Cand analizeaza aceste cazuri, comisiile speciale ale Universitatilor sunt lente si strabat labirinturi birocratice pana cand cazurile de furt intelectual se pierd in indiferenta. Acelasi lucru si cu manualele tiparite sub patronajul presedintelui Academiei Romane. Pagini intregi din aceste manuale erau preluate, fara sa fie schimbata o iota, din alte carti.
Societatea romaneasca pare pregatita pentru plagiat. Recentele scandaluri sunt partea vizibila a icebergului. Decenii la rand, personalitatea si capacitatea creatoare a individului au fost minimalizate, caricaturizate, hulite. Au fost vanate creierele nu pentru a fi exploatate, ci distruse. Posesorii lor au sfarsit in alcool, in ramolisment prematur sau in strainatate. Conceptul de competitivitate a ajuns sa fie sinonim cu acela de sarguinta respectuoasa, de tenacitate sterila, de insistenta monotona. Oamenii cu idei faceau valuri, creau probleme pe care carieristii mediocri nu le-ar fi putut rezolva nici intr-o generatie. Cel mai mare dusman al regimurilor autoritare era creativitatea individuala. Aceasta trebuie tinuta sub control sau stimulata selectiv. De aceea, poate, avem poeti multilaureati din care nu mai stie nimeni un vers. Creatorii au fost scosi din programe, din raftul bibliotecilor, uneori din casele lor si trimisi la munca de jos. Locul ramas liber, vast cat intreaga cultura, a fost ocupat de yesmeni, de slugoi si plagiatori. Rarele exceptii se vad cu ochiul liber si nu fac decat sa ne adanceasca nostalgia dupa ceea ce ar fi putut fi cultura romana fara comunism.
Ne multumim cu munca pompieristica a veleitarilor. Elevii sunt obligati s-o faca sub amenintarea corigentei sau repetentiei. Zeci de manuale care au constituit si constituie hrana zilnica a studentilor din multe facultati sunt simple republicari ale unor texte mai vechi, cu adnotari searbede si, uneori, neavenite. Din lipsa de inspiratie, alteori din teama de a nu supara pe cineva mai stiutor de carte, savantii nostri compilau din greu, adunand titluri dupa titluri in bibliotecile lor. Cartile lor, inutilizabile si datate, au stat, la randul lor, la subsolul altora, scrise de epigoni, de cei care le-au luat locul sau de emuli. S-au adunat culuare intregi de biblioteci obscure, in care nu mai calca decat urmasii lor, plagiatorii. Studentii sunt pusi sa faca lucrari de licenta folosind o bibliografie bine scuturata de cartile originale, sa-si formeze gustul in ale plagiatului.
Insa plagiatul nu este o marca inregistrata pe numele intelectualitatii universitare. Plagiatul pune o paine alba pe masa si Vip-urilor din muzica usoara. Din plagiat se traieste bine si in arhitectura si in arte plastice sau in viata politica. Politicienii se copiaza unul pe celalalt. Discursurile, programele, platformele electorale, proiectele de lege sunt nu o data simple copii la indigo dupa unii politicieni care nu au sansa sa fie plasati in topul preferintelor de partid. Doar in viata sociala, plagiatul nu a facut cariera. Nu demult, la televizor a fost vazut un inalt diplomat strain sarbatorind Ziua padurii cu lopata in mana. Planta un copac intr-un parc. Ca, de altfel, fiecare membru al ambasadei. Pe aleile parcului, pe langa cei care munceau de zor, treceau oameni care se opreau, comentau parca ironic si se indepartau. Toata lumea stie ca aerul este poluat, ca ne baga chimicale in mancare, ca in spitale se moare cu zile, ca banii de la buget ajung in buzunarele cui nu trebuie. Cand, insa, iese cineva in strada pentru a protesta, oamenii prefera sa treaca mai departe. Au ei altceva mai bun de facut. Vor sa-si mobileze casa cum au vazut in telenovela Iubire de servitoare.