- D-le doctor, cum ar putea fi definita sacroterapia?
- Daca e sa privim din perspectiva etimologica, sacroterapia ar fi acea metoda de vindecare prin apropierea fiintei umane de sacru, de Dumnezeu. Si, pornind de la aceasta scurta definire, ar urma firesc intrebarea: "Cum se face aceasta apropiere de Dumnezeu, a omului care doreste sa se vindece?". Raspunsul la aceasta intrebare il vom gasi intr-o mica masura la medici, la oamenii de stiinta care au studiat fenomenele din sfera religiosului. Mai degraba Biblia si textele sfintilor parinti ne deslusesc tainele vindecarii prin rugaciune, post si respectarea preceptelor crestine.
O definire stiintifica, in acceptia contemporana a cuvantului, este dificil de dat, pentru ca cel care s-ar incumeta la acest demers ar trebui sa fie in egala masura un savant exceptional, un medic cu o formatie stiintifica solida si un traitor, un om induhovnicit, care sa fi experimentat profund puterea rugaciunii, a iubirii. Or, vedeti, au existat cateva asemenea fiinte, inzestrate pentru studiul stiintific si care au avut totodata acces la trairile mistice, insa atunci cand au descoperit savoarea cunoasterii nemijlocite, spirituale, aceasta i-a captivat atat de mult, incat nu au mai simtit nevoia sa mai apeleze la stiinta pentru a defini sacroterapia. Fireste insa ca anumite repere ale sacroterapiei pot si trebuie sa fie cunoscute celor care lucreaza in domeniul medical si publicului larg.
- Un prim reper ar fi sa stim cui i se potriveste, cui ii este recomandata sacroterapia...
- In Biblie, veti vedea ca prin puterea credintei s-au vindecat si imparatii, si cei mai umili dintre cersetori. Chiar si paganii sau ateii s-au vindecat prin puterea lui Dumnezeu si a rugaciunii. Practic, nu exista categorie de oameni careia sa nu i se potriveasca aceasta metoda de vindecare a spiritului si a trupului. Totul este sa avem curajul sa apelam la mijloacele sale specifice. Am cunoscut, de pilda, atei, care din disperare voiau sa apeleze la religie ca ultima solutie pentru a se vindeca, insa nu aveau credinta pentru a incepe. Ei bine, acestor oameni li s-a recomandat sa se roage, sa tina post si sa-si schimbe modul de viata, ca atunci cand fac un experiment ale carui rezultate sa le observe pe parcurs. Ei bine, la cei care au reusit sa puna dragoste autentica in ceea ce faceau, aceste demersuri au dat roade. Regretatul parinte Argatu, un adevarat tamaduitor de suflete, spunea ca cel mai convins ateu, daca nu are sufletul impietrit, se poate apropia in cele din urma de credinta si de Dumnezeu. O metoda pe care o recomanda parintele pentru acesti oameni era sa citeasca zilnic cateva pagini din Biblie, din Noul Testament. Am putut constata personal ca, intr-adevar, metoda aceasta, aparent simplista, dadea rezultate, pentru ca, spunea parintele, cuvantul biblic lucreaza tainic, in mintea si sufletul omului.
Schimbarea atitudinii fata de boala
- De fapt, care sunt mijloacele prin care actioneaza in sens vindecator sacroterapia? Care este primul lucru pe care trebuie sa-l faca pacientul care vrea sa apeleze la acest mijloc de vindecare?
- Primul si probabil cel mai important demers in sacroterapie este schimbarea atitudinii fata de boala. Cand se imbolnavesc, multi oameni privesc acest lucru ca pe o fatalitate, ca pe un ghinion sau, mai rau, ca pe o nedreptate. De aici apar si tot felul de stari sufletesti nefaste, de teama, de tristete ori chiar de revolta fata de Dumnezeu, care a permis aparitia bolii si a suferintei. Or, aceasta atitudine este adesea mai rea decat boala in sine, pentru ca nu permite bolnavului sa primeasca ajutorul spiritual pentru a se tamadui.
- Primul demers in sacroterapie ar fi, asadar, acceptarea faptului ca boala este o consecinta a pacatului?
- Nu neaparat, pentru ca nu doar pacatele comise sunt sursa bolii. Mai exista si alte cauze spirituale ale acesteia. Merita amintita aici pilda biblica a orbului din nastere, pe care Iisus l-a tamaduit si despre care El spunea ca nu s-a imbolnavit nici pentru pacatele sale si nici pentru cele ale parintilor, ci "pentru slava lui Dumnezeu". Intr-adevar, exista aceasta perceptie exagerata, cumva gresita, ca toate bolile apar numai ca urmare a pacatului. Dar nu este asa, iar studiul textelor biblice si ale sfintilor arata fara putinta de tagada acest lucru. Mai degraba, boala este o lectie, o enigma care se cere dezlegata nu doar din perspectiva strict biologica, ci si din cea sufleteasca si spirituala. In acest sens, pacientul, si nu numai el, trebuie sa priveasca boala ca pe o lectie oferita de viata si, in ultima instanta, de Dumnezeu, pentru a se transforma, pentru a deveni mai bun, mai apropiat de propriul sau suflet, de semenii sai si de divinitate. Odata acceptata aceasta realitate, chiar daca la inceput mai mult teoretic, ca boala este o cale pentru a transforma ceva profund din noi insine si a deveni mai buni, se poate vorbi despre sacroterapie.
Iubeste-L pe Dumnezeu si pe aproapele tau
- Dupa primul pas necesar, schimbarea atitudinii fata de boala, ce trebuie facut in continuare?
- Aceasta atitudine va fi consolidata prin punerea in practica a preceptelor crestine. Iar aici, de un mare ajutor va fi chiar respectarea celor zece porunci din Biblie, care sunt mai mult decat niste norme de conduita interioara si exterioara, sunt adevarate cai de insanatosire sufleteasca si spirituala. Aceste indemnuri din Biblie trebuie imediat si consecvent aplicate si, totodata, este necesar sa se mediteze indelung asupra lor. Pentru cei care sunt bolnavi trupeste sau care se confrunta cu suferinte psihice este salvatoare implinirea primelor doua porunci. Prima este: "Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima, din tot sufletul tau", iar a doua, despre care Biblia spune ca este la fel de mare ca si prima porunca, este "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Implinirea acestor doua porunci constituie totodata si cheia vindecarii prin mijloace spirituale. De fapt, daca vreti o definitie mai aproape de simtirea crestina, sacroterapia este o mare dragoste de Dumnezeu si de semeni, care opereaza vindecator atat asupra propriei tale persoane, cat si asupra celor din jur.
- Exista probabil si un mod concret de aplicare a acestor doua porunci biblice pentru cei care vor sa se insanatoseasca...
- Fireste, sacroterapia, la fel ca si religia crestina, nu este ceva impersonal, desprins din carti si ramas mai mult la nivel teoretic. Aceasta dragoste de oameni si de Dumnezeu trebuie traita efectiv, trebuie pusa in practica si abia atunci va da roade. Altfel, o participare formala la slujbe sau chiar la Sfintele Taine, cum ar fi Spovedania, Impartasania sau Maslul, nu va avea efectele asteptate. Atat timp cat mai traim sentimente de dusmanie, cat timp mai comitem cu fapta sau doar cu gandul lucruri care nu sunt in acord cu dragostea crestina, nu putem sa ne asteptam sa obtinem rezultate vindecatoare. Mai ales in ultimul secol, oamenii au fost deprinsi sa spere ca vor lua cu ochii inchisi un medicament-minune, care le va lua cu mana suferintele, fara sa fie necesar ca ei sa depuna vreun efort, fara sa-si imbunatateasca modul de a fi. Sacroterapia nu este un asemenea medicament-minune, nu este nici macar un ritual sau o succesiune de ritualuri care sa fie facute cu oarece efort, dar mecanic, fara participare sufleteasca. Aceasta metoda de vindecare presupune mai intai de toate o implicare afectiva si spirituala deplina, asa incat toate faptele, cuvintele si chiar gandurile sa fie in acord cu principiile acceptate la nivel teoretic.
- Si ce se intampla atunci cand un pacient care doreste sa se vindece prin apropierea sincera de Dumnezeu nu-si gaseste resursele interioare pentru acest demers? Concret, exista oameni - si nu putini - al caror suflet a fost aproape impietrit de suferinta bolii sau de spaima mortii, oameni care practic nu gasesc resursele de iubire pe care le presupune sacroterapia. Care este solutia in cazul lor?
- In primul rand, un asemenea om trebuie sa se fereasca sa mai pacatuiasca. Chiar si mai formal la inceput, el trebuie sa-si recunoasca greselile, sa-si ceara iertare celor carora le-a gresit, iar la randul sau, trebuie sa incerce sa-i ierte pe cei care au gresit fata de el. Violenta de orice fel, barfa, cleveteala si alte asemenea rele sufletesti trebuie evitate si eliminate de acest om. Odata asumate aceste lucruri, pacientul poate sa recurga pentru a-si trezi iubirea la cele doua mijloace de taina: rugaciunea si postul.
- Asadar, postul si rugaciunea nu le sunt rezervate doar oamenilor profund religiosi, ci si celor care abia pasesc pe aceasta cale?
- In primele secole ale crestinismului, numite si de aur, foarte multi sfinti s-au format printr-o indelungata asceza in desert, in asa-numita pustie a Iordanului. Aceasta pustie a devenit pentru sfinti un izvor nesecat de comori duhovnicesti. Unul dintre marii sfinti ai pustiei, Ioan Gura de Aur, a spus, totusi, ca mai mare decat pustia este boala. Cu alte cuvinte, cei bolnavi au in demersul lor de a se apropia de Dumnezeu un adevarat aliat, foarte puternic, in chiar suferinta cu care se confrunta. Este greu de imaginat ce putere are rugaciunea unui om bolnav sau chiar a unui muribund. Cand eram director al Spitalului "Christiana", m-am putut convinge de acest lucru. Atunci cand venea ora de rugaciune a bolnavilor, in tot acest spital era o atmosfera cu adevarat sfanta, care te tulbura profund. Paradoxal, cand resursele fizice sunt foarte scazute, sufletul capata puteri foarte mari. Acesta este un adevar extraordinar, dar pe care putini oameni il cunosc. Asadar, cei bolnavi, care au senzatia ca nu gasesc in sufletul lor dragoste si credinta, nu trebuie sa dispere, ci sa persevereze in rugaciune, pentru ca aceasta va aduce cu timpul comori nebanuite.
Rugaciunea: un "remediu" care porneste din suflet
- Cat ar trebui sa se roage zilnic un pacient care vrea sa se insanatoseasca prin mijloace spirituale?
- Cumva ne intoarcem la "boala" omului modern, care tinde sa masoare si sa administreze rugaciunea ca pe un medicament din farmacie. Nu poate exista in acest domeniu o normare a rugaciunii de genul: "Te vei ruga vreme de doua ore pe zi si este suficient pentru a te vindeca de acest tip de boala". Pentru ca doi oameni cu aceeasi boala pot avea o profunzime si o daruire in rugaciune mult diferite, asa incat unuia sa-i fie suficienta o ora pe zi, iar celuilalt sa nu-i fie de ajuns sase ore pentru a-si deschide sufletul si a incepe sa se roage cu adevarat. Asadar, mai eficient decat sa fie masurata temporal rugaciunea este sa fie rostita din suflet si cu traire.
- Un colectiv de cercetatori germani a observat ca o jumatate de ora de rugaciune pe zi este suficienta pentru a regla in timp tensiunea arteriala, pentru normalizarea glicemiei, scaderea reactivitatii alergice, pentru cresterea capacitatii naturale de aparare a organismului...
- Este laudabil ca se fac asemenea studii si este important de precizat ca aceste rezultate nu apar in cateva zile sau saptamani, ci dupa luni de practica sistematica a rugaciunii. Apoi, daca este sa stabilim o "doza" minima zilnica de rugaciune, putem sa ne raportam la un fragment din Noul Testament. Acolo se spune ca Iisus S-a rugat intens in Gradina Ghetsimani, iar cand s-a intors, pe cei trei apostoli pe care ii luase cu El si care ramasesera ceva mai departe i-a gasit dormind. El i-a mustrat cu blandete: "Nici macar un ceas nu ati putut veghea". Acest ceas de veghe in rugaciune este bine sa fie minimum-ul zilnic al crestinului, daca este sa se faca o dozare in acest sens.
- In ceea ce priveste metodica rugaciunii: cum trebuie sa ne rugam - cu voce tare sau in gand? Este mai bine daca stam in genunchi, in picioare sau cat mai comod?
- Aici se face dupa puterile fiecaruia. Cel mai bine este sa ne rugam in gand, fara a verbaliza cu voce tare, ci cautand mai degraba sa simtim in inima fiecare cuvant. Insa daca la inceput nu ne putem concentra asupra textului rugaciunii, este bine sa facem rugaciunea cu voce tare, pentru a mentine astfel mai usor mintea concentrata asupra rostirii. Cel mai bine este ca rugaciunea sa se faca cu fata spre rasarit si avand in fata o candela aprinsa, stand in genunchi sau in picioare. Daca insa exista o neputinta, o boala care nu poate permite una din aceste pozitii, rugaciunea este primita si daca se face sezand sau, daca este cazul, culcat. Ceea ce conteaza cel mai mult sunt, asa cum spuneam, trairea si sinceritatea celui care se roaga la Dumnezeu.
- D-le doctor, exista rugaciuni anume care se spun pentru vindecare, care sa aiba o eficienta mai mare?
- Pentru a obtine vindecarea cu ajutorul lui Dumnezeu, pacientul nu trebuie neaparat sa spuna rugaciuni speciale, ci mai degraba sa le rosteasca plin de iubire si credinta. Chiar rugaciunea "Tatal nostru", pe care ne-a daruit-o Insusi Iisus, are o eficienta extraordinara pentru tamaduirea bolnavilor, cu conditia sa fie spusa din suflet. Apoi ar mai fi Rugaciunea Inimii (rugaciunea lui Iisus), care se rosteste interior, corelata cu respiratia, si care este foarte buna, pentru ca poate fi facuta vreme indelungata, chiar si in timpul activitatilor cotidiene. Nu in ultimul rand sunt rugaciunile de dezlegare de boala, pe care le citesc doar preotii si la care cei in suferinta pot apela. Stiu ca exista tendinta, fireasca, de altfel, de a gasi lucruri inedite, rugaciuni noi care sa ia bolile "cu mana", dar accentul trebuie pus mai degraba pe trairea interioara, pe iubirea pe care o punem in acest demers, decat pe o forma exterioara.
- Multi dintre cititorii nostri ne-au relatat ca prin rugaciunea "Paraclisul Maicii Domnului", rostita la miezul noptii, cu sapte lumanari aprinse, se obtin rezultate vindecatoare cu totul exceptionale...
- Vedeti, aici se vede deja o anumita inclinatie spre magie. Sa stiti ca pana la urma, in ochii lui Dumnezeu nu conteaza foarte mult daca sunt sapte lumanari, opt sau numai una. Cel mai important este, repet, ca rugaciunile sa fie rostite din inima. Intr-adevar, "Paraclisul Maicii Domnului" este o rugaciune foarte iubita in lumea ortodoxa, iar la popoarele cu vechi traditii monahale este adanc inradacinata credinta ca rugaciunile de noapte sunt puternice. Pe de alta parte insa, rugaciunea spusa dimineata, la amiaza sau seara, inainte de culcare, este si ea ascultata la fel de bine de Dumnezeu si nu este mai prejos ca putere.
Mai intai se vindeca sufletul, apoi trupul
- Se poate face o estimare a timpului in care isi face efectul o rugaciune?
- Mai mult ca orice alt remediu pentru trup ori suflet, rugaciunea actioneaza in mod nevazut. Poate ne rugam sa ne vindecam de un cancer sau de o alta boala cumplita care ne produce dureri atroce. Ei bine, este foarte posibil ca la inceput sa nu apara un rezultat fizic palpabil. Insa dupa o luna sau doua, pe nesimtite, sufletul devine mai usor si mai senin, in el renascand credinta, iubirea si speranta. Acesta este modul in care actioneaza mai totdeauna rugaciunea, tamaduind mai intai sufletul, apoi facandu-si efectul asupra trupului.
- Asadar, dobandirea gradata a unui gen de pace si de seninatate sufleteasca este semnul clar ca rugaciunea are efect, si in timp vor aparea si rezultatele fizice palpabile?
- In linii mari asa este, insa sa stiti ca rugaciunea foarte puternica poate la inceput sa declanseze adevarate crize de vindecare. Explicatia este simpla: demonii care sunt alungati prin puterea rugaciunii dau niste ultime asalturi asupra bolnavului, pentru a-l convinge sa se opreasca din demersul sau de vindecare. Daca insa acesta persevereaza in rugaciune si credinta, crizele vor fi depasite, si apoi, intr-adevar, starea lui sufleteasca se va imbunatati simtitor. De aceea, cei care la ceva timp dupa ce au inceput sa se roage simt ca apar stari de tristete, deznadejde ori chiar furie pe care nu si-o pot explica, este bine sa persevereze cu umilinta pe calea credintei, pentru ca este semnul clar ca rugaciunea incepe sa lucreze. Uneori, chiar durerea fizica sau simptomele se pot accentua, dar de asemenea nu trebuie oprita rugaciunea. Aceste simptome sunt de fapt niste adevarate teste, carora trebuie sa le facem fata cu curaj, cu credinta, aratand ca ceva profund chiar este pe cale sa se transforme in noi, iar apropierea de Dumnezeu nu este doar formala. De fapt, cheia reusitei in acest demers de tamaduire este dragostea, pentru ca ea este cea vesnic staruitoare, ea rabda si crede totul.
- Va multumim, d-le doctor, pentru aceste raspunsuri.