Au inflorit iar batranii castani de la Mogosoaia, ca niste snopuri gigantice de candele albe! Si-odata cu ei, castelul Marthei Bibescu si al lui Constantin Brancoveanu pare ca incepe si el, in sfarsit, sa-si ia in stapanire ceva din stralucirea lui cotropitoare de altadata. Pentru cel care nu a mai trecut pe aici de cativa ani, schimbarile in bine sunt evidente.
Dupa doi ani de restaurare ingrijita - timp in care planurile Palatului din vremea refacerii totale infaptuite de principesa Bibescu au fost cautate pana in Anglia si aduse de-acolo -, acum, pe alei si intre castani au rasarit iar vechile coloane brancovenesti, cu capiteluri delicate si zvelte, portalurile si coloanele acelea de gradina, fara bolti, sprijinind numai cerul, intr-o butaforie eleganta si rafinata, gandita intre razboaie de printesa care a fost geniul bun al locului. Si nu putine dintre aceste coloane ce se inalta acum maiestuoase au fost scoase farame, de pe fundul lacului! Scoase si reconstituite cu migala si tehnici de ultima ora. Si au reaparut si leii de piatra, pe care nu-i mai vazusem din copilarie si care acum se tolanesc iar prin iarba din curtea castelului sau pe treptele care coboara spre lac, dupa ce le-au fost reparate si lor, cu grija, sparturile. La fel cum au fost refacute si zidaria bogata, si portile din fier forjat, darapanate si ele pana nu demult. Si toate acestea - facute de o echipa de elita de romani restauratori, condusi de plasticianul Marian Dabuleanu. Aceeasi echipa care-a lucrat si la refacerea teraselor castelului Peles. Si, cum omul sfinteste locul, directoarea de la Mogosoaia, Doina Emilia Mandru, trebuie amintita si ea ca motor al acestor schimbari. Datorita ei a fost refacuta, in sfarsit, gradina cu irisi a Marthei Bibescu. Dar, mai important, au fost reparate serele principesei, serele ce zacusera atata vreme in devastare si care acum ne incanta iar cu formele lor de sticla si fier, baroce si luxuriante, ca niste duhuri albe, scanteind langa parcul inflorit.
Palatul insa, chiar in intregime renovat, tot isi mai arata in unele locuri cicatricele mutilarilor fara sens, facute in anii comunisti. La parter, de pilda, cu toate stradaniile restauratorilor, splendidul mozaic in foita de aur comandat de Martha Bibescu, un mozaic de o valoare colosala, care ani de zile a stat acoperit sub o placa de ciment (asa "pastrau" mai marii rosii comorile nationale), mai poarta inca urmele lintoliului de ciment: o patina gri, innourand stralucirea nobila a mozaicului bibescian. Desigur, calea e inca lunga pana la acea Mogosoaie de vis interbelic, visul Marthei Bibescu, in care printesa si-a investit toata averea si mai ales harul, facand din palatul si din parcul lui Brancoveanu un loc care uimea o Europa intreaga; si inca una avizata, o Europa aristocratica si bogata!... E lunga calea, dar de acum, incepe sa para posibila. Caci pentru cel care vine aici dintr-un Bucuresti agitat si aflat la numai doi pasi, o plimbare prin curtea si prin parcul inflorit al Palatului Brancovenesc este o lunecare intr-o capcana de liniste si de frumos...
"Recital" de energie si culoare, Vladimir Setran
Si tocmai aceasta ambianta de secol vechi a Mogosoaiei pune mai bine in valoare expozitia de pictura si desen a maestrului Setran, profesor la Academia de Belle Arte bucuresteana: spatii de ev mediu care devin locuri ale artei moderne. Dar Setran duce experimentul pana in panzele albe, caci, cu talentul acela al sau de artist migrator printre arte, foloseste la maximum frumusetea constructiilor brancovenesti. Colectionar de mari premii ale Uniunii Artistilor Plastici, primite pe o paleta extrem de larga - de la pictura, design, arta monumentala si pana la ambient-instalatie, Vladimir Setran "invadeaza" cu febrilitate si energie aproape tot Palatul de la Mogosoaia, de la parter si cuhnie pana la serele cele noi. Un lant al contrastelor rafinate, ce ne arata un Setran la 69 de ani, in plina forta si pofta de culoare si semn.
Caci, iata, la parter, sub boltile vechi, tablourile, semnele sale abstracte, aproape par ca stau sa explodeze din pereti: niste forme intense ale bucuriei si culorii, care s-au coagulat cu delicatete si s-au inchegat tumultuos pe peretii brancovenesti, coborate, parca, direct din emotiile, din trairea intensa a pictorului, tinuta insa strans in penel si culori, recitaluri in galben, in albastruri, rosu intens si carmin. Spatii ale visului si ale energiei... Si nu e tot! In "galeria" amenajata din fosta cuhnie a Palatului si in sere, Setran isi expune desene. La cuhnie, pe straifuri mari de panza atarnate de bolti - se afla portrete, frumoasele doamne si domnite ale lui Setran... In sere, folosite in premiera ca spatiu de expozitie, artistul expune sute si sute de desene de caini de toate rasele, cotropind spatiul, pe deasupra florilor si-a plantelor din ghivece, in lumina taiata convex si ciudat de peretii de sticla opulenti, fastuosi.
Iar toate aceste reverii in culoare si desen ale maestrului Setran vor mai putea fi admirate in spatiul acela brancovenesc si magic inca o luna de-acum inainte.
Epilog
Inainte de a parasi Mogosoaia, am mai vazut ceva. O imagine halucinanta, aproape suprarealista. Trecusem de curtea principala a Palatului intr-o curte anexa. Si am dat aici de Groza si de Lenin! Monumentele lor uriase, culese-n sfarsit din Bucuresti, zac azi intinse langa gardul de piatra in pozitii ciudate: doua statui de invinsi cu capetele in tarana, la poalele Palatului Marthei Bibescu! Lenin, ca un frate de la Rasarit, e mai mare si sta culcat cu capul pe capul lui Groza... Si-amandoi sunt rasturnati pe spate, in pozitii de prunci, cumva. Niste prunci uriasi, gesticuland la fel, cu mainile ridicate - inutil si in gol, catre cer...
Un kitsch numit Dan Nasta
Adevarul e ca-mi doream sa vad faimoasa donatie a regizorului Dan Nasta, pentru a carei acceptare si asezare definitiva din 2001, la Mogosoaia, maestrul se luptase atat. Ei, si cand am urcat in sfarsit la etajul I al Palatului... Dar mai bine las sa vorbeasca detaliile, caci pe mine inca ma ulcereaza felul in care este invadata armonia Palatului de atata prost-gust. Mai intai, d-l Nasta nu s-a multumit doar sa umple cu obiectele sale etajul: s-a apucat sa schimbe si numele istorice ale salilor, rebotezandu-le dupa pofta inimii si-a gustului - pompos, magnific si mai totdeauna intr-un contrast hilar cu ce-i inauntru. Bunaoara, fostul dormitor al lui Brancoveanu azi se numeste "Sala cezaro-craiasca" (!) si-n ea stau la loc de cinste, pe cateva rafturi, nenumarate borcanele cu etichete!!! E drept, de farmacie si din secolul al Xix-lea, dar sunt tot ca alea din camara, din copilarie, de la bunica. Pe cand sufrageria Marthei Bibescu a devenit "Sala franceza", dar pe peretii ei stau atarnate numai scoarte moldovenesti, frumoase ca de Muzeul Satului, dar fara rost intr-un Palat domnesc, care nu-i chiar cabana vanatoreasca! Si asta nici nu ar fi cel mai mare rau. Caci pe masura ce te plimbi prin salile podite cu marmura, "minunile" cresc. Printre cele mai tari mi s-a parut aceasta: in fosta Sala de bal, azi zisa "Cancelarie domneasca", ce vedem? Pai, in spatele unei mese acoperite cu catifea rosie si broderie brancoveneasca, ei bine, in spatele mesei vedem lafaindu-se o poza xeroxata alb-negru, uriasa si cam botita - poza unei biblioteci! In vreme ce chiar alaturi, pe un intreg perete, sta splendida si regala broderie comandata de Martha Bibescu, facuta in 1932 de sotia pictorului Jean Steriadi, Nora Steriadi, impreuna cu zece calugarite; broderia e dintre cele una-doua piese din colectia originala a castelului, aduse de la Muzeul National de Arta. Asadar, un poster alb-negru langa stralucitoarea broderie a Marthei. Iar imaginatia de regizor a d-lui Nasta pare dezlantuita, caci butaforiile kitsch nu se opresc aici. Daca mai faci cativa pasi, intri in "Sala tronului", cum ii zice acum bibliotecii. Si ce poate intelege un francez (sau un roman) venit sa vada Sala cea mare a unui Domn roman, a marelui Brancoveanu? Ei bine, vede o adunatura de strane, da!, strane de biserica (stranse de la Potlogi) insirate pe langa pereti, in frunte cu o super-strana, tapisata cu o stema brancoveneasca si cocotata pe trei trepte rosii - viziunea lui Nasta despre sala tronului!!!
Si-n rest? In rest tot soiul de planse minuscule, cu floricele, in salonul cu mozaic de aur pe jos. Si in general, multe gravuri minuscule, insirate ca niste benzi colorate, intr-un spatiu prea mare pentru ele; si cateva tablouri oarecare, de secol Xix, exceptand doua litografii de Durer. Si la sfarsit, vechea, adevarata sala a tronului, tapetata si ea cu scoarte - si botezata acum, cu un sarcasm probabil involuntar: "Sala fanariota", de parca martiriul lui Brancoveanu n-ar fi fost de ajuns. O sala strajuita la intrare de niste steme prafuite de ipsos. Iar in vremea asta, tot mobilierul scump si rafinat si decoratiunile inestimabile ale Palatului, ale Marthei Bibescu zac in subsolurile Muzeului National de Arta, duse acolo de Ceausescu, care a golit castelul dupa 1977! Noi, insa, le vrem inapoi, la Palat, acolo unde le e locul, caci colectia Nasta poate sta si aiurea. Si poate asa isi va gasi linistea si duhul principesei, duhul ei scalciat intre atatea borcanele, simulari de tronuri voievodale si xeroxuri!
Fotografii de Horia Turcanu