Cititorii Intreaba...
"De cand m-am stabilit in Sua, sufar de o boala de piele"
Am 35 de ani si locuiesc in Sua. De cand m-am stabilit aici ma confrunt cu diverse boli, printre care si una de piele. O denumire exacta nu pot da bolii, pentru ca medicii nu au putut sa-mi puna diagnosticul, insa o voi descrie si poate cineva ma va ajuta: boala a debutat prin mancarimi acute la maini si la picioare (doar la labe), iar in urma scarpinatului, zona respectiva se inrosea si apareau niste pete mici, rosii. Ulterior aceste pete (usor iesite in relief) s-au extins in zonele sensibile ale corpului: gat, sani, coapse, iar acum aceste iritatii, alergii au aparut pe tot corpul, insa nu ma mai mananca asa de tare ca la inceput. Am urmat tot felul de tratamente cu Hidrocortizon, Prednison si tot felul de unguente pentru alergii, am urmat chiar si un tratament pentru scabie, insa in zadar. Va multumesc!
Manuela C. - New York
"Fetita noastra are limfoedem"
Caut o terapie care sa o vindece pe Hana, fetita noastra de 2 ani. Ea are limfoedem de la nastere. Analizele nu arata nici o alta problema si, intr-adevar, in afara de faptul ca are mainile si picioarele umflate, este sanatoasa. Pe piciorul drept umflatura este mai mare. Va rog sa ne ajutati. Cu multumiri,
Csilla - tel. 0269/21.24.03
"Am hiperplazie polipoida"
De cinci ani am niste hemoragii genitale extrem de abundente. Am facut analize si tratamente cu hormoni si mi s-a descoperit un nodul in interiorul uterului de aproximativ 6 cm - hiperplazie polipoida. Problema este ca, din cauza unor deficiente ale inimii, o eventuala operatie este riscanta. Poate minunatii dvs. cititori imi pot oferi un remediu salvator. Va multumesc anticipat si va doresc tot binele din lume.
Ema Hristu - Ploiesti
(Apelati la d-l Vasile Popa din Bucuresti, tel.: 021/450.73.28, 450.05.25, 0723/53.00.81.)
"Am fost diagnosticat cu epididimita"
In urma cu aproximativ 5 ani, am fost diagnosticat cu epididimita dreapta. Am facut tratament cu Doxicilina tablete si inflamatia s-a retras. De atunci, aproape in fiecare an durerea revine si mai accentuata si se transmite in piciorul drept. Apelez la cititorii acestei minunate reviste, poate unii s-au confruntat cu aceasta boala si ar putea sa-mi comunice adresa unui specialist sau sa-mi recomande o medicatie naturista. Va multumesc si astept cu nerabdare raspunsul dvs.
Aurel P. - Arad
"Am o senzatie de uscaciune si usturime a ochilor"
In urma cu 8 ani am inceput sa am o senzatie de uscaciune si usturime a ochilor. De asemenea, si vederea a inceput sa-mi scada progresiv. Medicii la care am fost mi-au recomandat tot felul de picaturi ce contineau antibiotice, cortizon, dar fara nici un rezultat. Am mai folosit si cataplasme cu ceai de musetel, albastrele, dar nu m-au ajutat nici acestea. Va rog sa-mi dati un sfat. Va multumesc din suflet.
Ileana H. - Marghita
"Fata mea are diabet insipid"
In urma unor mari necazuri, fata mea s-a imbolnavit la 20 de ani de diabet insipid. Urmeaza tratament cu Adiuretin. Daca cineva cunoaste un leac impotriva acestei boli, il rog din suflet sa ma ajute.
Margarit Elena - Patarlagele, jud. Buzau
(Apelati de urgenta la dr. Cristina Aosan, tel. 0788/40.41.30)
"Sufar de pemfigus vulgar"
Am 68 de ani si de cinci ani sunt suferinda de pemfigus vulgar cu localizare in gat si in gura. Am dureri cumplite in gat, arsuri (parca am carbune aprins in gat) si senzatia de corp strain. Nu pot sa ma alimentez. Foarte greu inghit si apa. Sufar si de tensiune, ulcer duodenal cu hemoragie (1986) si alte boli. La inceputul bolii am fost diagnosticata si tratata ca avand candida, dar acum un an mi s-a pus diagnosticul de pemfigus vulgar. De o luna am inceput sa iau un medicament pe baza de cortizon, Medrol, si fac la trei saptamani o injectie cu Diprophos. Nu vad rezultate de la aceste medicamente. Rog cititorii revistei care s-au confruntat cu aceasta boala sa-mi recomande un tratament naturist sau alopat (dar nu medicamente pe baza de cortizon).
S.T. - Iasi
"Fiica mea are micoza la urechi"
Fiica mea are micoza la urechi si, desi se trateaza de aproape trei luni, nu sunt semne de vindecare: are supuratii si mancarimi. A facut tratament cu Nizoral (doua cutii) si picaturi locale. Tot local si-a pus usturoi, cate o bucata, in pansament steril (avand in vedere ca i s-a interzis apa si orice alte picaturi). Din cate stiu, micozele, candida se instaleaza pe un organism cu imunitate scazuta. Poate este cineva in masura sa ne spuna ce teste se fac pentru a vedea cum sta cu imunitatea. Va multumesc.
Violeta Sandu - Sibiu
"Am dureri mari in stern"
De doua luni ma chinuie niste dureri mari in stern (mai ales la miscari bruste sau la pozitii fixe indelungate), pe care medicii nu le pot asocia cu nimic. Am fost investigat din punct de vedere cardiac, pulmonar, analizele de sange sunt toate bune, am facut fizioterapie, am luat antiinflamatoare, dar degeaba. La 28 de ani, am ajuns un nevrozat din cauza acestei dureri. Va rog sa ma ajutati. Va multumesc.
Horatiu - Cluj-Napoca
"Mi-e teama sa inghit"
Va rog sa ma ajutati intr-o problema foarte grava: nu pot inghiti aproape nici un fel de alimente, mi-e teama sa inghit. Am capatat aceasta frica dupa ce m-am inecat de mai multe ori. Sunt disperata, nu mananc aproape nimic toata ziua si, mai ales daca sunt stresata, am senzatia ca nu pot sa inghit nici lichide si nici saliva. Din cauza aceasta am slabit foarte mult, abia ma mai tin pe picioare. Au trecut deja trei luni de zile. Cum se poate trata sindromul glotic si accesele de panica? Va multumesc foarte mult.
Nacu Safta - Tecuci, jud. Galati
"Cum se poate vindeca lichenul plan oral?"
De doua luni am niste pete albe pe limba. Am fost la medic si mi s-a spus ca am lichen plan oral. Am urmat mai multe tratamente, dar fara rezultat. Daca cineva cunoaste un remediu pentru acest diagnostic, il rog sa ma ajute. Va multumesc.
Marius L. - Turnu-Severin
"Cum se poate impiedica recidiva unei tumori cerebrale?"
Sotia mea a fost operata de tumora cerebrala, la Bucuresti, in anul 2003. In urma acestei interventii chirurgicale nu i s-a recomandat nici un tratament. As vrea sa stiu daca exista vreun tratament cu efect imunostimulator sau inhibitor tumoral (opreste recidiva tumorii). Daca s-a mai confruntat cineva cu acest diagnostic, il rog sa-mi dea un sfat, un tratament naturist, sau sa-mi spuna daca un regim naturist ar putea stopa boala, precum si retete alimentare indicate in astfel de situatii. Astept cu nerabdare recomandarile dvs. si as vrea sa cunosc din experienta altor cazuri similare (ce au facut, cum au procedat, in ce situatie sunt, adrese, nr. de telefon etc.). Ii rog din suflet pe cei care s-au mai confruntat cu o astfel de problema sa nu ezite sa raspunda. Cu multe multumiri,
Florin Ioan - Calarasi
"Sotia mea are dureri de cap ingrozitoare"
Acum 7 ani, dupa nasterea baiatului nostru, sotia mea, in varsta de 36 de ani, a inceput sa aiba dureri de cap ingrozitoare, asociate cu stari de voma, care durau cam 36 de ore, pana elimina totul din stomac, apoi se simtea bine. A fost la multi doctori. A facut si operatie de fiere, dar migrenele nu au disparut. La inceput se produceau cam o data pe luna, dupa operatie s-au rarit la doua luni. In ultimul timp sunt din ce in ce mai dese. In timpul crizelor nu poate suporta lumina, i s-a recomandat tratament cu Imigran, dar degeaba. Va rog din suflet sa-mi recomandati un remediu pentru a scapa de aceste chinuri care ne termina si pe noi, si pe ea.
Poenaru Claudiu - Roman, jud. Neamt, tel. 0745/80.76.50
"Sufar de craniofaringiom"
In urma cu trei luni am fost operat de craniofaringiom de ventricul Iii, care a recidivat la doua luni dupa operatie. Mentionez ca nu am facut radioterapie, doctorul spunand ca nu este nevoie. Acum mi s-a declansat si un diabet zaharat cu valorile glicemiei cuprinse intre 400-500. Va rog din tot sufletul sa ma ajutati cu un tratament naturist sau cu un sfat. Va multumesc anticipat,
Elena Morari - com. Ciocanesti, jud. Suceava
"Caut un tratament pentru infectie Hiv"
In urma cu 5 ani, fetita mea a fost internata cu diagnosticul hepatita cronica. La investigatii s-a depistat ca este infectata cu Hiv. Daca cineva cunoaste un tratament naturist il rog din suflet sa ma ajute. Va multumesc.
M.T. - Olt
...Cititorii Raspund
"De cinci ani sufar de impotenta"
(Raspuns pentru Gheorghe - Brasov, F. As nr. 498)
Mentionez ca eu nu sufar de aceasta afectiune, dar pot sa va dau niste sfaturi. Renuntati la tutun, alcool, carne, alimente cu conservanti si E-uri. Incercati sa tineti post negru cate zile puteti, pentru dezintoxicarea si purificarea organismului (a sangelui). Urmati apoi un regim lacto-vegetarian in care sa predomine cruditatile (din care sa nu lipseasca produsele apicole: miere, polen, etc.), iar daca se poate, adoptati-l ca regim de viata. Interesati-va de terapia cu urina (atat pe cale interna, cat si pe cale externa) si de regimul Oshawa (bazat pe cereale). Intrebati la magazinele naturiste din orasul dvs. ce produs va recomanda (incercati produsul Royal Tonic Potent). Intrati pe site-ul revistei "Formula As" la adresa www.formula-as.ro, unde, la sectiunea "Cauta in site", veti gasi multe tratamente pentru problema dvs. (acest lucru il recomand si altor persoane care sufera de diverse afectiuni - tastati numele afectiunii si veti gasi multe solutii la problemele dvs.). Procurati-va, de asemenea, cartea "Miracolul cruditatilor". Am citit ca orice boala se poate vindeca cu ajutorul acestor tratamente. Va doresc insanatosire grabnica!
Sorin
"Caut reteta de preparare a cidrului"
(Raspuns pentru Flusiu V. - Timisoara, F. As nr. 581)
Personal, prepar acest cidru in doua variante, insa reteta este cuprinzatoare, cu detalii amanuntite, iar spatiul acordat nu-mi permite s-o redau mai jos. Pentru acest motiv, va propun sa-mi trimiteti un plic timbrat autoadresat si va voi expedia reteta detaliata, in ambele variante.
Marcu Eugeniu - str. Turnu-Magurele nr. 7, bl. C1A, ap. 24, sector 4, Bucuresti, tel. 021/683.69.14
"Doresc informatii despre turmenic si ghimbir"
(Raspuns pentru Ionel Nica - Braila, F. As nr. 588)
Ghimbirul este o planta erbacee, cu rizom (tubercul) care creste in regiunile subtropicale. Planta aromatica, se foloseste in medicina si in arta culinara. In medicina, este un stimulent al tractului gastro-intestinal, folosit in dispepsii, flatulenta si colita abdominala. Se gaseste in comert la S.C. Prisum International S.R.L., str. Magura Vulturului nr. 34, sector 2, Bucuresti; se mai gaseste si la Plafar, sub forma de pulbere, praf, tincturi, uleiuri (toate aceste produse au indicatii si modul de folosire). Revigoreaza organismul, chiar si imunitatea, este o planta afrodisiaca.
Marcu Viorica - str. Turnu-Magurele nr. 7, bl. C1A, ap. 24, sector 4, Bucuresti, tel. 021/683.69.14
"Sotul meu are adenopatie latero-cervicala"
(Raspuns pentru Theodora D. - Sibiu, F. As nr. 589)
Acum 30 de ani, am suferit si eu de aceasta boala. Salvarea mi-a venit de la un doctor chirurg, care mi-a facut infiltratii cu Penicilina si Streptomicina in fiecare ganglion, la doua zile. Dupa acest tratament ganglionii au inceput sa se micsoreze, pana la disparitie.
Matei F. - Bacau, tel. 0234/51.45.17
"Sufar de gonartroza bilaterala"
(Raspuns pentru Ana Nechita - Cluj-Napoca, F. As nr. 593)
Va inteleg suferinta, cu atat mai mult cu cat, de cativa ani, ma confrunt si eu cu o situatie asemanatoare. Am incercat diverse solutii de atenuare a durerilor, apeland atat la tratamente locale naturiste, cat si la medicamente sub forma de unguent. M-am limitat la aceste tratamente locale, deoarece, avand si o gastrita hiperacida, tratamentele antireumatice interne uzuale prezinta riscul unor hemoragii digestive, de care din pacate am si "beneficiat". Raspunzand dorintei dvs. de a vi se indica unele tratamente naturiste, va recomand unguentul Boicil, pe baza de spanz, si Lotiunea Dr. Boici pentru uz extern, tot pe baza de spanz, ambele produse de Laboratoarele "Exhelios" Timisoara (se gasesc in farmacii). Tot "Exhelios" produce si Gel relaxant cu spanz, care prezinta avantajul unei absorbtii rapide la nivelul pielii si tesuturilor. Se pare ca recent a fost reluata productia unguentului PellAmar, pe baza de extract de namol. Un posibil tratament naturist il poate constitui cataplasma cu hrean, care se obtine amestecand o mana de hrean (ras pe razatoarea fina) cu faina si apa, pana la obtinerea unei paste, care, introdusa intr-un saculet de panza, se aplica pe zona dureroasa a genunchiului, unde se mentine circa un sfert de ora zilnic, repetandu-se procedura cateva zile la rand, in functie de rezultatele obtinute. Exista si unguente romanesti eficiente si mult mai ieftine decat unguentele antireumatice din import. V-as recomanda unguentul Saliform, unguentul cu Fenilbutazona, unguentul cu Diclofenac (echivalent Voltaren). Am utilizat cu succes si un unguent mai complex, care contine mai multe principii active antiinflamatoare si anestezice locale, care vi se poate prepara la orice farmacie pe baza urmatoarei retete: Fenilbutazona 5 g, Salicilat de metil 4 g, Camfor 4 g, Hidrocortizon fiole Ii (doua), Anestezina 3 g, Vaselina 45 g, Lanolina 15 g. Aveti deci la dispozitie o paleta bogata de tratamente externe, urmand ca, in functie de efectele concrete pe care le veti obtine (conform principiului "nu exista boli, ci bolnavi", respectiv faptul ca tratamentele aplicate unora cu succes nu le sunt la fel de eficiente altora), dvs. sa va hotarati la utilizarea unuia sau mai multora din aceste tratamente. In cazul in care nu suferiti de afectiuni digestive, care ar prezenta un potential pericol de hemoragii interne, puteti apela suplimentar si la unele tratamente antireumatice interne, cu medicamente romanesti accesibile si uzuale, incepand cu traditionala Aspirina (acid acetilsalicilic) tablete, Fenilbutazona tablete, Alindor drajeuri, Paduden tablete, Diclofenac drajeuri (echivalentul Voltarenului). Un posibil tratament intern naturist il constituie ceaiul antireumatic Plafar, care are in compozitie opt plante medicinale, avand urmatoarele efecte terapeutice: actiune analgezica si sedativa datorita salicinei, actiune antiinflamatoare atribuita acidului gliceritic si hormonului de natura steroidiana din planta Radix Liquiritae, aflata in compozitia ceaiului. Este evident ca toate remediile terapeutice de mai sus nu pot vindeca artroza reumatismala, ci doar sa elimine sau sa atenueze efectele dureroase si suparatoare ale acesteia. Exista in prezent si unele medicamente din import, scumpe, de ultima generatie, care pot bloca sau intarzia procesele degenerative artrozice, la care veti putea apela in caz de nevoie, consultand un medic specialist reumatolog. De asemenea, ca solutie extrema si in cazul unor situatii grave, puteti apela si la o operatie de protezare a genunchiului, constand in inlocuirea unor parti componente ale acestuia, operatie dificila si costisitoare, care se practica si la noi in tara in anumite clinici de ortopedie, cu efecte bune, dar si cu riscuri operatorii deloc de neglijat. Va doresc multa sanatate!
Valeriu Munteanu - str. Albac nr. 1, ap. 16, Timisoara
"Dupa operatia de cancer la prostata, tatal meu se simte foarte rau"
(Raspuns pentru Florin V. - Sighisoara, F. As nr. 594)
• Va recomand pentru tatal dvs. urmatoarele:
• Renuntarea, cel putin pentru o perioada, la consumul de carne, alcool, tutun, cafea, zahar, alimente ce contin coloranti si conservanti sintetici.
• Cate 10 zile in fiecare luna: regim Oshawa - timp de 10 zile se consuma numai grau integral, orez, mei decorticat, hrisca, fierte cu apa si sare, coapte, facute terci (ca si mamaliga) sau turtite cu apa si sare, coapte. Celelalte zile din luna se consuma numai urmatoarele alimente: lactate (lapte, branza de capra, svaiter), oua de gaina fecundate, oua de prepelita, icre, ulei de floarea-soarelui (preferabil presat la rece), legume (varza alba si rosie, conopida, morcovi, patrunjel, broccoli, telina, napi), leguminoase (soia, naut), fructe (mere, afine, zmeura, coacaze, gutui, fragi, rodii, stafide), oleaginoase (fistic, migdale, alune, nuci, masline negre), cereale (orez, germeni de cereale, hrisca, mei decorticat, grau, porumb), condimente (cimbru, ghimbir, rozmarin, sovarf, cuisoare, dafin, scortisoara, usturoi, hrean, marar, tarhon). Se consuma, de asemenea, 2 linguri de polen zilnic, precum si preparatul Biovital (extract din orz verde).
• Ii recomand urmatoarele plante medicinale: ghimpe, pufulita cu flori mici, urzica moarta alba, coltii babei, galbenele, trifoi rosu. Plantele se rasnesc pulbere, se amesteca in proportii egale, iar din amestec se ia cate o lingurita plina de patru ori pe zi, cu minimum 30 minute inainte de mese, se tine sub limba 15-20 minute, apoi se inghite cu putina apa plata. Alta formula: sunatoare, coada-soricelului, patlagina, nalba mare, naprasnic. Plantele se rasnesc pulbere, se amesteca in proportii egale. Se pun 2 linguri pline din amestec in 1 l apa plata, se lasa la macerat la temperatura camerei aproximativ 7 ore (peste noapte), iar dimineata eventual se strecoara (preferabil se ia nestrecurat) si se bea intre mese, cu inghitituri mici. Va doresc multa sanatate!
Dr. Andreea Dragomirescu - Bucuresti, tel. 021/233.19.50
• Prin tratament (operatie) a fost inlaturat efectul si nu cauza care genereaza boala. Prin tratamentul fitoterapeutic de la firma "Favisan" Lugoj (tel. 0256/35.28.91) ati putea rezolva problemele de sanatate ale tatalui dvs. Eu am urmat tratament pentru neoplasm de col uterin, inoperabil, fara nici o sansa de viata din partea medicului oncolog, si acum, dupa patru ani, sunt sanatoasa.
V.D. - Bucuresti
(Raspuns valabil si pentru M.D. - Timisoara, "Mama mea a fost operata de tumora gastrica" si M.E. - Campina, "Am pierdut cateva sarcini din cauza toxoplasmozei" )
"Doresc un tratament pentru inima bolnava a tatalui meu"
(Raspuns pentru Nicoleta Croitoru - Bucuresti, F. As nr. 594)
Din ceea ce descrieti, e foarte posibil ca insomnia sa fie cauzata chiar de boala. Va recomand pentru tatal dvs. urmatoarele.
• O dieta din care sa excluda carnea, alcoolul, cafeaua, zaharul rafinat, grasimile, alimentele cu coloranti si conservanti sintetici.
• Urmatoarele amestecuri de plante medicinale: paducel, talpa-gastei, traista-ciobanului, roinita, patlagina. Plantele se rasnesc pulbere, se amesteca in proportii egale, din amestec se ia cate o lingurita de patru ori pe zi, la intervale egale, cu minimum 30 minute inainte de mese, se tine sublingual 15-20 minute si se inghite apoi cu putina apa plata. De asemenea, se vor lua: 1 parte anghinare, 2 parti papadie, 2 parti frunze de mesteacan, 2 parti petale de trandafir, 1 parte plamanarica. Plantele se rasnesc pulbere, se amesteca in proportiile date, din amestec se pun doua linguri la 1 l apa plata, se lasa la temperatura camerei aproximativ 7 ore (peste noapte). Se bea 1 l pe zi, preferabil nestrecurat, intre mese, cu inghitituri mici.
• Urmatorul macerat hidro-glicero-alcoolic: Crataegus Oxycantha (mladite de paducel) - cate 50 de picaturi pe zi.
Dr. Andreea Dragomirescu, Centrul Naturist "Santo Raphael" - B-dul Dimitrie Pompei
nr. 3-5, Bucuresti, tel. 021/233.19.50
"Cum sa impiedic recidiva cancerului la san?"
(Raspuns pentru Eremia Ioana - Ploiesti, F. As nr. 596)
Este foarte bine ca v-ati gandit sa faceti ceva pentru a impiedica recidiva cancerului la san, deoarece este posibil ca dupa operatie sa fi scapat totusi cateva celule canceroase care sa continue sa se inmulteasca, iar dupa un anumit interval de timp, in care omul se crede sanatos, constata ca de fapt boala a reaparut. Celulele canceroase se inmultesc anarhic, deoarece au scapat de sub influenta mecanismelor de control si reglare ale organismului; ele se hranesc in special cu produsii metabolici toxici, care nu mai pot fi neutralizati suficient de un organism slabit. Atunci cand a aparut o boala grava, inseamna ca structurile de reglare ale organismului sunt depasite, de aceea este obligatoriu sa nu mai introducem in organism nici un fel de toxine. Prin urmare, este necesar sa nu fumati, sa nu consumati alcool, cafea, nici un fel de carne, grasimi animale, conserve, zahar, cacao, faina alba. Consumati preponderent cereale integrale: grau, orez, mei sub forma de terciuri sau painite, hrisca inmuiata in apa, fructe si legume, neaparat o parte din ele consumate crude (in special morcovi, mere, lamai), sucuri de fructe si legume, urzici, ceapa, praz, seminte de dovleac. Beti in fiecare dimineata cate o cana de apa in care ati amestecat o lingurita de argila. Gelul de aloe contine substante citostatice naturale, ar fi foarte util sa-l folositi (se beau cel putin 50 ml pe zi). Faceti macerat la rece din urmatoarele plante: angelica, turita-mare, naprasnic, trifoi rosu, iarba-sarpelui (se pun 4 lingurite din amestec la macerat in 500 ml apa plata sau de izvor, se lasa la rece 8 ore, se strecoara si se bea in cursul unei zile). Separat, faceti macerat la rece din urmatoarele plante: rostopasca, patlagina, papadie, coada-soricelului, traista-ciobanului (se prepara la fel ca mai sus). Rugati-va zilnic lui Dumnezeu sa va ajute sa fiti sanatoasa si sa-i puteti iubi cat mai mult pe cei din jur!
dr. Vlad Iulia - tel. 0722/56.41.20
"Urinez putin si transpir mult"
(Raspuns pentru Zamfir Mhai - Bucuresti, F. As nr. 596)
Ar fi important de stiut daca accidentul v-a cauzat leziuni si la nivelul rinichilor sau ureterelor; in cazul in care ati ramas cu stricturi uretrale, poate fi necesar un tratament chirurgical. Pentru reducerea transpiratiei excesive este foarte eficienta salvia. Pentru reglarea diurezei si pentru tonifierea sistemului nervos va recomand urmatoarele plante: radacina de brusture, coada-soricelului, mesteacan, limba-mielului, hamei, fenicul, talpa-gastei. Faceti un amestec din 5 sau 7 plante, din care puneti 3 linguri la 1 l de apa plata sau de izvor, le lasati 8 ore la macerat (la rece), apoi le strecurati si beti lichidul in cursul unei zile. Util ar fi sa folositi si tinctura "Meridian Vezica Urinara" produsa de Laboratoarele "Santo Raphael" - cate o jumatate de lingurita diluata in putina apa de trei ori pe zi. Tot in acest sens, sunt utile preparatele gemoterapice produse de Laboratoarele "PlantExtrakt": Fraxinus excelsior (extract din muguri de frasin) - cate 50 de picaturi in putina apa, de doua ori pe zi si Juniperus communis (extract din mladite de ienupar) - cate 50 de picaturi in putina apa, de doua ori pe zi. Pentru rinita stafilococica luati cate o picatura de ulei volatil de cimbru si 2 picaturi de ulei volatil de eucalipt intr-o lingura de miere, de trei ori pe zi, si faceti inhalatii cu ulei de eucalipt si de menta. Luati si preparatul gemoterapic Betula pubescens (muguri de mesteacan pufos) - cate 50 de picaturi in putina apa, de doua ori pe zi.
Dr. Vlad Iulia - Bucuresti, tel. 021/233.19.50, 232.22.45, 0722/56.41.20