Vizitatorii Manastirii "Sambata de Sus" il pot intalni in fiecare duminica. Asezat langa trei-patru sticle de lapte, doua-trei de palinca, cinci-sase codri de telemea si un numar variabil de pachete de saratele cu cascaval, in functie de "productia trimisa de "Mama Tori"", Grigore Iaru isi striga marfa: "Avem de toate, doamnelor si domnilor, si pentru tanar, si pentru al batran! Laptele, spun drept, la zece litere de vaca, am pus trei de bivolita; branza are aceeasi compozitie, indrazniti! Sau treceti pe tuica, unchesule, combate cartaitul genunchilor! Ca de nu-i mai ungi cand si cand, cartaie pacatosii...". Grigore este binevoitor si-i cunoscut de multi. La 65 de ani, are umorul unui Pacala de Pojorta - satul sau natal de la poalele muntilor. Inalt, cu alura de fost sportiv, daruit cu ochi ageri si miscari sprintene, isi poarta palaria tinereste, pe-o parte. Glasul lui puternic acopera freamatul multimii de credinciosi ce ies de la slujba. Este atent mai mult la doamnele tinerele, pe care le urmareste lung cu privirea. "Necuratele astea blonde mi-au mancat multi ani din viata!", spune el oftand adanc, zgomotos. Are ceva de zis si despre un grup de femei de varsta lui, imbracate in negru, cu basmale peste parul alb: "Ce mi-ai fost si ce-ai ajuns, lelita! Te-ai dus si tu pe apa Sambetei de Sus... Uite-o pe dansa, cu sfeterul inflorat. Cand ii bateam in geam, pe inserat, stingea lampa si dezlega cainele. Sa-l mai dezlege si-acum, ca eu pentru ea mai mult nu fac, decat daca sunt invitat, mananc o gaina fripta si beau un kil de vin...".
Desi plezneste de energie, i se spune... "Mosul". De trei ani "hiberneaza" singur in sat. Sotia sa, Victoria (Mama Tori), locuieste la Fagaras, impreuna cu nepotul, Florin, elev in clasa a Xii-a. Fiica lor, Marcela, e dusa in Italia, acolo unde au ajuns mai bine de jumatate din fagarasenii ramasi fara slujba dupa inchiderea fabricilor. Mama Tori pregateste saratele, in timp ce Grigore incheaga branza si distileaza tescovina. Cu ce mai primesc de la Milano, cu ce strang din comertul de la manastire si cu pensia de la Combinat, batranii ii fac o viata buna baiatului, ademenindu-l sa ramana pe loc, sa nu-i treaca prin minte s-o apuce si el pe urmele "muma-si".
"Nu ma pot plange: mandrele si lautarii si-au facut de cap in inima mea"
- Ai ajuns om de vaza in sat, nea Grigore, desi vecinul Niculae mi-a spus ca ai pornit de jos de tot, "de pe pajiste verde". Cum a fost?
- Pana m-am insurat, am fost sluga, dom`le,la un terchea-berchea, la unul, la altii, sa castig un leu. Am zabovit doi ani si aici, la popi, unde ma plateau cu 80 de lei pe luna! Cand m-am insurat, am luat o nevoie de femeie slaba si saraca, cantarea 30 de kile cu cotet cu tot, cum se spune pe la noi. Ne-a dat tata-sau o camaruta ca intr-un grajd, o saltea cu paie, un ceaun de mamaliga, doua furcute si doua linguri. Dar eu am avut ambitie sa avem casa noastra si pentru aceea am confectionat 30.000 de caramizi. Nu sangur, dar cu ajutorul socrilor si al nevestei. Am inceput de pe pajiste verde, da. Ne-am ajutorat cu cine-am putut si am ridicat palatul nostru de la numarul 393. Dupa armata, am venit la colectiv si am ajuns sef de brigada la ferma vegetala. Aici a fost de mine. Se umplea campul cu femei, care de care mai dracoasa, mai binevoitoare cu "seful". Mai ales cand le pontam in absenta. Mai aveau si ele, bietele, cate-o treaba pe acasa, dar la mine figurau prezente, ca nu se cadea sa le necajesc. Mi-a fost drag sa fiu bun cu ele si nu ma pot plange: mandrele si lautarii si-au facut de cap in inima mea, m-au ajutat sa trec peste greutati si boli, peste necazul pierderii unui baiat.
- Care a fost cea mai grea cumpana din viata dumitale, Mosule?
- Lucrul la Combinatul chimic, in sectia dinamita-astralita. Aici am crezut ca mor in fiecare zi, timp de zece ani. Plecai dimineata, dar nu stiai daca pana la iesirea din schimb nu-ti aduna nevasta izmenele din vreun salcam. Am prins vreo patru explozii. Intr-una, am plecat cu mesterul Grozavu Ilie de la etajul trei, cu tabloul de comanda cu tot, prin parete. Ne-am pomenit in curte, ala cu capul spart, eu cu piciorul rupt. Altadata, au murit 14 muncitori si au fost distruse halele cu totul. Era tare periculos in sectia noastra: imi ziceau operator chimist, dar treaba mea era sa car cobilita cu nitroglicerina de la o sectie la alta, cale de 150 de metri, pe alee. Purtam pe umeri un jug de lemn imbracat in piele, si daca ar fi cazut o picatura pe jos, s-ar fi zis cu mine. Aveam un director general, domnul Suteu, azi ii mare bidiganie la Bucuresti; daca ne vedea venind cu cobilita pe linie, se urca pe profile, sa nu dam ochii cu el si sa nu ne intimidam; sa nu care cumva sa fim tentati sa-i dam buna ziua, tulburand galetile cu cate opt litri de nitro. Pe alee se fereau toti ca de dracu`, n-aveam voie nici sa vorbim intre noi. Mergeam ca pe ace, ne tremurau oasele, se cutremura sufletul in noi. Cand o turnam in forme, pentru a o transforma in dinamita, iar era bai: daca facea bulburuci, adio arme! Curgerea trebuia sa fie continua, ca la carte. In orice caz, pericolul era de 90%, macar ca salariul era dublu. Dar ce sa faci? Unde sa te duci? Acceptam riscul, ca pe vremea aceea nu puteam sa ies cu lapte la vanzare, nu era voie si nici n-aveam cu ce. Laptele ni-l luau la stat. Dupa zece ani, am zis: gata, hai din nou la camp, la mandrute, ca-i mai sanatos! Si azi, cand trec prin dreptul combinatului, ma trec fiorii. Noroc sa s-a domolit mult activitatea.
- Nu s-a inchis?
- Nu, dar merge la foc mic. Paguba pe care au facut-o astia de la conducerea Tarii Romanesti dupa Revolutie nu s-a facut nici in Al Doilea Razboi Mondial, tine minte ce spun! Ei vorbesc de schimbari, la televizor, dar dupa 1989, nu s-a schimbat mare lucru; s-au schimbat doar banii. Ca sa se fi schimbat ceva, trebuia sa fi plecat de la zero, si cu oamenii, si cu randuielile, si cu banii.
"La munca, nu la cafea cu contopistele!"
- Aveti cateva surse de venit, va puteti creste si educa nepotul fara prea mari probleme financiare. Nu este aceasta o schimbare in bine?
- O fi, domnule, dar sunt greu de indurat atatea cazne si mofturi. Nepotul asta, Florin, pipa tigare. Alaturi de el, pipa si prietenele lui, carora Mama Tori, si asta a dragostei de fudula, le face cafele. Vin la mine sa le dau bani. Dar ati facut saratele, de vreti bani? La munca, nu la cafea cu contopistele! Pana la urma, cade tot asa cum vor ei, imi aduna ouale, carnea, laptele si branza si le cara la bloc. Dar nu-mi pare rau, ca baiatul mi-e drag. Nu-l vreau plecat in lumea larga. Pentru el muncesc si pentru Marcela, maica-sa de la Milano, careia i-am dat dumnezei prin telefon alaltaseara; cica vrea sa-si cumpere casa in Italia si sa duca copilul acolo. Dar eu, aicea, pentru cine ma spetesc, milaneza lu` tatale? Voua tara straina va treba? Cum sa ne lasi tu cu sufletul insangerat la batranete, luandu-ne stalpul casei? Multa ceara fierbinte vrei tu sa picuri pe pieptul nostru, sa ne pui mai iute in coparseu!
- N-o mai judeca atat de aspru, Mosule. Poate o sa fie bine, poate va cheama acolo, sa traiti impreuna. Aici, in sat, e tot mai greu...
- Cum ar fi sa ma vedeti pe mine taind frunza la caini pe bulevardele din Milano? Sau ce s-ar intampla cu Mama Tori, pentru cine sa mai faca ea saratele? Asta e o idee trasnita, domnule. Marcela sa faca bine sa-si cumpere casa aici. Dar de ce sa-si cumpere cand are? S-o modernizeze pe a noastra, sa vina cu banii de la macaronari, ca-i arat eu cum se poate trai bine si la Sambata. Lumea se misca, are tractoare. Pe vremea colectivei, Smt-ul avea opt tractoare la 1200 de hectare. Azi, in sat sunt 250 de tractoare, la o suprafata mai mica. Fiecare lucreaza petecul lui, iar daca nu la fiecare casa, atunci tot la a doua sunt cate doi-trei sambeteni plecati la munca in Italia sau in Spania, de unde curg banii in bancile din Fagaras. Vine si la noi vremea lui Tito - atunci si-au ridicat sarbii casile ca niste palate si si-au cumparat tractoarele si utilajele agricole. Taranii, care nu sunt de totului prosti, cum cred unii de la Bucuresti, abia acum incep sa se inherbaleze (inierbeze), sa-si creeze posibilitati.
"Mosule, ai ajuns in Iad!"
- Bag de seama ca esti multumit de viata, bade Grigore. Lucrurile s-au intors in favoarea dumitale. Asa-i?
- Vai de mineee, mi-o dat Dumnezeu o femeie care, ti-am spus, cu 30 de kile ale ei, m-a inteles. Nu ma-ntelegea, dar a avut o matusa, cand m-am retras eu din combinat, ce i-o spus asa: tu, nepoata, omul tau a venit din fabrica la colectiva, unde are de lucru cu atatea membre cooperatoare, cu diferite femei. Sa-i dai pace, ca, daca intra scandalul si balamucul intre voi, ajungeti la divort. Si femeia, pe vorba asta a matusii-sa, m-a inteles. Dar eu am fost prapadit, recunosc c-am fost prapadit, c-am umblat in stanga si-n dreapta, pana m-o calcat nevoia. M-o dus dracu` la scriptis, la Fata Padurii... om batran!
- Unde, unde?
- La o cabana de langa orasul Victoria, "Fata Padurii", unde se tinea scriptis (striptease) noaptea. Un sou cu blonde care se dezbraca pe scena. Sunt doi ani de cand, intr-o seara, au venit niste slabi la mine: "hai cu noi, Mosule, hai cu noi!" Un padurar, un vanator din brigada noastra de vanatori, un contabil si altii slabi din astia, prapaditi, pretini. Nicu, Ion, si stie-i nevoia...Hai cu noi in ias` noapte! Noua insi cu doua masini. Tocmai mancasem un purcel si bausem vreo doua litere de vin rosu, asa ca m-o pocnit dracu` sa ma duc. Erau vreo cinci dansatoare pe ring. Ba, si era o teava ca mana, dupa care se invarteau. Am pus ochii pe una, sa-i prind miscarile. Si in toiul dansului, cand gandeam c-o sa ma plictisesc cu muzica aia de atatat dracii, numai ce o vad ca-ncepe sa-si dea jos tundrele de pe dansa, si-o ramas in sutieu. O zvarlit alea de pe ea, ca cum as fi azvarlit eu obielele din cizme. Cand o mai facut un pas-doi si o ramas cum o facut-o muma-sa, eu sa-nnebunesc! Vinul mi se clatina in cap ca limba la clopot, iar muzica si vedeniile acelea ma prajeau la lingurica. Strag cu glas tare, ca un apucat: "Mosule, ai ajuns in Iad! Nu te mai preface si treci la actiune!". Doamne, iarta-ma, ca ma trec spaimele cand povestesc. Slabii mei dadeau cu caciulile de pamant si se perpeleau de ras, iar ca ei, si ailanti de pe la mese, dar mie mi se intunecase vederea si odata ma sui pe baldachin intre necurate, si le invit la dans. Am dansat cu toate, in aplauzele si uralele asistentei, pana ne-au prins ziureii zilei. Cei opt sute de mii din portofel s-au dus ca nimica. La plecare, i-am pus pe blestematii care ma purtasera la pierzare sa jure pe sufletul lor ca nu ma spun Mamei Tori. Ti-ai gasit onoare la niste stricati! Nu maine, dar poimaine stia tot satul, asa ca am trecut prin multe cazne de care nici nu vreau sa-mi amintesc. Ca bine zice Mama Tori a mea: "al dracului ai fost, bine ai ajuns! Poate ar fi bine sa te cauti la Sibiu, la numarul 36, ala care-n Bucuresti poarta numarul 9...".
- Poate ar fi nimerit sa te smeresti, sa te rogi de iertarea pacatelor, daca tot vii des la manastire. Esti credincios?
- Dar cum sa nu fiu, domnule, doar m-a botezat sfintitul Arsenie Boca! Am pacate multe, dar si speranta ca bunul Tata ceresc imi asculta ruga si spovedania. Slabiciunile mele omenesti nu sunt mai rele decat hotia celor imbogatiti peste noapte, care fura de la gura poporului necajit si care ne mint de ingheata apele la televizor. Vezi masina aceea ca un tanc? Eu nu cred ca-i luata din bani curati, ii cumparata din bani hotati. Cunosc randuielile care i-au dus pe multi la o bunastare suspecta. Sunt randuieli strambe, facute de cei cu interes, sa le tina partea in Parlament. Noi, astia de jos, nu ne alegem decat cu munca de ocnasi si, dupa caz, cu micile bucurii ale cate unei baute cu lautari sau ale cate unei aventuri la "Fata Padurii". Nu stiu care-i mai vinovat: noi sau ei? Am tras toata viata de coada tarnacopului si de coarnele plugului; pe noi, taranii, aicea ne bate Dumnezeu, in agricultura si la lucru` slab.
- De cand stam de vorba, am observat ca pentru fiecare trecator ai cate o gluma, cate o vorba de duh tinereasca. Nu te temi de batranete?
- Da de unde! Nu ma dau pe unul tanar. Sper ca aparatul asta (reportofonul) nu-i din ala cu dracu-n el... Mie-mi place tare mult veselia si ma deranjeaza oamenii posomorati, ca o viata ai, n-ai mai multe. Trebuie sa fii o tara mai fantastic, sa dai drumul la vorba, sa zboare libera printre masele. Ii dau gurii tot ce-i trebuie si ma samt tare, sunt puternic! Ridic piatra pe care doi insi n-o misca de jos. O iau sangur si-o pui in car ca nimic. Asa ca batranetea nu ma sperie. Mai ales ca planurile tineretii mi le-am cam desfacut o tara: am urmarit sa am ce-mi trebuie, sa-mi creez un viitor prin propria mea initiativa. N-am asteptat sa ma piloteze altii, sa cad in capcanele vietii ca schiopu-n carje sau ca mata-n salcie.
Foto: Cornel Comici
Grigore Iaru, zis Mosu, ii de gasit in Sambata de Sus, judetul Brasov, la nr. 393. Are si cartofi de vanzare.