Mancatorii de Soare
"In spatele timpului nu stau regi, dictatori sau sefi de stat, ci sta,
cu cereasca modestie, lumea plantelor"
Singuri printre copaci
Daca amintim oamenilor de azi ca soarele este marea sursa a vietii, singura energie terestra de care dispun inca din timpul aparitiei lor pe pamant, si ca plantele sunt cele care capteaza energia solara pentru a le umple gura cu hrana, asta poate le-ar parea un adevar evident, un truism.
Dar adevarurile evidente trebuie mereu repetate: pentru oameni si animale, soarele este conditia indispensabila a vietii, centrul ei. Fara el, viata n-ar fi posibila, fara vegetale, intermediare intre fiinte si soare, existenta noastra ar disparea fara urma.
Uneori, se fac aici, in Suedia, experiente interesante, exact pentru a aduce in realitate adevaruri evidente - oameni interesati de capacitatea lor de a supravietui traiesc un timp singuri in padure, incercand sa se descurce cum pot, numai cu ce le daruieste natura. Nu au alte ustensile moderne decat focul, de la origine cel mai pretios dar furat zeilor; obtinut simplu, prin frecarea lemnelor. Si acesti oameni moderni se comporta exact ca primii oameni, pentru a trai: culeg ierburi, evitand din instinct pe cele toxice, fiind avertizati chiar de natura prin limbajul mirosurilor si al culorilor. O planta rau mirositoare sau cu o culoare vorbind singura despre puterea ei toxica il avertizeaza pe om, punandu-l pe ganduri.
Apoi, acesti oameni utilizeaza lemnul - pentru a-si construi colibe, pentru prepararea hranei; focul de lemne fiind usor de obtinut si placut pentru prepararea supelor vegetale, mai tarziu a celor din cereale salbatice, graul salbatic care a precedat painea si orezul. Apare, apoi, problema procurarii hainelor, a imbracamintei de tot felul. Se stie ca foarte devreme, oamenii au inceput sa toarca inul. Acasa, in Romania, in satul mamei, in copilaria mea, oamenii inca se mai imbracau cu panze si postavuri tesute de ei. Am trait pe viu intregul proces, incepand cu contemplarea plantei cu flori albastre, de care ne rugam sa creasca cat mai inalta, facand spagaturi in aer, exact cum se facea si aici, in Suedia, inca din Evul Mediu; pentru ca planta inului sa creasca cat mai inalta si calitatea fibrelor sa fie cat mai buna.
Rugaciune pentru animale
Aproape toata civilizatia planetei mai tine inca la ceea ce se numeste "civilizatia vegetala" - daca ne gandim la China, cu vechea traditie a cultivarii duzilor albi, a caror frunze constituie hrana viermilor de matase; la America, tara imensa, cultivand bumbacul, si alte tari la fel de importante.
Extremul Orient, insa, se afla mereu pe primul loc, pentru mentinerea "civilizatiei vegetale" - animalele ocupand un loc modest, in ceea ce priveste alimentatia. Acolo, numai cei instariti se hranesc cu carne, alimentatia grosului populatiei fiind fundamental vegetariana - ca de altfel si taranii Europei sarace.
Trebuie sa recunoastem ca lumea bogata se gaseste intr-o criza, o dilema morala in privinta consumarii carnii. Suntem foarte departe de timpul in care oamenii priveau cu sfiala sacrificiul animalelor, transformat in zilele noastre intr-o monstruoasa industrie. A manca ceea ce a fost viu era odata un sacrament si un mister. Lucru la care nu ne mai gandim astazi, asezandu-ne la masa. Cu toate ca exista traditia unei rugaciuni inaintea mesei... In timpurile stravechi insa, se multumea direct animalului sacrificat, care se oferise el insusi ca hrana, asa cum se cerea iertare si plantei, inainte de a fi rupta, ca sa devina planta de leac. In cartea lui despre mituri, Joseph Campbell scria: "Atitudinea religioasa in fata animalelor trebuie sa fie aceea de veneratie si respect, si nu numai atat, ci chiar una de supunere in fata profundei lor valori de fiinte".
Omul stravechi stia toate astea, punand in practica inalta lui veneratie pentru animale, oferind tamaie zeilor, atribuind mereu unei zeitati inventia vinului, a berii sau a firului de matase.
Lumea vegetala e legata de izvoarele binelui, dar si de cele care permit imaginatiei de a se elibera. De multa vreme s-a recunoscut dreptul la existenta a plantelor toxice. De exemplu: tutunul, considerat sub toate formele ca planta nobila, mestecandu-se, nu numai la indieni, dar si la locuitorii din Scandinavia, este o metafora care unora le usureaza viata, ii indeparteaza, cumva, de ea. Unele din aceste plante toxice au fost numite chiar "plante politice": macul de opiu, de exemplu, ruda apropiata cu garoafele, din care stramosii extrageau uleiuri binefacatoare, folosindu-se semintele ei in patiserie sau sub forma de ceai pentru a chema somnul.
Dar daca ne gandim la istoria opiumului, avem toate motivele sa ne ingrozim: opiumul s-a transformat in zilele noastre in heroina, intoxicand o buna parte a lumii din Vest. Multe pamanturi au fost degradate, folosindu-se pentru cultivarea plantelor toxice, imbogatind industriile criminale. Daca mai adaugam la asta si defrisarile demente pentru construirea drumurilor pe care curg fluvii de otel, ca si stocurile uriase de deseuri ale unei civilizatii care a pierdut sensul naturii - atunci avem dreptul sa ne ingrijoram. Natura e mama noastra si fara ea nu se poate supravietui.
Arborele cosmic
Dar sa ne intoarcem la soare si la miraculoasa lumina a sa, care devine chiar carnea noastra, gratie plantelor. Planta, cum am mai scris, fiind prima veriga a lantului alimentar corespunzand perfect tuturor nevoilor alimentare ale stramosilor nostri marini, amfibieni, apoi reptilini, mamiferi, prehominieni, hominieni si apoi stramosi-oameni.
Deci planta ramane indispensabila alimentatiei tuturor. Evolutia oamenilor, a creierului lor, a fost posibila datorita complicitatii plantei, care a modelat corpul nostru, facultatile intelectuale, viziunile si chiar gusturile noastre. Viata universului nostru nu se poate imagina fara plante.
Toate religiile au descris paradisul ca pe o gradina cu flori si fructe, in care plantele au un rol transcendental. In aceasta imagine, universul intreg apare ca un arbore ale carui radacini formeaza imparatia tenebrelor. Solul din care acest arbore se inalta este pamantul. Ramurile arborelui formeaza chiar bolta cereasca, acolo unde ele intalnesc lumina soarelui. Arborele cosmic, marele arhitect, se hraneste direct din soare. Stiinta n-a reusit sa descifreze secretele arborelui vietii. Nici nu om de stiinta nu poate explica seriile de adaptari complexe care permit corolei florii-soarelui sa-si tina mereu fata catre soare, urmand cursa lui cereasca. Botanistii nu au reusit sa inteleaga reflexele de protectie care inchid florile inainte de ploaie. Ca sa nu mai amintim de munca invizibila a radacinilor in pamant, in timpul iernii, cand natura pare moarta, pentru a pastra verdeata care va izbucni in primavara. Oare mai e nevoie sa amintim si de gigantica opera de transformare chimica realizata de miliardele de frunze si fire de iarba, pompand lumina solara, absorbind gazul carbonic, pentru a arunca tone de oxigen in atmosfera?
Cine nu s-a uimit de miraculoasa renastere dupa letargia hibernala, cand pamantul se acopera de verdeata, germineaza, mugurii explodand in aer, cand, in numai cateva saptamani, campuri si paduri ofera ochilor nostri infinite nuante de verde? Si mai mult decat atat: se pare ca plantele nu se multumesc numai sa traiasca pentru ele - ele par a dirija intreaga viata animala, care renaste odata cu ele, dand semnalul unei noi forte, curgand in toate corpurile fiintelor. Anotimpurile, cu cadrul lor misterios, sunt date de lumea vegetala, creand iluzia pura ca totul ne este daruit noua, locuitorii rationali ai pamantului. In spatele timpului nu stau regi, dictatori sau sefi de stat, ci sta, cu cereasca modestie: lumea plantelor, in legatura directa cu Soarele, formand corpuri si sufletele, vizibile si invizibile.
Gabriela Melinescu