Povesti cu comori
Saraca bogata din Manasia
O taranca din Ialomita crede ca la ea in ograda
e ingropata comoara Marulei,
fiica nelegitima a lui Mihai Viteazul
Branza cu diamante
Am cunoscut-o in piata din orasul Sinaia, unde indemna lumea sa-i cumpere branza asezata in fata ei, pe tejghea: "Branza buna, branza de tara, branza curata si ieftina. Poftiti de gustati!". Dar turistii nu se prea inghesuiau la branza Mariei Crisan. Preferau strugurii, fructele exotice, vinul fiert, ceaiul fierbinte, micii si pastrama, aproape orice, numai branza guresei vanzatoare, nu. M-am apropiat si-am cerut o bucata de telemea: "Daca m-as duce sa scot comoara, as da-o pustiei de branza", mi-a spus inciudata. "Nimeni nu mai vrea sa manance ce-i romanesc. Numa fineturi, de milioane." Curioasa, am intrebat-o despre ce comoara vorbeste si, ca si cum atat astepta, femeia a inceput sa-si povesteasca viata. "Am 55 de ani, am muncit pe rupte, si la Cap, si cu ziua, dar n-am adunat nimic. Suntem niste oameni saraci. Innodam cu greu de o paine, de o leguma, de plata taxelor pentru pamant. Ba, afurisitul de omul meu, dupa ce ca suntem saraci, mai trage si la masea. Nu intr-atat incat sa umble beat prin comuna, dar azi o tuica, maine alta, se aduna! Greu ne descurcam cu viata asta. De asta mai plec de-acasa, pe la piete, sa fac un ban. Am facut branza cu mana mea, e curata, n-am pus nimic nimicuta chimicale in ea, asa cum am auzit ca fac unii. Am adunat tot laptisorul de la doua vaci si l-am inchegat, ca sa mai putem pune si noi deoparte cate ceva. Mi-am pus mari nadejdi in drumul asta. Dar uite ca lumea nu cumpara branza. Cred ca nu scot nici banii pe care i-am dat la tren. Tot la comoara imi e nadejdea." Tace cateva clipe, oarecum cazuta pe ganduri. Parca ar spune mai departe, parca nu. Pana la urma se hotaraste: "Nu mint nici cu o boaba, sa stiti. Sunt femeie serioasa, ma duc duminica la biserica, tin toate posturile, fac pomeni de sufletul mortilor, am credinta si obraz. Dar asa saraca si prapadita cum sunt, as putea fi putreda de bogata. Doamna draga, eu stiu unde este ascunsa o comoara". Ma priveste cu atentie sa vada ce impresie mi-a facut, o cred, n-o cred, mi se pare ca exagereaza? Ii spun ca as scrie povestea ei la revista "Formula As". Se freaca pe obraz, se gandeste, apoi continua, ca si cand n-ar fi auzit ce ii spun: "Nimeni altcineva nu mai stie unde este comoara asta. Nici barbatul nu stie, ca betiv, cum ii este naravul, ar spune la carciuma tot. E gura sparta, nu poti sa pui baza pe el, daca apuca sa dea pe gat. Ce-ar mai bea puzderia de betivani din comuna comoara mea! Asa ca mai bine tac si nu suflu o vorbulita. Nici in vis nu vreau sa vorbesc despre ea. Dar cand ma vad asa inglodata in datorii, ma bate gandul sa ma duc si sa scot aurul de acolo, ca sa ies din necaz".
Vocea femeii are un ton trist, apatic, neputincios. Se apleaca peste taraba la care vinde si-mi marturiseste: "Stiu unde este comoara, joaca flacarile pe ea de Sfantul Gheorghe si de Sfantul Dumitru, ceva de speriat. Dar daca o scot, mi-o ia statul pe toata. A mai fost unul, tot asa, de-a gasit o comoara si a predat-o la muzeu. S-a ales cu un milion de lei. Mai bine o las ingropata acolo decat sa-l fac pe stat om. Nu vreau sa se chiverniseasca altii pe spinarea mea".
Blestemul aurului
Am inghetat in fata tejghelei, dar vreau sa aflu povestea pana la sfarsit. Femeia mai imbie lumea la branza, dar e limpede ca bucurestenii care se invart prin piata n-au venit acolo sa cumpere. Se plimba si beau vin fiert. Maria Crisan isi reia povestirea: "Te vad la locul tau, maica, si de asta iti spun tot. Ca nu vorbesc asa cu oricine. De fapt, nu-i numai asta, cu statul care nu-ti da nimic cand predai o comoara. Se spune ca cei care gasesc comorile sunt blestemati, pe onoarea mea. De asta mi-e frica. Zice ca daca scoti din pamant cufarul cu galbeni si giuvaere, trebuie sa platesti in schimb. Adica esti bogat, ai pus mana pe o avere ce n-a avut neam de neamul tau, dar trebuie sa te astepti si la blestemul aurului. Mai intai, trebuie sa gasesti trei fete sarace, aflate la maritis, si sa le inzestrezi. Adica sa le cumperi de toate: lenjerie, bluze, fuste, paltoane, pantofi, ghete, plus haine de pat, cuverturi, perne, covoare. Iar daca e mai mare comoara, e musai sa le cumperi si mobila si cate o bucata de pamant. Ca sa nu mai vorbim ca de nunta fetei te ocupi tot tu, cel procopsit: iei rochie de mireasa, cadou pentru nasi, tii la cheltuielile legate de mancare si bautura, platesti lautarii, cumperi stergare si baticuri pentru tot neamul ginerelui, asa cum se face la tara. Numai asa blestemul aurului este indepartat. Altminteri, nu te poti bucura de nimic. Comoara aduce totdeauna cu ea si nenorociri. Cel mai adesea n-ai parte de ea. Mori in cele mai cumplite si groaznice chinuri, asa cum a patit un om de la noi din sat. S-a pus, cum zice traditia, sa faca zestre pentru trei fete sarace. A inzestrat una, i-a dat pamant si mobila, a inzestrat-o si pe a doua. Cand s-o puna in rand si pe-a treia, s-a gandit ca nu-i treaba buna ce face, ca risipeste comoara, si lui nu-i mai ramane nimic. Si pe a treia nu a mai inzestrat-o. In scurt timp, a innebunit si curand a murit in cele mai groaznice chinuri. Si omul, trebuie sa ma credeti, nu a fost bolnav niciodata, nici n-a avut nebuni in neam, nici doctorii nu i-au gasit suferinta care l-a terminat. Caci, domnita, nu iesea nimicuta la analizele medicale. S-a dus parca nici n-a fost. Vedeti, de-asta ma tem si eu. Ca sunt om si eu si simt omeneste. Mi-e frica sa nu ma apuce zgarcenia, egoismul, rautatea si sa nu fac ce trebuie de facut. Acu, zic ca iau de toate si impart. Dar, mai stii, cand mi-o rade in fata atata banet? Nu se spune degeaba ca banu e ochiu dracului. Barbatul meu este si el om zgarcit, cand o sa vada ca avem atata aur, n-o sa ma lase sa dau nimica din el, ca nici lui nu i-a dat nimeni nimic. Vezi mata, de-asta, de ani de zile, ma gandesc daca sa scot sau nu comoara din locul ei. Ma chinuiesc de multa vreme cu intrebarea asta pe buze: sa scot comoara sau sa n-o scot?".
Comoara din gradina
O intreb pe femeie cum de nu mai stie altcineva de secretul ei. Povestile cu comori fac picioare... "Adica va mint, vreti sa spuneti? Indrug verzi si uscate? Imi pare rau! Nu am spus in viata mea minciuni. Nu-l mint nici pe afurisitu-meu de barbat. Povestea cu comoara e veche in neamul nostru, de vreti sa credeti sau nu. Odata, cand bunicul meu era tanar, s-a intors din sat, dupa miezul noptii. Fusese dupa fete, cum era pe atunci. Si, la intoarcere, ce sa vezi? Intr-un anumit loc, pe terenul din spatele casei, jucau flacari albastre si verzi. L-au batut ganduri nebune si s-a apucat de sapat. Pana dimineata, a facut o groapa mare. A dat insa de oasele unei perechi de boi si s-a oprit din sapat. A crezut ca s-a inselat. Dar flacarile au continuat sa joace in locul acela si atunci bunicu l-a dus pe tata sa vada. Speriat, tata si-a zis ca mai bine sa se intereseze despre comoara de la batrani. Asa a aflat ca se spune ca fiica nelegitima a lui Mihai Viteazul, Marula, care a locuit o vreme la Manasia, langa Urziceni, a ingropat in scorbura unui copac o comoara. Copacul a fost cu timpul distrus si sipetul a fost ingropat in pamant. Tata a ascultat, a tacut si-a uitat. Dar cand eram eu copila, de saracie si lipsuri mari, s-a pus intr-o noapte sa sape acolo unde tata-mare gasise oasele boilor. Ei bine, tata a gasit comoara! N-a vrut s-o scoata la inceput, se gandea sa crestem mai mari, sora-mea si cu mine, sa ne faca zestre de maritat. Gandul lui era sa scoata cate putin, sa nu bata la ochi si sa stie lumea din sat ce-a gasit. Ca toti scormoneau de nebuni prin pamant. Si-apoi, n-avea de gand sa inzestreze fete sarace, cum se zicea ca trebe facut. Mama a stiut ca a gasit comoara, dar n-a suflat nici o vorbulita. Tata abia astepta sa crestem, ca sa ne faca nunti mari. N-a mai apucat. A murit la cateva luni dupa ce gasise banetul. Dar pe mine m-a chemat la el pan sa moara si mi-a spus tot. Nici mama, nici sora mea nu stie. Mai tarziu, mi-a aparut si bunicul in vis si mi-a descris locul pe care mi-l spusese tata. Acolo e comoara. Am avut de multe ori curiozitatea sa vad, sa dezgrop, sa scot la lumina averile. Dar ma tem. Daca mor ca tata? De nimic nu mi-e asa de dor si de teama ca de comoara, da mai am de facut una alta pe lumea asta, nu sunt dispusa sa dau in primire acum. Imi place viata, ce sa spun? Chiar asa, chinuita de saracie si cu barbat betivan, ma simt legata de ea. N-o dau pe nici o comoara, chiar daca sunt zile in care pun pe masa doar o strachina de cartofi. Poate o sa mai auziti de mine. Poate ma impinge dracu si sap. Dau de belea. Daca vreti sa ma dati la ziar, puneti acolo alt nume, sa nu ma trezesc cu hotii pe capul meu, sa-mi ceara sa le spun unde-i aurul. Da daca scot din pamant comoara, vin la ziar, acolo, la Bucuresti, si dau o masa buna pentru baieti. Vin cu trenu, plec tot cu trenu. Numa sa vina ziua aia in care sa bag harletu-n pamant."
Nina Marcu