Va pot capta eu atentia si rabdarea astfel incat sa-mi cititi toata epistola? Va scriu nu cu intentia vadita de a-mi publica aceste randuri, ci doar sa va impartasesc niste ganduri.
Aceasta magnifica revista imi capteaza atentia de foarte mult timp si pentru mine ea reprezinta personificarea unor mesaje atat de delicate si suave, incat fac sa-mi vibreze cele mai ascunse si mai tainice cotloane ale sufletului. Sunt convinsa ca in spatele atator articole se afla niste oameni speciali, adevarati artisti si maestri ai cuvintelor, care insufletesc si dau atata personalitate paginilor ce le poarta numele. Publicatia aceasta imi este draga, imi este ca un prieten bun, pe care astept sa-l revad saptamana de saptamana. Si cred ca putini prieteni sunt atat de fideli, atat de tacuti, desi iti transmit atat de multe si te fac sa privesti mai adanc in sufletul tau.
In fiecare numar al revistei, fara nici o exceptie, gasesc articole, rubrici, diverse scrisori de la cititori care ma teleporteaza intr-un alt univers, in care ma las coplesita de povara cuvintelor si de tainicul lor inteles, un univers in care nu mai exista limite de spatiu si de timp. Ma transpun si eu in acele sensuri ale cuvintelor, ma regasesc printre personaje, simt la intensitate maxima bucuria, tristetea, singuratatea, bunatatea, dezolarea, seninatatea care razbat cu adanci ecouri de dincolo de cuvinte si care sfarma toate barierele de netrecut ale sufletului, pana in adancul sau.
Adeseori, revin la suprafata amintiri dragi, din copilaria mea, atunci cand citesc revista. De fapt, in sufletul meu n-am incetat nici o clipa sa ma simt copil, si uneori, parca ma simt vinovata ca ma pot bucura de viata, cand unele persoane din jurul meu au sufletul impietrit si au uitat sa mai zambeasca.
Doamne, cat imi mai plac acele articole care, pur si simplu, ma poarta in timpuri de basm... "Un basm cu pajuri si cu zmei...", un basm in care oamenii erau mai buni, mai simpli in gesturi si cuvinte, dar mai profunzi in gandire si sentimente, un basm in care alta era ierarhia valorilor sociale si morale. Sunt intamplari din timpuri ireale si parca imaginare, cand copiii aveau cultul parintilor si bunicilor, cand toate isi aveau un rost impamantenit din strabuni, cand exista o lumina pura in toti si-n toate, cand oamenii isi manifestau bucuria legata de lucruri si intamplari din viata lor ca in fata unor mici miracole irepetabile...
Oare ce s-a intamplat cu noi? Unde sunt, oare, dragostea si bunatatea din sufletele noastre? Ce ne mai mana si ce ne mai anima pe acest Pamant? Oare ce furtuna cumplita a smuls din sufletele noastre si ultima samanta a unor trairi care-l innobileaza pe Om, care-l deosebesc de celelalte fapturi? Oare de ce realitatea e compusa din oameni care au ca principii de baza rautatea, goana dupa avere, violenta, ura? Oare de ce exista atat de multe mame ce-si parasesc copiii sau, si mai rau, ii omoara? Ce alta faptura de pe acest pamant mai este capabila de aceasta pornire teribila?
Sunt multe intrebari fara raspuns sau poate ca raspunsul este sinonim cu Iubirea, Bunatatea, Compasiunea, Iertarea, dar ele se afla la adancimi de mii de ani lumina in sufletele noastre.
Uitati-va in ochii copiilor si radeti impreuna cu ei, priviti lumea prin puritatea unei picaturi de roua, ascultati melodia primaverii si poate atunci o sa fiti mai aproape, mult mai aproape de raspuns.
Va doresc tot binele din lume!
A.G. - Radauti, jud. Suceava