Sub lupa

Redactia
Spitale. Intr-un an de zile, din peste 500 de pacienti pe care-i avea Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare, au mai ramas putin peste 400. In 2003 au murit peste 80, iar de la inceputul acestui an, aproape 20. Erau inmormantati fara fast. Omul devenea statistica. Mortalitatea n-a dat nimanui de...

Spitale

Intr-un an de zile, din peste 500 de pacienti pe care-i avea Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare, au mai ramas putin peste 400. In 2003 au murit peste 80, iar de la inceputul acestui an, aproape 20. Erau inmormantati fara fast. Omul devenea statistica. Mortalitatea n-a dat nimanui de gandit. O gura in minus, o pijama in plus. Viata merge inainte.
Cine a vrut sa stie de ce mortalitatea a atins cote alarmante a aflat ca spitalul s-a transformat, de ani buni, intr-un azil, unde nu se mai aplica nici un tratament. Daca nu cumva foamea si frigul fac parte dintr-o terapie de soc. In spital intra in general bolnavi care nu au discernamant. Pentru ei realitatea este o forma de vis. De cosmar. Nu stiu ce e bine si ce e rau, daca sunt sanatosi sau bolnavi. Sunt abandonati de familii. Ajunsi in spital, nu mai au scapare. Sunt condamnati pe viata. E posibila reabilitarea lor. Exista tratamente, medicamente, medici competenti. Lipseste ce e mai important - un buget.
Faptul ca spitalul se afla departe de lumea civilizata l-a protejat. Asa dau de inteles oficialii. De altfel, ce televiziune ar bate cei trei sute de kilometri sa cerceteze la fata locului cum a fost posibil? Si daca televiziunile n-o fac, de ce s-ar mai deranja oficialii?
Situatia de la Poiana Mare nu era un secret pentru nimeni. Raportul publicat in legatura cu hrana si conditiile mizerabile de spitalizare n-a fost o surpriza. La Poiana Mare, se repeta scenariul de la Maternitatea din Ploiesti, de la Spitalul de Oftalmologie din Bucuresti, ca sa pomenim cele mai recente cazuri unde ar fi fost necesara o ancheta penala. Copiii din maternitatea ploiesteana erau si ei niste pacienti fara discernamant. Mortalitatea infantila atinsese cotele din Zair fara ca cineva, in afara mamelor indurerate, sa protesteze. De vina ar fi tot bugetul neindestulator. Revelatie pe care chiar si oamenii care cunosteau nemijlocit mizeria din maternitate - asistente, medici, infirmiere, oficiali ai ministerului - par sa o fi avut zilele trecute. Daca facem abstractie de criticile izolate, nici o organizatie a medicilor nu a protestat coerent in legatura cu conditiile in care sunt tinuti pacientii. Maternitatea, Spitalul de Oftalmologie sau Spitalul de Neuropsihiatrie sunt doar trei exemple dintr-o lista care ar putea acoperi toata geografia sistemului medical din Romania. Mai peste tot pacientii sunt abandonati in calea propriului destin. Sunt tinuti in saloane aglomerate, uneori cate doi in pat. Asternuturile sunt mizerabile. La fel si vesela, mancarea sau toaleta.
Dupa scandalul de la Ploiesti, guvernul a alocat cateva miliarde de lei pentru reabilitarea maternitatilor. O picatura de apa in desert. Parlamentarii au cheltuit anul trecut de doua ori mai multi bani ca sa faca un lobby inutil pe langa Uniunea Europeana. Sistemul spitalicesc, de care fiecare ministru a simtit obligatia sa-si bata joc, este la pamant si doar un efort bugetar sustinut l-ar putea reabilita. Datoriile s-au strans in anii in care diverse guvernari au imprastiat banii nebuneste, in afaceri de partid sau in investitii fara viitor. Iar de bani, multi bani, ar avea nevoie si invatamantul, si mediul, si cercetarea. De unde bani pentru oameni, cand ai investit atat in fabrici si uzine? Ce te faci, insa, cu medicii care au acceptat situatia fara sa iasa in strada sau sa intre in greva foamei? Ce te faci cu ministrii care au patronat si au incurajat dezastrul? Ce te faci cu clasa politica, a carei voce se anima doar cand e vorba de majorarea pensiilor fostilor parlamentari? E mai usor sa te bizui pe lipsa de discernamant a pacientilor, pe saracia generalizata, pe foamea oamenilor activi, care e mai periculoasa decat cea a batranilor, copiilor si bolnavilor. Nu-ti ramane decat sa te bazezi pe scurgerea timpului, care le vindeca pe toate. Viata merge inainte. La fel si moartea.
N.C. Munteanu