Eveniment
Regal teatral la "Bulandra",
cu Mariana Mihut si Ion Caramitru
Dupa opt ani de lunga absenta de pe scena care l-a consacrat - Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" -, vesnic tanarul Ion Caramitru se intoarce "acasa" in plina glorie, acompaniind-o, intr-o partitura antologica, pe divina Mariana Mihut, actrita care de decenii intregi ne uimeste si ne emotioneaza prin harul ei. Un har cu zeci de fatete, asemenea oglinzilor de cristal venetiene. Ce-i drept, "canavaua" menita sa puna in valoare talentul celor doi nu este una oarecare. Prezenta in repertoriul "Bulandrei" a unei piese scrise de rusul Alexandr Galin (nascut la Kursk, in 1947) poate fi socotita si ea un eveniment. Dramaturg rus de audienta internationala, piesele lui - Stele in lumina diminetii, Retro, Sorry si altele - fac sali pline in toata lumea. La Moscova, Sorry se joaca de 11 ani neintrerupt. Eveniment poate fi socotit si faptul ca regia este semnata tot de un rus, inca tanarul Yuriy Kordonsky - elev al legendarului Lev Dodin. Acelasi Kordonsky a pus in scena alte doua recente succese de rasunet ale teatrului "Bulandra": Casatoria si Unchiul Vanea.
Pe romaneste, "Sorry" inseamna "Iarta-ma", "Regret", "Imi pare rau", "Scuze"... Nimic mai potrivit ca titlu pentru acest spectacol, in care cei doi parteneri par sa-si ceara intruna iertare pentru trecutul lor. Mai glumind, mai plangand, printre suspine si lacrimi grele, "intremati" sufleteste in stil pursange rusesc, cu vodca si cu sampanie, cei doi par sa-si ceara iertare pentru propriul lor destin esuat, pentru faptul ca se regasesc atat de tarziu, dupa o iubire patimasa, de tinerete, intr-o libertate care nu le mai e de folos. El, emigrant sovietic, ea, "debarasoare" de morti, se casatoresc, in amintirea vremurilor trecute, sperand ca iubirea de altadata ii poate salva. Finalul e, din pacate, dramatic. Timpul nu mai are rabdare... Cei doi se vor intoarce, fiecare la rostul lui, la conditia lor disperata de oameni cu trecut, dar fara viitor. Totul se petrece intr-un subsol de morga - admirabil "evocat" de scenografa Nina Brumusila. Numai ca subsolul acela sinistru nu este un "simplu" subsol, ci subsolul, plin de tenebre si spaime, in care regimul comunist si-a obligat cetatenii sa traiasca decenii de-a randul. Iata de ce dramele celor doua personaje - traite in note cand discrete, cand acute - ne sunt familiare si noua, romanilor. Cu totii am trait sentimentele pe care le exprima cei doi fosti iubiti, oameni obisnuiti care-si constata esecul existential. Si o fac cu o dezolanta resemnare.
Duceti-va sa vedeti acest spectacol de mare clasa! Duceti-va s-o vedeti pe Mariana Mihut, care face o superba demonstratie a talentului ei naucitor - intr-un rol ce-i ofera, din plin, aceasta posibilitate. Duceti-va sa-l vedeti pe Caramitru revenit pe scena "Bulandrei" cu acel aer juvenil cu care ne-a cucerit, in urma cu vreo 30 de ani, in Leonce si Lena, un aer juvenil pe care l-a pastrat in toata fiinta lui. Marele sau talent a ramas tanar, nealterat, gata sa ne cucereasca iar si iar, prin noi ipostaze...
Silvia Kerim
Carte
Selectia "Formula As"
Philip Roth, "Pata umana", traducere de Cornelia Bucur, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), colectia "Proza Xxi", 478 pag. Etern candidat la Premiul Nobel pentru literatura (meritat cel putin tot atat cat Saul Bellow, care l-a obtinut inca din 1976), Philip Roth se inscrie in traditia marelui roman realist american si se afla acum, la 70 de ani, in culmea carierei sale literare. Cu o bibliografie bogata, sporita mereu cu noi titluri si recompensata cu toate marile premii din S.U.A., primite repetat, el este tradus, citit si comentat in toata lumea (romanele lui sunt studiate in universitati, ecranizate si se regasesc pe listele cu cele mai mari vanzari de librarie). Cu o putere de munca, o imaginatie si un talent inepuizabile, Philip Roth nici nu lasa sa se stinga ecoul unei carti, ca publica alta, la fel de redutabila. Retras din 1993 intr-o casa de tara din Noua Anglie, el a scris in ultimul deceniu, pe langa altele, si o "trilogie americana" despre cea de-a doua jumatate a secolului al Xx-lea. Cele trei romane independente, bogate in personaje cum numai Roth poate imagina, au ca fundal evenimente politice ale acestei perioade: Pastorala americana, publicat in 1997 - sfarsitul anilor 60, terorismul de stanga si razboiul din Vietnam; M-am maritat cu un comunist (1998) - "vanatoarea de vrajitoare" a maccarthismului de la inceputul anilor 50 si Pata umana (2000) - anul 1998, cu scandalul Monica Lewinsky. In toate trei apare si scriitorul Nathan Zuckerman, un alter ego al autorului, caruia personajele principale ii incredinteaza povestea lor. Iar aceste personaje principale au in comun faptul de a fi crezut in mitul american al individualismului, in posibilitatea inventarii de sine.
In Pata umana, protagonist e profesorul Coleman Silk, care isi atribuie, de la 20 de ani, o identitate de imprumut. Fiind un negru cu piele foarte deschisa si fara trasaturi rasiale marcante, el isi paraseste definitiv familia de culoare, se da drept alb si evreu, face studii stralucite, se insoara, are trei copii, care, la loteria genetica, ii ies tot albi, ajunge profesor de literaturi clasice si decan la o universitate din Connecticut. Timp de 50 de ani, secretul originii sale e cu strasnicie pastrat. Evenimentul ce declanseaza drama este acuzatia de... rasism adusa profesorului din pricina folosirii neintentionate a unei expresii in dublu sens, considerata ofensatoare de catre niste studente chiulangii afro-americane. Cabala impotriva lui Silk, dusa in numele "corectitudinii politice" (o ideologie ipocrita si abuziva ce face ravagii in S.U.A.), il sileste sa demisioneze. Mai mult, devotata lui sotie, neputand suporta tensiunea, face un atac cerebral si moare. Profesorul, care a trait tot timpul cu spaima ca impostura pe care si-a construit viata ar putea fi demascata, se vede, la 72 de ani, singur si zdrobit de o acuzatie absurda: cariera plina de reale merite e stearsa cu buretele chiar de ingratii pe care i-a sprijinit, sotia - moarta, copiii - instrainati, relatiile sociale - rupte. Vrand sa isi faca dreptate, ii incredinteaza noului vecin, scriitorul Nathan Zuckerman, sarcina de a scrie adevarul despre cazul sau. Martor la ultimele luni din viata lui Coleman Silk, scriitorul are revelatia secretului pe care acesta il ascunde, dar si a ultimei lui iubiri pentru o femeie mult mai tanara, Faunia, ce isi castiga existenta facand curatenie in campus si muncind la o ferma de vaci. Aparent abrutizata de tragedia prin care trecuse - moartea accidentala intr-un incendiu a celor doi copii ai ei si tratamentul brutal al unui sot alcoolic, grav afectat psihic de experienta din Vietnam si plin de ura la adresa tuturor -, Faunia e un personaj extraordinar, o declasata ce suporta fara revolta toate loviturile destinului. Relatia clandestina a fostului decan vaduv cu femeia de serviciu amplifica indignarea ipocrita din campus, ii transforma in paria. Dar ei, singurii scapati de sub tirania convenientelor, isi traiesc putinele zile de iubire ce le-au ramas pana la sfarsitul comun. Caci ambii mor intr-un accident de masina, de care paranoicul sot al Fauniei nu e strain. Portret al unui om, al unei epoci - sfarsitul anilor 90, al unei tari - S.U.A., romanul e scris cu o vigoare, o radicalitate (ce nu exclude poezia, tandretea, compasiunea) si o stiinta a compozitiei marca Philip Roth. Si tot propriu acestui mare romancier e de a capta in intriga caracteristici de pe toate palierele societatii americane contemporane - lumea universitara cu orbirile si limitarile ei, cea a oamenilor simpli, victime ale demagogiei si instinctelor, cea a comunitatilor etnice, a politicii, a cliseelor acesteia etc. Roman al dorintei si imposibilitatii de a fi liber, Pata umana e o carte cu miza mare, ce incearca si reuseste sa faca loc adevarului intr-o lume de minciuni.
Adriana Bittel
Opera
Premiera bucuresteana
cu Mefistofele de Arrigo Boito
...Iata un gest indraznet: prezentarea pentru prima data in tara noastra a acestei creatii muzicale datorate lui Boito (1842-1918), cunoscut de unii mai ales ca libretist al capodoperelor semnate de marele Verdi. Dupa cum o arata si titlul, opera se inspira din legenda - veche de peste trei secole - care l-a facut pe Goethe sa-i consacre o capodopera: poemul Faust. Se spune ca premiera cu Mefistofele de la Teatro alla Scala din Milano (din 5 martie 1868) s-a constituit intr-un veritabil esec. Sapte ani mai tarziu, intr-o versiune revizuita si scurtata -, Mefistofele inregistreaza un remarcabil succes, devenind un punct de plecare pentru alte viitoare prestigioase montari la: Bologna, Venetia, Roma, Londra. Ba chiar si la New York vede "lumina rampei" opera lui Arrigo Boito. Si anume, in 1880. Tema din Faust este binecunoscuta. Este vorba despre savantul care-si vinde sufletul, punandu-se in slujba lui Satan - Mefistofeles, din dorinta de a-si recapata tineretea si de a cunoaste, in sfarsit, bucuriile si placerile unei vieti "lumesti"... Asadar, aceasta varianta "muzicala" a povestii despre Faust, avandu-l ca personaj central pe... Mefistofele, se prezinta pentru prima data in fata melomanilor romani. "Imprumutata" de la opera din Iasi, reprezentatia de la Bucuresti se dovedeste a fi una de mare succes - asa dupa cum au demonstrat-o si prelungitele ovatii si tunetele de aplauze de la final. Reactie pe deplin meritata a pretentiosului public de premiera, date fiind punctele "forte" ale serii. Mai intai - muzica: monumentala, coplesitoare, grandioasa, cu parti corale menite sa starneasca un veritabil tumult emotional. Apoi, regia (Anda Tabacaru Hogea) de o sobrietate care subliniaza grandoarea temei - lupta intre Bine si Rau, infruntarea intre Dumnezeu si Satan; decorul si costumele in alb si negru cu "puncte" sangerii - ca o tabla de sah pe care se joaca soarta lumii - sunt de o frumusete stranie, sofisticata, care m-au dus cu gandul la filmul lui Fellini - Il mio Casanova. Bravo, autorului - arh. Catalin Ionescu Arbore! Mergand "mana in mana" cu scenograful, Razvan Mazilu - autorul coregrafiei si al miscarii scenice - s-a intrecut pe sine, creand in scena o miscare tensionata, o pulsatie de organism viu, nelinistit, inspaimantat, parca, de cele ce se intampla, partas continuu la triumful vietii si al mortii. La toate astea se adauga, beneficiu suprem pentru public: vocile! Vocea acelei splendide soprane care este tanara Roxana Briban in rolul Margheritei, vocea coplesitoare a Feliciei Filip (in frumoasa Elena) si (la premiera) a lui Mihnea Lamatic (Mefistofeles)!
Sa mai spunem ca si cladirea operei din Bucuresti a redevenit - dupa restaurare - o bijuterie a Capitalei. Si inca ceva: in seara premierei, mai inainte de ridicarea cortinei, in salonul galben, cu plafon daurit ca al marilor palate, a fost lansat un foarte instructiv, chiar pretios volum omagial, intitulat Opera nationala din Bucuresti - 50 de stagiuni in actuala cladire. Volumul - semnat de Mihai Cosma si cuprinzand texte pasionante, pline de invataminte - este si foarte bogat ilustrat. Pe scurt - o achizitie de mare pret pentru melomani.
S. K.