In Maramures, capra neagra
este ucisa si-atunci cand doarme
Candva, Romania era regatul caprelor negre. Ucisa bestial de vanatorii tranzitiei si de braconieri, acest "monument al naturii" este pe cale de disparitie. In Muntii Rodnei, macelul se apropie de final: 5 capre!
Plecam cu inima indoita in Maramures, spre Muntii Rodnei, ca sa aflam de la sursa ce se intampla cu capra neagra, un animal superb, care facea, candva, mandria Carpatilor. Masina se ineaca pe drumul catre Moisei, catre Borsa, prin gropile si intunericul drumului. Spre miezul noptii, ajungem la o benzinarie si ne bucuram la vederea omului imbracat in albastru. Ne intreaba ce cautam acolo, la ora aceea, caci strainii de loc nu se prea incumeta sa strabata noaptea drumul spre Borsa. Dintr-o data, vede ca masina este a Televiziunii Romane. Brusc, uita sa mai vorbeasca si se grabeste spre telefonul din benzinarie, la care suna nu stim pe cine, luand, ostaseste, pozitia-drepti. Realizam ca ziaristii nu sunt iubiti in acest tinut. Nu cu mult timp in urma, alti colegi de-ai nostri fusesera evacuati cu jandarmi, pentru ca indraznisera sa scrie despre afacerile smecherilor din zona, cu masini furate din Italia si inregistrate in Romania, despre arme introduse in portbagaje false, despre droguri si prostitutie, nelegiuiri savarsite de cativa localnici, cu complicitatea Politiei, a senatorilor si a capilor lumii interlope din Baia Mare. Aceiasi indivizi organizeaza si vanatorile ilicite din zona, si nu numai pe acelea de animale, ci si pe acelea de ziaristi care indraznesc sa scrie despre crimele impotriva habitatului natural, despre braconaj, despre sfartecarea padurilor, de pe urma carora s-au ales cu averi fabuloase.
"Parasiti Borsa, ca aici va raman oasele!"
In micul orasel Borsa locuiesc in jur de 27.000 de suflete. Multi dintre ei au plecat sa munceasca in Italia, dupa ce n-au mai avut ce taia din padure si dupa ce Intreprinderea Miniera si-a redus dramatic activitatea. Majoritatea borsenilor poarta numele de Stet, Mihali, Pop sau Timis. N-ai nici o sansa de a afla unde locuieste vreun Stet ori un Mihali, daca nu ii cunosti porecla: "Paru, Capatana, Radacina, Chioarea, Vacuta". Este o zona complet romaneasca, pana si numele putinilor maghiari care au trait aici au fost romanizate. Unele case au drapelul romanesc arborat cam pe la etajul doi, caci casele nu ca sunt semete, sunt adevarate palate, ridicate cu mare risipa de piatra si lemn. Numai cu banii platiti pentru constructia unui gard iti poti ridica o casuta confortabila, chiar la Bucuresti. Opulenta, bani grei dati pentru proiectele caselor, pentru masini luxoase, pentru pensiuni cat hotelurile din alte locuri, pentru infrastructura statiunii montane care e Borsa, pentru telescaun si magazine aprovizionate ca la Chamonix ori Kitzbuehel. Toate, pe munca cinstita si bani curati...
Calauza noastra in Borsa e Peter Lengyel, reprezentant al organizatiei "Unesco Pro Natura", un aparator patimas al mediului si animalelor, care are documentatie clara, legata de nimicirea caprei negre in Muntii Rodnei. Ne indreptam spre unul dintre putinii localnici care au curajul sa vorbeasca despre dezastru: Gheorghe Panzariu, fost sef al Ocolului Silvic Borsa, omul care a reusit, in urma cu treizeci de ani, sa reimpadureasca Muntii Rodnei. Gheorghe Panzariu este inginer cu doctoratul in silvicultura. Este considerat o somitate in stiinta padurilor, chiar si de vanatorii care si-au facut de cap dupa ce a fost scos cu forta la pensie, o blestematie care i-a umplut sufletul de durere, caci n-a mai putut sa opreasca macelul impotriva caprelor negre, a ursilor, capriorilor, a cocosilor de mesteacan si a lupilor.
"Peste sase sute de capre negre traiau aici.
Acum mai sunt mai putin de douazecisicinci"
Casa fostului sef al Ocolului Silvic Borsa se afla la baza unei culmi de deal, la mai putin de 100 de metri de drumul national care duce spre trecatoarea Prislop si apoi spre Suceava. Ne intampina un om de 72 de ani, dar mai in vigoare decat unul de treizeci. Ne da binete si din toate gesturile si vorbele sale transpare o eleganta aparte, ne dam seama repede ca este un om pe care dragostea sa uriasa pentru padure si vietuitoarele ei l-au slefuit intr-un fel special. Il privim cu mare respect si ne rugam la bunul Dumnezeu sa-si intinda mana si asupra noastra cand vom ajunge de varsta lui. Gheorghe Panzariu traieste de cincizeci de ani la Borsa, alaturi de marea lui iubire, doamna Maria Panzariu, fosta farmacista, care l-a sprijinit o jumatate de veac in tot ce-a realizat. "Am venit, aici, la Ocol, in 1957, dar in Borsa sunt de cincizeci de ani. Totul era distrus aici, versanti intregi erau taiati, fiindca Romania, in urma Tratatului cu Uniunea Sovietica, trebuia sa plateasca datorii de razboi, iar lemnul mergea acolo. Se infiintasera Sovromurile si tot lemnul din aceste locuri mergea la rusi. Cand am sosit aici, am inceput sa plang de durere. "Doamne, ce s-a ales de locurile astea?", ma intrebam. Nu mai existau cerbi, ursi, nimic. Solul era foarte degradat. A trebuit sa reorganizez pepinierele Ocolului si, in cativa ani, am reimpadurit mai mult de 600 de hectare, o suprafata imensa, in zilele astea poate nici o directie silvica nu mai realizeaza asa ceva. A fost o munca de Sisif, dar, impreuna cu niste oameni formidabili, am reusit."
"N-am mancat carne de vanat in viata mea"
"Eu sunt un mare iubitor de animale si de multe ori am plans pe munte cand vedeam ca numarul lor se reduce ingrozitor. De unde inainte rasareau peste tot, acum rar de mai vedeai cate una. Eu n-am mancat in viata mea carne de vanat, toti stiau asta, eram cel mai mare dusman al braconierilor si vanatorilor, ii consider pe acestia niste criminali. O singura data am tras intr-un cerb, ranit de un tehnician de la noi. I-am luat urma, era in agonie sarmanul, a trebuit sa-i curm suferinta, tot murea, dar in chinuri. Am tras cu ochii inchisi si multa vreme m-a urmarit privirea acelui cerb. Daca ar fi sa urasc pe cineva, as uri vanatorii. Mi-am jurat un razboi impotriva celor care ucid si, poate si datorita mie, numarul de animale de aici, vorbesc de vanat, asa cum il considera unii, a crescut foarte mult. Unii considera ca, daca mananci vanat, iti prelungesti viata, dar nu este asa. Uitati-va la mine!" Il intrebam cum a colonizat Pietrosu si Muntii Rodnei cu capre negre. Intr-o zi de joi, prin 1957, Gheorghe Panzariu a urcat pe munte sa vada ceea ce putini oameni vazusera vreodata: capra neagra. N-a vazut nici una. In 1958, la fel. De abia in 1964 s-a aprobat un plan de reintroducere a caprei negre in Masivul Pietrosu. A fost ca in westernurile americane. S-au dus in Bucegi, Retezat si Piatra Craiului, sa aduca iezii tocmai in Muntii Rodnei. Impreuna cu colaboratorii sai, a prins 42 de iezi, pe care i-a supus unei perioade de pregatire. Iezii erau hraniti de capre domestice care au fost duse, legate la carute cu doua roti, impreuna cu iezii, de la Moisei, tocmai sus, in munte. Acolo a fost construit un tarc pe 4 hectare, imprejmuit cu un gard de 4 metri inaltime, o munca titanica. Multi iezi au murit din cauza unei boli de plamani, si asa s-a facut ca in anul 1967, in 8 iulie, mai traiau numai opt. Au mai fost aduse 12 capre, prinse cu plase, si acestea s-au incrucisat cu cei opt supravietuitori. In anul 1970, actiunea reusise complet, un lucru extraordinar, dupa o munca extenuanta, dar minunata. Gheorghe Panzariu ofteaza cand spune ca in Ineu, Piatra Rea, in toti Muntii Rodnei, populatia de capra neagra ajunsese la peste 600 de exemplare, la nivelul anului 1990. Dar in viata lui Gheorghe Panzariu a urmat o mare cumpana: pensionarea sa la varsta de 58 de ani! Un om mai slab ar fi putut sa se imbolnaveasca de inima rea, inima doctorului insa a rezistat. Dumnezeu, muntele, familia l-au tinut tare, cum este si acum. Vorbeste cu obida despre tradarea colegilor sai, pe unii i-a facut oameni, acum nici macar nu-l mai saluta prin Borsa. Nu da nume, poate ca nici nu poarta pica nimanui, innebuneste numai cand vede ca mai toate caprele negre, caprele lui, aduse cu atata iubire in Maramures, au fost ucise cu un sadism care nu are de-a face cu specia umana. "Domnule, impuscau capra neagra si atunci cand dormea langa iezi, ii taiau capul ca sa aiba trofeu. Iezii mureau, pentru ca nu mai avea cine sa-i alapteze, asa au murit sute de capre si iezii lor."
"De fapt, mai sunt in jur de 60 de capre negre"
Vasile Timis este seful Ocolului Silvic din Borsa. Ne spune cu convingere ca numai un caz de braconaj la capra neagra a fost savarsit de cand a preluat functia si alte cateva cazuri la celelalte animale. Recunoaste din prima ca braconajul exista in perimetrul pe care il are in subordine si ca braconierii exista numai fiindca fostul comandant al Politiei Borsa a tolerat uciderea acestor specii protejate, la presiunea unor sus-pusi de la Baia-Mare si Bucuresti, care veneau si vanau in zona. Mai vanau si smecherii cu bani, hotii de masini din Italia, braconieri cu arme ilegale, caci, pe langa 150 de arme legale, in Borsa mai sunt inca pe atatea ilegale. Fenomenul este incontrolabil. In ce priveste numarul caprelor negre... "Credeti-ma, au fost facute doua evaluari, in colaborare cu ocoalele silvice din Bistrita-Nasaud, si am mai descoperit in jur de 60 de capre negre. Dar sa stiti, multe dintre acestea au migrat." Incercam un protest si cifra scade, brusc, la 50. Dupa zece minute de tocmeala, cica ar mai fi 40 de capre negre. Nu mai insistam, ca sa nu aflam ca, de fapt, bietele animale au disparut cu totul, si plecam la intalnirea cu Ioan Pop, angajat al Agentiei pentru Protectia Mediului Maramures, un om teribil de curajos, care ne intinde un act incheiat pe 6 noiembrie 2003 si din care reiese clar ca, in urma a sapte trasee pentru evaluarea caprei negre, au fost observate numai 5 (cinci) capre negre, la Fantana, Jgheabul Piatra Rea, Saua Gargalau, Repedea, Gropile, Batrana, Varful Momaia, Tarnita la Cruce, Rotunda, Ineu, Cisa, Lacul Iezer. "Vanatorii si braconierii, cati sunt ei, considera ca vanatul le apartine, asa este peste tot in Romania. Descreieratii nu stiu ca este comoara intregului popor", zice cu obida Ioan Pop, un indragostit al naturii, care merge pe muntii astia de peste patruzeci de ani.
"Chiar seful Avps Borsa este
cercetat pentru braconaj la capra neagra"
Comandantul Politiei din Borsa, Vasile Pop, este de aproape doi ani in aceasta functie. Ne spune ca fostul comandant, Nicoara Andreica, mutat la Cluj dupa ce a fost implicat in mai multe scandaluri de infractiuni, tolerase activitatea braconierilor si capilor lumii interlope din zona, printre care si Mircea Botezan, arestat de carabinieri in Italia. "Cum sa fac fata la o populatie de 27.000 de locuitori cu numai 31 de politisti, adica un politist la 900 de localnici? Multi au arme introduse ilegal, multi au prieteni la Baia Mare si Bucuresti. Pur si simplu, mi-e groaza cand aud sunand telefonul", se plange comandantul. Cu toate astea, el cerceteaza, impreuna cu comisarul-sef Ioan Pop de la Arme, Munitii si Explozibili de la Baia Mare, cazul de braconaj la capra neagra al carui suspect este insusi... seful asociatiei de vanatoare din Borsa, Marian Timis, poreclit si "Hau". Pornim spre ultima halta: Avps si, incredibil, chiar in sediul asociatiei descoperim un trofeu de capra neagra, prins pe perete, in biroul lui Marian Timis. Functionarul de acolo se pierde cu firea atunci cand ne vede impreuna cu comisarul-sef si cu comandantul Politiei Borsa si ne spune ca habar nu are cum a ajuns trofeul aici si ca ar fi fost gasit de niste ciobani, care l-au dat unui paznic de vanatoare sa-l aduca in Borsa, care... Incoltit, ne arata un registru cu cativa braconieri, chipurile exclusi din asociatie pentru braconaj, dar niciodata arestati de Politie si deferiti Parchetului si care ar trebui sa intre in puscarie. Toti trebuiau arestati de mult, dar Politia, Parchetul, judecatorii n-au facut nimic. Asa cum nu se va face nimic nici cu Timis, lupul imbracat in blana de oaie, omul desemnat sa protejeze vanatul din Borsa. Legile sunt prea mici pentru el.
"Bag brisca in voi, nenorociti de reporteri!"
La o zi de la sosirea echipei de televiziune in Borsa, l-am rugat pe comandantul Politiei, Vasile Pop, sa ne asigure protectia, fapt care s-a si intamplat. Nu mai voiam sa trecem prin ce trecuseram la Odorheiul Secuiesc, in Harghita, unde echipa Televiziunii Nationale fusese sechestrata, amenintata si intimidata, chiar de angajati ai Ocolului Silvic si de vanatori, toti inarmati, toti violenti. (Dupa incidentele de la Odorheiul Secuiesc, Inspectoratul General al Politiei a dispus un control care sa cuprinda si cazurile de braconaj prezentate de revista "Formula As", cu dovezi zdrobitoare.) La Borsa, echipa de televiziune a fost amenintata din nou, chiar in prezenta politistilor. Un anume Stetco Victor Aurel a intrat in hotel si s-a indreptat catre noi. Rosu la fata, de horinca sau indignare, a inceput sa urle ca trebuie sa parasim Borsa de indata, ca altfel "vara brisca in noi". Ulterior, Stetco a fost amendat cu 1.500.000 de lei pentru "tulburarea linistii publice", conform formularului E 1120871. Este evident ca nici Politia nu mai poate face nimic in aceste locuri, pe acest pamant al nimanui. In Maramures viata iti este permanent amenintata daca indraznesti sa scormonesti ilegalitatile.
Exterminarea caprei negre
Drama caprei negre nu este intalnita numai in Muntii Rodnei, ci si in Retezat, Piatra Craiului ori Bucegi. Si nu e doar drama ei, ci drama tuturor animalelor din padurile Romaniei, decimate printr-un carnagiu ingrozitor. Academia Romana, opinia publica ar trebui sa se implice pentru stoparea acestei drame, pana cand nu va fi prea tarziu. Politia, procurorii, judecatorii, Regia Nationala a Padurilor, Agvps, toti cei care se fac vinovati de camuflarea dezastrului trebuie sa raspunda. De fapt, numai nevinovatele animale au raspuns pana acum: cu viata!
Gabriel Geamanu