Pe de o parte, un mare numar de cetateni s-au abtinut de la vot, descurajati de lipsa de alternativa sau resemnati in fata demonstratiei de forta initiate de Psd. Desi Psd-ul a guvernat (sub diverse titulaturi: Fsn, Fdsn, Pdsr) unsprezece din cei cincisprezece ani de experiment democratic, romanii nu au ajuns inca la sentimentul de satietate fata de o structura tentaculara ce concret "domina" totul. Economia, justitia, administratia centrala si locala, politia sunt apanaje ale partidului-stat, conceput ca o ierarhie feudala imposibil de rasturnat altfel decat printr-o revolutie electorala. Dominand totul, impunandu-si structurile clientelare pana la nivelurile cele mai de jos, beneficiind de un aparat propagandistic bine pus la punct si bine stimulat, Psd-ul a descurajat multi alegatori care si-ar fi dorit, poate, altceva. Pe de alta parte, cei ce si-au exprimat optiunea au fost, practic, obligati sa aleaga polar, intre cele doua grupari dominante ale scenei politice, partidul guvernamental si alianta Da. Cu Psd-ul au votat clientii si cei ce aspira la admiterea in structurile clientelare, categoriile sociale dependente de stat (si carora li s-a indus opinia ca doar partidul-stat le poate rezolva problemele), precum pensionarii, si grupurile neinformate sau marginale, precum taranii sau lucratorii "la stat". Pentru Da au votat toti cei care au inteles ca Psd-ul nu este un partid social-democrat, ci o mafie oligarhizata, chiar daca unii dintre ei nu erau nici liberali, nici democrati.
In raport cu stabilirea celor doi "poli politici", se poate spune ca celelalte formatiuni aproape nu conteaza. Udmr, sigura de disciplina minoritatii etnice pe care o reprezinta, si-a vazut amenintat chiar pragul electoral pentru alegerile din toamna, ca urmare a patrunderii in consiliile judetene si municipale in care domina, a extremistilor revizionisti dirijati de Tokes Laszlo. Uniunea va trebui sa se alinieze mai ferm la o formula politica victorioasa, pentru a avea garantia supravietuirii dupa alegerile din noiembrie viitor. Prm-ul este in suferinta dupa "bucla" ciudata pe care a facut-o liderul sau, C.V. Tudor. Schimbarea lui la fata, extrema si ea, prin trecerea de la antisemitism si xenofobie la prosemitism si xenofilie, de la justitialismul zgomotos, de parada, la "cumintenia" europeista si legalismul molcom, a derutat masa alegatorilor sai, recrutati din lumea saracita de tranzitie, dornica de spectacol si scandal. Pana in toamna, consilierii Prm vor mentine un fragil echilibru cu formatiunile castigatoare din diversele judete si localitati. Celelalte partide au obtinut procente minime, care asigura, unora, limita continuitatii, impingand pe altele la disparitie sau la fuziuni de ultim moment cu posibilii castigatori. Pana in toamna, peisajul partinic va fi complet diferit.
Polarizarea societatii civile romanesti intre doua grupari politice, Psd si Da, cum reiese din totalizarea voturilor la locale, nu este benefica. Unii analisti mi-ar putea raspunde ca sistemul democratic bipolar este perfect functional. Democratia americana este asigurata prin doua formatiuni, Partidul Republican si Partidul Democrat, alternanta lor continua la putere producand stabilitatea, echilibrul celui mai puternic stat al lumii. Dar Sua sunt o democratie aparte, natiunea americana necunoscand, in toata existenta ei, alt sistem politic decat cel in functiune, perfectionat incontinuu. In Europa, in care Romania doreste sa se integreze, exista alte traditii politice, alte moduri de asigurare a democratiei. In statele Ue echilibrul se realizeaza in formule tripartite, sau chiar pluripartite, alternanta antrenand raporturi nuantate intre curente social-liberale, social-democrate, popular-conservatoare si ecologiste. Nu lipsesc nici formatiunile extremiste, nationaliste, ceea ce, orice s-ar zice, nu vom gasi in Sua. "Bipolarismul", ce pare a se naste in Romania, risca sa detaseze, iarasi, tara de Europa, promovand o "democratie originala", cum spunea cineva pe care noi il stim prea bine.
Acest "bipolarism" este, de la inceput, fals. Psd-ul nu poate fi un partid politic in sensul propriu al termenului. El s-a structurat ca o grupare de interes in jurul d-lui Iliescu, mostenitorul "legitim" al structurilor de conducere ale defunctului Pcr. In timp, cum am demonstrat de nenumarate ori in editoriale, gruparea s-a mafiotizat, fostii "activisti" devenind prosperi oameni de afaceri, mari latifundiari, bancheri, patroni, altfel spus "baroni" centrali si locali, fara de care nimic nu misca in tara. Oligarhia romana este alcatuita din membrii fostului Cc al Utc, conducatorii fostului Uascr, fiii fostilor demnitari si pescuitori in ape tulburi ce li s-au alaturat. Ei au confiscat social-democratia, desi asa cum am mai sustinut, gruparea lor nu este nici democrata, nici socialista, chiar daca - dupa lectiile pe care le-au invatat la "scolile de partid" - sustin propagandistic o asemenea optiune ideologica. Romanii vor mai auzi despre multe afaceri cu un cu totul alt iz daca ii vor vota in continuare si in toamna. De cealalta parte s-a configurat un hibrid politic ce tinde tot mai clar spre centru, Pnl-ul afisandu-si, mai ales dupa absorbtia grupurilor politice provenite din stanga, o orientare social-liberala, iar Pd-ul una popular-democrata. Alianta este inca fragila si rezultatele de la "locale" o vor marca si mai mult. Pd-ul va avea pretentii mai mari la proportia pe "liste", iar unii Pnl-isti vor regreta, discret, o posibila guvernare cu Psd-ul printr-o coalitie postelectorala, dupa noiembrie. Triumful la Primarie a intarit pozitia lui Traian Basescu, fortificand si cerintele Pd-ului de egalitate pe listele parlamentarelor. Nici Pnl-ul, nici Pd-ul nu raspund insa aspiratiei unui segment numeros al electoratului de dreapta din Romania, segmentul crestin-democrat, care a sustinut Da din lipsa de alternativa.
Crestin-democratia, in formula populara pe care a imbracat-o in Europa Unita, este in mare suferinta. Incapacitatea de autoreformare a Pntcd-ului, dupa esecurile incercarilor lui Andrei Marga si Vasile Lupu, au dus fostul partid dominant din guvernarea Cdr in situatia in care se afla. Ambitia lui Victor Ciorbea de a fi neaparat lider de partid, fundamentalismul lui in raport cu gruparile de aceeasi orientare au lasat camp deschis unor grupari aventuriste, gata chiar "sa cumpere" stema partidului lui Maniu si Coposu, pentru a dobandi o oarecare notorietate. V. Ciorbea a refuzat constant sa se apropie de cealalta grupare, veritabil crestin-democrata si populara, A.P-ul condus de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Ap-ul a fost, de altfel, incontinuu blocat mediatic tocmai pentru ca din ce in ce mai multi adepti ai crestin-democratiei au inceput sa inteleaga nu numai ca sub fostul presedinte Romania a realizat deschideri pe care le-a folosit deplin Psd-ul, dar si ca Emil Constantinescu a suportat efectele nerealizarilor unei coalitii eterogene (Cdr-Usd-Udmr), in care componentele trageau in toate directiile, iar seful statului se mentinea intr-un strict legalism.
Reunificarea crestin-democratiei este o necesitate. Fara componenta populara, crestin-democrata, sistemul politic romanesc pare straniu, aberant, neeuropean. Dar crestin-democratia nu poate fi reprezentata prin imposturi, parazitari Psd-iste, falsificari oportuniste. Despre sansa ei vom mai vorbi.