Dupa cum se stie, 1038 de istorici, arheologi, universitari si academicieni din intreaga lume, solicitati de marele istoric german de origine maghiara, Alfoldy Geza, au trimis un apel Ministerului Culturii, cerand suspendarea procesului de descarcare arheologica pentru importantul sit roman Alburnus Maior (Rosia Montana). Cu ironie damboviteana, d-l ministru Razvan Theodorescu a raspuns intr-un tarziu, aratandu-se "impresionat" de grija profesorului Alfoldy si a celorlalti savanti fata de un sit arheologic din Romania. "Suntem incantati", scrie d-l ministru, zambind mai fals decat o stewardesa, "ca situl de la Rosia Montana a devenit subiectul unei mobilizari atat de largi, ceea ce reprezinta o dovada ca solidaritatea oamenilor de stiinta nu este o vorba goala". In ce-l priveste, ministerul pe care-l conduce va folosi "intreaga sa autoritate si influenta" pentru "salvarea" tuturor vestigiilor "semnificative" (?). Apoi, lasand diplomatia la o parte, scrie: "Arheologii care n-au vazut excavatiile (de la Rosia Montana - n.red.) nu pot face comentarii stiintifice serioase". Cu alte cuvinte, distinsii specialisti internationali vorbesc in vant, sa se afle in treaba. D-l Theodorescu se preface ca n-a inteles mesajul celor 1038, anume ca proiectul minier distrugator de istorie romana si identitate locala si nationala romaneasca trebuie oprit. Daca savantii straini care n-au vazut excavatiile sunt taxati drept "neseriosi" de ministrul culturii, atunci cum se face ca un mare specialist roman, profesorul dr. Mircea Babes, membru al Comisiei Nationale de Arheologie, care cunoaste direct Rosia Montana si excavatiile de acolo, spune aceleasi lucruri si are in esenta aceeasi pozitie ca si Alfoldy Geza si colegii sai? Oare ce eticheta i se va gasi profesorului Babes - un exemplu de verticalitate si demnitate profesionala rar intalnite in ziua de azi - in cabinetul ministrului culturii?
"Abia dupa 10-15 ani de sapaturi arheologice ar trebui sa intre "domnul Gold Corporation", sa-si faca treaba"
- In toata lumea se stie ca Ministerul Culturii din Romania aproba distrugerea unei mari parti din patrimoniul arheologic de la Rosia Montana. Cum apreciati apelul celor 1038 de arheologi din lume care condamna aceasta ticalosie?
- Autorii acelui apel nu sunt neica-nimeni, sunt oameni de maxim nivel profesional si reprezentantii unor institutii de prestigiu din stiinta arheologica mondiala. Nu poti sa le ceri tuturor celor 1038 sa fi venit sa vada ce se intampla la Rosia si sa stea de vorba cu d-l Damian, responsabilul faradelegilor de acolo, sau cu d-l ministru! Ei cunosc prea bine importanta sitului si, la fel ca mine, pot spune: "Credem ca acest sit trebuie salvat integral!". Nu se pune problema sa descarcam partial sau in etape. Acest sit trebuie salvat integral! Nu e vorba numai de obiectele pe care le scoti din pamant si le pui in muzeu, este vorba de monumente, de peisajul modelat de om de-a lungul a doua milenii, de o zona unde se poate face o cercetare model a unei colonizari romane si a unei vieti economice, culturale, politice s.a.m.d. Sigur, e posibil sa iei piesele componente ale unui mausoleu roman si sa le muti intr-un muzeu. Dar la ce bun? Ce valoare ar mai avea in alta parte, si nu acolo, in bataia sagetii, unde l-au construit minerii iliri acum doua mii de ani? Obiectia mea globala este clara: nu trebuie sacrificata Rosia Montana! Daca Guvernul Nastase si presedintele Iliescu hotarasc ca trebuie, ca este de importanta nationala sa facem proiectul minier, atunci sa adopte o hotarare, sa elaboreze aceasta strategie si sa spuna: "Dam arheologilor atatea milioane de dolari ca sa sape in 10 sau in 15 ani tot ce este de sapat acolo si, dupa aceea, sa intre domnul Gold Corporation, sa-si faca treaba". Asta, in cazul ca se va lua o asemenea hotarare, pentru care cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea, dar am impresia ca atitudinea clasei politice aflate la putere nu este unitara in aceasta privinta, ceea ce genereaza confuzie si multe ilegalitati in teren.
- In urma unei modificari legislative, Comisia Nationala pentru Arheologie nu mai decide in privinta autorizarii sapaturilor arheologice. Ce se ascunde in dosul acestei jonglerii, domnule profesor?
- Printr-o "maiastra" lovitura de teatru, numita Legea 462/2003, s-a realizat transferarea deciziei de la un corp de cercetatori profesionisti independenti la Ministerul Culturii, adica la un nivel politic-administrativ. Rolul Cna a ramas doar "consultativ", adica Cna nu mai poate da nici un aviz. Ministerul isi asuma o putere practic nelimitata de a emite autorizatiile de sapaturi arheologice si certificatele de descarcare arheologica. Un functionar, fie el chiar si un director ministerial, ca d-l dr. Mircea Angelescu spre exemplu, are mai multa putere decat toti cercetatorii Academiei, universitarii si muzeografii-arheologi din Comisia Nationala de Arheologie la un loc.
- Aceasta lege pare facuta special pentru a-i satisface pe "colegii" de la "Rosia Montana Gold Corporation"!
- Legea 462 este exact ce ii trebuia Ministerului Culturii si Cultelor pentru a "rezolva" problema Rosia Montana si, pe viitor, si altele de acelasi fel, cum ar fi autostrada Bechtel. A fost, banuiesc, o comanda speciala pentru parlamentarii puterii, care au votat-o fara probleme, probabil sustinuti si de unii din Pd si Pnl. Cu aceasta lege s-a mai "rezolvat" o strategie: reducerea numarului de membri ai Cna de la 31 la 21 si eliminarea, cu acest prilej, a indezirabililor. Pana in 2003, printr-un fel de "gentlemans agreement", componenta Comisiei, rezultata din alegeri, era impartita oarecum in mod egal intre cele trei retele ale cercetarii arheologice: Academia Romana, universitatile si muzeele. Incalcandu-se acest principiu, noua Comisie nu mai este aleasa, ci numita de minister, ajungandu-se la grave disproportii. Institutele Academiei au fost astfel reduse la postura de observatori, cu numai doi reprezentanti, in comparatie cu 12 reprezentanti ai muzeelor (apartinatori, din intamplare, chiar de Ministerul Culturii!) si 7 ai universitatilor. Prin aceasta manipulare, ministerul va avea oricand o majoritate de voturi prin oamenii din muzee, care, dupa cum s-a si dovedit deja, nu-si vor contrazice niciodata sefii de care depind, iar Academia Romana, ca o pedeapsa ca s-a opus proiectului minier din Apuseni, este complet marginalizata.
"Academia a fost redusa la tacere. Nu mai conduce lupta pentru salvarea Rosiei Montane de mai bine de un an"
- Ce semnale au venit de la Academie, in replica la aceasta lovitura ?
- Din pacate, Academia a fost redusa la tacere. Nu mai da nici un comunicat, nu mai conduce lupta pentru salvarea Rosiei Montane de mai bine de un an. Dupa parerea mea, ea ar trebui sa uzeze de prevederea ramasa in lege, potrivit careia Cna functioneaza sub autoritatea stiintifica a Academiei Romane. Conducerea inaltului for stiintific ar trebui sa ceara ferm ministrului culturii egala sa reprezentare in Cna si, pe de alta parte, ar trebui sa se implice activ in dezbaterile Comisiei sau chiar sa le initieze. Or, presedintele Eugen Simion pare a fi incetat sa se mai preocupe de situatia de la Rosia Montana, omitand chiar sa raspunda unei scrisori pe tema modului in care s-au operat descarcarile arheologice la prima sedinta a noii Cna, din decembrie 2003.
"Pentru finantarea sapaturilor, merita sa punem o placa comemorativa lui "Gold Corporation" cand va deceda"
- Ca opozant "periculos" al distrugerilor de la Rosia Montana, este de mirare ca domnii "vigilantes" de la Cultura nu v-au epurat pana acum...
- Am fost crutat din motive care-mi scapa. Este inexplicabil, cu atat mai mult cu cat dintre vechii membri ai Cna au fost eliminati cu prioritate criticii proiectului Rosia Montana, intre care prof. dr. Ioan Piso (unul dintre cei mai reputati specialisti romani in istoria si arheologia Daciei romane!), prof. dr. Mihai Irimia (de la Universitatea Ovidius din Constanta), dr. Gheorghe Lazarovici (de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca) si dr. Niculae Conovici (de la Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" din Bucuresti).
- Beatrice Cauuet, arheolog francez, a spus ca "Rmgc" a investit prea multi bani in sapaturi, ca sa mai poata fi impiedicata sa-si duca visul la indeplinire. Este corecta aceasta interpretare?
- Trebuie sa recunoastem ca, fara aceasta finantare de milioane de dolari, noi n-am fi stiut prea multe despre Alburnus Maior, cu toate descoperirile din secolele trecute si chiar dupa cercetarile lui Volker Wollmann din anii 70. Este foarte important ca 60 - 70 de arheologi au sapat cate 3-4 luni pe an intr-un sit de maxima importanta europeana si universala. Pentru asta, as zice ca merita sa punem o placa comemorativa lui "Gold Corporation" cand va deceda. Dar Compania este obligata chiar de lege sa plateasca cercetarea, asumandu-si toate riscurile, pentru ca descarcarea arheologica nu se da automat, in chip obligatoriu, ci in functie de o evaluare responsabila a rezultatelor cercetarii. Ma tem ca cineva, la un anumit nivel politic, le-a spus: "Platiti asta, le astupati gura arheologilor care vor fi fericiti ca vor gasi cateva sute de morminte, cinci sanctuare si nu stiu ce, si veti capata descarcarea!". Or, asta este fals. Din pacate, la unii dintre colegii mei si chiar la d-l Damian (dr. Paul Damian, directorul Muzeului National de Istorie, coordonatorul sapaturilor arheologice de la Rosia Montana -n.red.) am intalnit aceasta mentalitate gresita, dupa care finantarea generoasa a cercetarii ne-ar obliga la ceea ce in limbajul de lemn al birocratiei se numeste descarcare de sarcina arheologica. De ce trebuie oare sa dam chiar noi, arheologii, cale libera distrugerii unui ansamblu arheologic si istoric unic? Invocarea unei clauze de confidentialitate dintre arheolog si beneficiarul lucrarilor, "investitorul strategic", lasa sa pluteasca in aer grave banuieli. Parerea mea este ca pe viitor ar trebui sa dispara monopolul Ministerului Culturii care gestioneaza si, sa spunem asa, mai putin academic, ia caimacul tuturor contractelor importante. La contractele de cercetare respective trebuie sa aiba acces toate institutiile de specialitate si, de ce nu, chiar firmele private de arheologie preventiva, recent aparute si la noi.
- La 19 decembrie 2003, noua Cna a descarcat de sarcina arheologica o noua serie de situri de la Rosia Montana. Cum s-a desfasurat aceasta sedinta?
- Sedinta a confirmat cele mai negre presimtiri privind cazul Rosia Montana. Cna a fost chemata spre "consultare", dar in realitate a venit pentru a da o acoperire formala descarcarii de sarcina arheologica pentru punctele cercetate in campania 2003. Subsemnatul am fost singurul dintre cei 18 membri prezenti care a votat impotriva descarcarii. Am declarat ca apreciez munca echipelor de arheologi pe teren, dar in principiu nu pot fi de acord sa dam lumina verde distrugerii monumentelor de la Alburnus Maior. Unice in Europa ca ansamblu, acestea trebuie salvate si prezervate in integralitatea lor. Am aratat ca suprafetele sapate nu acopera decat partial situl respectiv si am cerut, fara succes, respingerea descarcarii.
"Carnicul este Olimpul vestigiilor romane din Apuseni"
- Ce importanta are masivul Carnic din Rosia pentru cercetarea arheologica a epocii romane?
- Carnicul este Olimpul vestigiilor romane din Apuseni. Descarcarea lui s-a facut cu o condamnabila usurinta. Acest masiv bogat in aur, unde se doreste inceperea exploatarii miniere, adaposteste mai multi kilometri de galerii antice (romane), medievale, thereziene si moderne, care sunt monumente exceptionale ale istoriei mineritului, ale istoriei tehnicii in general. Cercetatoarea franceza Beatrice Cauuet a afirmat ca nu cunoaste in intreaga Europa miniera lucrari precum scarile monumentale cioplite direct in piatra (125 de trepte, pe o lungime de 75 de metri) sau galeriile de forma trapezoidala. D-na Cauuet si echipa de la Universitatea din Toulouse nu au facut in nici un caz propunerea de descarcare a acestui sit extraordinar, deoarece ei stiu, ca si noi, ca in momentul de fata, cea mai mare parte a patrimoniului de la Rosia Montana se afla inca sub pamant! Pentru calmarea previzibililor critici ai acestui act barbar, s-a propus conservarea unui foarte mic colt din masiv, cu urmele respective de exploatare miniera. Decizie cinica, tinand seama de sutele de tone de explozibili care se vor detona zilnic pe Carnic si care vor distruge inca din primele clipe tot ce "conserva" pe hartie domnii de la Cultura.
- Cum ar trebui sa procedeze Academia Romana in aceasta situatie?
- Vad aici posibilitatea ca inaltul for stiintific din Calea Victoriei, ale carui prestigiu si autoritate inteleg sa le apar cu toata forta, sa intreprinda in sfarsit ceva. In virtutea rolului sau legal, sa formeze o comisie stiintifica proprie pentru studierea acestor rapoarte si sa ceara Ministerului Culturii prezentarea lor spre examinare, inainte ca ministrul sa semneze descarcarea.
- Unii vor crede ca Ministerul Culturii actioneaza ca un agent de influenta al unei corporatii transnationale. Este adevarat?
- La sedinta din 19 decembrie 2003, a fost invitata si d-na Corina Bors, angajata a companiei "Gold Corporation". Atunci a devenit si mai vizibila "cooperarea" dintre corporatie si minister. Am protestat impotriva prezentei unui reprezentant al unei firme private in sedinta Comisiei, dar fara efect. De aceea, am avut sentimentul ca firma urmarea sa-i influenteze pe membrii Cna sau sa verifice loialitatea acelora pe care i-a convins deja. In concluzie, prin actele greu de inteles si de justificat ale ministerului si Cna, situri de importanta europeana si mondiala, in loc sa fie declarate bun cultural al omenirii, sunt pe cale de a fi sacrificate, iar cele doua institutii se incarca de o grea raspundere.
Profesorului Mircea Babes ii puteti scrie la e-mail: mirceababes@hotmail.com