Drumuri
Putine lucruri sunt mai vremelnice la romani ca drumurile. De multe ori, ochii aceleiasi generatii vad cum se construiesc si se naruie drumuri importante. Sunt acoperite de praful istoriei si al nepasarii. Istoria bulevardelor sau a drumurilor nationale apartine, de multe ori, istoriei politice. Pe vremuri, tot dand din maini, Ceausescu a bramburit mare parte din harta de drumuri a tarii. Obiceiul s-a pastrat. Nu e o intamplare, de pilda, ca drumul care strabate comuna prahoveana Cornu este unul dintre cele mai civilizate din istoria constructiei de drumuri si poduri. Cine se mai mira ca prin neinsemnata comuna Tartasesti trece o sosea europeana cu patru benzi? Pentru ea au fost sacrificati castanii si teii cvasicentenari care strajuiau vechiul drum al Pitestiului. Pentru ea au stat, mai bine de un an, blocate de moloz si balast toate casele comunei, de-au ajuns taranii sa-si scoata vacile cu tractorul din curti. De asemenea, cine se mai mira ca in Capitala tarii marile bulevarde au trecut prin zeci de reparatii care mai de care mai inutile, doar pentru a unge putin bugetele ruginite ale firmelor de constructii ale consilierilor? Istoria bulevardului Nicolae Grigorescu, fost Leontin Salajan, este mai plina de evenimente ca bugetul primariei de bani. Intr-un deceniu, bulevardul a fost spart si reconstituit de cateva ori. Fiecare primar de sector a dat proba propriei sale inutilitati si nepriceperi, descoperind si acoperind, uitand sau inventand gropi. Vremelnicia drumurilor de la suprafata este intrecuta doar de cea a drumurilor subterane. Putini isi mai amintesc cum arata bulevardul Theodor Pallady inainte sa inceapa lucrarile metroului. Mai e putin pana la implinirea a doua decenii de stradanii titanice, in urma carora durabil e doar praful. Peste Romania au trecut cateva guvernari si o revolutie, dar metroul din Balta Alba este in continuare in stadiul de groapa tectonica, in care masinile isi prind rotile, cad copii, se prabusesc malurile si se inunda strazile. Drumurile de la suprafata au aparut si au disparut cu rapiditatea torentelor, trotuarele au disparut sub maldare de pamant steril, pentru a reaparea ani mai tarziu, clisoase si impracticabile. Intre timp, au aparut noi caverne, de unde pompe infatigabile scot o apa maloasa, sulfuroasa, aruncata in aer cu tot cu fauna infernala scoasa din adancuri. Acest metrou la care au lucrat cateva generatii de constructori a mancat energia bugetara a primariei vreme de zeci de ani, a tulburat noptile bastinasilor si a desfigurat un intreg cartier. Este un metrou care duce in pustie, catre cateva fabrici care intre timp au falimentat ori si-au redus drastic activitatea. Un metrou sortit sa devina, dupa ce va fi inaugurat cu taieri festive de panglici si cu discursuri lemnoase, o cale catre nicaieri, buna metafora pentru tunelul la capatul caruia nu se vede nici o luminita. Nu ne lipsesc proiectele. Drept dovada, eterna obsesie a autostrazilor. Insa, dupa ce si-au sfortat atatia munti de inteligenta inginereasca, guvernele Romaniei au nascut un soricel, adica autostrada catre Constanta. Vreo douazeci de kilometri de beton care au parazitat vechiul drum Bucuresti - litoral. O autostrada folositoare doar sezonier, cand bucuresteanului nu-i mai ajunge berea sa stinga arsita verii. Toate celelalte proiecte par doar o smecherie, prin care guvernul vrea sa mai ia niste bani de la europeni sa-i dea americanilor. Singura autostrada existenta, cea catre Pitesti, a ajuns o ruina mai putin glorioasa ca drumurile care duceau toate catre Roma. Pentru ca poate ca ne lipseste Roma, sa facem si noi niste drumuri mai trainice. Niste drumuri care sa duca undeva.
N.C. Munteanu