Ibrahim Ferrer - "Oamenii ma intreaba care este secretul succesului, iar eu le spun ca este simpla bucurie de a canta impreuna"

Iulian Ignat
Automobile uriase, de acum cincizeci de ani, ce se scurg pe strazile toropite de soare, taverne inecate in fumul tigarilor de foi, rom Havana Club ce galgaie in pahare, femei voluptuoase cu pielea maslinie si zambet stralucitor, batranei cu camasi inflorate si palarii mototolite ce danseaza obraz in obraz cu doamne pline de inele si de margele si, dand un sens acestor imagini, muzica, ritmurile cubaneze...

In 1996, muzicianul blues-rock american Ry Cooder a descoperit tezaurul unei Cube saracite, a adunat in studioul de inregistrari cateva legende ale muzicii locale, Compay Segundo, Ruben Gonzales, Omara Portuondo si Ibrahim Ferrer, trecute bine de saptezeci de ani, si a creat un fenomen international: Buena Vista Social Club. Discurile editate sub aceasta eticheta au castigat numeroase premii Grammy, s-au vandut in milioane de copii si si-au trimis protagonistii pe marile scene ale lumii. Ibrahim Ferrer, de pilda, a castigat in 2000, pe cand avea 73 de ani, Grammy pentru cel mai bun album de debut. Patru ani mai tarziu, pe 24 si 25 aprilie, dupa Royal Albert Hall si Opera din Sydney, Ibrahim Ferrer sustinea doua concerte extraordinare pe scena Salii Palatului din Bucuresti.

"Printul Boleroului"

Povestea vietii lui Ferrer, un om modest si simplu, ajuns la 70 de ani vedeta internationala, dupa ce a fost lustragiu pe strazile din Havana, are ceva din parfumul unui basm dintr-o carte pentru copii. S-a nascut in 1927 la Santiago, intr-o regiune in care se intalneau numeroase stiluri si influente muzicale. "Imi amintesc de cartierul in care m-am nascut ca de un loc plin de muzica, in care se canta mai tot timpul. De acolo am invatat eu putinul pe care l-am agonisit in viata asta", marturiseste el intr-un scurt interviu acordat revistei noastre. "De fapt, nu trebuie sa vorbesc la trecut, pentru ca si acum este la fel acolo. Mama imi canta intotdeauna cand eram mic, altfel nu era chip sa adorm. De invatat, nu m-a invatat nimeni sa cant, chiar daca tata era un fel de trubadur. Eu am crescut cu mama, tata venea si pleca, a fost un tip rapid. De la el am primit numele. Singur am inceput sa cant, n-am avut eu bani de studii, nici acum nu stiu prea bine ce cant eu exact. Dar copiii si nepotii mei au studiat si canta foarte bine. Ibrahim Ferrer Jr., fiul meu, traieste in Argentina, Norma canta de asemenea, nepoata mea, Anetha, este percutionista, iar cealalta nepoata este dansatoare. Una traieste la Miami, cealalta in Argentina."
Ramas orfan la 12 ani, Ibrahim a trebuit sa se intretina singur, vanzand bomboane si floricele ziua, iar noaptea cantand prin cluburi. Primul concert l-a sustinut in noaptea de Revelion a anului 1941, alaturi de trupa sa, Jvenes del Son. "Am castigat in noaptea aia 1,5 pesos, ne-am pilit cu totii si ne-am simtit ca niste milionari." 1,5 avea sa fie peste multi ani numarul de milioane de exemplare vandute din primul disc... Fara frati, Ibrahim a avut alaturi, in anii copilariei, un catel, si de atunci a ramas cu o mare dragoste pentru animale, asa ca acum spune ca are opt copii, intre acestia numarandu-i si pe cainii sai.
Vocea sa calda l-a adus in preajma celor mai celebri muzicieni ai Cubei anilor 50. A cantat alaturi de Beny MorE, de Pacho Alonso, de cele mai bune orchestre din tara, cu care a fost in turnee la Paris, la Moscova. "Era un tip mic de statura si foarte cumsecade", spune el despre Nikita Hrusciov, pe care l-a cunoscut in 62 la un dineu, fara sa stie - fiind plecat de luni de zile in turneu - ca omenirea se afla in plina criza a rachetelor nucleare. Invitat mereu de celebritati in spectacolele lor, Ibrahim nu era multumit. Piesa cu care avusese un mare succes fusese imprimata fara mentionarea numelui sau, i se spunea mereu ca nu este destul de bun pentru a canta bolero, stilul sau iubit, si primea numai cantece de dans, era dat la o parte atunci cand trebuia sa apara in prim-plan. "Muzica mi-a adus si multa suferinta. Am fost tinut in umbra multa vreme. Ma simteam iubit de public, dar nu si de colegii mei." Dezamagit, Ferrer a iesit in 1991 la pensie. Traia impreuna cu sotia si cu copiii intr-o casa micuta, de prin secolul al Xix-lea, si se intorsese la munca de strada, vanzand dulciuri si lustruind pantofi. "E drept ca mai cantam eu prin casa, dar nu mai aveam de gand sa ma intorc pe scena. Apoi, un inger a venit la mine si mi-a zis: "Baiete, hai sa facem discul asta!". La inceput n-am vrut, dar acum, uite, am discul meu si sunt foarte fericit. Nu mai trebuie sa lustruiesc pantofi si le-am aratat celor ce au spus ca nu-s bun de nimic ce pot eu de fapt. Poate ca in tinerete aveam o voce mai buna, insa abia acum ma simt cu adevarat implinit."
S-a intamplat in 96, cand Ry Cooder a cerut pentru disc o voce calda, si Ibrahim a fost cel recomandat. Au mers la el acasa si l-au tot rugat pana cand a cedat, insa a spus ca nu pleaca nicaieri pana nu face o baie. "Nu, inregistram chiar acum!" Si asa a devenit Ibrahim Ferrer printul boleroului.

Mai aproape de Havana

"Pe unde cant prin lume, oamenii spun ca sunt un Nat King Cole al Cubei. Ma maguleste aceasta comparatie, insa eu nu sunt un rege decat in masura in care si un tamplar este rege in meseria lui sau un ziarist in jurnalistica." Cu nelipsita-i sapca pe cap si cu aerul sau de om obisnuit care se poarta firesc, fara sa uite o secunda de unde a plecat, Ferrer a devenit unul dintre cei mai simpatizati artisti ai Buena Vista Social Club. Concertele sale din Bucuresti au facut parte din turneul est european de promovare a albumului sau de succes - Buenos Hermanos -, turneu inceput anul trecut in America si Europa occidentala. De remarcat faptul ca Bucurestiul si Moscova sunt singurele orase in care starul cubanez a sustinut cate doua concerte. Atmosfera electrizanta creata la Sala Palatului in cele doua seri a avut, bineinteles, in prim-plan, vocea si pofta de dans a "bunicutului" saltaret, insa si trupa cu care a venit este una de mare calibru. Contrabasistul Cachaito Lopez este considerat inima proiectului Buena Vista, fiind singurul muzician ce apare pe toate albumele sub aceasta titulatura. Jessus Aguaje Ramos (trombon) este regizorul muzical al lui Ruben Gonzales, iar talentul celui mai tanar membru al orchestrei, pianistul Roberto Fonseca, a starnit in mai multe momente ropote de aplauze. Dat multa vreme la o parte, Ibrahim a invatat din dezamagirile sale si a lasat destul spatiu colegilor sai, pentru ca fiecare sa arate ce poate. O mare lectie! Nu vezi prea des un star de 76 de ani care sta cuminte in picioare, intr-un colt al scenei, si asteapta ca fiecare instrumentist sa-si faca numarul. "Oamenii ma tot intreaba care-i secretul Buena Vista, iar eu le spun ca e simpla noastra bucurie de a canta impreuna!".

(Multumiri Fun Time Production si A&A Records)
(Fotografiile autorului)