Ovidiu David
- Consultant agricol in Valea Doftanei, Prahova -
"Marele defect al taranului roman
este ca se multumeste cu putin"
Consultanta agricola este o profesie veche in Romania. Inca din secolul al Xix-lea, marele savant Ion Ionescu de la Brad a pus bazele celor dintai ferme model, "case agricole" experimentale, care aveau rolul de a-i invata pe tarani cum sa practice o agricultura moderna. In perioada interbelica, dupa modelul creat de el, a fost construita o adevarata retea de "case ale agronomului", destinate sa coordoneze, pe zone, consultanta agricola. Foste spatii de invatamant si educatie pentru tinerii agronomi, dar si pentru tarani, locuri ideale de practica pentru studenti si elevi, aceste case si-au pierdut statutul de coordonatori zonali ai agriculturii in timpul comunistilor, cand rolul lor a fost preluat de activistii politici. Dupa 1989, au fost create din nou centre de consultanta a agriculturii private, "case agricole", in cadrul carora specialistii si-au gasit, in fine, o slujba. Chiar daca aceste centre sunt inca destul de anemic sprijinite de stat, ele reprezinta o sursa foarte importanta de idei si de sfaturi, menite sa puna pe roate economia agrara. Din pacate, in anul in care se negociaza destinul european al agriculturii romanesti, specialistii recoltelor mari continua sa fie lasati fara sprijin real, la dispozitia primariilor sarace. "Gulerele albe" de la Bucuresti, care cunosc viata agricultorilor mai mult din statistici, negociaza dosarul agricol la Bruxelles, in cel mai deplin secret. Negocierea se poarta si in numele taranilor, si in cel al specialistilor, desi acestora nu le-a cerut nimeni o parere. Or, dupa cum foarte bine se stie, aderarea europeana impune conditii dramatice in materie de agricultura, legi dure, greu de aplicat intr-o tara ca Romania, unde pamantul se mai ara cu plugul tras de cai. Fara o negociere "pe fata", cu argumente puternice, care sa implice si punctul de vedere al taranului, principalul interesat, ne vom confrunta cu greutati de neinchipuit. Inainte de a iesi in lume, "capitolul agricultura", cum se spune in limba de lemn a birocratilor, ar trebui "sa-si faca temele" acasa, sa se dezbata public, asa cum au facut polonezii si ungurii, cand au discutat la Bruxelles despre agricultura. Pana sa-si incredinteze soarta in mana Comunitatii Europene, taranul din Carpati asteapta ca guvernantii din Bucuresti sa-i apere interesele. Cel putin asa crede Ovidiu David, consultant agricol in comuna cea mai intinsa a judetului Prahova, Valea Doftanei.
"Intrarea in Europa risca sa ramana doar o fraza bifata
in rapoartele activistilor de tip nou"
- Daca facem un studiu de caz la Valea Doftanei, ca localitate de munte cu un potential economic important, in ce consta activitatea dvs. de consultanta?
- Marele defect al taranului roman este ca se multumeste cu putin. Eu visez la ziua in care muntenii mei de pe raul Doftana sa iasa din amortire, sa fie mandri de vitele si oile lor, sa aiba ambitia de a incheia contracte de cascavele, fructe de padure, carne de capra si carne de vita direct cu firme din Mnchen, Bruxelles sau Viena. Perspectiva e frumoasa, eu vreau doar sa le arat calea de acces la fonduri nerambursabile, sa-i ajut la standardizarea calitatii produselor si la studiul pietei, sa le mijlocesc contacte cu parteneri straini. Ii indemn sa participe la targuri si expozitii locale, sa aiba curaj, deoarece au avut norocul sa se nasca intr-o zona cu un potential unic. Degeaba se roaga sa-i binecuvanteze Dumnezeu, daca nu se desprind de usa grajdului si nu doresc sa scape de mentalitatea paguboasa de fermieri de subzistenta. Dumnezeu patrunde intai in truditori, in cei care indraznesc sa riste, sa iasa in lume, si mai la urma in cei care se multumesc sa traiasca de pe o zi pe alta.
- Care sunt, in acest context destul de conservator, greutatile unui consultant agricol?
- In primul rand, daca vrei sa duci la bun sfarsit o initiativa, trebuie s-o faci conspirativ. Altfel, esti blocat, nu ti se da voie sa te afirmi, mai ales daca nu esti de aceeasi parte a baricadei cu liderii politici locali. Nu primesti nici un sprijin. Or, in lupta pentru integrarea europeana de jos in sus, de la opinca pana la vladica, n-au ce cauta interesele politice de grup. Conteaza doar interesele generale. Unii cred ca pot scoate tara din marasm numai cu calculatorul si limba engleza, ignorand experienta si practica locala, specificul fiecarei zone. Ei pot veni cu viziunea de ansamblu, dar detaliile tot noi le punem in practica. Daca vacarii si oierii satului nu isi regasesc interesele in demersurile politice, intrarea in Europa risca sa ramana doar o fraza bifata in rapoartele activistilor de tip nou. Din cate spun satenii cu care stau zilnic de vorba, alocatia de doua milioane pe hectar nu este ceea ce trebuie taranului. Statul nu face altceva decat sa subventioneze saracia. Solutia e dotarea agriculturii cu tehnologie; un imprumut de 2 miliarde de euro pe zece ani ar rezolva problema pentru o lunga perioada, scutindu-ne sa mai importam branza, carnea si malaiul in proportie de 60%. Pe scurt, activitatea de consultanta se afla in stadiul de pionierat; in Occident, vin producatorii la tine, sa-ti ceara sfatul. La noi, daca ma duc la poarta la taran, stinge lampa si trage perdeaua, nu vrea sa asculte de nimeni. Ii are inca in memorie pe agentii comunisti care-i bateau in poarta sa-i mai ceara o putina de branza sau sa-i numere vacile si viteii din grajd.
- In acest caz, credeti ca mai e necesara activitatea de consultanta?
- Este foarte necesara. Sunt sigur ca va fi inteleasa ca atare si la noi. In Austria, exista un inginer consultant la 230 de familii. Prin comparatie, eu servesc 14.000 de gospodarii! Cum sa fac? Cheltuiesc doua milioane pe naveta. Ma izbesc de diversi functionari, total ignoranti in materie de agricultura sau zootehnie. Din 1999, am organizat adunari taranesti pentru prezentarea programului "Sapard", dar din partea lor n-am avut nici un sprijin, ci numai piedici. Am, totusi, noroc ca un tanar secretar de stat de la Agricultura, d-l Valeriu Steriu, sustine prin mijloacele care-i stau la indemana activitatea de consultanta.
"Importam cam tot ce avea
odinioara taranul roman pe batatura"
- Daca ar fi sa consiliati un grup de investitori dornici sa aduca bani in zonele montane, ce sugestii de investitii le-ati face?
- Vaile, in general, au un mediu neagresiv, foarte prietenos. Singurul factor poluant este rumegusul. De aceea, prima investitie complementara cresterii vitelor si oilor ar fi o fabricuta de brichetat rumegus, produs cu o putere calorica de cateva ori mai mare decat lemnul. Cred ca s-ar putea vinde si la export, este un combustibil ecologic. O fabrica de mobila in stil rustic ar fi urmatoarea idee de afaceri. De regula, lemnul este vandut in alte zone sau la export, ca materie prima, lasandu-i pe munteni fara o importanta sursa de venit. Pe de alta parte, pe marginea soselelor, pe malurile raurilor exista multa piatra. Fiecare o foloseste cum poate, uneori plateste numai transportul. Daca am avea insa un atelier de prelucrare, unde ar fi taiata in diverse forme si dimensiuni, s-ar vinde de trei ori mai scump decat orice gresie ornamentala folosita in constructii si finisaje artistice. Investitia e minima, profitul, maxim. Alt aspect: cumparam din magazine apa plata, produsa cine stie unde, fara o certificare serioasa de stat. Pe vaile Romaniei sunt atatea izvoare de apa plata, incat am putea sa producem, la un pret mult mai mic, zeci de milioane de litri pe an. Capitolul fructe de padure: pe fiecare vale ar trebui sa fie o fabricuta de concentrate de fructe de padure. Dar imobilismul, incremenirea in proiect, cumetriile existente in primarii blocheaza orice initiativa. Importam ceaiuri de fructe de padure din Polonia, in timp ce la noi porumbele, macesele si paducelele putrezesc sub zapada pe dealuri. Lipsa unei legi a muntelui este, de asemenea, o mare piedica in progresul economic al vailor noastre. Nu mai vorbesc de ateliere de artizanat, de fabricute de cascaval si telemea, de mici abatoare comunale etc. Toate inseamna locuri de munca, pastrarea tineretului pe loc, dinamism de tip european.
- Zilele trecute, am vazut intr-un supermarket branza frantuzeasca de capra, la 450.000 de lei kilogramul. Noi nu mai avem capre?
- Capra, animalul cel mai rentabil din curtea omului, a fost uitata, a disparut total. Inainte era vaca saracului. La suta de kilograme greutate corporala, productia de lapte este de doua ori mai mare decat la vaca. Nu mai vorbim de compozitia chimica a laptelui, similara laptelui de mama. Daca ne intrebam ce legatura are capra cu mediul, gasim ca, prin disparitia ei, mediul premontan s-a deteriorat masiv. Am constatat o reactie in lant: au aparut surpari masive de teren, cauzate de disparitia catinei. Arbustul acesta miraculos nu poate supravietui fara capre. Primavara, ele erau un fel de taietori de fructificare: mancau lastarii tineri din varf si provocau radacina plantei sa drajoneze, adica sa genereze mai multe tulpini, asigurand astfel inmultirea arbustilor. Din pacate, nu exista un program national al caprei sau al catinei. Dupa cum nu exista programe nationale pentru multe domenii vitale ale economiei. De aceea am ajuns sa mancam din import, pe valuta forte, cam tot ce avea odinioara taranul roman pe batatura.
"Dintr-o stare sociala cum este astazi,
calitatea de taran va deveni,
treptat, o profesie"
- Sa vorbim si despre viitor. Care va fi principala schimbare a modului traditional de a face agricultura in satele romanesti, dupa integrarea in Ue?
- Dintr-o stare sociala, cum este astazi, calitatea de taran va deveni, treptat, o profesie. Zona alpina, in special, este de asteptat sa dea tonul schimbarilor, fiindca este spatiul cel mai ecologic de viata si este locul in care se produc alimente sanatoase, tot mai cautate pe piata europeana. Cu alte cuvinte, muntele "contine", intr-o oarecare masura, mai multa... Europa decat Baraganul. Important ar fi ca autoritatile sa sesizeze corect acest lucru. Am vazut ca Ministerul Turismului a lansat programul turistic "Drumul Vinului". De ce n-ar fi la fel de interesant "Drumul Stanelor"? De ce sa nu-i sprijine statul pe proprietarii de munti si de oi, sa construiasca stane turistice, dotate cu doua-trei camere, fara mari pretentii, unde ar putea innopta grupuri de tineri iubitori de munte, de jintita si de cas proaspat? Arhitectul Mihai Rusu a si elaborat proiecte de astfel de stane, cu toate ca a starnit zambetele unor neavizati. In anii ce vin se impune organizarea stanaritului pe criterii stiintifice. Din pacate, in Romania nu exista un tratat de stanarit, asa cum sunt tratate de pomicultura, agronomie, zootehnie etc.
- Batranii oieri s-ar putea intreba de ce trebuie sa avem tratate care sa reglementeze ocupatia de mii de ani a romanilor...
- Pentru ca ciobania, asa cum au practicat-o stramosii nostri, e pe cale de disparitie. Sunt tot mai putini ciobani adevarati in munti, care sa stie rostul "si la gurita, si la jintita", cum spune un cantec. Batranii se sting, iar tinerii refuza sa ia calea muntelui, socotind ciobania o preocupare degradanta. La coada oii ajung doar baietii cu sapte clase, carora nu le-a placut cartea. E o viziune profund gresita, care ne poate costa deteriorarea specificului national si pierderea unei traditii fundamentale. Ue nu e un malaxor, ci o comunitate de individualitati, in care trebuie sa intram in picioare, nu in genunchi; ar fi bine sa fim pregatiti, nu ne putem lua dupa exemplul prost al politicienilor care ajung sa puna in pericol chiar procesul de aderare, prin gafele lor fara numar.
Ion Longin Popescu
Fotografii de Horia Turcanu