Noi argumente in favoarea autenticitatii lui
Presa germana (revista "Stadt Gottes"), prin preotul Hans Peters, readuce in atentia credinciosilor "Giulgiul de la Torino", presupusa panza mortuara in care a fost invelit Iisus dupa coborarea sa de pe cruce. Intrucat se aduc in discutie noi argumente, extrem de convingatoare, privind autenticitatea sa, ne-am gandit ca el ar putea sa intereseze cititorii "Formulei As".
Giulgiul de la Torino este una dintre cele mai pretioase relicve, daca nu chiar cea mai pretioasa relicva a crestinismului. Este vorba despre giulgiul care se presupune ca a fost folosit la ingroparea lui Iisus. In ultimii 100 de ani, dupa repetate cercetari facute asupra acestei relicve, s-a ajuns la rezultate foarte diferite in ceea ce priveste autenticitatea ei.
In 1988, se parea ca ea a fost infirmata definitiv. Prin metoda "carbonului radioactiv", cu care a fost cercetata, s-a ajuns la concluzia ca giulgiul provine din secolul al Xiv-lea, adica tocmai din perioada in care au aparut primele mentiuni legate de el. Acest rezultat a fost insa contestat dupa putin timp, chiar de oamenii de stiinta care au efectuat cercetarile, pentru ca s-a constatat ca nu fusesera luate in considerare toate conditiile fizico-chimice de lucru, aparand astfel multe surse de erori.
Noi surse documentare
In ce priveste argumentele in favoarea autenticitatii relicvei, ele s-au inmultit in ultima vreme. Marturiile documentare despre giulgiu, pe care le cunoastem pana acum, provin din secolul al Xiv-lea, perioada in care s-a inceput venerarea sa publica. Recent, s-a descoperit insa o sursa din anul 944, care certifica existenta unei astfel de relicve in acea vreme, fara sa se poata preciza unde a fost ea pastrata.
Un imprimat negativ
Cele mai hotaratoare argumente in favoarea autenticitatii se refera insa la proprietatile acestei panze. De la inceput trebuie recunoscut faptul ca giulgiul are o "stranietate" proprie: doar tehnica fotografica a facut posibil sa se vada ceea ce este pe aceasta panza. S-a constatat astfel ca imaginea de pe panza este un "imprimat negativ", astfel incat figura lui Hristos este vizibila doar printr-o fotografiere a giulgiului. Este neverosimil ca un pictor al secolului al Xiv-lea sa fi putut picta o astfel de imagine, deoarece reprezentarea unui negativ era total necunoscuta. Impresionant este modul exact in care apare reprodus corpul, ceea ce ar fi greu de explicat pentru secolul al Xiv-lea, deoarece de-abia in secolul al Xvi-lea a inceput practica disectiilor sistematice pe cadavre, ajungandu-se astfel la cunostinte anatomice mai precise.
Urmele ranilor
Izbitoare sunt si urmele ranilor pe giulgiu, in special pozitia anatomica exacta a ranilor provocate de cuie, care n-au fost batute in palme, asa cum s-a crezut multa vreme, ci in incheieturile mainilor. In toata istoria artei, pana la Renastere, palmele mainilor lui Hristos sunt reprezentate ca strapunse. Aceasta este insa imposibil din punct de vedere anatomic, deoarece in aceasta pozitie, greutatea corpului ar fi sfasiat mainile. Tot astfel se explica si de ce proiectia mainilor apare fara degetul mare: prin pironirea la incheietura mainii, este ranit un nerv care face ca degetul mare sa fie tras spre interiorul palmei, fapt prin care el nu mai are contact cu panza mortuara. Ceea ce s-a gasit pe lintoliu corespunde deci realitatii anatomice, realitate care in acel timp nu era cunoscuta si care de-a lungul istoriei artei a fost si este chiar si azi reprezentata fals.
Coroana de spini
Un alt aspect uimitor se refera la coroana de spini. In arta, coroana de spini a fost intotdeauna infatisata ca fiind circulara; pe giulgiu insa, ranile se vad pe tot capul, ca si cum ar purta un coif. Ei bine, asa arata o coroana obisnuita din vremea lui Iisus: un fel de scufie ce acoperea tot capul. (Coroana episcopala ortodoxa ne aminteste de aceasta forma de coroana.) Un pictor al Evului Mediu nu ar fi avut de unde sa stie de o astfel de coroana: iata inca un argument impotriva teoriei ca giulgiul ar fi fost pictat.
Boabele de polen si arsurile
Un alt argument pentru autenticitatea giulgiului a fost adus prin analiza boabelor de polen din tesatura. O intreaga serie de boabe indica, fara dubiu, polen din vremea lui Iisus. Cercetarea chimica a stofei duce la concluzia ca amprentele de pe ea au rezultat intr-un fel sau altul prin ardere, prin cauterizare. Aceste arsuri sunt un indiciu ca in groapa s-a intamplat ceva care a lasat urme vizibile pe lintoliu. Prin aceasta nu avem o dovada a invierii, dar avem un indiciu al unui proces de exceptie.
Giulgiul de la Torino poate fi un indiciu ca in credinta noastra nu avem de-a face cu fabule si ca totul s-a savarsit printre noi cu adevarat. Totusi, nici chiar o relicva atat de sfanta nu ne poate da credinta si incredere in evenimentele petrecute. Pentru a face din ele masura vietii si a mortii noastre, este nevoie doar de indurarea lui Dumnezeu, adica de El insusi.
Gabriela Lang - Germania