"Moartea fiului nostru ne-a aruncat
intr-o disperare din care nu mai putem iesi"
Stimata doamna Sanziana Pop,
Stimata redactie a revistei "Formula As",
Nu stiu daca am ales cea mai buna formula de adresare, dar as dori ca din cuvintele mele sa razbata respectul si stima pentru neobosita dvs. munca de realizare a revistei. O citesc de ani de zile, dar de cateva luni, tot imi dau ragaz zilelor sa va scriu. Ceea ce o sa va relatez poate o sa vi se para lipsit de interes, dar nevoia de comunicare ma indeamna sa-mi deschid sufletul in fata dvs.
Am 50 de ani, locuiesc in localitatea Ramnicu Sarat, jud. Buzau. Aici m-a adus soarta, dupa ce in urma cu patru ani si cinci luni, mi-am pierdut fiul, in varsta de 24 de ani. Pe atunci locuiam in Bucuresti, fiind o familie implinita - sotul ofiter (fost sportiv, boxer, Ciochina Gh.), doi copii frumosi, un baiat de 24 de ani si o fetita de numai 9 anisori atunci. A venit o zi nemiloasa, 11 septembrie 1999, cand pe fiul meu, Laurentiu, mi l-a rapus moartea, la doar doua luni dupa ce se casatorise si avusese nunta (11 iulie 1999). Moartea lui m-a aruncat cu fata la pamant, durerea m-a sfasiat. Nu am mai suportat sa stam in Bucuresti, ne-am vandut casa si ne-am refugiat intr-un colt de tara, ca sa ne plangem copilul si sa incercam sa uitam. Nu am mai luat in calcul ca in disperarea noastra o trageam dupa noi si pe fiica noastra, care atunci pornea in viata. Au urmat patru ani de disperare, chin, durere. Incet, incet, incercam sa ne revenim, dar aici, in aceasta localitate, traim intr-o deplina izolare. Nu avem serviciu, nici eu, nici sotul meu, dar ce ne lipseste cel mai mult este comunicarea cu oamenii. De ce v-am scris? Mi-as dori sa corespondez cu cineva, cu persoane care au trait aceasta tragedie a noastra, sa pot invata de la ele cum au putut depasi momentele grele si cum au putut face fata. Imi doresc asta pentru fetita mea, in mod special, foarte marcata de suferinta noastra. As vrea sa devenim ceva mai impacati si senini, macar pentru ea. Este un copil foarte bun, dar din cauza supararii noastre s-a maturizat foarte repede, a devenit un copil inhibat, trist, apatic, dar totusi cu o dorinta mare de a invata si de a depasi situatia.
In speranta ca ati inteles mesajul meu, va multumesc si fie ca bunul Dumnezeu sa dea binecuvantarea Lui pentru toti cei in suferinta si care au nevoie de ea. Daca nu este o cerinta si un efort prea mare, as dori sa publicati si umila mea scrisoare. Mii de multumiri!
Ciochina Gh. Maria - str. Balta Alba, bl. 1B, sc. 1, ap. 30, Ramnicu Sarat,jud. Buzau, cod 125300, tel. 0238/56.76.44