"Verde crud, verde crud..."
- Paula, da-ne trei semne de primavara...
- Primul semn de primavara pe care-l simt e chiar mirosul acestui anotimp, de verde crud, de vant caldicel, de pamant rascolit, strapuns de primele fire de iarba... Aud altfel decat iarna galagia vrabiilor gurese si privesc altfel, printre gene, forfota gazelor in razele de lumina. Un al doilea semn e ca simt nevoia brusca sa-mi iau bicicleta si sa ma duc la drum, sa vad ce surprize imi mai ofera orasul. Primavara, cand e cald, si vara, mai ales, imi place sa ies seara tarziu, noaptea, cu bicicleta, sa vad cum se culca orasul, cum oamenii se linistesc si adorm. Prietenul meu ma cearta mereu ca fac asta, imi spune ca e tarziu si ca e periculos, dar eu ma imbrac baieteste, imi trag o sapca pe ochi si plec. Cand sunt recunoscuta, totusi, la intersectii, oamenii ma intreaba, mirati foarte: "Nu va suparati, sunteti Paula Seling?". Uneori, raspund ca nu, nu sunt eu aceea. Imi place jocul acesta - mica mea aventura incognito prin oras. Si al treilea semn: a aparut patrunjelul verde, cel adevarat, care miroase si are gust si dupa care eu ma innebu-nesc. Primavara o asociez intotdeauna cu patrunjelul din gradinita bunicii mele, care locuieste tare departe de-aici, intr-un sat de pe Valea Lapusului - Remetea Chioarului.
"Mugur alb si roz si pur..."
- Ce viseaza o femeie la 25 de ani, ca tine?
- Am impresia foarte pregnanta ca mi-au luat-o anii inainte, ca nu sunt inca pregatita sa traiesc la parametrii la care ar trebui sa fie viata unei femei de 25 de ani. Ma simt inca adolescenta de acum 8-10 ani, cand doar visam ceea ce mi se intampla astazi: am o cariera bine pusa pe roate, am o casa (de curand am devenit "apropitara"), am un iubit... Si acum, ce urmeaza (vorba americanilor: "Now, what?)?!... Ce-mi mai pot dori?!... Nu stiu, asta vreau sa aflu si eu de la mine. Cred ca nu-mi place ca nu mai am visuri de indeplinit, simt ca am nevoie sa visez in continuare. Cred ca cel mai mare pericol, in ultima instanta, e implinirea tuturor visurilor. Uneori, cei apropiati imi spun ca sunt prea serioasa si prea profunda pentru varsta mea... Prea multa precautie, pe care mi-am impus s-o am de cand am venit in Bucuresti, m-a schimbat intr-un fel care mi-a luat dorinta de a face nebunii, de a evada, cum inca fac unii prieteni de-ai mei. Oricum, duc o viata foarte intensa si cu cat fac mai multe lucruri, cu atat timpul trece mai repede, si eu nu apuc sa fac tot ce imi propun. E un cerc vicios aici, sau doar problemele mele existentiale, nu stiu... e criza femeii la 25 de ani, probabil, cand se intreaba: incotro merge lumea asta, si eu odata cu ea?!...
- "Cerbul de Aur" l-ai bifat de anul trecut pe lista ta de succese si acum vrei sa tintesti si mai sus. Ce spui de selectia de anul acesta pentru "Eurovision"?
- Eh... asta e o discutie lunga. Participarea la selectia de anul acesta mi-a adus, in afara locului cinci, multe virusuri, pe care, sunt sigura, le-am luat stand cu ceilalti concurenti, pe holurile televiziunii. Abia pot sa vorbesc si va dati seama, de cantat nici nu poate fi vorba, cel putin o saptamana. In ce priveste concursul, pentru prima oara de cand particip la selectia pentru "Eurovision", am venit cu o piesa de-a mea, compusa impreuna cu chitaristul Stefan Mihailescu, un foarte bun instrumentist, pe care l-am cooptat in trupa mea de acompaniament de o jumatate de an. De altfel, venirea lui a marcat o usoara schimbare a orchestratiilor live pentru piesele mele: inainte aveau influente pronuntate de jazz, acum au un vibratto de soft-rock, sunt mai dinamice. In rest, n-ar fi frumos sa spun chiar tot ce cred despre piesa care a luat locul intai si va merge la Istanbul, mie mi-a placut mult mai mult piesa Elenei Carstea, de exemplu. Dar parerea mea e subiectiva, tot asa a fost si parerea fiecarui membru al juriului, intre ele existand diferente uluitoare: o piesa care nu lua nici un punct de la unul primea 10 sau 12 de la altul. Oricum, eu n-am indraznit sa ma gandesc ca as fi putut sa fac o figura fericita la aceasta selectie, pentru ca stiu ca nu se poate. Evit sa spun mai mult, desi felul in care au decurs lucrurile m-a deranjat foarte tare. Si nu e vorba doar despre discrepantele dintre notele membrilor juriului. Si votul publicului a decurs bizar (ca sa folosesc o metafora). Toti prietenii care au vrut sa ma voteze mi-au spus ca au sunat incontinuu, dar numarul meu de televoting era tot timpul ocupat (desi am avut numai 900 de votanti), in timp ce Sanda Ladosi a functionat fara gres, ea adunand peste 4000 de voturi. Dar m-am dus la acest concurs pentru ca stiam ca multi dintre cei care ma urmaresc se asteptau sa fiu acolo si n-am vrut sa-i dezamagesc.
- Ai fost intr-un lung turneu in Canada si Statele Unite, in compania trupei Iris, te pregatesti acum pentru unul pe continent. Ce planuri mai ai, Paula?
- Intr-adevar, ma asteapta acest turneu de aproximativ o luna prin Europa, in Franta, Italia, Germania, Spania. In afara de asta, de pe ultimul meu album as dori sa lansez un nou single - piesa Rad cand imi vine sa plang. Vreau sa lansez un album cu piese cantate de mine cu alte trupe sau solisti, am strans deja sapte, dar nu ma grabesc, pentru ca vreau sa fie un lucru bine facut. Ma grabesc, in schimb, sa termin cu mobilarea si decorarea casei mele celei noi si multumesc lui Dumnezeu, parintilor si bancii care mi-a imprumutat banii si m-au ajutat, in felul acesta, sa o cumpar. In sfarsit, ceva ma leaga de orasul acesta: casa mea. Dar acasa ramane inca Baia Mare, orasul meu natal, unde voi merge curand, sa petrec sarbatorile Pastelui cu toata familia mea.
"Vis de-albastru si azur..."
- Paula, aminteste-ti pentru noi cum era in copilaria ta Sarbatoarea Pastelui...
- Aveam rochita noua de Pasti si pantofiori noi. Iar bunica avea grija sa ne spovedim si sa ne impartasim inainte de Inviere, in Saptamana Mare, apoi tot ea se ruga de noi, toti nepotii: "Vai, sa nu mancati, sa nu beti apa pana maine dimineata!". Dar cum sa faci asta, cand bunica facea tot felul de bunatati in cuptorul din curte, de mirosea pana-n strada mare a cozonaci si branzoaice? Asteptam momentul cand ea, draguta, nu era de fata si ciupeam marginea arsa a cozonacilor de pe marginea tavilor. La masa de Pasti, mancam pana simteam ca plesnim - face bunica o umplutura (drob) de-ti lingi degetele, imi lasa gura apa si acum cand ma gandesc si abia astept sa merg la ea de sarbatori. A doua zi de Pasti, veneau baietii la stropitul fetelor cu parfum, asa ca miroseam infiorator timp de cateva zile. Dar imi amintesc ca inainte de Pasti, fiecare avea de lucru prin casa, prin curte si prin gradina. Pe mine bunica ma punea sa curat gradinita cu flori si eu imi imaginam de foarte multe ori ca sunt craiasa florilor si tot felul de scenarii de basm despre lupta intre bine si rau. Mi-e atat de dor de varsta aceea inocenta, cand puteam sa visez cu tot sufletul! Acum, uneori ma surprind ca revin foarte repede la realitate din orice tentativa de visare. Imi plac nespus basmele, ador sa ma transpun in lumea lor, citesc si recitesc si acum povestile copilariei... Poate credeti ca am vorbit prea mult acum... Dar primavara devin foarte vorbareata sau, ma rog, incerc si eu sa interactionez cu oamenii. Eu nu am crezut ca e asa de greu si asa ciudat sa fii persoana publica: dincolo de aparitia stralucitoare, spectaculoasa, dinamica de pe scena, devii, usor-usor, un om foarte singur. Poate acesta e pretul celebritatii, nu stiu... Cert este ca am inceput sa astept cu sufletul la gura spectacolele, pentru ca acolo simti, ca artist, dar si ca om, ca nu esti singur, ca esti cu semenii tai, te bucuri si plangi laolalta cu ei. Vezi ca toti oamenii aceia din fata ta si-ar dori sa te cunoasca si sa fie alaturi de tine si iti dau, si ei, prin aplauze, o particica din sufletul lor. Atunci, in momentele acelea, simt ca am un tel in lumea asta. In rest, e foarte greu... Dar incerc sa-mi spun ca sunt norocoasa, ca parintii mei, fratele meu, iubitul meu, muzica mea si, mai nou, casa mea constituie microuniversul meu. Si mai sunt inca o data norocoasa: pentru ca e primavara afara si eu simt asta.
Fotografii de Iulian Ignat