Boli
Morala crizei in care se zbate sistemul medical din Romania e simpla, numai cu doctorii sa n-ai treaba. Intr-o tara condusa de doctori in drept, economie, tehnologia materialelor, oamenii s-au saturat de doctoriile lor.
Conform statisticilor tinute sub cheie, romanul e coplesit de boli cronice si acute. Se spune ca nu mai putin de sapte boli poarta romanii in pieptul de arama. Sunt boli ale mizeriei, ascunse in igrasia sau in azbestul din case, in salariile si pensiile mici, in instalatiile sanitare putrede si fetide, in aerul toxic si in apa otravita, in calitatea alimentelor si a mediului, in nepasarea generala. Nu e de mirare ca speranta la viata a romanului este cu cativa ani mai mica decat cea din tarile lumii civilizate.
Situatia a scapat de sub control de cand sistemul este supus caznelor reformei. S-a micsorat numarul asistentelor si paturilor din spitale, suma alocata unui medic de familie a intrat la apa, la fel si lista medicamentelor compensate sau gratuite. Cu toate acestea, taxele nu intra in sistem decat in proportie de 50%. Restul finanteaza coma prelungita a industriei sau maririle de salariu din ministerele si institutiile dragi autoritatilor. Cu banii ramasi la spitale nu poti finanta sanatatea, abia daca poti finanta boala. Desigur, sistemul ar merge bine fara bolnavi, fara doctori, asistente, fara spitale. Poate de aceea spitalele au inceput sa fie desfiintate ori transformate in azile. Pacientii ar trebui sa duca boala pe picioare sau sa se trateze in alta parte, daca au bani. Conform acelorasi statistici, mai bine de un sfert din absolventii facultatilor de medicina care si-au dat rezidentiatul merg sa caute bolile si norocul altora. Putinele reusite sunt mai degraba rodul geniului medical al unor doctori, n-au nici o legatura cu brambureala din sistem.
Victimele colaterale ale acestui razboi al incompetentei cu platitorul de taxe si impozite sunt handicapatii. Pentru peste o suta de mii de oameni, lucrurile merg ca pe roate. Pe cele ale caruciorului. Atatia handicapati locomotori are Romania. Lumea vazuta din carucior are alte proportii si o alta geometrie. Iar pe alocuri, proportiile si geometria lumii devin imposibile. E imposibil sa cobori cu liftul, dimensiunile caruciorului le depasesc pe cele ale usilor, nu poti urca in masina si nici cobori la metrou, nu poti lua trenul si nici macar face o simpla plimbare prin parc. Peste tot se ridica bariere inexpugnabile, o bordura greu de depasit si pentru un om normal, o poarta stramta sau o bariera peste care nu poti trece decat tarandu-te. Chiar si o paine se castiga greu cand stai in carucior. Poti avea o minte stralucitoare, la facultate nu poti intra. Sunt prea multe trepte. Nici prin propria ta casa nu te poti misca in voie, trebuie sa dai tocul usilor jos, sa cobori chiuvetele si sa-ti faci un podium pentru a putea ajunge in cada. Trebuie sa abandonezi ideea de a intra intr-o biblioteca sau intr-o librarie, la muzeu nu poti trece decat de portar. Si mai trebuie sa faci fata ironiilor si piedicilor puse de o lume care se crede plesnind de sanatate. Oare? Armatei de o suta de mii de handicapati i se adauga alte batalioane de romani bolnavi de boli cronice, psihice sau morfologice, hipoacuzici sau orbi, cardiaci sau diabetici, prea grasi sau prea slabi, prea inalti sau prea scunzi, oricum abatandu-se de la standarde. Acestia ar avea nevoie de medicamente sau proteze, pe care statul le tot promite ca sa se auda vorbind, de haine sau de vitamine, de medici si, mai presus de toate, de intelegere. Pana sa faca fisa de observatie a sanatatii industriei grele, "doftorii" de la putere ar trebui sa o faca pe cea a omului de rand. Iar daca tot cauta elixirul de viata lunga, ar trebui sa nu-l mai administreze masinilor si institutiilor, ci oamenilor. In nici un caz birocratiei de partid si de stat. De stat degeaba.
N.C. Munteanu