Sfantul Ardealului
- Pe urmele Parintelui Arsenie Boca, in satele de munte ale Sibiului -
Cultul Parintelui Arsenie Boca depaseste cu mult zona satelor de munte ale Brasovului. Furisata pe sub culmile Fagarasilor, amintirea marelui duhovnic de la Sambata urca spre asezarile sibiene de sub varfurile Negoiu si Suru, spre Valea Oltului. E suficient sa-i rostesti numele, pentru ca oamenii sa-ti raspunda, pe data, cu amintiri. Toti l-au vazut. Toti l-au cunoscut. Toti i-au ascultat predicile infierbantate, tuturor le-a fost de folos cu rugaciunile si previziunile lui. Sub un cer albastru, de primavara grabita, intins ca matasea peste muntii ingropati in zapezi, am pornit inca o data pe urma "sfantului" neincoronat al Ardealului
Daca ajungi in Tara Oltului transilvanean, la Sebesul de Jos si de Sus, la Turnul Rosu, Porumbacu sau Racovita, sate asezate sub culmile vestice ale Muntilor Fagaras, nu se poate sa nu auzi pomenindu-se de Parintele Arsenie Boca. Numele lui leaga sufletele oamenilor cu o lumina care arde de peste cincizeci de ani. Iradierea unui ales al lui Dumnezeu care i-a propovaduit atat de puternic Acestuia prezenta si legea, incat oamenii s-au mutat cu o treapta mai aproape de rai. Orice ai povesti cu satenii acestor locuri, numele Parintelui lasa urma de aur, iar daca ajungi in vreuna din casele lor, chipul lui rasare printre icoanele si fotografiile de familie agatate in pereti. Atat de mare a fost credinta oamenilor in harul acestuia, incat atunci cand a fost mutat de la Manastirea "Sambata" la Prislop si apoi langa Bucuresti, la Draganescu, sate intregi l-au urmat in pelerinaje care nu se mai sfarseau, in ciuda oprelistilor si interdictiilor pe care Securitatea le instituise. Marturiile celor care l-au cunoscut vin sa confirme faptul ca Parintele Arsenie Boca a ramas in viata ardelenilor ca un sfant care le calauzeste pasii si astazi, la multi ani dupa mutarea la cer.
Drumuri ascunse
Paraschiva Roman s-a nascut acum 75 de ani in Sebesul de Jos si l-a vazut pentru prima oara pe Parintele Arsenie cand acesta era staret la Manastirea "Sambata de Sus". Chiar daca au trecut de atunci multi ani, amintirile ei sunt inca proaspete: "Aveam vreo paisprezece ani si stateam la o sora a mea care era morareasa la Vistea de Sus. De-acolo era foarte aproape de Sambata si mergea multa lume la Parintele. M-am dus si eu, cu un grup de femei, am trecut peste padure si, cand am ajuns acolo, l-am si vazut pe Parintele, care a venit drept la mine si mi-a zis: "Tu vii de la moara, de ce n-ai adus o tara de faina?". Era prin 41, tara se prabusise in foamete si lumea uitase de gustul painii. Daca nu mai fusesem la manastire, eu nu stiam ca trebuie sa duc cate ceva, ca Parintele sa poata imparti la cei nevoiasi. Dar ce m-a impresionat pe mine atunci a fost ca Parintele a stiut ca eu vin de la moara, desi nu ma mai vazuse vreodata. Pe atunci, Parintele era tanar si subtirel. Era inalt, avea barba si umbla cu haina calugareasca pe el. Dupa aceea am auzit ca Parintele a plecat la Prislop si apoi la Draganescu, langa Bucuresti. Am fost si acolo, pentru ca am avut copilul bolnav. De trei ori l-am cautat pe Parintele. Trebuie sa va spun ca plecam asa, pe ascuns, ca stiam ca Parintele a avut necazuri si ca era urmarit si acolo, la Draganescu, unde n-avea voie sa tie slujba in biserica, ci picta. Prima data l-am ascuns pe baiat intr-o caruta cu fan si asa l-am dus pana la gara. I-am lasat loc numai in dreptul gurii, ca sa rasufle. Ne-am dus cu trenul pana la Bucuresti, apoi am luat un tramvai si la urma un autobus, pana in sat. Cand am coborat din masina, l-am luat pe brate pe baiat si l-am dus vreo doi kilometri, pana la biserica unde era Parintele. M-a ajutat un vecin, Vasile Posea, care mai fusese si stia ce mare har are el. Era plina biserica de oameni cand am ajuns, si eu am ramas mai langa usa. Nu indrazneam sa ma duc mai aproape, eram mai rusinoasa si nacajita cu copilul bolnav. Dar Parintele m-a vazut si a venit drept la mine si eu i-am spus de baiat. Nu m-o certat ca pe altii, o pus numai mana pe capul baiatului si pe spate si-l tot mangaia. Mi-o spus ca boala lui se trage de la un pacat din partea neamului barbatului meu si ca are sa traiasca baiatul, dar n-are sa se faca bine niciodata. Poate asa sa fi fost, pentru ca socrul meu s-o impuscat, si soacra l-a tot blestemat ca de ce a lasat-o singura, cu sase copii. Poate de acolo sa se fi tras, cine stie? I-am dus atunci 1 kg de lumanari din ceara curata si Parintele a luat lumanarile si a zis: "Binecuvantati sa fie bostinarii, ca au umplut toata tara de ceara!". Si dupa ce s-a uitat un pic la mine, mi-a mai spus sa mananc multa miere de stup, ca acela-i leacul meu. Dar io nu-i spusesem Parintelui ca as avea ceva, desi eram tare bolnava cu fierea si ficatul. Nu-i spusesem, pentru ca grija mea era baiatul, nu ma mai gandeam la mine. Si Vasile asta, vecinul care m-a dus la Parintele, tare s-a minunat: "Tu Chiva, tu, tot esti tu buna la Dumnezeu, da io asa ceva n-am mai vazut, sa-ti ghiceasca cineva boala si sa-ti spuie si leacul". Am mai fost de vreo doua ori la Parintele si totdeauna ne-a primit tot cu vorbe bune. Simteai asa, o mangaiere sufleteasca, cand erai in preajma lui. Cand se uita la tine, parca avea privirea lui Iisus din icoane. Avea un chip frumos, aparte, ochi albastri si un pic de barba. Dar avea o voce aspra. Stand acolo si asteptand sa vorbim cu Parintele, multe am auzit."
Achim Roman, baiatul Paraschivei, tine minte ca avea 15 ani cand mama lui l-a dus pe brate la Parintele Arsenie. Mai stie ca a calatorit in acelasi autobus cu Parintele, de la Bucuresti pana in Draganescu, fara sa stie, dar ca de la inceput, de cand a urcat in masina, i-a atras atentia un om care a stat cu doua scaune inaintea lui si care a tacut tot timpul drumului. "Avea ochelari grosi pe ochi si era tare frumos la chip. Cand a coborat din masina, dupa ce am ajuns, mergea asa, parca un pic intr-o parte. Dar s-a dus asa de repede, de nu ne-am putut tine dupa el. Cand am ajuns la biserica, era plin de lume, si acolo am vazut ca omul acela din autobus era tocmai Parintele. El statea de vorba cu oamenii fara sa se fereasca. Nu se retragea cu ei, ci vorbea tare, le spunea direct ce avea de spus. Ascultai acolo si puteai invata multe din ce auzeai. Si mie mi-a zis ca o sa ma simt mai bine dupa ce o sa implinesc 25-30 de ani, dar ca n-o sa ma vindec de tot niciodata, ca o sa raman asa, mic de statura, numai cat o jumatate de om. Mi-a mai spus sa invat o meserie, ca sa nu ajung cersetor, sa nu fiu la mila nimanui. Mi-a spus sa aleg sa fiu croitor, cizmar ori frizer. Am ales croitoria si acum pot zice ca nu traiesc pe spinarea nimanui. Cat imi trebuie mie pot sa muncesc. Sunt cu sufletul impacat ca l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Nu pot spune ca am simtit ceva deosebit atunci cand el mi-a pus mana pe cap si pe spate, dar am simtit in timp binefacerea lui. "Ma copile", mi-a zis a doua oara cand am fost la Draganescu si cand m-am asezat pe niste lemne care erau langa biserica, ca nu mai puteam sta inauntru de durerea picioarelor, "ma copile, tu esti ursit sa te faci ca si covrigul la spinare, dar om face cumva sa nu ajungi chiar asa". Avea numai vorbe intelepte Parintele si ne tot spunea sa ne ferim de cei bautori. Veneau oameni din toata tara la dansul. Multi l-au cautat, dar putini l-au gasit, pentru ca nu se arata oricui. Era un noroc si un dar sa poti sta de vorba cu dansul."
Tata necredincios
In bucataria lalei Paraschiva e cald. Vorbele se impletesc si se cheama una pe alta, descriind intamplari si chipuri de oameni care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie. Femeia care m-a condus pana aici, Ana Popa, povesteste si ea cum a ajuns la Draganescu acum mai bine de treizeci de ani, cu grija de a-l ajuta pe tatal ei, ce avea un mare pacat nespovedit. "N-a fost un om prea religios tata, nu prea mergea la biserica. Lucra la padure, si duminica, cand era liber, se odihnea. El avea un frate mai mare care era la pocaiti si asta ii spunea sa nu se duca la spovada la preot, ci sa se spovedeasca la un copac, ca-i tot aia. Avea tata o durere mare de cap, toata ziua lua medicamente. Asta i s-a tras de la un pacat mare, pe care l-a facut in tinerete. Atunci a dat drumul la un lemn de pe o coasta si, chiar daca a strigat la aia care lucrau mai jos si care erau verii lui, lemnul a lovit pe unul din ei si l-a omorat. De atunci, el a ramas asa, cu o frica mare, ca a omorat un om si nu s-a mai dus la biserica. M-am gandit cum sa-l ajut si, cand a implinit 70 de ani si era mai bolnavicios, l-am dus la Parintele Arsenie. Cand am intrat cu el in biserica, s-a uitat Parintele catre tata si a zis: "Sa fi venit acum patruzeci si cinci de ani la mine, tu nu ajungeai asa". I-a spus sa se roage, sa mearga la biserica, sa dea un dar la biserica din sat si l-a binecuvantat. Timp de un an de zile, tata n-a mai stiut ce-i aceea durere de cap, parca i-o luase cineva cu mana si a mai trait apoi inca patru ani. Eu am fost de mai multe ori la Parintele si dansul isi amintea de noi, chiar daca veneau sute de oameni acolo. Ne cunostea ca am mai fost si nici nu intreba nimic, stia de ce a venit fiecare. Avea pentru fiecare o vorba potrivita, era un om tare frumos, nici nu va pot spune cum era. Razletea asa, o lumina, cand te uitai la dansul. Pe mine m-a ajutat mult si, ori de cate ori am fost la dansul, mi-a spus sa facem copii, ca sa ne mantuim. Ne mai spunea sa avem dreapta socoteala si sa ne spovedim, ca altfel copiii nostri o sa traga pacatele noastre. "Parintii mananca aguride si la copii li se strapezesc dintii", asa zicea Parintele. Tin minte ca-i placea tare laptele de bivolita si, cand am fost cu sora mea acolo, langa Bucuresti, i-am dus o sticla de lapte, pe care sora mea a pus-o intr-un sufertas cu apa, ca sa nu se strice laptele. I-a parut bine Parintelui de lapte. Tot atunci a venit acolo o femeie, care i-a spus Parintelui ca i-a adus o tara de unt, dar dansul s-a uitat la ea si i-a zis cu voce aspra: "Tu stii ce mi-ai adus aici? Uita-te in pachet!". Si femeia s-a uitat si a vazut ca untul ei era plin de viermi. "Tu sa nu mai iei laptele de la alte vaci, sa nu mai lasi copiii altuia flamanzi!", i-a mai zis Parintele femeii aceleia care era fermecatoare, de lua prin farmece laptele de la vacile altora. Eu am fost si la Prislop si m-am rugat la mormantul dansului. I-am facut sapte ani de-a randul parastas aici, la biserica din sat, si cred ca ar trebui canonizat, ca sa i se faca acatist si sa ne putem ruga, pentru ca el ne ajuta si de dincolo de viata."
Trandafiri sub zapezi
"Si eu am fost la Parintele", imi spune Elena Talvan, "am fost ca am avut un necaz cu o fata care mi-a fost bolnava. Cand am intrat in biserica, Parintele mi-a spus ca stie de ce am venit si ca boala fetei vine de la pacatele noastre sau ale parintilor nostri. Sa ne rugam mereu, asa ne-a mai spus. Am fost si la mormantul lui, in 28 noiembrie, atunci cand i se face pomenirea, si tare am fost mirata, ca, desi era inceput de iarna si ninsese deja, trandafirii de pe mormant erau vii, infloriti, ca si cum afara ar fi fost cald. S-au mirat toti cati au fost atunci acolo si am aprins lumanari si la bradul de langa mormant, pe coaja caruia a aparut semnul crucii, ca si cum ar fi fost pictat de cineva. Atunci s-a intamplat un lucru ciudat. O femeie a luat un pic de pamant de pe mormantul Parintelui si l-a bagat in geanta. Cand sa plecam, autobusul cu care am venit n-a mai putut sa porneasca. S-a stricat masina si soferul nu isi dadea seama ce poate sa aiba, ca doar fusese buna cand am venit. La o vreme, femeia care luase pamantul de pe mormant s-a gandit ca poate din cauza aia nu porneste masina, a dus pamantul la locul lui si numai asa a putut autobusul sa plece. Sunt bucuroasa ca am putut sa-l cunosc pe Parintele. De cand l-am vazut prima oara mi-am schimbat viata. Si fata mea, care a fost la Parintele, s-a intors catre credinta si Biserica. Dansul mereu zicea ca plata pacatului e moartea si ca ne putem mantui si in lume, nu numai in calugarie, daca facem si crestem copii."
Visul
Maria Steva a fost telefonista. Acum locuieste in Turnul Rosu si spune cui vrea sa stie ca sfatul Parintelui Arsenie a salvat-o de la moarte. A fost atat de bolnava, incat ajunsese sa aiba doar treizeci si sapte de kilograme. Era mai mult o umbra, atunci cand doua vecine, Maria lui Gavrila si Lina lui Gogu, s-au dus la Parintele Arsenie si i-au cerut un sfat pentru ea. Parintele i-a trimis vorba sa-si ia copiii si sa se duca pana la Manastirea "Turnul Rosu", de trei ori la rand, si sa se roage acolo, pentru ca acela e un loc deosebit. Asa a facut Maria. Ajutata de copii, a trecut peste sapte coturi ale Oltului ca sa ajunga sus in munte, la manastire, s-a rugat, a privegheat acolo si, la putina vreme dupa asta, doctorul Stefan Roman, care lucra la Bucuresti, dar se tragea din Turnul Rosu, a aflat de ea, a vazut-o si i-a dat un tratament care a facut-o bine, desi nimeni inainte nu stiuse de ce boala suferea. Lala Maria imi mai povesteste si despre o vecina, Lenuta, care stia sa cante foarte frumos la slujbele din biserica si care a aflat ca are o tumora la gat. Parintele Arsenie a trimis-o acasa sa se roage si s-a intamplat sa aiba amandoi acelasi vis, si vecina Lenuta, si Parintele. Maica Domnului li S-a aratat si le-a spus ca operatia este salvarea, pentru ca Lenuta sa poata canta mai departe slava Domnului. Si asa a fost.
Covorul cu pasari
Ion Mihai sta mai catre capatul satului. Pana la casa lui drumul merge serpuit printre case vechi, inchise cu porti inalte. Tetea Mihai a implinit 66 de ani si e bolnav si suparat. Fata lui este grav bolnava si el si nevasta o ingrijesc de patruzeci de ani, ca pe un prunc ramas neajutorat. A fost de multe ori la Parintele Arsenie sa-i ceara sfat pentru fata si acesta l-a sfatuit sa se roage si sa se spovedeasca des. "Odata m-am intalnit acolo, in curtea bisericii de la Draganescu, cu un batran care zicea ca a fost carutasul ce-l ducea pe Parintele Arsenie unde avea nevoie, atunci cand era staret la "Sambata". Mi-a spus omul acela ca l-a dus odata pe Parintele cu caruta pana la Voila si ca, atunci cand a ajuns la podul din padure care trece catre Cincu, caii n-au mai vrut sa mearga. S-a dat jos carutasul, a prins caii de hamuri, dar acestia tot nu voiau sa mearga mai departe, si atunci Parintele l-a chemat inapoi in caruta pe om si, dupa ce acesta a urcat la locul lui, cu o voce aspra a strigat Parintele catre un tufis de maces: "Pleaca, mai, de acolo!". Ce sa vezi? Cand a strigat Parintele a iesit afara un lup mare, care a luat-o la fuga. Si-apoi, Parintele a coborat din caruta si a mers inainte. S-a oprit la mijlocul dealului si s-a intors in toate partile fluierand usor. Zicea carutasul ca atunci au venit sute de pasari, din toate partile cerului, si s-au pus pe umerii si pe capul Parintelui, ca un covor, ca l-au acoperit si ca asa, acoperit cu totul de pasari, Parintele a urcat dealul pe jos, usor, ca si cum pasarile acelea l-ar fi dus pe aripile lor. Si cand a ajuns sus, le-a trimis la culcare si acestea au plecat si nu s-a mai zarit nici una, ca si cum nici n-ar fi fost. Parintele s-a urcat apoi in caruta si au plecat mai departe, unde aveau treaba. Altadata, Parintele Arsenie mergea pe jos, insotit de un alt calugar, de un barbat si de o femeie care au venit sa-l cunoasca. Brusc, a inceput o ploaie mare si n-au avut unde sa se adaposteasca. Dupa ce ploaia s-a terminat, toti erau uzi pana la piele, numai Parintele avea hainele uscate si nici o picatura de ploaie nu se vedea pe straiele lui. Mergea linistit, inaintea lor, cu o geanta sub brat, o geanta in care ducea niste carti. Acesta a fost Parintele", mai spune cu voce domoala Ion Mihai, "a fost mai presus de oameni si eu simt ca sunt fericit ca l-am cunoscut."
Mai sunt multe povesti despre Parintele Arsenie Boca, pe care mi le-au spus oamenii din Sebesul de Jos. Am putea umple caiete intregi cu amintirile lor, dar dreapta masura si cumpatarea pe care le cerea Parintele de la cei care-l cautau ma opresc, inainte ca portretul celui pe care am incercat sa-l descifrez din marturiile de mai sus sa alunece tot mai mult intr-o legenda.
Otilia Teposu
(Fotografiile autoarei)