Singura printre barbati:
Raluca Arvat (Pro Tv)
"Poti fi "toba" de meserie.
Daca publicul nu te place, nu faci nimic"
Aceeasi Marie, sub aceeasi palarie
- Incet, dar sigur, ai ajuns in topul celor mai populari prezentatori de stiri sportive de pe micul ecran. Prezenta ta, zambitoare si tonica, aduce mai repede primavara. Ce zic colegii de breasla, "domnii" pe care ii concurezi? Sportul e domeniul lor...
- Imi place mult ce fac si sunt fericita daca bucuria mea se transmite dincolo de micul ecran. Cui nu-i place sa-i fie munca apreciata? E un fel de lant al slabiciunilor. In ce-i priveste pe "domni", eu m-am inteles totdeauna cu colegii mei, nici un moment nu m-am simtit stinghera in mijlocul lor, in sanul acestei majoritati covarsitoare de barbati. Muncim cot la cot, ne ajutam unii pe altii, nu exista animozitati sau frecusuri. Nici unul dintre ei nu mi-a spus vreodata ceva de genul: "A! Esti femeie! Hai, dispari de-aici!". Stam toti sub palaria aceluiasi interes: profesia. De altfel, daca la interviul precedent iti marturiseam ca sunt inca in faza descifrarii Abc-ului acestei meserii, ei bine, acum raportez cu mandrie ca am ajuns pe la mijlocul alfabetului, la litera M. Nu ma consider perfecta, nici ca om, nici ca meserias. Intotdeauna e loc de mai mult si de mai bine, dar prefer sa ma gandesc mai putin la plusuri, la bilele albe pe care le-am acumulat, si sa iau in calcul, mereu si mereu, golurile. Care trebuie neaparat astupate, ca altfel vine valul, sapa mai adanc si intr-o zi te trezesti cu ditamai crevasa! Acum, sa nu se inteleaga ca eu imi traiesc viata intr-o continua lupta, intr-o batalie indarjita si interminabila... Nu, tot procesul acesta de invatare a mers pe fagasul firesc, a decurs fara sincope sau anxietati. Mi-a placut domeniul si se stie ca atunci cand iti place ceva, progresul vine mai repede. Metoda mea a fost simpla: m-am implicat in toate treburile redactiei, am intrebat in stanga si-n dreapta, am facut si eu "sapaturi" pe Internet si uite-asa, incet-incet, au trecut doi ani si ceva de sport pe micul ecran.
- Apropo: stirile asa de fierbinti pe care le prezinti sunt chiar "opera" ta? - Imi pui o-ntrebare la care am mai raspuns acum cinci minute. Chiar pe drumul catre interviul cu tine, am fost intrebata de taximetrist cu ce ma ocup. Eu i-am raspuns, evaziv, ca lucrez la Pro Tv. Omul a insistat: "Si ce faceti acolo?". "Scriu stiri", i-am raspuns eu. La care replica a fost: "Aha! Scrieti stiri ca sa le citeasca altii!". Ei, in realitate, procesul acesta de realizare a calupului de stiri sportive e ceva mai complex. Adica: in prima linie se afla "culegatorii", reporterii, care, precum niste albinute harnice, alearga peste tot si ne aduc noua, in stup, ultimele stiri, noutatile calde-caldute. Uneori, stirile se iau si prin telefon. Apoi, materia asta prima intra la prelucrare. Care e realizata nu numai de mine. N-ar fi corect sa afirm asa ceva. Suntem mai multi oameni care se ocupa de acest aspect. Deci, nu numai eu scriu stirile. Sigur e insa ca, spre final, citesc absolut tot si, daca simt ca ceva nu e in genul meu, ca nu suna asa cum ma exprim eu, atunci intervin pe text, operand niste modificari de stil. In plus, nu trebuie sa uitam celalalt segment: imaginea, prezenta pe micul ecran, care e decisiva. Poti fi "toba" de meserie, daca publicul nu te place, nu faci nimic. In mare parte, succesul in meseria asta e hotarat de simpatia care se naste intre telespectatori si prezentatori. Aici nu exista retete. E ca-n dragoste. Cineva te atrage, fara sa poti explica de ce. Asta nu inseamna ca poti sa faci cariera doar din seductie. Dar carisma conteaza mult... Revenind la stiri, segmentul de care ma ocup in exclusivitate e emisiunea de schi si snowboard de sambata dimineata, "Schi Magazin". E o emisiune care prezinta ce se intampla in Cupa Mondiala la schi alpin si in Cupa Mondiala la snowboard. La noi, sporturile de iarna au o expunere mult redusa, chiar si fata de handbal, de exemplu. Ca o comparatie cu fotbalul nici nu intra in discutie. Fotbalul e sportul rege nu numai la noi, ci peste tot in lume. Da e cumva de inteles: fotbal poti sa joci si intre blocuri, imbracat intr-un tricou de doi lei, pe cand schi faci numai daca e iarna, daca ai echipament... Din pacate, a devenit scump spre prohibitiv. Inainte de 89 si in primii ani de dupa Revolutie, schiul era un sport accesibil. Acum, numai transportul cu teleschiul tine pe tusa o multime de amatori. Pacat. Nici un alt sport, cu exceptia alpinismului, nu implica asa de mult natura, muntele, aerul inaltimilor, sentimentul libertatii totale printre minunile lui Dumnezeu. Revenind, eu ma mai ocup si de stirile sportive de la Pro Fm. Eu sunt "mama si tatal" lor! Preiau stirile orei respective, la reeditez, le adaptez pentru radio.
"Ce-mi doresc? O punga cu aer de Brasov"
- Sportul este pentru tine o pasiune pur teoretica sau mai evadezi cateodata spre stadion?
- Sincer, nu prea am timp de "escapade" din acestea. Am fost o singura data pe stadion, pentru o transmisie in direct. Dar, pe vremea aceea, nu eram atat de implicata in prezentare. Mi-ar placea sa merg, sa simt fiorul "actiunii", dar e ceva ce ma deranjeaza teribil: atmosfera. Si in strainatate se injura pe stadioane. In mod cert. Dar la noi parca se face exces. Noi nu mai stim decat sa injuram, incurajarile sunt pierdute totalmente din vedere. Sau, mai curand, pe stadioanele romanesti, injuratura pare a fi considerata cea mai buna incurajare! Ar trebui sa mai evoluam, sa ne mai cizelam. Aceste manifestari sunt si motivul pentru care foarte putine femei se decid sa incerce experienta stadionului. Daca am auzit pana si barbati spunand ca limbajul de pe stadioane ar trebui sa fie mai controlat, mai civilizat! In Anglia, mai ales la meciurile de rugby, pe stadion se merge cu nevasta, copilasul de un an si bunica de 70 de ani! Acolo e un mod de a-ti petrece timpul liber. Cu vremea, poate ca si noi vom renunta la ghioaga si vom adopta manusile.
- Ai vreo preferinta in randul sporturilor? Stimezi in mod deosebit vreun sportiv?
- Schiul ramane, in sufletul meu, pe primul loc. Pentru ca-l si practic. Desi asta nu s-a mai intamplat cam de multicel: ori n-am avut timp, ori n-a fost zapada. Din doua, macar una! Da la ultima Cupa Mondiala de rugby am avut o revelatie: sportul acesta e extraordinar, plin de fairplay. Romanii nu se afla in top, poate fiindca nici nu dispunem de fondurile pe care le aloca strainii pregatirii si pentru ca nici competitia interna nu e bine organizata. Cat timp competitia interna nu e puternica, nu poti avea nici performante internationale. Gimnastica e o exceptie care nu face decat sa confirme regula. Insa in acest ultim caz, avem de-a face cu un sport individual, ceea ce schimba mult datele problemei. Si fotbalul imi place, desi ma cam enerveaza toate cazaturile si vaietele acelea care se aud din ce in ce mai des pe terenuri! In ceea ce priveste stima pentru un sportiv anume... da, pot sa spun ca-l admir pe Pavel Nedved de la Juventus. E un profesionist real, fotbalist pana in varful urechilor - rezultatele lui sunt cea mai elocventa dovada -, dar si un barbat sensibil. Am vazut un interviu cu el in care a vorbit superb despre familie, despre vizita la Vatican, care l-a impresionat profund... A fost extrem de surprinzatoare aceasta fata ascunsa a lui! Uite, si faptul ca si-a botezat cei doi copii cu numele lui si al sotiei, Pavel si Ivana, spune multe! Explicatia lui a fost aceea ca vrea ca si dupa disparitia lor, a parintilor, sa mai existe un Pavel si o Ivana care sa se iubeasca la fel de sincer! Nu e frumos?
- Imi pare bine ca aluneci singura catre o intrebare pe care voiam sa ti-o pun: ce se mai intampla cu sentimentele tale? Acum doi ani erai indragostita, mai esti?
- Ma straduiesc si la acest capitol. In viata noastra, de oameni, lucrul acesta este fundamental, sa incerci sa echilibrezi viata personala cu meseria. Nu intotdeauna reusesc sa ma impart echitabil intre cele doua, dar stii cum se zice: perfectiunea e doar un tel catre care trebuie sa tindem! Prietenul meu e la fel de intelegator - m-ar bate Dumnezeu daca as spune altceva -, face concesii chiar si in privinta telecomenzii... Nici unul dintre noi nu e fanatic: nu ne uitam numai la sport. Suntem si mari devoratori de filme si, cum gusturile coincid..., e pace in casa! Cand prindem un moment de respiro, mai iesim si la cate-o plimbare... Mergem la Brasov, unde ne regasim familiile si prietenii cei mai buni. Brasovul e locul unde ne tragem sufletul, unde ne ducem sa ne lepadam de toate cele rele. Pentru noi, intotdeauna Ardealul... va ramane "fruncea"! Niciodata nu uiti locul unde te-ai nascut si-ai crescut, de nostalgia asta nu te poti dezbara niciodata. Si e bine asa. Cand imi pleaca vreun prieten la Brasov si ma intreaba ce sa-mi aduca de-acasa, raspunsul meu e invariabil acelasi: o punga cu aer! Numai cand ma gandesc ca ma duc la Brasov si ma si relaxez.
- Cum ai inceput anul 2004?
- Optimista si increzatoare. Asa cum ma stii. Anul acesta trebuie sa-mi termin masteratul in relatii publice si comunicare. Examenele le-am sfarsit, sunt integralista, dar mai am disertatia. In rest, astept Jocurile Olimpice si Campionatul European de Fotbal. Deci, va fi de munca! Sanatate sa ne dea Dumnezeu, ca atunci le facem pe toate.
Ines Hristea
Fotografii: Petre Cojocariu