Nascut in iulie, sub zodia Racului, muzicianul si regizorul Hanno Hofer e cam nedumerit in legatura cu vara asta. De mic copil, a apucat sa umble de dimineata si pana seara in sandale si pantaloni scurti. Dar cum, mai nou, vremea e mai schimbatoare ca o femeie, nici nu stii cum sa te imbraci. Un lucru grav pentru neamtul cel simpatic si talentat, navetist permanent pe drumuri europene si romanesti
Marfa noua, marfa noua!
- Din 1998, de la albumul Plum Brandy Blues, n-ati mai iesit cu nimic pe piata. Se vorbeste-n targ ca v-ati "infundat" nu in carciuma, ci in studio, pentru o luna de zile, si ati iesit de-acolo cu un material nou...
- L-am lucrat la Cluj, direct in studio, la Jimi Lako, chitaristul-violonistul-orchestratorul nostru. El are un studio mai modest, dar in care ne-am simtit bine, pentru ca am putut sa stam zi si noapte, sa mancam, sa bem, sa dormim acolo si, bineinteles, sa inregistram. Ne-am mutat acolo pentru o luna, practic, si am realizat noul nostru material, in stilul "clasic" - blues standard cu "secvente" de folclor ardelenesc. Am inregistrat in aceeasi formula, cu o parte din invitatii de pe albumul vechi, care au ajuns in formula largita a trupei (Puzstay Aladar la tambal, Nucu Pandrea la frunza), cu un tambalist care a mai cantat la vreo 3-4 piese, Radu Seu, si alti cativa invitati (ii veti vedea in clipul pe care-l vom filma in aceasta vara). Unul e Gil Dobrica, prietenul nostru vechi (vecin cu mine de bloc, neconsolat acum, de cand a murit idolul lui, Ray Charles), altul e Sandu Ciorba, tigan lautar cunoscut in zona Ardealului si a Banatului. Am o mare simpatie pentru muzicantii tigani, sunt prieten cu Napoleon de la Gratia, cu taraful de la Marsa, sunt niste oameni extrem de receptivi din punct de vedere muzical. Pe Ciorba, de exemplu, noi l-am chemat in studio si l-am rugat sa cante o parte in tiganeste, intr-o piesa de-a noastra: "Te bagi sau nu te bagi?". "Da, sigur ca da!", a zis Ciorba. Mai ales ca prima noastra colaborare a fost invers, in sensul ca el ne-a rugat pe noi sa-l lasam in studio, sa cante Dragostea-i ca si o raie in tiganeste. Ii placea asa de mult piesa, ca s-a gandit sa o inregistreze ca sa o dea prietenilor. Apoi, l-am rugat noi pe el sa ne ajute la proiectul acesta.
- Pe unde te-au dus si unde te vor mai duce drumurile tale, Hanno?
- Suntem din nou invitati in Norvegia, la cel mai mare festival de blues din Europa, unul din cele mai mari din lume. Am mai fost acolo si acum un an, si acum doi ani. Si Olanda, Belgia si Germania le-am tot batut. A aparut despre noi, prin februarie, un articol de o jumatate de pagina in "The Independent", scris de criticul muzical al ziarului. Fara sa ne vada, doar ascultand Cd-ul nostru, Plum Brandy Blues, nu stiu cum l-a gasit sau l-a primit. I-a placut foarte mult, a scris o cronica extrem de buna. Si, ca urmare a acestui articol, plecam acum, in august, la Londra. Avem doua concerte acolo, vom participa la ceea ce se numeste "Coin Street Festival" ("Festivalul de la coltul strazii). Plecarea noastra va fi sponsorizata de Fundatia "Ion Ratiu" de la Londra. In rest, concerte prin tara. Dar, daca in strainatate concertele se organizeaza cu sase luni inainte, la noi cu maximum doua saptamani. Drept pentru care agenda noastra din tara e pe termen foarte scurt: am venit de la Iasi, saptamana asta cantam la Bucuresti si la Ploiesti, saptamana viitoare cantam la Petrila, la Festivalul "Om rau", apoi la Constanta, la intalnirea motociclistilor, si apoi la Miercurea Ciuc. Festivalul "Om rau" al lui Ion Barbu, caricaturistul de la Petrila (numele este o parodie dupa cel al festivalului "Om bun"), a ajuns acum la a patra editie si ultima, pentru ca organizatorul lui nu primeste nici un fel de sprijin financiar (il face pe cont propriu, la el in curte). "Om rau" este un festival de arta, nu numai muzical, ci si literar, de teatru, happening si, desigur, caricatura si umor. A avut invitati de marca si din strainatate, iar anul acesta mergem acolo sa "ingropam" acest festival atat de interesant. Pacat!
- Alaturi de muzica, cea de-a doua pasiune a ta e regia de film, un domeniu pe care il reprezinti la varf, obtinand premii internationale. Ce planuri ai in aceasta directie?
- Pana acum nu am facut mare lucru ca regizor. Am strans cateva premii, e adevarat, dar premiile nu echivaleaza cu meseria propriu-zisa. Am luat premiul publicului la Clermont Ferrand (Franta), la cel mai mare festival de scurt-metraj din lume, iar in America am fost in selectia catorva festivaluri importante, iar a fi nominalizat acolo, deja pentru mine e important, e ca un premiu. Dar de-acum inainte am planuri mari: primul pas a fost sa infiintez o firma care sa se ocupe de productia de filme, ca sa ma produc singur, dar sa produc si pe altii. Firma se numeste Mobra Films, avem si un site. (Uite, la 37 de ani, am si prima mea carte de vizita, scrie "Hanno Hofer", pur si simplu, sper ca intr-o zi sa pot sa scriu "regizor" acolo, sub numele meu). Am produs ceva publicitate si acum vom produce primul nostru scurt-metraj, care va fi turnat acum, in iulie, dupa un scenariu de-al lui Cristian Mungiu, colegul si partenerul meu in afacere. Urmeaza sa predau si eu, curand, la concursul Centrului National al Cinematografiei, un proiect de scurt-metraj, si daca voi obtine fonduri, il voi produce. Pe termen mai lung, vreau sa ma apuc, incet-incet, de primul meu lung-metraj.
De zece ani Nightlosers
- Nightlosers e o trupa atipica - "multietnica" si, in acelasi timp, "imprastiata" in orase diferite: o parte din membri la Cluj, altii la Bucuresti. "Functionati" impreuna, totusi, de zece ani. Cum reusiti?
- Intr-adevar, la toamna, Nightlosers implineste zece ani! Ne intalnim in studio, unde lucram piesele noi, apoi in trenuri, in autobuze, si de-acolo direct pe scena sau in cluburi. Nu repetam, din pacate, ci incercam sa facem totul din mers. Exista deja o rutina care face sa mearga totul ca pe roate, sa functioneze niste mecanisme in relatiile dintre noi si cu diverse persoane din show-biz. Unu-i mai zapacit ca celalalt la noi in formatie, dar ne cunoastem asa de bine, ne stim toate hachitele si foarte mult conteaza si faptul ca stam in orase diferite - asa nu ne calcam prea mult pe picioare si nu ne plictisim unii de altii.
Unui producator de film din America i s-a parut foarte interesant ca suntem reprezentanti ai mai multor etnii (romani, maghiari, germani, rromi), adunati in aceeasi trupa. Si nu ne dam in cap, nu ne certam, ci cantam impreuna, cu o nedisimulata bucurie a muzicii. Din acest motiv extramuzical - nu numai pentru ca ne ascultase cantand si i-a placut muzica noastra - ne-a contactat si a trimis aici o echipa de filmare din America, care ne-a urmarit la foarte multe concerte: la nunti, la cluburi, la intalniri de motociclisti, am cantat si in inchisoare, in Timisoara, anul trecut. In fine, ne-au urmarit pe aproape jumatate de an, in diverse ipostaze, si au facut un film despre noi. Sunt filmari foarte bune, cred ca o sa iasa un material interesant. Nu stiu, deocamdata, carui post va da producatorul american pelicula, dar chiar si o televiziune romaneasca ar putea fi interesata sa-l difuzeze, de ce nu?
Nu stiu cum va fi peste alti zece ani, ce va mai insemna Nightlosers atunci, cert este ca am putut sa ne masuram fortele cu alte trupe din strainatate, participand la festivalurile pe unde am fost invitati. Prin ele am intrat si noi intr-un circuit international, intr-o lume mai buna a blues-ului mondial si european. Anul trecut, in Norvegia, am stat intr-un hotel in mijlocul unei paduri, intre niste lacuri, intr-un peisaj nemaipomenit, la vreo 20 de km de orasul in care aveau loc concertele si festivalul propriu-zis. Sa vezi cativa supravietuitori ai perioadei de aur a blues-ului, muzicieni negri americani de 70-80 de ani, la noua dimineata, la pianul din restaurant, cantand de mama focului, era impresionant! Isi luau micul dejun cu pianul si cu muzicuta: lumea lor era blues-ul, cantau asa, din instinct, ca Napoleon de la Gratia, sau ca taraful de la Marsa. Nu stiu daca vom fi vreodata ca ei, nu cred, desi prin insertiile acestea de folclor ardelenesc, am incercat sa ne cream un stil al nostru, distinct in peisajul blues-ului mondial.
- Atmosfera din trupa voastra e de nesfarsita vacanta de vara. Totusi, daca ar fi sa-ti iei o vacanta, unde ai pleca?
- New Orleans e un oras in care vreau sa ajung, desi din cate am auzit n-a mai ramas mare lucru de capul lui, in sensul ca cei care se duc acolo sa caute gloria apusa a blues-ului n-o vor gasi, in schimb, peisajul muzical e foarte divers acolo si foarte atractiv. De cativa ani ma straduiesc sa vizitez Turcia, unde, culmea, desi e dupa colt, nu am ajuns niciodata. Ce ma atrage acolo? Orientul, narghilelele, Bosforul. Imi place sa calatoresc, am tot timpul chef sa cunosc lumea si oamenii, iar restul colegilor mei de trupa imi impartasesc pasiunea, pentru ca suntem tot timpul pe drumuri: ne stiu toti chelnerii de pe vagoanele-restaurant, mai ales pe baietii care merg tot timpul pe ruta Cluj - Bucuresti. Traim foarte mult in tren si ar trebui sa ni se acorde niste reduceri substantiale la bilete, pentru ca suntem "fani Cfr" declarati.