Serenada pentru Oradea
- Cand ai plecat in America, acum patru ani, ti-ai luat bilet "dus-intors"?
- Initial, am plecat pentru doua luni, cu un prieten de-al meu din Ungaria, si el muzician, ca sa scriem o carte si sa facem un documentar despre scena de blues din Chicago, unde are loc cel mai mare festival de gen din lume, unde sunt cele mai celebre cluburi si cei mai buni muzicieni. Cartea a fost publicata in Ungaria, iar documentarul realizat a fost difuzat tot de o televiziune de-acolo. (Astept ca si o televiziune din Romania sa-si exprime interesul pentru acest film.) Dar, printr-o concurenta a circumstantelor, cele doua luni pentru care plecasem au devenit patru ani. Vartejul muzicii m-a prins si am inceput sa si cant, mai intai in Chicago, apoi am mers in New York, apoi in Las Vegas, unde am predat si cursuri de chitara. Am cunoscut muzicieni importanti si mi-am facut relatii la cel mai inalt nivel al blues-ului american (l-am cunoscut, de exemplu, pe B.B. King, are 77 de ani si 300 de concerte pe an, e foarte dinamic si acum, foarte activ, la fel ca si Chuck Berry). Am colindat apoi toata America cu un spectacol in care eram protagonist si eu, alaturi de alti mari muzicieni. Am batut si am descoperit America dintr-un autobuz de turneu, am vazut preriile, desertul, Muntii Stancosi, am vazut cele doua coaste, de Est si Vest, am fost din Nord, de la granita cu Canada, pana in sud, la granita cu Mexicul, intr-un orasel care se numeste Yuma si unde locuitorii din Alaska vin sa stea peste iarna, pentru ca acolo sunt in decembrie temperaturi de 27-28C.
- La sfarsitul concertului de la ArCub ai interpretat o piesa dedicata orasului tau natal: Serenada pentru Oradea. Si, de asemenea, ai dedicat o piesa fiului tau, care a implinit recent noua ani. Ce ti-a lipsit cel mai mult din Romania, in cei patru ani petrecuti in America?
- Linistea, confortul si caldura cu care fiecare om e inconjurat cand se duce la el acasa. Pentru ca m-am nascut in Romania, aici ma simt mult mai "in siguranta", aici sunt in mediul meu, dar asta nu inseamna ca ma simt strain, izolat, in alta parte. Si acum, chiar daca sunt aici, tin zilnic legatura cu managerul meu din America, cu casa de discuri cu care am semnat contractul pentru un nou album. Dar cel mai tare mi-a fost dor de fiul meu, Alexandru. Nu stiu inca daca-mi va calca pe urme cu muzica, deocamdata este un mare "guru" pe computer, este umilitor de abil pentru mine. Desigur, mi-au lipsit si orasul natal, Oradea, niste locuri anume, niste cladiri, mama mea, putinii prieteni pe care-i am in orasul copilariei mele. Desi eu nu prea am avut o copilarie normala, dupa ce la zece ani, in urma unei revelatii avute in timpul unui puseu de febra foarte puternica (aveam meningita), am hotarat ca voi deveni chitarist de rocknroll. Tin minte ca ma chemau prietenii mei sa mergem la fotbal sau cu bicicletele prin parc, dar eu tot stateam cu chitara mea in brate. Stiam de mic foarte bine si foarte exact ce vreau sa devin, nu mi-am permis nici un fel de abatere de la scopul meu.
Crosul american
- Oare muzica pe care o canti, blues-ul, o muzica tipic americana, e inteleasa si-n Romania sau se adreseaza numai unor initiati?
- In America, blues-ul e o muzica foarte aproape de pamant, de acel filon spiritual ancestral, de natura, de oamenii simpli, dintre ei s-a si nascut. Ideea ca nu poate fi cantat si ascultat decat de oameni foarte educati, cultivati, foarte snobi este falsa. Blues-ul e o muzica pe care o poate asculta toata lumea, nu doar un segment de "initiati". Mie blues-ul imi vine ca o manusa, spiritul meu se exprima foarte bine prin aceasta muzica si am pentru asta si niste motivatii istorice: poporul iudeu, caruia ii apartin, a fost in sclavie in Egipt acum vreo patru mii de ani, ca si populatia afro-americana care a inventat blues-ul in America. Nu am deloc intentia sa ascund originea mea si toate influentele culturale care m-au format. Tatal meu a fost ungur si mama e evreica, prin urmare, eu m-am nascut evreu, am fost scolit in ungureste, traiesc in Romania, imi planific cariera in engleza. E un fapt care ma caracterizeaza. Dar, dincolo de asta, eu practic o muzica in care cred de mic. O samanta buna aruncata chiar si sub un strat de asfalt isi gaseste drum sa iasa la suprafata, la lumina, ca orice forta vitala, care actioneaza in orice circumstante, oricat de grele.
Se cauta un sponsor
- Si in cazul tau, samanta a incoltit si a rodit. Esti singurul chitarist roman care are contract cu o casa de discuri din America...
- A ajunge in America a fost visul meu, si nu numai sa ajung acolo (am mai fost, in 1996), ci sa ma fac cunoscut, sa ma integrez unui grup reprezentativ al genului. America este ultima statie de autobuz pentru muzicieni, fie ca sunt de blues, jazz, pop, hip-hop etc. Mi-am dat seama cum evolueaza timpurile si cum va imparti globalizarea lumea - nu dupa granitele geografice, ci dupa cele culturale, etnice. M-am gandit ce as face daca as fi un importator de cultura interesat de balet, de exemplu. M-as duce la Moscova sau la Sankt Petersburg! Daca as vrea opera? La Viena sau la Paris! Dar daca vreau jazz sau blues? In Statele Unite ale Americii! Aici, in Romania, nici o casa de discuri nu a avut incredere in mine, sa ma inregistreze si sa ma promoveze pe piata (mi-am produs singur albumele). Si atunci, mi-am dat seama ca eu trebuie sa devin un artist american, sa am acolo management artistic, sa am o casa de discuri care ma sprijina de acolo. N-a fost deloc usor sa realizez asta, mi-a luat sapte ani si am muncit pe branci. Si, fiind o tara uriasa, e un mare noroc daca ajungi sa te intalnesti cu acel om care are puterea de a-ti schimba tie viata. Intalnirea aceasta tine de hazard aproape. Nu m-am sfiit sa bat la toate usile si sa ma prezint, sa arat ce pot eu sa fac, sa dau sute de Cd-uri demo si de presskit-uri multimedia de prezentare - cu articole, poze, video, animatie, biografia mea, cu tot ce ma reprezinta. Raspunsul de la "Heart and Soul Records" mi-a fost cel mai favorabil. A fost o intamplare foarte bizara, pentru ca eu eram in Las Vegas, agentul meu era in Seattle, Washington, Casa de discuri se afla in Minneapolis si booking-agentul se afla in Carolina de Sud. Dar toate aceste "caramizi" s-au adunat intr-o constelatie norocoasa, ca sa spun asa, si dupa ce am trimis kitul, am primit contractul semnat de staff. Important este ca suntem foarte aproape de a intra in circuitul mondial si in atentia celor care voteaza pentru premiile Grammy - vorbesc de persoana mea modesta si de echipa mea din America. Pentru ca succesul se va imparti intre cei implicati, iar cei care vor investi in noi vor avea de castigat. Nu stiu cati oameni cu bani din Romania s-ar gandi sa sponsorizeze un disc cu A.G. Weinberger, eu ii invit sa aiba incredere in mine, in muzica mea si in echipa de profesionisti cu care m-am inconjurat. Eu sunt ca in fotbal, un jucator luat de cluburile din strainatate, sunt un "stranier" care joaca intr-o liga mare, a muzicii. De ce nu s-ar paria si pe mine? Acolo, in America, pe langa fiecare casa de discuri, exista un grup de oameni cu bani, care investesc in productiile muzicale si care scot profituri foarte frumoase din asta. Din pacate, in Romania, foarte multi artisti au compromis notiunea de show business. Dar eu am rabdare si intelepciune - doar sunt Fecioara (si Sarpe, in zodiacul chinezesc).
Voi pleca foarte curand in Elvetia, voi sta acolo un an si jumatate, timp in care voi pregati piesele pentru noul meu album. Nu, nu plec pentru a ma odihni, nu am conceptul acesta de "vacanta", probabil pentru faptul ca fac numai ceea ce imi place. Intre timp, voi reveni in Romania pentru cateva concerte - am deja in agenda concertul pentru 4 iulie, Ziua Nationala a Statelor Unite.
Fotografii: Iulian Ignat