In Dobrogea, pe urmele Sfantului Ioan Casian
Cu Sfantul Ioan Casian te intalnesti la capete opuse de lume: la Marsilia, unde i se afla racla cu moaste, si in Dobrogea, locul nasterii sale, unde astazi se inalta o manastire ce-i poarta numele. Francezii il considera pe Ioan Casian primul lor sfant si primul calugar din Galia romana. Se roaga la racla lui si ii rostesc numele cu adanca emotie. Noi, romanii, abia de aflam ca cel care a pus bazele monahismului apusean e de neam daco-roman, ca locul nasterii si copilariei sale se afla nu departe de pestera si de satul care ii poarta numele: Casieni
Golgota
La Manastirea "Ioan Casian" ajungi doar pe jos, luand-o de-a dreptul peste dealuri si vaioage, printre ciulini uscati si tufe razletite de paducel. Nu e deloc usor. Iarna, mai ales, Dobrogea e incruntata si ostila. Un vant taios, cu margini ca de sticla ciobita, matura in permanenta Dealul Casienilor. Manastirea e chiar pe varful platoului - stinghera, insingurata si fara ziduri de aparare. E o casa simpla, un refugiu de munte. Pare aproape, dar dureaza mult pana sa ajungi la ea. In rafale scurte, dusmanoase, vantul iti taie rasuflarea. Imbracat cu un palton negru si gros ca o suba, parintele Iustin Petre se opreste o clipa si arata undeva, spre vale. Sunt trei containere dreptunghiulare, vopsite in verde, imaginand un alt dreptunghi neterminat. E primul loc de rugaciune al celor trei calugari veniti aici sa ridice manastirea Sfantului Casian. E locul in care camionul de transport s-a impotmolit, obligandu-i pe muncitori sa descarce enervati si la intamplare containerele de tabla. Asa au petrecut calugarii iarna viscolita, neobisnuit de grea, a anului 2002 - in doua baraci culcate intr-o rana, dormind imbracati, fara lemne, fara curent electric. Nici apa nu aveau. O aduceau cu carca, in bidoane de plastic, din satul vecin, cale de 4-5 kilometri. Plecau dimineata si ajungeau franti de oboseala, abia dupa pranz. Mancau paine uscata si isi dramuiau apa, amagindu-se cu un ceai abia dezmortit. Intr-o sobita de fonta, faceau foc o data in zi, din vreascuri si cotoare de porumb gasite pe camp. Vantul sufla in voie prin dusumeaua neizolata, prin colturile neimbinate ale peretilor de tabla, iar dimineata se trezeau intepeniti, cu promoroaca in par si barba.
Cu un gest larg al mainii, parintele Iustin insista aratand baraca din stanga, cu un tricolor fluturand la intrare. E paraclisul pe care l-au amenajat, muncind pe rupte, cateva luni la rand. E locul unde el a slujit prima Liturghie, in ziua de Craciun. Din toate, cea mai tulburatoare amintire a parintelui este aceasta slujba, tinuta in fata micii obsti si a trei ciobani, ajunsi la manastire nu se stie cum, nu se stie de unde. Privindu-i cum stateau imbracati in cojoace si cu capul descoperit, ca o icoana a modestiei si simplitatii, parintele s-a cutremurat. Parca retraia scena nasterii din Biblie. O clipa nu mai era pe Dealul Casienilor, ci in pestera Bethleemului, asistand la marele miracol al Intruparii. Pentru un calugar, nu exista rasplata mai mare. Dupa atatea necazuri si lipsuri, avea semn ca, in sfarsit, Sfantul Ioan Casian ii primea pe pamanturile sale, binecuvantandu-le parca saracia si rabdarea, frigul si osteneala trupului.
Staret la 26 de ani
Manastirea e, de fapt, o camera netencuita si cu peretii grosi. O camera buna la toate - si dormitor, si bucatarie, si chilie de rugaciune. E o saracie crancena in jur, dar parintele surade, isi aminteste si se bucura. Ai zice ca ne-a invitat intr-un palat cu puzderie de incaperi si salon de primire, cu mobila si brocarturi scumpe. Pentru el, totul e un miracol - si focul molcomit din soba, si florile de muscate din fereastra, si borcanele cu dulceata randuite pe rafturile de scanduri negeluite din perete. In urma cu cateva luni, manastirea nu avea nimic: nici aragaz, nici tacamuri. De hramul Sfantului Casian, au venit mai multi credinciosi din satele invecinate. S-au strans atunci 15 milioane. Fara sa mai stea pe ganduri, parintele a cumparat ceea ce si acum reprezinta averea manastirii. A cumparat o vacuta.
La Manastirea "Ioan Casian", fiecare lucru marunt, fiecare cui batut in perete are o poveste. Grajdul e construit din chirpicii facuti de fratele Jan, cu mainile si sudoarea lui. Chilia e ridicata din piatra si caramizile aduse de la 10 kilometri, pe jos, in spinare, de la o gara dezafectata, Halta Derin. Curtea si o portiune de drum au fost acoperite cu piatra maruntita si colorata in vernil, pe care calugarii au adunat-o cu mainile goale din cariera parasita de la Cheia. Brusc, asupra manastirii s-au pogorat sporul si milostenia. Un tractorist din Targusor a carat materialele de constructie fara nici un ban, un sofer din Constanta le-a daruit o Dacie veche, dar inca buna sa-si faca treaba, un arhitect le-a facut gratis planul si documentatia viitoarelor cladiri, iar un patron din Mangalia a tocmit din banii lui dulgherii. In octombrie, abia turnasera fundatia. Doua luni mai tarziu, chilia si acareturile erau gata. A doua zi incepeau viscolul si vrajba iernii dobrogene.
Convertirea
Rugaciunea si ajutorul Sfantului acopera manastirea ca un clopot protector. Parintele Iustin Petre e convins de acest lucru si nu inceteaza sa se uimeasca. La 26 de ani, e printre cei mai tineri stareti din tara. Doi ani il despart de frumoasa perioada de studentie de la Cluj dar, in realitate, de atunci pare sa fi trecut o viata de om. Ochii lui albastri, pastrand inca bruma de oboseala a slujbei de noapte, cerceteaza un punct imprecis, pierdut in departarea ferestrei. De loc e din Bucovina, provenind dintr-o familie de tarani credinciosi. Traia in randuiala Bisericii, il pretuia pe fratele sau (calugar la "Sfantul Ioan cel Nou" de la Suceava), se spovedea des si tinea toate posturile, dar ii placea viata, cu dulceata si aventura ei. Facea sport, era inotator de performanta, se inscrisese intr-un club de judo, scria poezii si compunea melodii de muzica usoara. Voia sa vada lumea si ii placea sa colinde muntii. Nu refuza nici o provocare si, intrand intr-un club de speologie, si-a pus in cateva randuri viata in primejdie. Cand a ajuns la Manastirea "Petru-Voda" din Bucovina era student la Teologie, iubea o fata si voia sa se casatoreasca in cel mai scurt timp. Habar nu avea ca, intrand la batranul staret si duhovnic Iustin, viata lui se va schimba cu totul. A fost ca o lovitura de fulger. Vazator cu duhul, staretul de la "Petru-Voda" parea ca ii cunoaste toata viata si toate pacatele tineretii de pana atunci. La sfarsit, i-a zis: "Nu e bine ce vrei sa faci. Casatoria nu e de tine". Fara sa-si dea seama ce se intampla, tanarul Iustin a insistat. Voia familie, voia sa se inscrie la masterat, sa sustina in Grecia un doctorat in teologie. Marele duhovnic i-a retezat insa avantul: "Ce faci cu masteratul? Te mantuiesti oare prin el? Alta e chemarea ta". In mod inexplicabil, a doua zi, tanarul Iustin si-a anuntat prietenii ca nu mai pleaca impreuna cu ei, ca vrea sa mai ramana cateva zile la Manastirea "Petru-Voda". Nici nu banuia ca deja luase cea mai importanta decizie din viata lui. Devenise calugar.
Parintele Iustin Petre e convins ca Dealul Casienilor are o forta teribila, neiertatoare cu cei slabi, nehotarati inca. O spune cu un fior de teama, scotandu-ne din chilie si oprindu-se in dreptul unor stanci colosale, ca niste dolmene ce imagineaza altare dacice, un spatiu ritualic sub forma de amfiteatru, cu grote si adaposturi calcaroase, in care mai vibreaza inca rugaciunile calugarilor sciti, la care a ucenicit Sfantul Casian, dimpreuna cu inteleptul sau duhovnic, Ghenadie. Era secolul al Iv-lea si padurile din preajma, dese si de netrecut, fosgaiau de multimea batranilor anahoreti. In grotele si cotloanele Casienilor traiau zeci, poate sute de calugari. In primii ani ai crestinismului, tinutul Tomisului numara peste 14 episcopi, iar cel mai batran dintre ei era invitat sa participe la Sinoadele ecumenice de la Niceea sau Constantinopol, cu mult respect si pretuire.
Pesteruca Sfantului
Dobrogea e plina de istorie. De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor, pana la Cheile Dobrogei sau la stravechea cetate Histria. Amintirea Sfantului e pretutindeni. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili, mandri de obarsia si libertatea lor. "Locul are forta", repeta parintele, conducandu-ne spre pestera Sfantului. Coboram abrupt, pasind peste ciudate tipsii de roca netezite ca in palma, si ceva se intampla. Vantul isi pierde brusc ascutisul. Adie doar, miscand fosnit frunzele ruginite ale stejarilor pitici din preajma. In Valea pustnicilor, unde am ajuns, iarna isi uita dusmania. E deja alt anotimp si o alta lume. O vibratie de liniste si transparenta intensifica verdele palid incruzit al ierbii si violaceul discret al primelor branduse. Padurea dobrogeana, cu desisuri si copaci contorsionati, cu tufe de maces si porumbe, are misterul ei. Tacut si adunat in sine, parintele paseste cu sfiala, usor, in varful picioarelor, de parca nu ar vrea sa tulbure somnul nici unei ganganii. Se opreste doar sa ne arate Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea: "Oroi Casianoun Kai Spilouha". Adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca". Parte din litere e acoperita de ierburi si licheni maronii. Parintele mangaie zgrumturii stancii, indeparteaza nevazute obstacole, reface cu degetul traseul rotunjit al scrisului, talmacind greceste: beta, teta, epsilon. In ciuda tineretii, e teolog instruit, cu scoala serioasa facuta la Cluj si o mare pasiune pentru istorie. Stie latina si greaca. In tot ce zice, se simte omul de carte, impatimitul de lecturi din Filocalie, din scrierile calugarului Nicolae Steinhardt, intelectualul insingurat de la Rohia. Fara sfieli prefacute, dar si fara avantari necontrolate, tanarul staret vorbeste, explica, arata, fixand cu privirea linia tremurata si alburie a orizontului. Pare greu de crezut, dar in aceste locuri se aflau in secolul al Iv-lea zeci de manastiri. Dobrogea era o scoala teologica inalta, locul in care renumitii calugari sciti au formulat pentru prima oara dogma teopasita, cea a patimirii lui Dumnezeu in trup. Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor. Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Stancile si copacii par a plange, bocindu-si mortii. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine. Parca se aude din cer.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Altfel, nu se explica staruinta de neclintit a oamenilor, care vin la Pestera lui Casian, urca din greu scarile ametitoare si, ajungand la altarul natural din mijloc, cad cu genunchii in nisipul umed, se roaga, cer sfat, isi usureaza sufletul. Parintele Iustin vine des la Pestera si e uimit sa gaseasca acolo lumanari aprinse, colaci si jertfe de grau, cruciulite, sticlute cu ulei si acatiste, chiar daca oamenii stiu ca nici un preot nu slujeste peste zi acolo. Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor. Pe multi i-a ajutat sa-si gaseasca vitele pierdute sau sa se ridice din patul de suferinta. Pe altii i-a ajutat cu serviciul sau le-a dat spor in casa. Parintele e convins de forta rugaciunii Cuviosului Ioan Casian, sub privirea lui, un copil epileptic gasindu-si vindecarea, si o femeie indracita (care striga cumplit: "Casiane, de ce m-ai adus aici? Lasa-ma sa plec, Casiane!") recapatandu-si pe data linistea si limpezimea mintii. Nu cred sa existe o pestera mai frumoasa si mai tulburatoare. Cand intri in ea, cu genunchii inca tremurand de emotia inaltimii, patrunzi ca intr-o bazilica romana - simpla si monumentala totodata. In fata, e altarul profilat pe un perete stralucind in irizari de vernil, ocru si opal. In stanga, doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti, si urcand apoi pe un coridor abrupt si intunecat, ajungi la camera Sfantului - o chilie incredibil de calduroasa si de uscata, in care intri aproape taras, pe o usita cat statura unui copil.
Ca in fata Usilor Imparatesti dintr-o biserica, parintele se inchina nevazut la ziduri, le mangaie fugar luciul calcaros, ce mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos. Genunchii si pasii lor dezgoliti au sapat in stanca trepte si scari, cotloane de rugaciune si meditatie. Fara aceste trepte, oamenii nu ar mai gasi astazi drumul Pesterii. In noaptea de Pasti a anului 2003, parintele a slujit aici, in fata a peste 30 de credinciosi. Stralucirea lumanarilor aprinse la Pestera se vedea de la cativa kilometri, dincolo de raul Casimcea. De departe, parea ca muntele luase foc. Erau lumina si stralucirea sarbatorii, a Invierii.
*
Manastirea "Ioan Casian" e o camera, o chilie buna la toate - si trapeza, si arhondaric. Parintele Iustin Petre evita sa vorbeasca despre saracie si despre lipsuri, chiar daca forajul pentru apa ar costa 400 de milioane, iar aducerea curentului electric s-ar ridica la cateva miliarde. Fara umbra de prefacatorie, parintele isi pune toata nadejdea in ajutorul Sfantului, convins fiind ca nu-si va lasa casa neterminata. "Daca privesc in urma, nimic nu are logica. Cum te poti descurca fara apa, fara curent si fara bani? E simplu - l-am avut mereu langa noi pe blandul Casian. El ne-a dat intarirea rugaciunii de noapte si rabdarea. Urmasii lui, Casienii, au implinit lucrarea, sarindu-ne in ajutor. Imediat dupa Boboteaza, ne-am trezit cu satenii la poarta manastirii. Fiecare adusese cu sine ceva: un sac cu faina, o gaina, o icoana de pus in perete. Chiar daca e pustiu cat vezi cu ochii si vanturile sufla nemilos, niciodata nu esti singur pe Dealul Casienilor. Poate ca multi frati calugari si-ar dori sa fie in locul nostru. Aici, langa Pestera Sfantului, traiesti ca in prima zi a crestinismului. Stiu ca nu se poate, dar asa as vrea sa raman - langa Sfantul Casian, intr-un continuu inceput." Parintele Iustin are planuri mari. Vede pe Dealul Casienilor un ansamblu monahal, cu biblioteca si muzeu, cu ziduri inalte, castel de apa si corpuri de cladire pentru pelerini. Inainte de a pleca, ne arata desenul a ceea ce va fi poate peste multi ani, dar privirea lui coboara mereu in vale, la paraclisul dreptunghiular de tabla, acolo unde a trait cele mai frumoase clipe din viata lui de calugar - prima slujba de Craciun, in fata a trei ciobani veniti nu se stie cum, nu se stie de unde.
Casian Romanul
Marele teolog Ioan Casian s-a nascut in anul 360, in Dacia Pontica, la 40 de km de Tomis, in "hotarele Casienilor si tinutul Pesterilor". Dupa o perioada de ucenicie in pestera unor anahoreti sciti, celebri pentru trairea lor, Sfantul a plecat la Bethleem, impreuna cu un alt dobrogean, mai varstnicul sau prieten, Gherman, care va si scrie o bruma de biografie a sa. Traind in asceza si rugaciune, cei doi vor ajunge in sihastriile Egiptului si Antiohiei - leaganul monahismului crestin. Cercetand calugari si isihasti, egumeni si dascali renumiti ai pustiei, va scrie in 24 de carti "Convorbiri duhovnicesti" (Collationes) - o transcriere emotionanta si plina de miez a sfaturilor si a intelepciunii marilor pustnici din acea perioada de inceput monahal. Tot mai cunoscut prin cultura, dar si prin trairea sa ascetica, prieten si sfatuitor al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Casian ajunge la Roma si, de acolo, mai departe, in sudul Frantei, la Marsilia. Vreme de 30 de ani, pana la mutarea sa la ceruri, Sfantul Ioan Casian va ctitori doua manastiri falnice chiar pe muntele ce strajuieste intrarea in portul Marsiliei, dar, peste toate, va organiza pentru prima data in apusul Europei temeiul de obste calugaresc, dupa modelul si regulile aduse din Rasaritul Sinaiului, al Tebei, Nitriei si Cappadociei. Strabunul nostru a fost considerat sfant inca din viata, savarsind multime de vindecari miraculoase si de convertiri la dreapta credinta. Mutandu-se la cele vesnice in 435, va lasa in urma sute si sute de ucenici, deopotriva cu regretul, scris pe un capat de pergament, ca nu a mai apucat sa revada tinutul parintilor si al copilariei sale, Scitia Minor. Vor mai trece peste 1500 de ani pana ce, prin medierea Sfantului Parinte si a Patriarhului Teoctist, mana si capul Sfantului Ioan Casian vor reveni cateva clipe, intr-un pelerinaj unic, pe pamanturile Dobrogei, acolo unde amintirea parintilor si a involburatei Dunari l-a asteptat mereu.
Sorin Preda
Fotografii de Petre Cojocariu
Cine doreste sa ajute Manastirea "Ioan Casian" o poate face pe adresa: com. Targusor, jud. Constanta, tel. 0724/71.16.46. Cont Brd-Ct Nr. Sv 6100011400 Cf 14088542