Monolog Cu Scriitori
Sarmisegetuza?! "Connais pas!"
Cam asa ar putea exclama un strain politicos, ratacit in miez de iarna prin Tara Hategului, pe undeva prin preajma satului Gradistea Muncelului, adica in judetul Hunedoara... Si cam tot asa s-ar putea minuna si un roman mai putin scolit, care se trezeste deodata la margine de lume intr-un spatiu laptos, acoperit de un strat subtire de zapada, napadit de o ceata albicioasa... S-ar putea sa-l mire cioturile de piatra de rau ori bolovanii tociti care se itesc, anonimi, de sub zapada ne-murdarita de pasi omenesti... Doar urme de caini fara stapani - ori poate de lupi? - se mai vad in neaua necalcata de cine stie cand. O privire mai atenta ar descoperi, ce-i drept, un fel de imprejmuire darapanata a acestor locuri parca uitate nu numai de oameni, ci si de Dumnezeu... Iar alta, mai atenta, ar descoperi, poate, doua-trei panouri vag-ruginite, pe care cu greu se mai deslusesc unele cuvinte... Cat despre stalpi indicatori... nici pomeneala! Da, da, nici urma de vreo sageata mare, de lemn, care cu litere mari, vizibile, sa indrume turistul spre locul acesta incarcat de Istorie! O istorie care-si are martorii pretiosi pretutindeni in tara. Numai ca martorii astia nu sunt ocrotiti cum trebuie, cu dragoste si cu mandrie ca in alte tari civilizate.
Iar unul dintre martorii - poate cel mai pretios - al vechimii noastre pe acest pamant este chiar ea, Cetatea Sarmisegetuza. Mi-as fi dorit ca in acea dimineata de iarna, in care, impreuna cu cativa colegi de redactie, am ajuns in preajma sitului istoric, o pancarta mare, inalta si lata de cativa metri sa ne intampine inca din departare. Iar pe aceasta pancarta sa scrie, cu litere de-o schioapa - asa, ca sa afle tot omul, roman sau strain -, adica intr-o versiune romaneasca si engleza si franceza, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa, ridicata de ocupantii romani intre anii 108-110 d.Ch., vestit centru politic, economic si religios al Daciei romane...
Si mi-ar mai fi placut ca "zona" asta miraculoasa sa-mi apara nu ca un spatiu lunar, ne-locuit decat de umbre stravezii, ci sa fi fost impanzita de-a lungul "granitelor" ei de moteluri, de mici restaurante "cu specific" local, cu spatii de parcare pentru automobile si autobuze pline de turisti. Mi-ar fi placut ca - inca de hat, departe, "dincolo de cetate" - sa ne astepte ghizi poligloti si zelosi - ori macar neaosi simpatici -, iar la intrarea pe Teritoriul Istoric sa se afle o cladire - chiar si modesta -, in care, pe langa casiera care sa-ti ia banii pe biletul de vizitare, sa fie un angajat care ofera spre vanzare caiete-ghid, frumos colorate, cu texte si poze lamuritoare privind pagina de Istorie pe care urmeaza sa patrunzi... Asa cum gasesti peste tot in lumea civilizata, si nu doar la Paris si Viena, ci si la Budapesta si Praga.
Din pacate, nimic din toate astea nu exista acum in preajma Sarmisegetuzei! Cei in drept nu au investit pe-aceste locuri nici macar echivalentul sumei pe care cate un primar excentric de Bucuresti o arunca in aer atunci cand se vrea "popular", adica pe focuri de artificii care inghit miliarde... Pana la ivirea primaverii, Sarmisegetuza va dormi probabil invaluita in uitare. "Cioturile" istorice vor ramane fara nume, ca niste morminte care striga dupa ajutor. Poate ca, odata cu trezirea pamantului se vor trezi si constiintele politicienilor. Poate ca cineva important va avea fericita idee cum ca si glorificarea urmelor Istoriei poate fi capital electoral. Si-atunci... sa te tii moteluri si cantari si mici si bere in jurul nostalgicelor ruine ale Sarmisegetuzei!
Silvia Kerim