Fiecare televiziune are un profesionist al milei care ne vorbeste despre saracie, cu pilde si citate, pentru a ne convinge sa daruim. Uneori, ii zarim pret de cateva secunde pe beneficiari. Sunt oameni izolati de vremi, politica sau nenoroc, in culisele existentei. Pentru ei, si un capat de ata este important si, cu siguranta, trebuie ajutati.
Guvernul a pus pe hartie cateva planuri antisaracie. Paradoxal, numarul saracilor e in crestere, situatia pare scapata de sub control. Si eficienta campaniilor mediatizate este aproape nula. De multe ori, rezultatul final al colectei nu este facut public. Manastirile din Moldova, pentru care s-a facut o intensa campanie de strangere de bani, au ramas in stadii incipiente de restaurare si renovare, desi statul sustine ca a investit suficient de multi bani care, alaturi de cei stransi prin colecta publica, ar fi trebuit sa duca demult la terminarea lucrarilor. Numarul copiilor defavorizati pare in crestere, in ciuda campaniilor filantropice. La balurile de caritate se strang cu putin mai multi bani decat costa organizarea sindrofiilor. Bogatii au buzunarele cusute. Guvernul, la fel.
In paralel cu aceste campanii caritabile, guvernul si alesii, care se vor si in acest an scosi din urne, intreprind marile lor campanii de donatii. Periodic, mai des decat marile sarbatori crestine, guvernul pune pe hartie planuri de combatere a saraciei investitorilor strategici. Se trece la stergerea imenselor datorii, la reesalonare, la transformarea lor in actiuni pe care pagubosul patron le cumpara pe preturi de nimic. Altii cumpara cu un bacsis nesemnificativ, parte din ruinele comuniste pe care apoi le vand la fier vechi, scotand de sute de ori mai multi bani decat au investit. Daca sapam putin la radacina acestor afaceri incheiate de stat, vedem ca multi dintre cei care au fost astfel cadorisiti fac parte din ceata finantatorilor de partid si apar pe lista celor mai bogati romani. Insa, spun ei, doar asa, dobandind, ai putea darui. Banii facuti cadou ar putea smulge radacinile saraciei din pamant, dar imbogatirea saracilor ar insemna saracirea bogatilor. E bine cand un om prinde cheag, se imbogateste pe munca lui. Daca are maini suficient de harnice si creier sa puna pe picioare o afacere curata, nu mai are nevoie de ajutoare care sa-l atarne pe vecie la butoniera unui partid politic. Sunt mii de oameni care ar avea nevoie de aceasta sansa, nu de cadourile televizate din timpul campaniilor electorale. Insa, daca ar disparea saracii, ar disparea si alocatiile antisaracie, care oricum ingrasa buzunarele furnizorilor de produse inutile, stricate sau supraevaluate. Darul financiar se indreapta si acum, dupa formula cunoscuta, spre cei care trebuie sa dobandeasca.
Cei avuti au pierdut ceva din inocenta de a face daruri. Le fac cu convingerea ca pot obtine raiul aici si acum. Stiinta de a face daruri sta, in unele culturi, la temelia vietii sociale. Darurile sunt un fel de a comunica intre oameni, de a-si dovedi bunatatea. Exista etnologi care cred ca darul este liantul suficient inchegarii unei societati stabile. Religiile pun accentul pe discretia celui care face daruri. El n-ar trebui s-o faca pentru vanitatea de a fi pretuit sau pentru a-si castiga un loc la masa puterii. Sunt multi care merg pe aceasta cale regala, insa mai toti sunt, la randu-le, saraci. Ei daruiesc din saracia lor pentru vindecarea unui copil sau renovarea unui azil. Apar rar sau nu apar deloc la televizor. La televizor apar doar cei care scot discursuri din maneca si ne spun ca, daca ii alegem, ne vor da cate un cadou tuturor. Singura conditie sa meritam darul e sa devenim saracii lor.