Medicamentele primaverii - Verdeturile

Ilie Tudor
- Din ciorba, in farfuria cu sanatate -

Printre lucrurile care ne-au pus tuturor la grea incercare copilaria, la loc de frunte se afla verdeturile adaugate in supe si ciorbe, pe motiv ca sunt "sanatoase". Va amintiti, desigur, de neplacerea frunzelor de patrunjel lipite de cerul gurii sau de tarhonul cu aroma lui de nesuferit. Ei bine, ceea ce parea o dulce pacaleala materna e dovedit, astazi, cu documente stiintifice: frunzele legumelor radacinoase au efect curativ, cel putin la fel de puternic ca parintii din care rasar. Studii recente arata ca verdeturile de pus in supe (patrunjelul, telina, leusteanul) contin enzime, fitohormoni si substante aromatice deosebit de complexe, au un rol echilibrant asupra organismului si o suita de efecte vindecatoare pe care merita sa le cunoastem in detaliu.

Frunzele De Leustean
(Levisticum officinale)


Medicii din Grecia Antica au fost primii care au lasat insemnari despre efectele benefice ale frunzelor verzi ale leusteanului asupra digestiei, asimilatiei si sistemului nervos. In medicina populara romaneasca, el era folosit ca planta tamaduitoare pentru bolile de piept, digestive si pentru diferitele plagi, dar si ca planta magica pentru alungat ielele, zburatorii si alte spirite cu influente daunatoare. Mai ales tinerii, se spunea, trebuie sa consume leustean verde, pentru a creste puternici, pentru a fi feriti de deochi, de ispite si de toate relele.
Iata in continuare cateva utilizari terapeutice ale leusteanului:

*indigestie, gastrita hipoacida - se iau inainte de masa cateva linguri de plamadeala de leustean in vin. De asemenea, se consuma ciorbe acre condimentate cu leustean crud din belsug, adaugat dupa ce mancarea a fost luata de pe foc.

*apetit alimentar exagerat - se mesteca 4-5 frunze proaspete de leustean cu jumatate de ora inainte de masa (nu mai devreme). Initial, administrarea leusteanului genereaza o senzatie de foame, insa la vreo zece minute, aceasta se calmeaza si apare o reactie opusa - de scadere a apetitului alimentar.

*boli de piept cronicizate: bronsita, bronsita tabagica, tuse remanenta - se face o cura in care se bea un pahar de suc de leustean pe zi, in 2-3 portii. Tratamentul dureaza doua saptamani minimum si se reia de cate ori este nevoie.

*constipatie (inclusiv formele atone), colita de putrefactie - se consuma suc de leustean - un pahar pe zi, de preferinta dimineata. Daca sucul de frunze verzi de leustean vi se pare prea tare, il puteti dilua cu putin suc de radacina de morcov.

*ulceratii pe piele - frunzele de leustean se spala bine, se zdrobesc pe un fund de lemn, se invelesc in tifon curat si se aplica pe locul afectat. Cataplasma astfel obtinuta se tine vreme de o ora, dupa care se indeparteaza, iar portiunea tratata se lasa sa se zvante in aer liber.

Frunzele De Telina
(Apium graveolens)


Putine leacuri din flora noastra au efecte detoxifiante, reintineritoare si reglatoare hormonale ca frunzele de telina, care sunt o adevarata colectie de vitamine, minerale si fitohormoni. In medicina noastra populara, zeama stoarsa din frunzele proaspete, vinul de telina si siropul obtinut in miere erau leacuri la mare pret pentru redobandirea vigorii, vindecarea bolilor de piele si a reumatismului, combaterea sterilitatii si a bolilor batranetii. In continuare, va prezentam principalele afectiuni si tulburari in care este eficient tratamentul cu frunze verzi de telina:

*sterilitate (la femei si barbati), impotenta hormonala - se bea in fiecare zi o jumatate de pahar de suc din frunze de telina dimineata si jumatate de pahar seara, in cure de minimum o luna. Sucul de frunze de telina este mai activ ca remediu hormonal decat cel de radacina, avand efecte puternice si stabile in timp.

*amenoree - folosind metoda prezentata in acest articol, se prepara un macerat in vin din frunze de telina, in care se adauga seminte zdrobite de marar (zece linguri de seminte la un litru de preparat). Se iau 2-3 linguri din acest vin medicinal inainte de mesele principale. Un tratament dureaza o luna, cu zece zile de pauza, dupa care se poate relua. Este un remediu eficient si pentru regularizarea ciclului menstrual, precum si pentru indepartarea efectelor nocive ale anticonceptionalelor de sinteza.

*disfunctii ale glandelor cortico-suprarenale, boli de rinichi cronicizate - se bea cate un sfert de pahar de suc de telina inaintea meselor principale. Tratamentul are o durata de trei saptamani, cu o saptamana de pauza.

*cura de slabire - o jumatate de pahar de suc de frunze de telina baut inainte de masa cu 20 de minute are un efect de inhibare a apetitului alimentar. Mai mult, efectele diuretice ale telinei provoaca eliminarea apei din tesuturi, ducand la o scadere in greutate rapida. La aceasta, se adauga efectele de reglare a activitatii glandelor care produc in organism cortizonul (numit si hormonul de stres), care atunci cand este produs in exces, da carnatiei si pielii un aspect "pufos", neplacut.

*reumatism, guta - se beau 1-2 pahare de suc de telina pe zi, vreme de 21 de zile. Este un tratament cu efecte terapeutice foarte puternice, mai ales asupra persoanelor varstnice.

*boli de piele (inclusiv cele de etiologie necunoscuta) - efectele diuretice, detoxifiante, reglatoare hormonal ale telinei o recomanda ca un exceptional remediu in bolile de piele cele mai diverse. Se consuma sub forma de suc, 1-2 pahare pe zi, in cure de lunga durata (24 de zile minimum). Intre altele, cura cu suc de telina verde este recomandata in acneea juvenila rebela, in psoriazis, in vitiligo, in eczemele alergice si de etiologie necunoscuta, in sclerodermie.

Frunzele De Morcov
(Daucus carota)


Foarte putin cunoscute ca aliment, frunzele morcovului au remarcabile proprietati vitaminizante (contin vitamina C si vitamine din complexul B) si remineralizante (contin magneziu, calciu, fier). Consumate crude, au un aport remarcabil de clorofila - substanta cu proprietati detoxifiante, stimulent al proceselor de regenerare si cicatrizare remarcabil. Iata cateva utilizari terapeutice ale frunzelor de morcov:

*retentie de apa in tesuturi - se consuma suc de frunze de morcov dimineata si seara, cate o jumatate de pahar. O cura dureaza o saptamana, iar la nevoie se poate relua fara o perioada de pauza.

*colita de putrefactie - se bea dimineata si seara cate un pahar de suc de frunze de morcov. Suplimentar, se consuma o jumatate de kilogram de radacina de morcov crud (nefiert) pe parcursul unei zile. Tratamentul se face timp de sapte zile la rand, timp in care vor fi eliminate din alimentatie carnea si preparatele din carne, pestele, ouale.

*demineralizare la copii si convalescenti - frunzele de morcov se usuca in aer liber, la umbra, in strat subtire. Se maruntesc apoi in piua si se adauga in supe (5-6 linguri la litru), unde se fierb vreme de cateva minute. Supele in care se pun aceste frunze uscate de morcov sunt foarte digeste si bogate in minerale usor asimilabile.

*intoxicatii cu metale grele - se consuma la fiecare masa salata verde, asezonata din belsug cu frunze fragede de morcov taiate fin. O cura dureaza o luna, timp in care se consuma trei salate pe zi (la mesele principale).

Frunzele De Patrunjel
(Petroselinum hortense)


Inainte sa poposeasca in ciorbele romanesti, patrunjelul s-a bucurat de o glorie internationala. Vechii greci il impleteau in cununi pentru invingatorii jocurilor istmice, troienii il foloseau ca nutret pentru cai, iar romanii il transformau in ghirlande cu care se impodobeau la ospete. In ce priveste gloria lui medicala, ea incepe in Evul Mediu, odata cu calugarii franciscani. Dar sa vedem insusirile patrunjelului romanesc.

*Litiaza biliara (pietre la vezica biliara) - se beau zilnic, pe stomacul gol, 2-3 pahare de suc de patrunjel verde preparat dupa una din cele doua variante descrise in caseta.

*Adjuvant in ciroza hepatica - se administreaza cu jumatate de ora inainte de fiecare masa un pahar de suc din frunze de patrunjel pe stomacul gol. Tratamentul se face trei saptamani, cu o saptamana de pauza.

*Celulita, pletora (vinisoare rosii) - se face o salata numai din patrunjel (frunze) taiat foarte fin, suc de lamaie, putin ulei si eventual o rosie taiata marunt. Se consuma impreuna cu doua felii de paine prajita, inainte de masa de dimineata si de seara.

*Atonie digestiva - se consuma salata descrisa mai sus cu jumatate de ora inainte de mesele principale.

*Blefarita, conjunctivita - se pun pe ochi comprese cu suc din frunze de patrunjel, care se tin astfel vreme de 20-30 de minute. Tratamentul se face minimum sapte zile la rand.


Mod de administrare

Pentru a beneficia la maximum de efectele echilibrante si tamaduitoare ale verdeturilor, respectati sfaturile urmatoare:

* consumati-le in stare proaspata si neprelucrate termic

* doza de zarzavat sa fie suficient de mare si administrata zilnic (asa incat sa se declanseze si sa se mentina fenomenele dorite in organism)

* tratamentul sa fie asociat cu un regim lactovegetarian cat mai pur, care sa potenteze actiunea remediilor verzi
Pentru prevenirea bolilor si mentinerea echilibrului organismului este suficient sa adaugam zarzavaturile fin taiate in ciorbe, dupa ce s-au racit, sa le adaugam in salate sau sa le consumam ca atare, tocate si amestecate cu putina lamaie si untdelemn. Efectul cel mai rapid il au, insa, zarzavaturile administrate sub forma sucurilor, a caror modalitate de preparare o prezentam in continuare:

Sucul - varianta I

Intr-un mixer electric se pune o mana de frunze proaspete, taiate nu foarte marunt, dupa care se adauga trei sferturi de pahar de apa. Se mixeaza vreme de 2-3 minute, apoi se lasa sa mai stea vreme de un sfert de ora, dupa care se filtreaza prin strecuratoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obtine aproximativ un pahar de suc cu o culoare verde intensa, care va fi baut intr-o singura doza, dimineata, pe stomacul gol. Pentru curele de curatare a sangelui mai puternice se beau 2 pahare de suc pe zi: dimineata si seara.

Sucul - varianta II

O mana de frunze proaspete se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun intr-un vas de sticla sau ceramica, se toarna deasupra un pahar de apa calduta (dar in nici un caz fierbinte), dupa care se lasa sa macereze la temperatura camerei vreme de patru ore, dupa care se filtreaza prin tifon. Se obtine ceva mai mult de un pahar de suc cu miros puternic, specific frunzelor din care a fost preparat, doza care va fi consumata pe stomacul gol, imediat dupa preparare.
In cazul obtinerii prin alte metode a sucului pur din frunze, nediluat cu apa, ca in recomandarile noastre, e necesar ca dozele zilnice sa fie reduse in mod corespunzator (cel mai adesea nu se depaseste o cantitate de 100-150 ml de suc nediluat pe zi).

Plamadeala in vin

Frunzele zarzavaturilor taiate cat mai fin se pun intr-un borcan pana se umple pe trei sferturi, dupa care se adauga deasupra vin natural (de preferinta alb), asa incat sa fie completat volumul recipientului. Se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreza lichidul. Se consuma cate 1-2 linguri din acest preparat, inainte de mesele principale. In cazul in care nu este tolerat alcoolul, remediile din zarzavaturi se vor administra sub forma de suc.