Martisoarele Mamei
Cu cateva decenii in urma, pe cand eu si sora mea, Maria, umblam la scoala primara, primaverile veneau mai devreme. De 1 Martie plesneau mugurii fagilor tineri din Valea Puscasului si se ridicau primele frunze de foaie-n fir pe pajistea din Sudoame. Foaie-n firu este o planta plapanda ca un puisor de gaina, face flori albastre si se intinde ca o iedera pe pamant. Invatatorii nostri organizau un fel de intrecere: cine gaseste cel dintai un fir de foaie-n fir! Apoi, in dimineata primei zile din martie, tineau o serbare fara mari pretentii, afara, pe scena de iarba, sub lumina stralucitoare a soarelui. Acasa, gaseam surpriza: martisoare de la mama. Cate doua fire de bumbac, alb-rosu, cu ciucuri in varf. Si pentru fete, si pentru baieti erau la fel. Eu le prindeam in pieptul camasii de in cu pieptar cusut in borangic sau la reverul hainutei de postav. Maria le agata de nasturele rochitei sau le infasura pe gat. Acolo trebuia sa ramana sase saptamani. Ne mandream cu martisoarele asa cum ne mandream cu cea mai frumoasa brazda de iarba pusa in pragul casei, in dimineata primei zile de Pasti. Nimeni nu auzise de obiectele care se comercializeaza astazi pe la colt de strada, de catre vanzatorii de martisoare contemporane. E drept, eram izolati, traiam la tara, acolo unde Bucurestiul parea doar un targ indepartat, din care, o data la trei luni, batranul ceferist Tapurin ne aducea peste sarat. Poate tocmai de aceea martisorul mai avea inca ceva din forta adevaratului sau mesaj, strecurat prin secole, de la Badita Traian: inceputul anului avea loc la inceputul primaverii. Logic, adevarat, frumos. Oare nu la 1 martie, cand pamantul se incalzeste si e gata sa primeasca samanta recoltelor, pare mai normal sa porneasca plugusorul? ("Maine anul se-nnoieste/ Plugusorul se porneste..."). Ce sa are plugul la 31 decembrie? Cum poate sa se innoiasca anul in miezul unui anotimp geros, lipsit de suflet si de speranta? Taranul roman, adanc legat de mostenirea imparateasca de la Roma, nu a uitat inca acest legamant al calendarului roman. De fapt, in toata Peninsula Balcanica, traditia martisorului poarta aceeasi amprenta latina, in amintirea vremurilor in care populatia teritoriului era vorbitoare de limba protoromana si nu primise inca nimicitoarea infuzie slava. Ingemanarea dintre rosu si alb, candva culorile provinciei romane Tribalia, simbolizeaza viata in puritate si speranta, credinta ca primavara se pregatesc belsugul si starea sufleteasca a intregului an. Atunci, demult, dupa ce ne punea pe masa un bulz de grau fiert, indulcit cu miere, mama intra in grajdul vitelor si prindea in cozile vacilor si in coarnele boilor fire impletite de martisor. Apoi iesea la poarta si agata intre uluci un lastar sau o creanga inmugurita, in ramurile careia agata aceleasi doua culori. Dupa sase saptamani, numite "luna martisorului", aveam obligatia sa caut, pe deal, cea mai frumoasa rasura (ramura inflorita de maces) ori cel mai inflorit maracine si sa depun cu grija martisorul meu si pe al Mariei. Era garantia ca in anul acela vom fi sanatosi. Cand se intampla sa gasesc un fir anemic de foaie-n fir ratacit printre rugi, nu-l rupeam. Ii tineam minte locul si-l protejam de lacomia caprelor pana la San Petru, cand, iarasi, mama, in cercul magic al unui ritual numai de ea cunoscut, ne impletea din el coronite de premianti.
Ion Longin Popescu