel de dispret pentru drepturile omului, prin dislocarea a 2000 de oameni din Rosia. Am vazut dispret fata de mediu, dispret fata de arheologia romana, iar in ultima instanta, dispretul cel mai ingrijorator pe care l-am intalnit la Rosia Montana este dispretul fata de industrie in sine. Intr-adevar, toate aceste proiecte de mare anvergura sfideaza conceptul de industrie pusa in slujba oamenilor, deoarece urmaresc sa distruga tesatura biologica de care depindem. Dorinta de profit si putere calca pe respectul de sine si de ceilalti, sfideaza sanatatea Pamantului de care avem nevoie sa supravietuim in secolul si mileniul ce urmeaza. Indraznesc sa sper ca vom putea opri Proiectul de la Rosia Montana si sunt hotarata sa actionez in aceasta directie, prin toate mijloacele de care dispun.
Fotografii de Stephanie Roth
D-nei Ruth Rosenhek ii puteti scrie la e-mail: ruthr@ozemail.com.au