"Propunerea"

Toma Roman
Asteptata cu interes maxim, cuvantarea premierului Nastase la reuniunea Tineretului Social-Democrat din 27 martie a.c. s-a vadit a fi inca o perdea de fum guvernamentala.

Stimulat de criticile clare de la Bruxelles si Washington, dar si de dezvaluirile presei independente din Romania, presedintele Psd-ului anuntase propunerea unor masuri drastice impotriva coruptiei, fenomen "de partid si de stat" ce devasteaza tara. D-l Nastase parea decis, dupa zvonurile dinaintea cuvantarii, sa curete "grajdurile lui Augias" impunand, in sfarsit, domnia legii. O serie de "evenimente" premergatoare reuniunii Tsd creasera impresia ca actiunea a si inceput, d-l Nastase urmand doar sa-i precizeze directia si amploarea. Suspendarea (sau "autosuspendarea") unor baroni din conducerea organizatiilor teritoriale ale Psd, dar si condamnarea definitiva a ex-deputatului Gabriel Bivolaru, devalizatorul Brd (pe care, cu cativa ani in urma, din solidaritate, acelasi d-n Nastase si liderii Psd-isti il insoteau la Parchet), pareau a fi numai deschiderea unor operatiuni asemanatoare cu cea a "mainilor curate" din Italia, care a produs acolo un adevarat seism politic. E drept, un "scandal" declansat paralel, cel al "guru"-lui Gregorian Bivolaru si al "miscarii" lui starnea anume nedumerire pentru ca aberatia Misa nu este, totusi, atat de importanta ca fenomenul coruptiei. Daca nu cumva "cineva" din sferele inalte ale Psd-ului nu a urmarit deliberat o confuzie intre cei doi "bivolari", delapidatorul (a sute de milioane de dolari) fiind multi ani finantatorul conducerii "partidului", aparat si, probabil, ascuns de ea.
Ce a propus d-l Nastase la reuniunea Tsd? Presedintele partidului guvernamental a lansat ideea impozitarii de acum inainte cu 90% a averilor dobandite ilicit de demnitari si functionarii publici. Diferentele dintre averea declarata la inceputul unui mandat si cea de la sfarsitul lui ar urma sa fie cercetate si, in cazul constatarii lor, supuse legii. Cercetate vor fi si cresterile spectaculoase de avere ale rudelor celor implicati, legea urmand sa le amendeze si pe acestea. Cu alte cuvinte, premierul le-a sugerat demnitarilor, baronilor si functionarilor publici sa-si reduca "exigentele" la "comisioane" sau mita, pentru ca, pana la urma, "acumularile" tot le vor fi amputate. Dar chiar si un profan poate observa ca o astfel de "lege" ii va stimula si mai tare in "afaceri", pentru ca, oricum, cu cat vor castiga mai mult, cu atat le va ramane mai mult. Adica, un - sa zicem - baron, care se multumea cu castiguri ilicite de 100.000 euro din diverse "prestatii", va incerca acum sa obtina un milion de euro ca sa ramana cu acelasi castig in cazul in care ar fi descoperit. Si, in plus, el va dormi linistit, pentru ca impozitarea graduala propusa - si aplicata - il va exonera de raspunderea penala pentru evaziunea fiscala. O multime de averi dobandite ilicit vor fi astfel validate, stiut fiind ca nimeni nu trebuie pedepsit de doua ori pentru aceeasi fapta. Propunerea d-lui Nastase, jurist de marca, este, asadar, de tot hazul. Probabil ca imbogatitii regimului Psd-ist si-au ras in barba in timp ce il aplaudau frenetic pe seful lor atat de ferm luptator impotriva coruptiei.
Propunerea d-lui Nastase este deci, cum am mai spus, inca o perdea de fum in ochii cetateanului de rand, dar si ai occidentalilor care se intreaba ce mai este de facut cu Romania. Oricum, Psd-ul nu are cum sa se schimbe si nici nu poate renunta la "modul de operare" cu averea publica practicat de demnitarii si clientii lui. Intr-o grupare in care membrii se "au la mana" reciproc, eliminarea fortata a unei "piese grele" ar duce la prabusirea edificiului. Nu intamplator "suspendarea" baronilor locali din functiile de partid nu a fost insotita si de demiterea lor din functiile publice pe care le detin sau de eliminarea lor de pe listele pentru viitoarele alegeri.
Bebe "Certificat" Ivanovici, Mischie, Vanghelie si ceilalti au fost, in fapt, retrasi temporar din lumina reflectoarelor, pana cand vor fi "albiti" de Pna si lumea va mai uita de "ispravile" lor. Dupa anul electoral 2004 vor reveni in tromba in fruntea bucatelor, ba chiar vor dobandi noi titluri, noi demnitati, noi averi. Dar chiar si aceasta mascarada a ascunderii baronilor locali nu mai poate insela pe nimeni. Ea este o reluare a operatiei de "rotire a cadrelor" de la nivelul central, denumita altfel. A auzit oare cineva ca, dupa "mutarea" lui Miki Spaga, a Rodicai Stanoiu etc., Pna s-a autosesizat de ceva? Ca sa nu mai vorbim de alti demnitari pe care presa independenta i-a dovedit cu varf si indesat. Cu exceptia delapidatorului Gabriel Bivolaru, care ar putea invoca "propunerea" premierului Nastase pentru a fi "albit" si el, nici un lider Psd-ist nu a fost si, probabil, nu va fi "lucrat" de Justitie.
Propunerea d-lui Nastase, de la reuniunea Tsd, a vizat insa ceva mai mult decat construirea "perdelei de fum". In anul electoral, d-l Nastase vrea sa-si faca o imagine luminoasa, de viitor. "Montarea" de la Sala Polivalenta a avut si rostul de a prepara schimbarea de generatii in Psd, in momentul in care, daca va fi ales presedinte al tarii, d-l Nastase va trebui sa il paraseasca. "Poate deschidem noi usa ("partidului" - n.n.) si ies vesnicii nemuritori si supravietuitori, vesnicii autosuspendati si reconfirmati", a declarat Victor Ponta, liderul Tsd-ului. Se stie ca "micul Titulescu" este omul lui Adrian Nastase, caruia ii datoreaza in intregime cariera. Prefacandu-se ca isi someaza tutorele pentru eliminarea coruptiei prin promovarea - pe listele electorale si in demnitatile de partid -, el i-a dat premierului un argument imbatabil in batalia pentru controlul Psd-ului. Nici chiar d-l Iliescu, ce va prelua "partidul" in orice situatie dupa incheierea ultimului sau mandat la Cotroceni, nu se poate declara impotriva ascensiunii unor oameni tineri, nealterati "de hotie si tradare", capabili "sa isi controleze lacomia, printr-o dorinta de respect si decenta", dupa cum a spus acelasi lider Tsd-ist.
Adrian Nastase stie prea bine ca nu poate elimina mafia din Psd fara a-si pune in primejdie propria cariera. De aceea apeleaza la declaratiile cosmetice, la "clasicul" dublu limbaj, invatat de la comunisti. Dar, pe de alta parte, el este nerabdator sa se vada, in sfarsit, Seful cel Mare, Liderul Maxim. Pentru asta, el trebuie sa reduca influenta lui Ion Iliescu, sa-i blocheze controlul total al "partidului". Miza montarii de la Sala Polivalenta a fost, in realitate, mai degraba aceasta, a promovarii oamenilor lui in detrimentul gerontocratilor din anturajul actualului sef al statului. Propunand o inasprire a anticoruptiei (dar cu efecte linistitoare pentru imbogatitii peste noapte din partid), el vrea sa micsoreze influenta publica a "vechii garzii", in avantajul fidelilor sai. Nu intamplator, versatul Ion Iliescu, care i-a ghicit intentiile, i-a ironizat "propunerea", sustinand ca veniturile care nu pot fi justificate ar trebui confiscate, nu impozitate.