E primavara dezlantuita si peste Sambata de Sus se lasa o inserare de aur pur. Adunat sub poalele Muntilor Fagaras, satul straluceste cu fata la soarele care apune peste crestele inca inzapezite, aprinzand turlele celor doua biserici, Hristosii rastigniti pe troitele de la rascruci si albul camasii in care e imbracat omul din fata mea. Il cheama Gheorghe, Gheorghe Silea, si e cantor bisericesc: "mai mult crasnic, de fapt, paracliser, cum se zice la dvs., in regat, ca nu mi-a dat Dumnezeu voce mare, sa ma fi rascumparat din pacate".
Suntem iarasi in Transilvania, pe urmele parintelui Arsenie Boca, si crasnicul cu soarele in camasa e printre cei care au avut norocul sa-l vada la fata si sa-l atinga pe vestitul calugar transilvanean, chiar daca asta s-a intamplat in ziua cand parintele Arsenie Boca avea sa fie ingropat. A fost de fata la neuitata inmormantare a sfantului neincoronat al Ardealului, sfantul al carui chip se afla in toate casele taranilor fagaraseni, tintuit cu indarjita evlavie intre candele si icoane. Marele duhovnic n-a fost canonizat, dar l-au canonizat ei demult, ardelenii, cu inimile si cu credinta lor.
Cele doua caprioare
"Era in vara lui 1989 cand parintele Arsenie l-a rugat pe-un tamplar, un vecin de-al meu de-aici din sat, sa-i faca cruce de lemn. Si i-a zis parintele omului ca sa-i scrie pe cruce anul nasterii, da mai ales - anul mortii. Asa i-a zis, sa scrie acolo, pe cruce: "1989". Insa parintele Arsenie parea inca sanatos si-n puteri si-atunci vecinul meu s-a mirat si i-a zis intristat: "Cum, parinte, nu vreti sa stati si-n 90 cu noi?". "Nici un ceas din 90!", i-a raspuns parintele scurt si taios, cum ii era felul. Si asa a si fost, ca n-au mai trecut decat cateva luni, si in noiembrie 1989 a murit. Isi stiuse moartea de dinainte, asa cum le spusese la atatia amar de oameni ce avea sa li se intample in viitor. Asa a murit, ca un Sfant Domnisor. "Eu ma duc, dar de acolo, de unde oi fi, am sa va ajut mai mult ca pana acum", a zis.
Era intre toamna si iarna cand a murit, intr-o zi de marti, 28 noiembrie 1989, la Sinaia, de ziua Sfantului Stefan cel Nou. S-a stins intr-o casuta unde stateau maicile alungate de la Manastirea "Prislop", dupa ce in 1962 comunistii inchisesera aproape toate asezamintele monahale din Romania. Asa. Si cateva zile, moartea parintelui s-a tinut in mare secret, ca se hotarase sa fie inmormantat la "Prislop", langa Hateg, si nu la "Sambata", unde avea loc pregatit dinainte - ca aicea fusese staret si ridicase, din ruine si balarii, manastirea lui Constantin Brancoveanu. Cine stie ce-o fi fost atuncea la mijloc, ca nu l-au adus aicea, acasa, in Fagaras. Ei, si cand am aflat eu ca parintele Arsenie a murit, era de-acum duminica, si a doua zi urma sa fie inmormantat. Eram de serviciu la Combinatul din Fagaras, unde lucram ca electrician. N-am mai trecut pe acasa, m-am suit direct in tren si pe urma, c-un autobuz si cu niste ocazii, am mers toata noaptea. Manastirea "Prislop" e departe de aici, tocmai in Hunedoara, nu departe de biserica din Densus. Am ajuns tocmai luni dimineata, cand incepea Liturghia pentru parintele. Si desi era omenire cat iarba, m-am apropiat de sicriu. Parea de parca abia adormise. M-am aplecat si, cu lacrimi pe fata, i-am sarutat mana dreapta. Atunci a fost prima oara cand l-am atins! E drept, ma mai dusesem de cateva ori la el cat traia, la Biserica "Draganescu", undeva langa Bucuresti, unde fusese exilat fara drept de-a sluji, dupa ce-l eliberasera comunistii din puscarie. Da la Draganescu nu ma putusem apropia prea tare, ca era multa lume, veneau si ziua, si noaptea, si el era obosit. Asa ca atunci, in sicriu, l-am atins prima data si va spun pe cuvant ca mi s-a parut ca ii viu. Si nu numa mie. Cata lume era acolo zicea ca parintele parca doarme, asteptau cu totii sa se ridice si sa vorbeasca, sa-i certe cu dragoste, asa cum facea tot mereu. Nu puteai sa crezi ca un om asa de mare ca parintele Arsenie are parte de moarte. Parea de-odata cu vesnicia, din alte lumi, cu judecati mai presus de cele omenesti. Era ca un stalp de lumina pentru fagaraseni. Si acuma zacea nemiscat in sicriu... Da cand i-am sarutat mana asezata pe piept, n-am vazut c-ar fi mutilata, desi toata lumea, si preotii, si calugarii, si mirenii de la inmormantare vorbeau cu glas tare ca parintele a murit dupa caznele groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru ca ii prezisese lui Ceausescu sfarsitul; si atunci, aia, asa batran cum era, i-ar fi smuls unghiile si l-ar fi schingiuit ca pe bunul Hristos, sa le spuna de unde stie el sa ghiceasca ce-a fi, ca nu-l credeau calaii cand le zicea ca Dumnezeu il invata. Da sa stii ca asa a fost cum iti zic, mainile si fata parintelui erau neatinse, curate si albe, doar le-am vazut, am si-o fotografie cu parintele in sicriu. Dar asta nu-nseamna ca n-ar fi fost schingiuit, doar stiau ei cum se sterg urmele, desi mie tot nu-mi vine a crede c-ar exista asa niste bestii si sa-i rabde pamantul pe fata lui... In schimb, asa cum v-am spus, parintele era imbujorat in obraji! Avea asa o culoare frumoasa, ca de om viu si tanar, si el saracu murise de sapte zile! Si-n jurul lui, plutea asa, ca o boare, o mireasma de mir... Mai tarziu l-am intrebat pe parintele profesor Sebastian ce-au fost toate astea si el a zis: "Sunt dovezi de sfintenie, fiule, se intampla numai cu moastele!". Si n-a mai trecut mult timp dupa ce plecase parintele Arsenie in vesnicie, cand, mergand eu iar la mormantul lui la Prislop, ma opresc niste maici: "Frate", imi zic monahiile, "stii tu cine strajuieste noaptea la mormantul parintelui?". "Nu, de unde sa stiu", le-am zis. "Doua caprioare!!!" "Cum?" "Uite-asa: vin in fiecare noapte, se-aseaza si dorm incovrigate, cu boturile una in alta, pe mormantul parintelui. De parca ar vrea sa-l incalzeasca!... Si cand ne apropiem, pleaca, da incet, fara frica, si pe urma vin iar!". In toata iarna lui 89-90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormantul parintelui, ca doi ingeri tacuti, credinciosi si cuminti..."
Revelatia de pe Muntele Athos
"Cate stiu de parintele le-am aflat exact asa cum vi le spun dvs., mai mult de la ucenicii lui, ca eu eram prea tanar sa le apuc. Dar m-am intrebat in tot timpul: de unde a avut parintele Arsenie harul, forta asta dumnezeiasca sa faca atatea minuni? Si iata ce mi-au spus ucenicii. Prin 1937-1938, mitropolitul Balan al Ardealului l-a sfatuit pe tanarul Zianu Boca, fiu de tarani din Muntii Apuseni, care pe-atunci era student de frunte la Cernauti, la Teologie, sa se faca calugar. Si l-a calugarit mitropolitul la Manastirea "Sambata" si tot el i-a dat numele de Arsenie. Si dupa scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe calugarul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc, precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca "Prodromu", care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele n-a vorbit foarte deslusit niciodata despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfantul Munte. Decat o data, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sa-l indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea "Sambata", era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa."
Semne si minuni la Manastirea "Sambata"
Pogorata pe pamant ca un duh, inserarea de aur se stinge si se transforma in umbre mari, care aduc peste sat intunericul. Dar crasnicul mai are de povestit.
"Cat despre celelalte fapte ale parintelui, savarsite aici, la Sambata, sunt prea multe ca sa le incapa o minte de om. De altfel, le stie tot satul. Pe masura ce timpul trece, in loc ca ele sa se stearga din amintire, se intetesc. Nu stiu, zau, pare ca cineva ar vrea dinadins sa-l tina pe parintele Arsenie aici, printre noi... Au mai fost si alti oameni de seama aicea, prin Fagaras, dar de nimeni nu se vorbeste ca de Arsenie Boca, nimeni nu ne-a intrat in suflet ca el. Nu stiu, e un dor, un fel de asteptare, de parca ar urma sa se intoarca de undeva. A murit si nu prea. Moartea n-a avut putere cu el. Vorbim de parca ne-ar astepta, si acum, in biserica." "Bunaoara", spune crasnicul, "parintele Dometie, ce a murit acuma, in 1995, a fost unul din ucenicii cei mai apropiati sufletului parintelui Arsenie, ca el l-a calugarit. Parintele Dometie era din Voila si-l chema Danila, erau 12 frati acasa la mama lor. Si odata, cand trecea el pe aici, pe langa Breaza de Fagaras, ajunge la o rascruce si cineva ii spune: "Nu-i asa!". Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimic! Da sa plece, "N-ai plecat bine!", ii spune vocea, da sa plece iar, vocea la fel: "N-ai plecat bine!". Si ajunge acasa tulburat foarte. "Ce-i ma, Danila?", ii zice maica-sa de cum il vede. Duminica, de cum s-o crapat de ziua, parintele era pe drumul manastirii, spre duhovnicul sau, parintele Arsenie. "Ce-i ma, Danila?", ii zice si parintele si fara sa mai astepte raspunsul, dupa cum ii era obiceiul, caci le stia pe toate dinainte, ii spune: "Tu o sa mai treci pe acolo si o sa-ti mai iasa in cale, da spune-le ca a zis parintele Arsenie ca "asa-i"!". Si Danila a facut intocmai si duhurile rele au amutit pe loc. Si-atunci, vedeti dvs., cat de mare a fost parintele Arsenie, daca duhurile necurate numai la auzul numelui sau s-or cutremurat si-or disparut. Ba vorbea si cu pasarile si cu animalele, cum vorbim noi acuma. Un mos din sat mi-a povestit o-ntamplare de necrezut. Cam inainte de cel de al doilea razboi, cand parintele era staret la "Sambata", s-a dus si el sa il vada si sa se planga de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo si n-a apucat sa ajunga si sa vorbeasca, asa ca a ramas peste noapte in manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiazi, in mijlocul unui lan plin de flori, parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si il mangaia. Vazandu-l e mos, parintele, care era imbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu ma ascultati!"."
Cele doua indracite
"Cand o zis el, parintele, inainte de-a muri, ca de-acolo de unde se va duce are sa ne ajute mult mai mult decat a facut-o pe pamant, o stiut el mai bine ce zicea. Ca de la moartea sa, de 15 ani, minunile de la mormantul sau nu mai contenesc. Ba se-nmultesc. Mai ales asupra indracitilor. Am vazut si eu cu ochii mei doua si ma podideste plansul si-acuma. Odata, acum vreo doi-trei ani, a fost adusa o femeie indracita la mormantul parintelui si, pe cand o apropiau cu de-a sila de mormant, femeia a inceput sa urle: "Nu vreau la Arsenie, nu vreau la Arsenie, ma arde Arsenie!". Apoi i-au pus icoana parintelui, ca nu pot sa-i spun fotografie, de vreme ce-i Sfant, i-au pus-o pe cap si indracita urla si spumega ca sa i-o ia de pe cap, c-o arde! Si dupa o vreme s-a linistit, s-a inseninat - prima oara dupa nu stiu cat amar de vreme, spuneau printre lacrimi parintii fetei, si lumea de acolo-si facea cruce, incremenita.
Cealalta intamplare vazuta cu ochii mei a fost si mai devreme: era chiar in timpul bombardamentelor asupra sarbilor, din 1999. A fost adusa atunci la mormantul parintelui alta indracita si imediat asta a inceput sa zbiere cu glas barbatesc si neomenesc: "Am vrut sa va dau bombe si la romani, dar nu ma lasa Arsenie! Da, am vrut sa va dau si voua, la romani, dar nu ma lasa Arsenie!". Ca parintele tot asa se rugase si cand traia, in 1968, cand era sa intre rusii in tara, atata se rugase in altar, la Draganescu, ca a gasit parintele Bunescu podeaua altarului uda de lacrimi, si i-a zis atunci parintele Arsenie: "M-am rugat pentru neamul romanesc, sa nu ne lase la astia"."
La despartire, crasnicul Gheorghe mi-a daruit o fotografie: o icoana a parintelui Arsenie Boca, Sfantul cel aspru, cu ochii de foc. "Ii cu putere mare, sa stii", mi-a zis, "am dus-o la mormantul parintelui de la Prislop, unde iarna si vara florile nu lipsesc si nu se ofilesc niciodata."
Foto: Iulian Ignat