In satele din Marginimea Sibiului, "Babu" inseamna "mos", "al batran", un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Si lui Nitu Stef din satul sibian Gura Raului lumea ii spune Babu. Nitu vine de la Dumitru. Asa il chema si pe taica-sau si asa il cheama si pe unul din fiii sai.
Babu este falnic, inalt si senin. Mai ales senin. Are 81 de ani batuti pe muchie, dintre care 70 petrecuti in Muntii Cindrelului, impreuna cu oile. Ciobaneste de cand era copil. Stie totul despre pasunile ascunse in munti, despre iarba buna si iarba rea, despre cainii de stana si berbecii cu coarne intoarse de doua ori. Dar pe langa randuielile ciobaniei, Babu stie si randuiala naturii, randuiala cerului si a firii omenesti, a spiritului care traieste in toata lucrarea lui Dumnezeu. Stie totul despre padure si despre copaci, despre pasari si despre ierburi de leac, dar si despre fapturile nevazute ale vazduhului, cu care nu o data s-a intalnit. Intelege mersul norilor pe cer si soaptele vantului, intr-un fel care noua ne scapa. A vazut si a auzit lucruri pe care noi nu le vedem nici macar in vis. Lumea vazuta de Babu e o lume speciala, secreta, o lume pe care el a invatat s-o desluseasca ascultand. "Mie mi-o placut s-ascult", zice Babu, "pentru ca de la orisicine poti invata ceva. De la prosti ca si de la nebuni. Cateodata, prin gura lor vorbesc ingerii."
Babu Nitu locuieste intr-o casa frumoasa, cu porti mari de lemn, asa cum se fac in Ardeal. In fiece duminica se duce la biserica imbracat in port, cu pantaloni albi, cu camasa alba, cu serpar vechi din piele la brau, cu vesta de lana neagra. Poarta pe cap un clop mocanesc, de sub borul caruia priveste omenirea cu blandete. Unii vin la el sa ceara un sfat, altii vin pentru ca li s-a imbolnavit un animal. Babu se pricepe sa vindece cu ierburi, sa puna oasele la loc. Uneori, oamenii vin la el pentru ca pur si simplu norocul si-a intors fata de la ei, iar Babu ii asculta. Apoi le spune ceva si ei pleaca linistiti, ca si cum ar fi scapat de o povara.
Intr-o asemenea duminica, l-am cunoscut si eu pe Nitu Stef. Iesea din curtea bisericii, inalt, tacut si zambitor, in rand cu ceilalti batrani ai satului, toti imbracati in alb. Numai ca Babu parea sa nu aiba varsta, sa nu apartina cu totul acestei realitati. In mana tinea o bucata de paine. In Gura Raului, pomenile se fac la biserica, pentru tot satul. Si Babu tinea bucata asta de paine intr-un fel anume, misterios. Manca asa cum ar fi indeplinit un ritual, incet. "Pomana nu se mananca orisicum", mi-a spus el mai tarziu, "trebuie sa te gandesti la al dus, ca altfel nu ajunge pita pana la el."
Apoi am fost cu Babu intr-o calatorie. El si-a pus straita pe umar, si in straita avea branza, paine, slanina si ceapa. Am pornit pe Valea Cibinului, apoi, mai sus, pe Raul Mare; am trecut apoi prin stramtori si prin rape grozave, sus, tot mai sus, spre Iezerele Cindrelului, in muntii lui, ai lui Babu, acolo unde cresc ierburi fermecate de leac, acolo unde s-au petrecut mai toate minunile vietii sale de cioban. Asa am descoperit - pentru a cata oara - ca exista oameni care au acces la o supra-realitate, oameni pentru care ceea ce vad cu ochii nu este decat o pojghita subtire, dincolo de care traiesc fiinte inefabile, duhuri si zmei, amintiri ancestrale, pe care noi, ceilalti, nu le putem decat imagina. Pentru Babu, dincolo de orice planta, piatra sau lemn, dincolo de orice nor si de orice picatura de apa, exista un duh, o faptura care are vointa si intelegere si care face parte din marele plan al lumii, facut de Dumnezeu.
Istoriile spuse de Nitu Stef au fost atat de neasteptate, atat de puternice si de stralucitoare, incat locurile - superbe - pe care le-am vazut au palit. Acolo, deasupra lumii, langa stancile acoperite cu bujori de munte si jnepeni, Babu Nitu era un mag, un stapan al misterelor nevazute. Alaturi de el, calatoria a fost o initiere. Invatatura unui cioban despre tainele nestiute ale lumii in care traieste de 81 de ani.
Cele ce urmeaza sunt o transcriere a povestilor pe care Babu mi le-a spus de-a lungul unei zile de vara, de la rasaritul soarelui si pana la asfintirea lui peste munti.
Despre oi si cum intra diavolu in ele
"Is nascut in 24, pa cand sa rupea de primavara. Taica-meu era tot om mare si voinic, ca mine. Si tot fara frica de nimica, numa de bunul Dumnezau. El nu era cioban, el era om de padure. O stat in primul razboi patru ani si cand o venit, tot la padure s-o dus. Stia asculta frunza si animalul si sa-ntalegea cu ele. Maica-mea era din neam de ciobani si sa pricepea la oi. Punea mana pa oaie, inchidea ochii si stia de ce-i bolnava. S-apoi, ei m-or dus la biserica si m-or invatat sa nu trec de Domnul. De copil m-or trimis la stana si prin 36, ase, atunci invatam eu plantele si leacurile la oi, de la unu, Bucur Fletchin. Acela era baci batran. Eu, copilandru. Intrebam si el imi spunea. Era cam jos de stat, dar puternic si avea ase, picioare cam cracanate. Era aspru tare, dar sa pricepea. El m-a invatat: cand oaia sa intinde pa jos, e bolnava cu splina. Atuncea o pui pe branci, aprinzi o tar de zdreanta si-i arzi buricul. Pana la asfintitul soarelui s-a si vindecat. Daca-i muscata de vipera, o speli cu piele de sarpe. Multe m-o invatat! Era bun cioban Bucur Fletchin, atata ca venea gadina dupa el. Adica piereau oile lui de urs si de lup, pentru ca mai punea brisca pe cate-o oaie. Adica o fura. Nu era drept. Si daca nu era, avea noroc rau. Si ciobanu trebuie sa fie drept, altfel ii pier oile. Cam pe-atuncea am intales eu ca legea-i ochi pentru ochi. Adica nu omul iti face, ba Dumnezeu. Esti drept, primesti dreptate. Esti stramb, primesti paguba. Si sa nu umbli cu descantec. Descantecele sunt diavolesti. Am mers cu Bucur vreo sase ani. Toate le-am invatat. Ce sa fac cu oile fulgerate de soare, pe care numa intepatul in nas cu acul le scapa si frecatura cu tarana din musuroaie de cartita, dar si cu oile trasnite de fulger, pe care le iei si le scuturi, si dac-o fi sa traiasca, traiesc. Am mai invatat si ca oile au fire, ca omul. Unele sunt mai salbatice, altele mai dumnezeite. Mai blande. Astia de-acum nu mai stiu de Dumnezeu, il baga pe diavol in ele cu bunastiinta, ca daca dracui si zici fire-ai..., atunci diavolul vine sa-si ieie ce i-ai dat de buna voie. Animalu-i facut de Dumnezeu curat, si prostii-l dau de buna voie diavolului. Si atunci nu te mai intalegi cu ele. Sa duc care-ncotro, is ca nebunele. Trebuie sa le dai sare in trei vineri la rand ca sa scape. Asa-i cu orice animal. Eu nu dau dracului nimic, nici oaie, nici cal, nici porc. Pa noru-mea o scapat-o gura si o dat dracului un porc. Eu n-am zis nimica. Cand o fost la Craciun, l-am vandut. "Pai de ce il vinzi?", m-a intrebat. "Eu nu-l manc cu dracu-n el", i-am raspuns.
Ase. Pe urma am fost in armata la regimentul de garda si-am invatat de cai. Or vrut sa raman ofiter, dar eu am zis ba. Nu ma lasa sa citesc din Scriptura si eu de-atunci nu sufeream minciuna si politica. Si m-am intors la oi. Am mai avut pe unul, Vasile Bitchin, un cioban batran care m-o invatat sa ma spovedesc la copaci. Altul, tot batran, m-o invatat veacurile bune si rele. Pe ala il chema Ilie Sim. Cand sa scutura oile, ninge. Cand sa-mpung, pornesc vanturile. Taica-meu murise, cand am avut 15 ani. S-apoi eu ma uitam in gura lor, ca erau batrani si invatati. M-or invatat leacuri de animale si de om si toate ierbile. Si sa fiu drept. Mai mult nu."
Despre vazutul in ciubar
"Diavolii sunt in lume. Pai cum sa nu fie? Cum intorci fata de la Dumnezeu, cum te-nsfaca diavolul. Uite, la noi in sat, un barbat s-o lasat de femeia lui. O fost pe curtea ei, c-o fost venit dintr-o alta comuna. Tata-su ei l-o bagat si pe el in drept, in jumatate de avere. Da apoi o murit. Ginerele o mai facut un proces pentru alta jumatate de drept, o ajuns la cearta rea cu femeia, si-acuma pe ea n-o mai gaseste nicaieri. O venit politia cu caini si n-or gasit-o. Nimeni nu stie unde ii. O taiat-o, o dus-o pe undeva? S-or dus din neamurile ei la biserica si popa le-o spus ca vie n-o mai gaseste in veac. Da acuma o sa puna ciubaru si or afla. Or vedea sigur. Asa se face, la cate un omor sau un furt pe care politia nu-l dovedeste. Cum sa face? Sara, cand trage clopotul la biserica de Liturghie, iei apa din rau, o bagi intr-un ciubar, si-n ciubar bagi o cruciulita sfintita tot in biserica. S-aduna sapte fete tinarute, neumblate, care nu stie de dragoste. Ele stau acolo acoperite cu patura, la intunerec, si o femeie ce sta cu ele citeste Acatistul Maicii Domnului. Fata care sta in dreptul cruciulitai vede tot acolo, pe fundu apei, cum o plecat, cum o iesit, unde s-o dus si ce-o facut. Cand gata popa Evanghelia, ciubarul sa face negru, nu sa mai vede nimic. L-or afla si pe asta de si-o taiat nevasta pentru avere. Scoate dracu capu prin el."
Despre Rugaciunea la copaci
"Cateodata, Sfintele Pasti il prind pe cioban sus, la munte. Tine randuiala cea sfanta, posteste, dar biserica nu poate s-o ia cu el. Si-atuncea, se spovedeste pe la copaci. Te pui la orice copac in genunchi, ca orice copac e lasat de la Dumnezeu. Are crucea pa el - ramurile din varf. Eu m-am spovedit doar la brad, c-asa am apucat. Altii sa duc la fagi, la stejari. Daca pacatele-s multe si grele, apoi copacul sa usca. Pacatul ii ca otrava, si lemnul moare. Te gandesti ce rau duce omu in el? Si sfanta cuminecatura ii de la copaci. Iei si mananci muguri de brad ori de fag, ca-s tineri si curati de la Dumnezeu. Cand eram tanar, m-am intalnit odata cu un batran care ma iube mult. Il mai ajutam cateodata. Mi-o spus intr-o zi: "Dumitre, roaga-te! Masori oile, roaga-te. Faci casul, roaga-te. Vezi taina si lucru de mirare pe cer, roaga-te. Da ursu si lupu navala, roaga-te. Numa pe urma pui mana pe bota. Te rogi oricand. Si mergand sa te rogi. Pare drumul mai scurt. Ce te rogi? Ingerul, Doamne, noaptea o trecut, Nascatoarea, Crezul, Tatal Nostru. Dumnezeu te aude. Lui nu trebuie sa-i ceri nimic. Dumnezeu stie mai bine ce-ti trebuie. Zici asa: " Doamne de pa cer si de pa pamant, Tu stii ce-mi treba mie". Si El iti da. Daca nu ti-o dat, inseamna ca nu cereai bine, nu-ti trebuia"."
Despre brazi
"Auxi aici: stiai dumneata ca unii brazi is femei si altii barbati? Femeia are cetina lasata in jos, ca aripile de pasare. Barbatu ii tanduros. Din femeie, padina porneste spre stanga, din barbat catre dreapta. Bradul femeie sa crapa, sa sparge, bradul barbat ii ca piatra. Sindrila sa face din femeie, sa taie si sa arcuieste usor. Din barbat sa face numa barne si scandura."
Despre vreme
"Acuma trei patru zile am fost in camp si niste femei mi-or spus: "Babu Dumitru, zice ca se porneste ploile si-or fi 40 de literi pe metru, ca la potop, ca-i Medardu". Le-am linistit: "Taceti, femei, ca vine veac bun, m-am uitat eu pe cer. Ii luna noua, cu coarnele ridicate in sus. In calendar is scrise numai 12 luni, dar pe cer is 13 luni cu lumina. Una in plus. Veacu merge dupa timpul ceresc, nu dupa timpul omenesc. Vinerea si duminica nu exista sa nu fie luna. Ori ii noua, ori ii veche. Cand e luna cu coltii in jos, crai nou, e a ploii. Cand se suceste-n sus, e veac bun. Iarna, cand e cu coltii in sus, e ger. Cand e cu ei in jos, cad zapezi. La luna plina, randuiala se schimba iar. Veacu-i veac. Nu-i la indemana omului."
Despre farmecatori
"In 55 aveam oile in Muntele Niculestilor. Aveam acolo patru ciobani. Si-ntr-o zi, nevasta-mea si familia era sus la fan, la colibi. Zic, strangeti fanu gramada, ca eu ma duc la stana sa fac casul si ma-ntorc. Aveam acolo un cioban strain la sterpe, Ion il chema. Sterpele stau deoparte de alelalte oi. Pe Ion, cand l-am bagat cioban, ma intrebase cate oi am eu si neamurile mele si ce semne au pe ele. Sa fi fost vreo sase-septe sute cu toate. "Bine", zice, da io mi-am dat seama ca nu-i a buna, ca asta ascunde ceva. In anul ala, toamna, cand le-am ales, nu sa prapadise nici o oaie la nimeni din neamu meu. Si de-atuncea cam stiam ca-i farmecator, ca nu sa poate sa nu piara nici o oaie, atata vreme, la pasunat. Intr-o zi, cand o fost sa plec de la stana, Ion coboara si zice catre mine: "Dumitre, mergem si noi daca te duci in sus". "Bine", am zis si-am plecat cu trei ciobani. Da pa doi i-am trimis pa alta parte, ca sa merg numa singur cu Ion, ca tare vroiam sa aflu de la el un descantec. La noi, cand sa straca oile, inseamna ca cineva le-o luat laptele cu barda sau cu cutatul la copac. Implanta cutatul in brad sau in fag, zice niste vorbe, si laptele de la oi sa duce in cofa lui. Cura laptele din copac, de unde-i lovit cu barda. Daca oile-s sterpe, atuncea cofa sa umple cu sanje si oile elea mor daca nu stii ce sa le faci. Acuma, eu stiam ce sa fac la asa ceva: se intoarce cojocul pa partea ailalta, pa piele, si sa da cu bota in cojoc. Al de-a facut lucrarea la oi, ala simte bota pa spinare si geme. Da cand faci treaba asta se spun si niste vorbe anume, pe care eu nu le stiam. Da Ion le stia si voiam sa mi le spuna si mie. "Mai Ioane", ii ziceam, "numai vorbele elea-mi trebuie sa le stiu". Da el se uita la mine si zice: "Nu stiu nimic". Mergea inainte si-l vedeam, uite-asa o bota de mare avea cu el. Bota de bandit. Si imprejur era numai jneapani de cei mici. Si eu aveam numai un toiag mic, de mers cu el. Si cand l-am adus la vorba, odata numai ce aud: sshiiuuu! Ma uit. Or fost numai serpi incolaciti in jurul meu, ui ase mari si lungi pan la piept, si cu par pe ei! Si sa ridicau in coada la mine, care mai de care, si suierau. Sa dadeau tot la fata. Nu mai puteam da nici inainte, nici inapoi. "Baa, Ioane", strigam, "da o tar bata ceia, sa dau in serpi!". El radea. "Da ce vrei sa faci cu bota?". Ma gandeam ca daca aveam bota lui, ii maturam eu din cale, ii taiam de-a latul, ca si cu secera. Da el zice: "Daca te-atinji de unul, apoi zile bune n-oi mai vedea cat oi fi". "Mai, da cu cine-am plecat la drum, mai Ioane?", ziceam. Tocmai atuncea, ailalti doi ciobani au fluierat dupa noi, pesemne ca ajunsasara sus, in deal. I-am strigat: "Baai, haidati bai iute acia, ca-i bai!". Si serpii, cum strigam, sa dadeau iara la mine. Si atunci lui Ion i-o fost frica ca vineau ceilalti si mi-o dat bota. Si-odata am dat in serpime asa, cum dai in iarba cu coasa, de i-am maturat pa toti. Unu nu mai era. Disparusera! Ion tot radea. Zicea ca n-o fost nimica, ca mi s-o parut. "Diavole!", i-am zis, cum n-o fost, ca tu i-ai fost adusa pa mine! Puteam sa-mi fac pacat, ca aveam bota mare in mana. Da nu mi-am facut. Injerul o fost cu mine. Cand or venit ceilalti, nici n-am mai spus ce-o fost. Asa am intales eu ce mare farmecator era Ion. Ca asa oi frumoase nu mai vazusem in viata mea. Dar poate ca ni se parea. Poate ca le vedeam asa, doar din vraja. Atunci am stiut ca lucra cu diavolul. Am zas o rugaciune in gand si dus am fost."
Despre oamenii lup
"Stii cum ii un bitanc, adica un copil din flori, care n-are tata? Ei, ala sa face mare si face si el un bitanc. Pe urma si ala sa face mare si face si el un bitanc. Al treilea bitanc ii om numai pe jumatate, iar jumatate ii lup sau cane. Sa da peste cap de trei ori si sa face lup sau cane. Am vazut si de-ala, ii mare, ui, a-ha... Si noaptea latra canii in jurul lui, iara lui nici ca-i pasa de nimic. Si cand sa sloboade, vine si-ti face sanje. Te musca. Tot la neamuri, la rude vine. Si tu daca-l intapi cu furcoiul, el sa face om inaintea ta, si cane sau lup nu sa mai poate face. S-o-ntamplat aice-n sat. S-or dus oamenii colo, la colibi, pa deal, sa faca ploscoana (claie), si-o muiere o fost suita pe ploscoana. N-am vazut noi. Parintii ne-or spus asta. Si muierea tot punea fanul roata, cand barbatu-sau vine si zice: "Ia, ma duc, ca am o tar de treaba". Si pleaca in tufe. Si nu mai trece mult si iese din tufe un caine mare si-o sarit la ea pe ploscoana. Femeia tot cu furcoiu sa apara, dar cainele se repede la ea si-o prinde de catrinta, de i-o ramas hirele rosii in dinti. Pe urma s-o dus. Cand o venit barbatu-sau, ea-i spune: "Unde-ai fost, ma, ca ui ase, o fost un cane mare, tot sa ma muste, si numa cu furcoiu m-am impotrivit. Si el o ras. Si cand o ras, o vazut ea ca avea hirele de lana rosii de la catrinta printre dinti. O fost barbatu ei! Si ea s-o-nfiorat si mai mult nu i-o trebuit. N-o mai stat cu el. La asta boala n-ai ce-i face. Numai daca-l intapa un neam de-al lui cu furcoiu sa cura sanje, altfel nu. Lup din asta am vazut cu ochii mei. M-o chemat unu batran, Gheorghe, de-i frizer, si mi l-o aratat dup-un gard. Era maare, cainii latrau dupa el ca pumerii, dar lui nu-i pasa. Si mi-o zis Gheorghe, ui ma, asta-i pricoliciul!"
Despre Maiestre
"Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile. Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: "Astea-s Maiestrele!". Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile. Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac."
Si despre zmei...
"Eu am vazut si zmei, domnule, de vreo doua ori. O trecut pe langa mine ca o vijelie de foc, ca un sarpe, si s-o dus incolo, spre stanci. O huhuit pe deasupra, de s-or strans oile unele in altele, nebune de spaima. In spate, fumul era de doua-trei sute de metari si-o trecut pe deasupra vuind. Mai auzisem eu din batrani c-ar fi, dar n-am crezut. S-o dus dupa munte, numai coada de fum o ramas in urma ca un nor de jar ce s-o-mprastiat. Eu nu-s de cel slab, nu m-am spaimantat. Dar tot am stat in genunchi si-am spus o rugaciune, c-asa fulgeratura de flacari nu vezi in fiece zi. Pe urma el s-o dus unde era blestamat de Dumnezeu sa sa duca. C-asa-i vorba despre zmeu, ca nu poate umbla paste lume, numai acolo sa duce, unde sa-nfrateste cu diavolul. Ca diavol ii, nu alta. S-a doua oara cand am vazut, la fel o fost. Numai ca era mai mic. Sau poate era mai sus si de-aia parea mai mic. Dar tot ca un serpe sa-nvalatucea pe cer. Nu-i cum zic oamenii, ca-i cu aripi sau cu dinti. Nu-i vezi trupul. Numai flacarile din cap le vezi si coada serpeasca de fum pe sub nori. Iar noaptea nu se vede decat focul pe cer si-o lumina in spate cum se stinge. Ce semn ii? Ii semn c-o luat pe cineva cu oi cu tat, sa-l duca la frate-sau, diavolul. C-asa-i, daca tot dracui si zaci, atunci tot vine pana la urma sa ieie ce-i dai. A doua oara cand l-am vazut o fost noapte. Eram tineri si coboram mai multi la fete-n sat. Si-o trecut ca un lampas pe deasupra noastra. S-am zis: "Baa, nu mai mergem, ca fetele noastre-s cu fermecatura. Asta-i zmeul, ca-l cunosc, ca l-am mai vazut o data-n munte la lumina de soare". Il cunosc si noaptea, pe luna noua. S-apoi, cu fata ceea, nici c-am mai fost in vorba, gata cu ea. Ca te bomborojeste, sa nu te mai lasi de ea. Vezi bine, facuse cu satana la descantatura. C-altfel, ce cauta el pe deasupra mea, in noaptea aceea?"
Despre solomonari
"La culme, la Ieda, acolo, or venit doi solomonari, si-or cetit, si-or cetit, pana o bolborosit apa. Si-o iesit de-acolo un zmeu. Atunci solomonarii i-or pus capastru pe cap, cu ochelari ca de cal, si-or sarit pe el. Mergeau paste sate si dadeau grindina. Ne-au spus si noua altii. Astia, solomonarii, sunt cei ce invata de toate, dar nu pot face nimica. Invata de popa, invata de ciobanie sau de batut fiara. Dar nu-i nici popa, nici cioban, nici potcoava la cal nu poate pune. Atunci sa face solomonar. Tot un fel de farmecatori is. Acum nu mai stau prin paduri si prin munti, stau la orasele mari, amestecati cu poporul care nu stie cine is. Ei stiu aduce ploaie si imprastia nouri, dar mai bine te aperi cu rugaciuni. Unde vezi norul de grindina, te rogi si il imprastii cu inchinare. Si mai poti face contra albiturii de grindina ceva: iei de la biserica cununa de spice de grau de la prapur si-o pui la icoana. Si nu-i grindina sau foc sa nu te ocoleasca. Ma-ntelegi? Sau lumina de la Pasti. Lumanarea cu care meri la Invierea Domnului o tai si o pui in casa. Si cand vine grindina o aprinzi. Ui ase face grindina, da roata si nu bate pe tine, nici pe hotarul tau. Fa asa, daca nu merge, sa vii sa-mi spui: "Mai Babule, m-ai mintit. Ca nu-i solomanar sa sa poata pune cu puterile Domnului. Unde-i credinta, si Dumnezeu fereste de piatra si de foc si de nenorociri. Iar noi, aici, pe sub munte, mai mult oameni cu frica lui Dumnezeu avem."
(Fotografiile autorului)