Dan Petrescu
"Nu am fost cine stie ce talentat,
dar mi-a dat Dumnezeu putere de munca
si dorinta de a fi tot mai bun"
Dan Petrescu este, fara indoiala, unul dintre cei mai valorosi jucatori de fotbal pe care i-a avut Romania. Component de baza al echipei nationale timp de peste un deceniu, jucator profesionist in mari echipe occidentale, Dan Petrescu pare sa cunoasca doar un singur cuvant: munca. Nascut pe 22 decembrie 1967, se afla undeva intre doua zodii: Sagetator si Capricorn, mostenind de la prima indrazneala si de la a doua temeinicia, doua insusiri de mare folos si in noua lui existenta, de antrenor la echipa Rapid. Obosit dupa o saptamana de antrenamente si o vineri cu ploaie torentiala, marele sportiv roman isi gaseste cateva clipe de ragaz pentru microbistii "Formulei As".
"Anglia inseamna apogeul"
- Sa incepem discutia noastra cu momentul de varf al carierei dvs. de fotbalist: Anglia, o tara cu o mentalitate complet diferita fata de cea existenta in Carpati. V-a fost greu sa va adaptati? Care sunt cele mai frumoase amintiri de la Chelsea, actuala echipa a altui roman celebru, Adrian Mutu?
- Anglia inseamna apogeul, topul piramidei. Anglia e... Anglia. Nu exista campionat mai bun, nu exista fotbal de mai mare clasa decat acolo. Este locul ideal pentru desavarsire, ca fotbalist. Se joaca fotbal cu daruire enorma, cu fair-play. Ajuns acolo, totul se transforma, echipa este o familie care nu traieste decat pentru un singur scop: frumusetea fotbalului. Si cand spun familie, includ in ea jucatorii, antrenorii, presa, publicul. Acesta din urma este cu adevarat extraordinar, te sustine pana in ultima clipa, orice s-ar intampla. In Anglia nu se intampla niciodata sa fii huiduit de propriii tai suporteri, nici macar cand ratezi. Mai degraba te apostrofeaza daca iti arunci tricoul sau daca simulezi un fault. Nici macar colegii de echipa nu accepta astfel de prefacatorii. Aceasta sinceritate, aceasta munca fara menajamente nu exista in nici un alt campionat din lume. Nici in Italia, nici in Spania. Numai in Anglia se joaca cel putin cinci meciuri de sarbatorile de iarna. Este un cadou pentru public, si el il merita cu varf si indesat. In Anglia nu exista scandaluri. Daca la noi emisiunile sportive sunt create numai pentru a genera noi si noi conflicte, acolo se discuta amanunte tehnice si tactice, sunt emisiuni din care ai de invatat, se face o educare a publicului. De cand n-ati mai vazut in presa noastra, pe posturile romanesti, o emisiune in care sa se explice tactica unui meci, amanuntele tehnice, detaliile despre "artificiile" fotbalului? Cred ca de foarte multa vreme, iar daca esti copil, niciodata. Este o mare pierdere ca la noi se stie doar sa se improaste cu noroi.
- Cum sunt primiti jucatorii romani in Anglia?
- Tocmai voiam sa va spun ca o alta calitate extraordinara a englezilor, de la colegii de echipa la antrenori si la public, este ca ei nu fac nici un fel de discriminare. Un jucator roman sau de orice alta nationalitate este privit ca un englez. Sunt foarte fair-play. Odata ce esti al lor, te iubesc ca pe un bastinas. Din nou, nu este la fel in restul Europei. Italienii, spaniolii, olandezii s.a.m.d. te iubesc atata timp cat dai goluri sau cand joci fara greseala. Uita ca si fotbalistul e om, il pedepsesc imediat. Englezii nu procedeaza asa. Ei au darul acesta de a te face sa te simti ca acasa. De aceea, am si jucat cel mai bun fotbal al meu acolo: pentru ca dragostea lor m-a impulsionat, m-a determinat sa le inapoiez gestul, intr-un fel sau altul. Poate ca depinde si de personalitatea fiecaruia; eu, Mutu, Ganea suntem diferiti. Insa nu cred ca se poate cineva simti rau in Anglia, in campionatul englez. Pentru mine a fost perfect, mi-a placut enorm acolo si repet asta pentru tinerii fotbalisti: "Daca vreti sa simtiti fotbalul adevarat, fotbalul din patria lui de nastere, munciti pe branci ca sa ajungeti sa jucati in Anglia. Nu exista mai sus de atat!".
- De ce v-ati intors?
- A inceput sa-mi fie foarte greu fara prieteni. Dupa tot tumultul anilor de joc, dupa cea mai frumoasa perioada a carierei mele, brusc, m-am simtit singur, mi s-a facut dor de casa. Ciudat este ca nu am simtit deloc singuratatea asta la inceput. Nu stiu de ce. M-am acomodat foarte repede, in nici sase luni ma simteam in Anglia ca la Bucuresti. Oamenii sunt calzi, Londra e primitoare, plina de straini. Dar la un moment dat, au intervenit saturatia, dorul. Poate ca, daca as fi devenit imediat antrenor in Premier League, alta ar fi fost motivatia. Dorul de casa mi s-ar mai fi atenuat. Dar asa nu am rezistat, pur si simplu nu am mai putut. M-am intors, dar si acum merg cu placere la Londra, mai am un apartament acolo, sta Adi Mutu in el. Imi place mult, insa dupa o saptamana abia astept sa ma intorc acasa.
"Par baiat bun la prima vedere, dar nu e chiar asa"
- Cariera de antrenor ratata in Anglia se implineste, iata, in Romania. De ceva vreme antrenati o echipa de mare valoare si traditie: Rapid Bucuresti. Cum va impacati cu aceasta noua postura, de antrenor?
- Este cu totul alta meserie. Cu totul alta! Nici nu va imaginati ce diferite sunt aceste doua meserii: jucator si antrenor... Daca inainte ma gandeam numai la mine, cum sa fiu eu cel mai bun, cum sa ma mentin sanatos, in forma, acum am grija de ceilalti. Trebuie sa stiu totul despre fiecare, sa gasesc calea de comunicare ideala cu jucatorii, sa urmaresc cu alti ochi meciurile noastre, ale echipelor adverse. Vizionez casete dupa casete, ma informez non-stop. Ma antrenez si eu, cot la cot cu jucatorii, sa-mi dau seama pe pielea mea ce trebuie facut, incerc sa nu scap nimic din vedere. Cariera mea de jucator si Anglia mi-au lasat o mostenire inestimabila: munca si ambitia. Multi m-au luat si ma iau in ras cu spiritul meu britanic, ei nu cred ca se poate aplica si la noi. In schimb, eu cred, pentru ca daca e imposibil, degeaba ne mai chinuim sa revenim in elita fotbalului european si mondial. Pentru mine nu exista imposibil, de aceea sunt si ceva mai dur cu jucatorii. Poate par baiat bun la prima vedere, dar nu e chiar asa. Sunt aspru cu jucatorii, nu fac nici un fel de rabat de la munca. Este un lucru pe pamantul asta pe care nu o sa-l accept niciodata: lenea. Nu admit daruire 99%; trebuie sa fie totul sau nimic. E, intr-adevar, foarte greu sa insufli devotamentul acesta tuturor; sunt jucatori si jucatori, personalitati diferite, ambitii diferite. La asta se mai adauga si mentalitatea de "lasa-ma sa te las" de la noi. Nu ma cred eu buricul pamantului, dar sunt convins ca nu e mare filosofie sa crezi in munca si seriozitate, fireste, cu conditia sa existe un climat potrivit. Nu stiti ce greu le este jucatorilor din Romania sa se concentreze pe aceste doua aspecte, cand totul in jurul lor e scandal, violenta, ura!... Ne afundam intr-o mocirla din care ne va fi din ce in ce mai greu sa iesim. Ne incapatanam, parca, sa nu luam lucrurile bune de la straini. Iar daca vii si zici ca vrei sa incerci sa schimbi mentalitatea, te iau in ras si te considera naiv. Nu inteleg. Ne facem pur si simplu rau cu mana noastra! Eu am decis sa nu aplec urechea la nici un scandal, sa-mi vad numai si numai de treaba mea. Cred cu tarie ca aceasta este singura solutie, daca vrei intr-adevar sa reusesti. Daca nu... Spuneam mai inainte ca sunt dur cu jucatorii. Asa este, sunt sever, dar asta nu inseamna ca nu sunt si prieten cu ei. Nu stiu inca exact ce simt ei, dar atmosfera de la echipa e buna, jucatorii ma asculta. Nici eu, ca jucator, nu-mi dadeam seama imediat de binele pe care mi-l facea antrenorul, de cat de valoroase erau indrumarile lui. Acum realizez cat de multe am invatat si incerc sa transmit asta mai departe. Si n-o fac numai de capul meu, mai cer si sfaturi, mai ales de la antrenorii pe care i-am avut, Iordanescu, Jenei. Mai vorbesc cu Viali sau cu Gulit.
"Mingea a fost totdeauna jucaria mea preferata"
- Cititorii sunt dornici sa auda povestea vietii marilor nostri sportivi. Cine era Dan Petrescu inainte sa intre in elita fotbalului international?
- De cand ma tin minte, mingea a fost jucaria mea preferata, eram tot timpul cu o minge in mana, ai mei se tot minunau cum nu renuntam niciodata la ea. Daca nu aveam minge, luam o portocala si tot pe post de minge o foloseam. Eram tare neastamparat, vesnic spargeam cate ceva. Tata a inteles ca trebuia valorificata cumva energia asta, si-a dat seama ca aveam fotbalul in sange si m-a dus la stadion. El m-a incurajat mereu, iar ambitia si vointa mea de a ajunge sus m-au ajutat sa-mi implinesc visul. Evident ca parintii ma tot certau sa merg si la scoala, sa invat bine, dar eu am invatat numai cat mi-a trebuit ca sa am o oarecare cultura, sa nu ma fac de rusine in lume. Am stiut de micut ca nu o sa pot niciodata sa impac la fel de bine si fotbalul si scoala. Trebuia sa fac o alegere, dar sa iasa din ea ceva bun. Am ales fotbalul si nu am regretat niciodata, pentru ca nu mi-am dorit nicicand nimic altceva decat sa devin fotbalist. Aveam idoli, ca orice copil. Am si acum. Pe vremea cand jucam, Maradona imi placea cel mai mult. Nu as fi vrut sa joc precum el, dar mi-a placut ca fotbalist. Ca jucator care avea aceeasi pozitie cu a mea, pe partea dreapta, mi-a placut Iovan de la Steaua, iar "contemporan" cu mine, Kafu. Cand eram mic, eram mare admirator al lui Dobrin. Nu cred sa mai apara prea curand un jucator cu tehnica lui, cu rezistenta si daruirea lui de pe teren. Era unic. Ce sa va zic, sportul acesta mi-a daruit totul: placere, satisfactie, succese. Chiar si din insuccese am invatat sa merg inainte si sa fiu mai bun! Am spus-o mereu, daca ai putin talent si muncesti foarte mult, reusesti. Nu trebuie sa fii extraordinar de talentat, dar trebuie sa-ti doresti in fiecare zi mai mult. Daca vrei intr-adevar, poti! Stiu ca suna ca o lozinca, dar v-o spun din proprie experienta. Eu nu am fost cine stie ce talentat, nu mi-a dat Dumnezeu un fizic extraordinar, nici viteza iesita din comun, dar mi-a dat putere de munca si dorinta de a fi tot mai bun. O dovada in acest sens este faptul ca eu am jucat cel mai bun fotbal al meu intre 29 si 33 de ani. Ii vedeti acum pe mai tinerii Chivu sau Mutu; sa nu credeti ca numai talentul i-a dus pe culmile gloriei. Nu, o pondere mult mai mare a avut-o munca. Talentul te indruma, dar munca te ridica.
- Vorbiti asa de inflacarat si de sigur pe dvs., de parca n-ati avea nici un regret...
- Pai nici nu am. Nu am nici un regret! Nu exista nici un lucru din viata mea profesionala si personala pe care l-as face altfel daca as da timpul inapoi. Acum ii sfatuiesc si pe jucatorii mei sa nu cumva sa spuna la sfarsitul unui meci sau chiar la sfarsitul carierei: "Vai, ce pacat!". Eu am avut o cariera frumoasa, cu momente de glorie si cu momente grele. Poate am avut insuccese, dar regrete, nu, in afara de acela ca am fost nevoit sa renunt la cariera de jucator. Daca nu as fi avut probleme cu spatele, as fi continuat sa joc. In cele din urma, efortul anilor si-a spus cuvantul.
"Daca nu muncesti, nici Dumnezeu nu te-ajuta"
- Sunteti credincios? Miza uriasa a meciurilor de fotbal, limita fizica pe care esti impins, adesea, s-o depasesti v-au facut sa cereti sprijin divin?
- Cred in Dumnezeu, dar cred ca El exista pentru cei buni si pentru cei care muncesc. Nu cred ca El se asteapta de la noi doar sa ne rugam si cu asta sa speram ca totul va merge bine. Cel mai mult cred in munca. Daca nu muncesti, nici Dumnezeu nu te ajuta. Tot timpul am avut convingerea asta si o am si acum, ca antrenor. E adevarat ca trebuie sa mai crezi si in altceva decat in tine, ba ajungi sa crezi in superstitii: cand eram jucator, coboram ultimul din autocar, intram mereu cu dreptul pe teren. Pe unele dintre ele le mai practic si-acum, ma ancorez in ele, desi nu stiu daca sunt bune. Iti dau doar o incredere in plus. Oricum, eu cred in munca mea, in sansele mele de reusita. Daca nu anul acesta, la anul sau mai tarziu, oricum stiu sigur ca voi reusi, ca voi dovedi ca sunt un antrenor bun.
- Fotbal, fotbal si iar fotbal. Mai aveti timp si de altceva? Ce va place sa faceti in timpul liber?
- Imi place sa stau cu prietenii, dar tot la fotbal ma uit, imi place sa joc tenis de camp, chiar ma mai duc pe la meciuri. Exista o afinitate a fotbalistilor pentru acest sport, probabil ca avem o indemanare superioara; sunt multi fotbalisti care joaca bine tenis sau macar le place sa-l priveasca. Deci, ce fac in foarte putinul timp liber tot de sport se leaga. Oricum as incerca sa ma relaxez, tot in fata unui meci ma trezesc.
- Ce va doriti dvs. si ce le urati romanilor pentru aceasta primavara, care se cam incapataneaza sa vina?
- Eu imi doresc sa fiu sanatos. Daca am sanatate, restul se obtine prin munca. Evident ca imi doresc rezultate bune, victorii. Urasc sa pierd. Dar daca le pun pe cantar, mai bine sa pierd si sa fiu sanatos decat invers. Da, vreau cel mai de pret lucru: sanatate. Romanilor le doresc sa le fie mai bine, sa fie mai multa bunastare in jurul lor, iar pe cei care o au deja ii sfatuiesc sa dea din avutul lor si saracilor, sa-i ajute pe cei care au nevoie. Mi-as dori sa fie mai putina ura intre noi.
Bogdana Tihon