Cea mai mare bucurie este sa ma intorc din Africa de Sud la Busteni
- Maestre Matei Corvin, aveti un nume cu totul neobisnuit... Se pare ca parintii dvs. erau pasionati mai curand de istorie decat de muzica...
- N-aveti dreptate intrutotul... Mama mea, Eugenia Matei, m-a indrumat catre muzica. Ea nu canta la nici un instrument, dar cunostea foarte bine muzica de opera. Tata, care era inginer, canta la acordeon! Asa ca nu se poate spune ca nu am crescut intr-o familie cu aplicatie catre muzica...
- De ce ati ales flautul?
- O sa radeti, dar din cauza... dentitiei. Flautul m-a ales pe mine. Eu am vrut sa cant la trompeta, dar profesorul m-a refuzat, spunand ca nu voi putea face trompeta de performanta, din cauza conformatiei dintilor. Si asa m-am apucat de flaut. Mi se potrivea mai bine... Asadar, la 11 ani m-am dus la Liceul de Muzica si Arte Plastice din Brasov. Dupa doi ani m-am transferat la Liceul de Muzica nr. 1 din Bucuresti, unde l-am avut ca profesor de flaut pe Hristache Popescu. Dupa un an, profesorul Popescu a iesit la pensie, venind in locul sau Virgil Francu. Talentul lui pedagogic si de artist era extraordinar. Am lucrat pana in clasa a Xii-a cu domnia sa, iar cand am intrat la Conservator, am putut continua studiul cu el, transferandu-se acolo.
- Ati inceput la Liceul din Brasov, sa inteleg ca sunteti din zona?
- Sunt din Busteni, dar m-am nascut la Bistrita. Parintii au fost detasati cu serviciul la Prundul Bargaului, in Bistrita Nasaud. Ca o curiozitate, vreau sa va spun ca sunt nascut prin... hipnoza. Cand m-am nascut, doctorul Negulescu ii spunea mamei: "Uite-te in ochii mei, mai ai putin, inca putin, priveste fix in ochii mei". Si pac, gata, am aparut pe lume... Desi m-am nascut in Bistrita, am copilarit la Busteni. Sa va spun un secret: toate codurile mele secrete, la computer, la banca sunt legate in vreun fel de Busteni. Iar cea mai mare bucurie este sa ma intorc la Busteni.
- Cu toate astea, un prim val al vietii v-a indepartat de Busteni, ducandu-va la Bucuresti...
- Va dati seama ca am multe amintiri placute legate de Bucuresti. Am stat la internat toata perioada liceului. Credeti-ma, atmosfera de la internat ar trebui consemnata de un mare scriitor! Puteam studia toata ziua, vorbeam numai despre muzica, aveam totul la dispozitie... Profesorii erau exceptionali... Fetele erau intr-o parte, noi in alta, dar nu departe, asa ca puteai sa-ti cauti chiar tovarasa de viata care sa aiba aceeasi pasiune - muzica... Din clasa a Ix-a, nu am scapat nici un concert, nici la Radio, nici la Filarmonica, ceream bilet de voie si mergeam la toate concertele. Asta a fost scoala adevarata... Cat am fost la Brasov, nu prea studiam, dar venind la Bucuresti, cred ca s-a trezit spiritul de competitie in mine. Flautul era viata mea. In clasa a Ix-a, am avut prima imprimare la Radio, cu o piesa de Vasile Jianu. Pe urma am cantat in orchestra scolii. La Conservator, am avut un cvintet de suflatori, cu care am plecat la Festivalurile de la Bayreuth, in Germania. Am mai fost la multe festivaluri si concursuri, la "Primavara la Praga", la Barcelona, la Paris.
- Iar dupa Conservator?
- In 1976 am terminat Conservatorul si am reusit prin concurs la Filarmonica "George Enescu", unde am stat sapte ani. Aici am avut prilejul sa cant cu dirijori extraordinari, printre care Celibidache, Kurt Masur si multi, multi altii. Cand Celibidache a predat cursurile de dirijat mi-am luat notite. In perioada asta de sapte ani, am cantat ca solist cu toate orchestrele din Romania: Timisoara, Cluj, Brasov, Sibiu. Am imprimat mult pentru Radio si Televiziune, fiind un colaborator aproape permanent al lui Iosif Sava; m-a invitat sa prezint flautul ca instrument. Imi aduc aminte ce emotii aveam de fiecare data, Iosif Sava cauta printre vrafuri de partituri, alegea o piesa pentru pian si flaut, o citeam o singura data si intram apoi - in direct - alaturi de el, care canta la pian!
"Am avut o incredere nebuna in mine, in faptul ca voi reusi"
- Erati un muzician de succes in Romania. Ce v-a determinat sa plecati?
- M-a descurajat momentul in care a venit maestrul Ion Voicu si ne-a spus ca au fost anulate toate turneele Filarmonicii pe urmatorii cinci ani. Suzana Gadea era ministrul culturii atunci. Cand ni s-a comunicat asta, i-am scris marelui muzician Jean Pierre Rampal, la Paris, iar el mi-a trimis o bursa. Am plecat in 1983. Singur. Eu am plecat, iar sotia mea, Ioana, a trecut prin niste momente groaznice, a fost data afara din invatamant. Desi era profesoara de oboi, i s-a oferit o slujba la fabrica de pantofi, dar cineva a sfatuit-o sa refuze serviciul, pentru ca urma sa i se faca o inscenare ca fura... pantofi! Au fost momente foarte grele, aveam si un copil... Vreau sa va spun ca am avut o incredere aproape prosteasca in mine, in faptul ca voi reusi din punct de vedere artistic. La Paris am luat lectii cu maestrul Rampal, apoi am inceput sa cant cu o formatie de camera. Am plecat apoi in Germania, la Koln, unde am luat lectii de dirijat cu profesorul Erich Kluege, la Hochschule fr Musik. Dupa cursuri, m-a invitat sa dirijez si sa cant alaturi de el, ca solist intr-un turneu pe Coasta de Azur. In aceeasi perioada, am inceput sa predau, faceam naveta intre Paris, Koln, Bruxelles, Amsterdam. Dirijand si predand, "microbul" asta al dirijatului m-a urmat tot timpul. Asa au trecut cei doi ani in care am stat departe de sotia si de fiul meu... Abia in 1985 au reusit sa vina la mine, la Paris...
- Si cum ati ajuns in cealalta parte a globului, tocmai in Africa de Sud?
- La un moment dat, am aflat despre un concurs organizat de "Cape Town Symphony Orchestra". Aceasta formatie, infiintata la 1914, avea toti sefii de partida din alte parti ale globului, niciodata nu erau angajati localnici. Anunturile pentru concurs au fost lansate la Bonn, Paris, Viena, Berlin si Londra. M-am inscris si eu la concurs. La flaut, erau 69 de candidati pentru un singur loc! Au venit sa ne audieze, ne-au inregistrat, apoi au plecat la ei. Dupa vreo trei luni de zile, am fost anuntat ca am reusit. Primul concert din Africa de Sud, ca sef de partida la flaut, a fost Simfonia a Ii-a Resurection de Mahler. Aceasta simfonie extrem de dificila o mai cantasem cu maestrul Mihai Brediceanu la Filarmonica bucuresteana.
- Cum v-ati adaptat in emisfera sudica? Cum v-ati integrat intr-o societate total diferita?
- Cand am primit telefonul sa mergem in Africa de Sud, ca am castigat concursul, nu stiam decat "Good morning", dar intr-o luna de zile ne-am pus cu burta pe engleza... Orchestra din Cape Town fiind cosmopolita, totul a fost Ok; sefii de partida la suflatori eram asa: la flaut, eu, deci roman, la oboi un american, la clarinet un belgian, la fagot un neamt. Niciodata nu m-am simtit neacceptat sau strain. Oricum, cred ca fac parte din categoria celor care se integreaza foarte usor intr-o societate. Nu sunt oameni increzuti acolo. Am cunoscut multimiliardari, dar sunt oameni cu un bun-simt extraordinar. Eu am jucat golf multi ani de zile. Golful este un sport al oamenilor foarte bogati, iar eu eram cu siguranta cel mai sarac de pe terenul ala. Insa nimeni nu m-a facut sa simt ceva neplacut... E o atmosfera de respect, esti tratat la fel cu oricine, pentru ca toti oamenii sunt egali. Imi amintesc ce mi-a spus regretatul director al Filarmonicii "George Enescu", d-l Savu Radulescu, o legenda a Filarmonicii: ca e convins ca eu as fi facut "ceva" in scaldatoare! Ca tare sunt norocos! Cred ca a avut dreptate, Dumnezeu m-a ocrotit intotdeauna... Am auzit ca zodia Sagetatorului, in care m-am nascut - va reamintesc, prin hipnozarea mamei - este foarte buna pentru artisti. Sper ca nu mi-am facut zodia de ras!
- Ce faceti acum la Cape Town?
- Am cantat 14 ani in Filarmonica din Cape Town, ca sef de partida. Acum sunt profesor universitar la Conservator; evident, predau tainele flautului. Anul scolar este exact anul calendaristic. Acum este acolo vacanta de iarna. Asa-numita vacanta mare incepe acolo la inceputul lui decembrie si dureaza pana la sfarsitul lui ianuarie. In plus, sunt director muzical si prim dirijor al "Cape Symphony Orchestra", pe care eu am fondat-o; aceasta orchestra este condusa de un consiliu de administratie, al carui presedinte sunt. In fiecare an sustin doua recitaluri, restul timpului il consacru dirijatului si catedrei. In 2000 mi-am sustinut teza de doctorat cu tema "Particularitatile instrumentelor de suflat". Practic, eu am continuat studiul inceput de unul din mentorii mei din Romania, regretatul Pavel Tornea, o legenda in materie de oboi. El incepuse studiul referitor la intonatia instrumentelor de suflat. Teza mea a fost mai mult practica, pentru a ajuta instrumentistii, dirijorii, profesorii sa inteleaga particularitatile instrumentelor de suflat. In ceea ce ii priveste pe ai mei, mica mea familie, sotia este profesoara acum la scoala de Muzica din Cape Town. Din cati elevi sunt acolo, foarte putini fac Conservatorul. Pe 9 iunie, cand am implinit 25 de ani de casatorie, am tinut sa fim la Bucuresti, sa sarbatorim la Restaurantul Turn, de linga Conservatorul bucurestean. Avem un baiat pe care-l cheama Vasilica. Desi numele suna a ceva mic, va spun ca e mare, are 24 de ani! Desi a facut vioara si a castigat toate concursurile din Africa de Sud, a renuntat la cariera muzicala si a urmat ingineria chimica. Acum canta de placere, alaturi de Orchestra de Tineret a Africii de Sud.
In Africa de Sud, talentul nu are culoare
- Cum sunteti privit ca profesor european? Chiar daca ati amintit despre cosmopolitismul de acolo, aveti studenti de culoare...
- E atmosfera foarte destinsa, de prietenie. Eu sunt profesor universitar, iar studentii imi spun Corvin sau, simplu, doc. Stiti, este spiritul american, familiaritatea... Asta imi aduce aminte de o intamplare adevarata, anecdotica, cu marele dirijor Otto Klemperer, care s-a dus la "New York Philarmonic" si tot vorbea, vorbea, le dadea indicatii; la un moment dat, unul din orchestra ii zice: "Otto, you are talking too much!" (Otto, vorbesti cam mult!). Lui Otto Klemperer!... De 10 ani, de cand s-a eliberat Africa de Sud, se vede ca talentul nu are culoare. La Cape Town nu sunt multi negri, ci mulatri. Evident, sunt multi albi, indieni (care ocupa toate micile meserii). Mulatrii sunt extraordinar de talentati, ascultatori si muncitori. Ca profesor, am avut intotdeauna unu-doi negri, trei-patru mulatri si restul albi. Dar cei mai buni studenti ai mei sunt acum mulatrii. Orchestrele sunt mixte, formate din albi si din mulatri.
- Ca tot ati vorbit de "eliberare", cum ati primit vestea revolutiei din decembrie 89?
- Cand am aflat de revolutia din 1989, mi-am cumparat un radio special, care sa prinda Europa Libera. In primul meu concediu, in vara lui 2000, am venit la Bucuresti.
- Difera publicul din Africa de Sud de cel european?
- E cam aceeasi cultura. Dar sunt ceva mai gentlemani. Daca nu le place ceva, aplauda mai discret, spre deosebire de Europa, unde esti fluierat - ma refer la spectacolele de opera, unde exista acele renumite gasti care-ti cer bani ca sa te aplaude... Celor din Africa de Sud le place mult pianul. La concertele de pian, salile sunt aproape pline, chiar daca concertul este mai slabut. Acolo sunt foarte populare musicalurile. Chiar cand am plecat era Fantoma Operei de Andrew Lloyd Weber. Pretul biletelor nu este mare, sunt reduceri pentru studenti.
"Sper sa-mi reiau legaturile culturale cu Romania"
- Nu pot sa nu aduc discutia catre o latura pragmatica, mai ales ca franchetea dvs. e stimulatoare: cum traieste un muzician la Cape Town?
- Un profesor de scoala castiga cam 1000 dolari, un instrumentist de orchestra castiga aproape dublu, iar la Universitate salariul este si mai mare. Este un job foarte bine platit, comparativ cu celelalte salarii din Africa de Sud. Salariul mediu este 500-600 dolari. Viata nu este scumpa, dar masinile, da. Benzina, in schimb, este un pic mai ieftina decat in Romania. Trebuie sa ai masina, nu poti calatori cu transportul in comun. Autobuzele merg doar pe arterele principale; ca sa ajungi acasa, nu poti merge pe jos, sunt distante imense. Abia am asteptat sa implineasca 18 ani fiul nostru, ca sa-i putem lua masina. Cand ne-am dus noi acolo, proprietatile erau foarte ieftine. Un apartament era cat salariul pe doi ani, iar o casa era cat salariul pe trei ani!
- Unde va petreceti concediile?
- La Oceanul Indian, unde clima este mult mai calda si poti face baie in mijlocul iernii. Exista totusi un mic inconvenient: sunt rechini! Multi si adevarati! Dintr-o parte in alta a Africii de Sud sunt cam 2000 de kilometri. Spre rusinea mea, nu am fost inca in Parcul National, unul dintre cele mai mari parcuri ale lumii. Iarna (iulie, in Africa de Sud) are loc un festival foarte important, la care am participat si de-asta am tot renuntat sa mergem in Parcul National. Peste 10 ani, cand o sa implinesc 60 de ani, o sa fiu pensionar si o sa am mai mult timp liber. De fiecare data cand venim in Romania in concediu, ne oprim cam o saptamana in Anglia, in Franta, in Germania sau Olanda pentru concediu. Tot mereu veneam cu alta cursa, ca sa vizitam alte tari, cand schimbam avionul spre Bucuresti. Nicaieri nu e ca acasa. Visul meu este sa stam 7-8 luni pe an in Africa de Sud si restul aici, la Busteni. Cand incep ploile acolo, vreau sa venim aici. Sa ocolim vremea neplacuta, frigul...
- Date fiind distantele, parintii dvs. au venit vreodata la dvs. in vizita?
- Mama a fost la noi, in Africa de Sud, cand a avut 70 de ani. Am avut un concert foarte mare acolo, iar dupa asta am fost invitati de onoare la primarul Cape Town-ului. Cu sase luni inainte de vizita la noi, mama s-a apucat de engleza, fara sa ne spuna un cuvant. Ea nu a avut de-a face cu aceasta limba, a fost revizor contabil. Cand a luat microfonul si a tinut un scurt speech in engleza, multumind pentru onoarea care-i este facuta fiului ei si a promis ca va reveni cand va implini 80 de ani... Am ramas uluiti. Noi avem o casa destul de mare acolo si suntem fericitii posesori ai unui caine. Este o lege care te obliga sa scoti animalul la plimbare, cel putin o data pe zi. S-o fi vazut pe mama, cu palarie pe cap, care se plimba cu cainele nostru in lesa! Puteai jura ca este de zeci de ani in Cape Town, asa de bine se integra peisajului de acolo...
- Se poate vorbi despre o viata confesionala in Africa de Sud?
- Exista o singura biserica ortodoxa acolo, cea greceasca. Problema era ca slujbele se tineau in limba greaca, iar noi nu intelegeam nimic. Acum este altfel, exista o persoana care traduce in engleza ceea ce predica preotul. In engleza, pentru ca mai sunt bulgari si sarbi la Cape Town. Dar va dati seama cum suna o slujba ortodoxa in engleza...
- Ce pasiuni aveti?
- Sahul. Cand m-am dus acolo, am castigat premiul I la categoria mea, avand ratingul de 1700; un mare maestru are rating de 2000. Imi plac geografia si istoria. Imi place sa citesc biografii, sa inteleg ce s-a intamplat, de fapt, in viata fiecarei personalitati. Dar, pentru un muzician, timpul nu este niciodata suficient, de fiecare data descoperi o noua semnificatie intr-o partitura pe care o cunosti chiar perfect...
- Dupa aceasta tonica discutie cu dvs., purtata intr-o pauza de repetitii, ultima intrebare: cand veti reveni in Romania?
- Sper sa revin in decembrie si sa-mi reiau legaturile culturale cu Romania. Vreau sa multumesc domnului Adrian Porumbaceanu, directorul Cameratei Dorin Teodorescu. Ceea ce face el este un lucru extraordinar, ambitia lui de a promova muzica medievala si baroca in Romania este demna de toata lauda. Pentru multa vreme, aceasta muzica a fost neglijata. Noi am fost colegi, iar de fiecare data cand ne-am intalnit, discutiile noastre au fost numai despre muzica; asa cum sunt microbistii, asa suntem si noi...